În zorii zilei de 11 iulie, cînd depozitul de armament aflat în preajma micuţului sat de coastă al Ciprului de Sud, Ziggy, a explodat, bătrînii satului au crezut, în prima clipă, că a năvălit armata turcă. Şi nu fără temei. În afara faptului că explozia depozitului a fost cea mai mare catastrofă petrecută în insulă, de la războiul din 1974, contextul internaţional actual permite aceste temeri.
E dezastru. Economia scîrţîie. Educaţia e la pămînt. Sănătatea, aşijderea. Mass-media e un mare tabloid. Oamenii sînt înrăiţi. „Sistemul“ e mare, e corupt, iar noi sîntem prea mici ca să ne luptăm cu el. Nimic nu merge. „Pînă şi bulgarii ne-au luat-o înainte.“ Dar noi avem potenţial. Avem mijloace. Chiar nu mai e nimic de bine în România?
Cînd simţi că te ia cu leşin şi-ţi pare că gata, cam pînă aici ţi-a fost, cînd ţi se mai şi aduce un preot, ca să-ţi dea ultima împărtăşanie şi să-ţi confirme că, într-adevăr, morţii cu morţii, deşi de la slăbiciune îţi poate fi cam greu, încearcă totuşi şi urmăreşte cursul împărtăşaniei în linguriţa popii.
Aţi auzit vreodată de culorile: zmeură zaharoasă, căpşună mieroasă sau stafidă modernă? Se pare că ele există. Sînt noile nuanţe propuse de o firmă de cosmetice. Mai bine zis, noile „culori“ ale unor vopseluri de păr. Căci cine ar putea refuza, într-o lume în care rogvaiv-ul s-a banalizat, asemenea prospături?
Este învelită într-o poleială elegant răsucită, găurită într-o parte, ca într-un restaurant de mari fiţe, ca s-o poţi stoarce finuţ, fără să o atingi, evitînd neplăcerea de a te murdări pe mînă. E pusă, aseptic, pe marginea unei farfurii pline cu salată, în dreptul unui pahar cu vin, prin care se dizolvă, încet, ultimele raze ale soarelui de la Vama Veche.
Sistemul educaţional din România este mereu prilej de discuţii pătimaşe. De la părinţii care-i blamează, în primul rînd, pe profesori pentru „educaţia slabă“ pe care o primesc copiii lor, la miniştrii (mulţi) care acuză mai tot timpul „moştenirile grele“ cu care au ei de-a face.
Elena este o fetiţă brunetă, cu ochii mari şi cu un zîmbet cald. Este foarte timidă. Cînd o saluţi însă, îţi întinde prompt mîna, te priveşte în ochi şi îţi răspunde politicos: „încîntată de cunoştinţă“. Elena are tetrapareză spastică. Sînt cazuri cînd, la naştere, creierul copilului nu este oxigenat corespunzător.
De mai bine de 20 de ani, în spitalele din România pacienţii încă împart paturile, stînd cîte doi sau chiar cîte trei într-unul singur, din lipsa locurilor, distribuţia teritorială a unităţilor spitaliceşti este precară – iar în acest context ni se spune că trebuie să mai tăiem şi din toate aceste neajunsuri.
Pînă spre finele perioadei comuniste, în Europa funcţionau trei tipuri de sisteme de sănătate: sistemul Beveridge (bazat pe taxe) – în Marea Britanie, Irlanda, Scandinavia, Spania, Portugalia şi Italia, sistemul Bismarck (de asigurări sociale) – adoptat de către toate celelalte ţări vest-europene, în ţările est- şi central-europene existînd sistemul sovietic Semashko.
Pe Erich Nebenführ l-am cunoscut la o degustare de vin, organizată la crama sa din apropierea oraşului Retz. Un oraş medieval, viticol prin excelenţă, aflat la cîteva zeci de kilometri de capitala austriacă, despre care aveam să aflu că este construit de fapt pe o întreagă reţea de beciuri şi subterane, crame străvechi pline cu butoaie cu vin.
Prima pagină a presei internaţionale este, în această perioadă, dedicată în exclusivitate implicaţiilor pe care le va avea moartea lui Osama bin Laden asupra întregii lumi. Un articol în revista Time, semnat de Joe Klein, dezbate controversata problemă a publicării fotografiilor doveditoare.
Credem că imaginea pe care străinii o au despre România este în primul rînd una negativă. Cînd plecăm din ţară avem, mai tot timpul, impresia că purtăm un stigmat. Acela de om inferior. Ni se pare că vînzătorului care ne întreabă zîmbitor de unde venim îi dispare brusc buna dispoziţie cînd primeşte răspunsul.
Într-un sat prin Apuseni, un primar avea o primărie construită „pe modelul“ Biroului Oval. Adică biroul apuseanului era oval. Mai avea primarul şi o lucrare de artă, meşteşugită la comandă de către sculptorul satului: un Bill Clinton încrustat într-un lemn de stejar riguros, în mărime naturală, cu un trabuc într-o mînă, şi o Monică Lewinski aşezată alături, docil, la picioarele lui.
Este un spaţiu virtual, unde totul se petrece fără riscuri. Unde poţi face investiţii bancare, tranzacţii, unde se petrec falimente, restructurări, vînzări, cumpărări, unde au loc crize economice, dar şi profituri fabuloase. Un spaţiu unde îţi poţi înfiinţa firme, companii, poţi să testezi o idee de afaceri sau beneficiile unui produs, să-ţi „faci de cap“.
