⬆
Mihaela SIMINA
Pagina 3
Ivan și Ania, Jim și Sally în mijlocul furtunii
Cînd vezi cum istoria se întoarce sau, poate mai corect, este dată înapoi, apar întrebările.
Femeile, războiul și o „armă” neconvențională
La înrolare, femeile primeau și un fel de trusă care conținea ruj roșu, lac de unghii și un fard de obraz.
Cupa Davis: peste 120 de ani de istorie în Salatiera de Argint
Încă de la început, Salatiera de Argint se ornează cu numele campionilor turnelui. Cît cuprinde.
Pianinele căzute din cer
În luptă, în orice fel de luptă, moralul contează adesea mai mult decît resursele tangibile.
Tua Valentini
În anul 496, Papa Gelasius I a declarat 14 februarie ziua în care se sărbătorește Sfîntul Valentin.
Lilibet de platină
Dacă aruncăm un ochi spre regina Elisabeta a II-a – și avem motive să o facem întrucît pe 6 februarie (a.c.) împlinește 70 de ani de domnie, devenind astfel primul monarh britanic care sărbătorește Jubileul de Platină – o să zărim o prințesă cu o copilărie fericită, într-o familie armonioasă.
Primul telescaun din lume
Trebuia înlocuit cîrligul de care se agățau bananele cu un scaun pe care să stea schiorul.
Cu mîța-n sac
Cumpărătorul își alegea exemplarul, iar apoi vînzătorul îl băga într-un sac strîns la gură – nu era tortură, doar că în caz că animalul apuca să scape nici că îl mai putea prinde cineva.
Început de an la castel: Bethlen-Haller
Orice vin bun are o istorie pe măsură, cum, de altfel, orice istorie curge mai lin lîngă un pahar de vin bun.
În vîrf de munte și peste munte
„Femeia de origine engleză Lucy Walker tocmai a devenit prima femeie care a escaladat muntele Matterhorn.”
Micul Prinț – Plănuiește cu inima
„Mi-ar plăcea să îți dăruiesc ceva splendid, dar asta e tot ce am.“
Bradul de Crăciun cu nuci poleite
Magia se năștea în spatele ușilor închise și poate din acest motiv magia era și mai magie.
Decembrie 1991: URSS nu mai există
În decembrie 1991, odată cu disoluția oficială a Uniunii Sovietice, începea o nouă eră.
Bradul ascuns de la Casa Albă
De ce nu o fi avut familia Roosevelt, cu șase copii, un brad de Crăciun?
Un parc românesc
În 1901 a început construcția propriu-zisă, iar în septembrie 1903 a avut loc inaugurarea parcului Romanescu din Craiova, care se întinde pe o suprafață de aproape 100 de hectare.
Jackie Kennedy, rochia de mireasă și țeava spartă
Atunci cînd buclucul este legat de o nuntă, mai exact de rochia de mireasă, povestea capătă în mod clar valențe alarmante.
Prima femeie de afaceri din Rusia: Anna Dostoievskaia
De la prînz pînă spre seară, Anna era prezentă la biroul lui Dostoievski notînd ce îi dicta acesta.
Michelangelo înainte să fie Michelangelo
Discipolul lui Domenico Ghirlandaio s-a gîndit să-și apropie și mai mult, pînă la confuzie, copia desenată de opera veche originală.
Castelul Mimi
Licorile produse la vinăria lui Constantin Mimi au devenit cunoscute la nivel internațional și au început să se vîndă în tot Imperiul Rus.
Un Rege s-a născut
„În Foișorul vechi, care semăna cu chalet-urile ce se construiau în Elveția sau Bavaria, acolo m-am născut eu.“ – Regele Mihai I al României
Zeul medicinei
Pacientul mergea într-un templu al vindecării, denumit asclepion după numele zeului medicinei Asclepios, unde petrecea o noapte sau mai multe.
Bucățele de istorie à la Cluj
Expoziția se desfășoară în cinci săli, fiecare dintre acestea găzduind o bucată de istorie, din neolitic pînă în prezent.
Încredere de diamant
Harry Winston a fost unul dintre cei mai pasionați, talentați și de succes bijutieri din istorie.
Untul de la Florica
Banca Națională a Romîniei a lansat în circuitul numismatic o monedă de aur cu tema 200 de ani de la nașterea lui Ion. C. Brătianu.
Istoria bate filmul: de la Veneția la Cannes
Istoria avea pregătit alt debut de festival: pe 1 septembrie 1939, trupele germane au invadat Polonia.
