Din punct de vedere al incursiunilor livrești în istoria recentă – secolul 20 și ce s-a mai scurs din secolul 21 – anul 2018 nu a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. S-au dus de ceva vreme perioada manuscriselor ținute la sertar și cea oarecum suprapusă a recuperărilor din zona cărților cu interdicție în România comunistă. Și nu mai sîntem nici într-un an de grație, cum a fost 2008, cînd apărea în românește Epoca postbelică a lui Tony Judt. În așteptarea unor mari lucrări, trăim din reeditări – și din cîteva excepții.
În ordine inversă. Excepțiile ar fi cele cîteva monografii de care, grație eforturilor de PR, a auzit și vizitatorul obișnuit al tîrgurilor de carte din acest an. De exemplu, volumul lui Oliver Jens Schmitt despre viața lui Corneliu Zelea Codreanu. Un subiect la modă, ținînd cont că anul trecut de aceeași temă s-au mai ocupat și alții, printre care Tatiana Niculescu. Autoarea și-a continuat investigațiile arhivistice și ulterior, în 2018, ele s-au concretizat într-un alt volum biografic original, despre viața lui Arsenie Boca, spre nemulțumirea unui segment de hagiografi autodeclarați ai celui ce a fost supranumit de evlavia populară „Sfîntul Ardealului“. O altă lucrare originală apărută anul acesta e cea a lui Apostolos Patelakis, despre războiul civil din Grecia (1946-1949) de care nici românii nu au fost străini. Din zona adiacentă a memoriilor, Viața mea ca spioană scrisă de Katherine Verdery și publicată anul acesta în românește este o altă apariție editorială notabilă. Și dacă tot am ajuns la traduceri, menționez și cartea despre istoria Ucrainei scrisă de istoricul Serhii Plokhy. Bineînțeles că nu îmi închipui că sînt în stare să fac o listă completă a lucrărilor din domeniul delimitat mai sus, nici măcar a celor mai importante. Dar titlurile menționate au și subiectiva calitate că au fost semnalate și la rubrica de față, intitulată inspirat (deci nu de mine) „Pe de altă carte“.
Mai departe, după „excepțiile“ menționate voi enumera cîteva reeditări. Pentru că, uneori, reeditările pot fi la fel de importante ca impact precum lucrările originale. Pe repede-înainte: Mihail Sebastian, Jurnal. 1935-1944“; Lavinia Betea, Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist; de aceeași autoare, dar în calitate de coordonatoare, 21 august 1968. Apoteoza lui Ceaușescu; Nikolai Vasilievici Sablin Călătoria prin Eldorado. Zece ani în lagărele sovietice; Alexandr Zinoviev, Homo sovieticus sau Primo Levi, Mai este acesta oare un om?. Aici ar fi de menționat, chiar dacă e la bază un roman, inspirat din viața reală, și reeditarea lui Hans Fallada, Fiecare moare singur, despre dizidență și represiune în anii de glorie ai lui Hitler. Cartea a fost tradusă prima oară în româneşte la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă în... 1951.
Dar ocazii ca, din acest punct de vedere editorial particular, anul 2018 să fi putut arăta mai bine au fost. Mă refer la aparițiile din Statele Unite sau Europa occidentală, care nu au apucat a fi traduse în românește. Îmi vin două exemple în minte. Unul este deja din 2017, spre sfîrșitul anului. Este vorba de Red Famine: Stalin’s War on Ukraine a jurnalistei și istoricului Anne Applebaum (în traducere s-ar putea spune: „Foametea Roșie: Războiul lui Stalin împotriva Ucrainei“). Anne Applebaum nu e străină de peisajul editorial românesc, ea avînd deja publicate aici cărțile despre Gulag și despre instalarea regimului comunist în unele țări est-europene (Polonia, Germania de Est și Ungaria).
Celălalt volum a făcut deja vîlvă destulă peste Ocean – și nu numai. El iese din tipicul urmat pînă acum, dar dă seamă, fără îndoială, de profilul istoriei recente mondiale. Mă refer la Bob Wood-ward Fear: Trump in the White House. Ecourile investigației veteranului jurnalist care a declanșat scandalul Watergate au ajuns și în presa din România, surprinsă astfel în postura de a comenta pe marginea unei cărți care nu a apucat să vadă „lumina tiparului“ în România. Partea bună e că în zilele noastre încă poți comanda cărțile pe Internet, iar dacă optezi pentru varianta electronică, te poți pune aproape imediat pe citit.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
