R.W. Seton-Watson, O istorie a românilor din perioada romană pînă la desăvîrșirea unității naționale, Editura Istros, 2009, Brăila, traducere, introducere și note explicative de Constantin Ardeleanu, cuvînt înainte de Dennis Deletant, 540 de pagini, hardcover, format 16,5 x 23 cm.

În recent apăruta sa carte de memorii, jurnalistul BBC Dorian Galbinski povestește că la sosirea sa la Londra, în 1970, în calitate de proaspăt angajat, a fost întîmpinat de șeful secției în limba română, George Campbell. Un scoțian „corect îmbrăcat”, înalt, care i s-a adresat în românește. Era doar una dintre cele peste patruzeci de limbi pe care George Campbell, probabil cel mai mare poliglot din istoria Marii Britanii, le știa și le vorbea fluent; cu toate acestea, româna era limba pe care o folosea în mod curent la serviciu. Îmi place să-mi închipui că prin 2000, cînd am călătorit la Brighton, orașul în care s-a retras după pensionare, fără s-o știu m-oi fi intersectat cu el în vreo plimbare la Pier.

Dar George Campbell nu este totuși scoțianul care s-a aplecat cu cea mai largă empatie britanică posibilă asupra istoriei și actualității românești. Acum mai bine de o sută de ani, un alt scoțian ajungea unul dintre cei mai mari experți în problemele românești nu doar din rîndurile învățaților occidentali, dar chiar și din cele ale istoricilor români. Este vorba de Robert William Seton-Watson, cel care în 1934 a prezentat pentru prima oară publicului anglo-saxon o cuprinzătoare istorie a românilor, începînd cu perioada romană și pînă la întregirile teritoriale de la sfîrșitul celui de-al doilea deceniu al secolului 20. Istoria lui R.W. Seton-Watson este rodul cercetărilor sale mai ample în privința Balcanilor și a minorităților din Imperiul Habsburgic; iar documentarea lui nu s-a rezumat la cea din bibliotecă, ci a fost și una fizică, la fața locului. Nu degeaba încă din epocă semna și i se spunea Scotus Viator, Călătorul Scoțian. Pasiunea și interesul pentru zona estică a continentului european au fost moștenite de către fiul său, Hugh Seton-Watson, specialist de prim rang în istoria Rusiei, autor al unor analize nuanțate despre instaurarea comunismului în România și alte țări devenite sateliți ai URSS.

Istoria lui R.W. Seton-Watson a trebuit să aștepte aproape optzeci de ani pînă să fie tradusă în românește. O traducere care a ratat, succesiv și din motive diferite, perioada interbelică, pe cea comunistă și, dacă nu se iveau inițiativa traducătorului, profesorul Constantin Ardeleanu de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, și deschiderea Editurii Istros din Brăila, ar fi ocolit probabil și epoca noastră. Eclipsată de contribuții similare ulterioare, dintre care cea mai cunoscută este Rumania (1866-1947) de Keith Hitchins, considerată depășită din prisma cercetărilor mai recente, Istoria lui R.W. Seton-Watson este totuși un reper indispensabil în istoriografia românească. Unul dintre argumente îi aparține unui alt istoric britanic, Dennis Deletant: istoria nu este atît prezentare cronologică și detaliată a evenimentelor, cît descriere și înțelegere a problemelor; iar „acesta era și țelul lui Seton-Watson”, a scris el. Aici, aș observa, scoțianul nostru merge în linia unei venerabile abordări deschise de David Hume, ilustrul său înaintaș, cel care vedea istoria – după cum a arătat un alt istoric scoțian, Nicholas Phillipson – ca o modalitate de conștientizare și educare a conaționalilor. Acomodarea cu sensul a ceea ce s-a petrecut în trecut este o modalitate de emancipare socială și politică, una de civilizare a celor ce nu refuză să înțeleagă pe ce lume trăiesc azi.

Rămîne totuși întrebarea: de unde și pînă unde interesul scoțian pentru minoritățile exotice din estul Europei și, în particular, pentru români? Un răspuns îl dă profesorul Constantin Ardeleanu, cel puțin în ceea ce-l privește pe R.W. Seton-Watson (care, la rîndu-i, a avut și el înaintașii săi „românofili”, cum ar fi Andrew Archibald Paton și Emily Gerard, muza lui Bram Stoker). R.W. Seton-Watson și-a petrecut mulți ani în Highlands, la bunicii materni. Aici a luat cunoștință de preocupările bunicului George Seton, pasionat de trecutul familiei sale și de istoria spațiului scoțian aflat permanent în raza impetuoșilor vecini englezi – o poziționare asemănătoare cu cea a minorităților din imperiile otoman, țarist și habsburgic față de suveranii succesivi sau simultani turci, ruși, austrieci sau unguri. „Poate tocmai acest interes pentru strămoșii dintr-o ilustră familie nobiliară (scoțiană) atestată încă din vremurile medievale a contribuit la nașterea unei puternice simpatii (a lui R.W. Seton-Watson) față de micile națiuni, pe care istoria părea să le fi uitat și pedepsit”, scrie profesorul Ardeleanu în Introducerea sa, citîndu-l pe istoricul R.R. Betts. O paralelă pertinentă – deși neașteptată – între români și scoțieni.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.