Urme pe pantofi. Din 11 septembrie 2001
Toată disperarea și suferința momentului au rămas simbolic imprimate în dîrele de sînge de pe pielea lăcuită a pantofilor.
Ciocolată cu portocale la Versailles
Ciocolatierul reginei îi prepara ciocolata de băut în fiecare dimineață, adesea în stil vienez, adică cu frișcă deasupra.
Căsuța din copac
La intrarea în cuib, Regina Maria pregătise un catastif pictat chiar de ea cu flori sălbatice cum vedea pe pajiștile din Sinaia.
Voltaire și Napoleon la Café Procope
În 1686, sicilianul Francesco Procopio dei Coltelli a deschis prima cafenea din Paris, Café Procope.
„Freedom from fear”
Răsunetul mondial al Cartei Atlanticului l-a depășit cu mult pe cel al unui simplu document de presă.
Bellini, din tablou în pahar
A zdrobit bucăți de piersici și a turnat peste ele prosecco, inventînd o băutură pe cît de simplă, pe atît de savuroasă, care a cucerit instantaneu clientelă.
Clepsidra cu praf de stele
Pompei a dat un decret prin care cerea folosirea acestor dispozitive de măsurare a timpului pentru a limita intervențiile oratorilor romani.
Fantastisch Fanta
Surpriză: inițial, Fanta nu a avut aromă de portocale. A doua surpriză: nu americanii sînt cei care au produs-o la început.
În piscina victoriană
Indienii înotau sumar îmbrăcați cu o viteză foarte mare, într-un stil nemaivăzut de britanici.
Wembley – catedrala, capitala și inima fotbalului
Wembley a devenit scena principală de la Olimpiadă din 1948, iar de atunci prestigiul locului a continuat să crească.
Ceva se rotește în biblioteca lui Thomas Jefferson
O fi citit președintele prin vreo carte cît de ironică (sau pur și simplu simbolică) poate deveni uneori istoria?
Spionul și cafeaua (cu lapte)
Regele Sobieski l-a lăsat să își ia orice dorește din prada de război. A ales sacii plini cu boabe de cafea aduși de turci cu ei și lăsați de aceștia în Viena după înfrîngere.
Prima și singura vizită a lui Hitler la Paris
Nu-i așa că Parisul este frumos? Dar Berlinul trebuie să fie făcut cu mult mai frumos, îi spunea Hitler arhitectului Albert Speer într-o seară de iunie a anului 1940.
Anul fără vară
Sufletul trebuia și el să se adapteze cumva vremurilor și vremii total nefericite.
Suzanne Lenglen: performanță, fustă plisată și un strop de coniac
La Divine, însă, și-a imprimat numele în istorie nu doar ca sportivă de top, ci și ca femeie cu o personalitate puternică.
Rafael Nadal: jocurile copilăriei și joaca istoriei
„Fotbalul a fost pasiunea mea, atunci și acum”, mărturisește Rafael Nadal într-una dintre cărțile sale biografice.
46 de ani după 1946
Prelegerea lui Gorbaciov, susținută exact în același loc și cam după același scenariu ca aceea prezentată de Churchill, a fost un moment încărcat de simbolism.
Înghețată la dozator cu Margaret Thatcher
„Sînt extraordinar de răbdătoare, cu condiția să iasă la sfîrșit cum vreau eu.”
Coco de Azur
Coco a zărit acest loc și a decis că acolo vrea să își facă o casă de vacanță, unde să poată uita de viață tumultuoasă din capitala Franței și să lase la o parte foarfeca pe care adesea o ținea agățată la gît.
Discuții la gura sobei
Înainte cu o zi ca băncile să se redeschidă, președintele FDR a vrut să le ofere un plus de încredere americanilor. La radio.
Aproape trei secole de reviste
În vreo jumătate de secol, domnul doctor Steven Lomazow a adunat 7.000 de titluri de reviste, în total în jur de 83.000 de ediții.
Statuia Libertății și Canalul Suez
În 1886, Frédéric-Auguste Bartholdi a inaugurat o lucrare adaptată, dar asemănătoare cu cea propusă pentru Suez, într-un port din New York: Libertatea luminînd lumea.
Ping-pong istoric
Un sportiv american, Glenn Cowan, s-a urcat aparent întîmplător în autobuzul echipei chineze.
Aurora Cornu, Jacques Chirac și puțină dulceață de cireșe amare
Jacques Chirac și soția acestuia au fost martori la cununia religioasă a Aurorei Cornu și a lui Aurel Cornea de la Biserica Ortodoxă din Paris.