La douăzeci şi cinci de ani de la cel mai mare dezastru nuclear al tuturor timpurilor, în prezentul în care ne confruntăm cu problemele ridicate de centrala nucleară de la Fukushima, un trimis special al revistei franceze Le Figaro face o incurisune în Ucraina, la Cernobîl.
S-a hotărît. În Franţa purtarea vălului musumlam în spaţiul public este de acum interzisă prin lege. Încălcarea acesteia atrage după sine sancţiunea printr-o amendă care porneşte de la 150 de euro.
Despre familia Zapp am auzit în cîteva rînduri, de la cîţiva prieteni împătimiţi ai călătoriilor. Recent, pe site-ul revistei Time am citit un articol despre călătoria lor, în care au plecat de mai bine de un deceniu.
Pe pagina web a revistei Time, un articol despre cele mai reuşite păcăleli de 1 Aprilie, topul pornind de la farsa din anul 1933, cînd o poză prezenta capitala Wisconsin-ului în ruină.
Sînt două problemele majore care ţin prima pagină a presei străine. Ultimul număr al revistei Time publică în paralel reportaje din Japonia, dar şi dezbateri ample a ceea ce va urma în Libia.
Abia ce s-a terminat Crăciunul, că febra shopping-ului a şi reînceput. Tarabele au apărut din nou prin Bucureşti, întîi timide, apoi din ce în ce mai multe, mai tupeiste şi mai sofisticate. Au prins contur prin cartierele mărginaşe, prin jurul staţiilor de metrou, ca mai apoi să se răspîndească cu rapiditate prin Centru, lăfăindu-se în prezent în deplină legalitate prin tîrguri special organizate.
Revista Time publică un articol semnat de Massimo Calabresi despre poziţia SUA în ceea ce priveşte situaţia din Libia, poziţie enunţată de administraţia Obama.
The Guardian publică un amplu articol despre criza din Libia, despre ecourile internaţionale pe care aceasta le trezeşte şi despre implicaţiile pe care domino-ul revoltelor din lumea islamică le va avea pe termen lung în întreaga lume.
Pe vremuri era autocritica. Un tovarăş se ridica în plen şi îşi asuma, înflăcărat, o vină oarecare. Dar nu pentru a fi blamat, ci pentru a transforma acest gest într-un soi de eroism, inoculînd ideea că o greşeală recunoscută este mai mult decît iertată, devine chiar de apreciat, pentru că denotă caracterul moral solid al celui în culpă.
În timpul unui reportaj pe care l-am făcut în judeţul Neamţ, am vizitat o biserică renumită în zonă, Mînăstirea Petru-Vodă, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Biserica nouă, o construcţie cu influenţe medievale, se află pe o cîmpie deschisă şi luminoasă, străjuită de cîteva chilii.
Articolul din Time, “The Moscow Airport Attack: Were Early Clues Ignored?” face o trecere în revistă a semnalelor de alarmă care ar fi trebuit să reţină atenţia autorităţilor ruse şi, poate, prin aceasta, să prevină atentatul terrorist din 24 ianuarie.
Prin alte ţări, există. Prin alte ţări majoritatea lor înseamnă un „must see“. Pentru un turist, vizita într-un oraş european poate fi serios ştirbită, dacă nu bifează măcar un muzeu. „Adică ai fost acolo şi n-ai trecut pe la muzeul X?“
Finala turneului de snooker Masters 2010 a fost una de vis atît pentru spectatori, cît şi pentru echipa de marketing a acestui campionat: partida londoneză disputîndu-se între doi jucători chinezi.
Dintr-un articol postat pe site-ul revistei Time aflăm că, printre cele mai cenzurate cărţi din istoria omenirii de pînă acum, se numără şi recenta reeditare a cărţii lui Mark Twain, Aventurile lui Huckleberry Finn.
În vremurile comunismului, învăţam că turcii erau un popor de asupritori. Învăţam şi eram programaţi să gîndim în termeni negativi despre „acei păgîni“ care ne-au prigonit atîta amar de vreme, dar cu care, totuşi, ne-am bătut tot timpul neînfricaţi şi în faţa cărora – povesteau pe larg şi ilustrau cu poze manualele şcolare – am reuşit să ne dovedim întreaga noastră vitejie.
În Piaţa Matache din Bucureşti a apărut, de curînd, un magazin social. Lîngă Plafar, în locul unei foste alimentare. Încă unul? – au mormăit cîţiva nemulţumiţi care îşi trec după-amiezile sprijiniţi de mesele cîrciumilor din piaţă. Şi nu doar ei. Voci ale presei autohtone au găsit de cuviinţă să ridice din sprîncene şi să găsească nod în papură, la nici cîteva săptămîni de la deschiderea magazinului.
Anunţată cu surle şi trîmbiţe, victoria reuşitei presiunilor internaţionale în cazul iraniancei de 43 de ani, acuzată de adulter şi condamnată încă din 2006 la moarte prin lapidare, poartă totuşi serioase umbre de îndoială.
Mişcările studenţeşti au revenit pe scena Europei, din vara acestui an, începînd tot în Franţa, în urma reformei pensiilor. Ultimele mişcări de protest au izbucnit în Marea Britanie, spre finele lunii noiembrie.
Le au şi alţii, dar parcă într-un registru diferit. Fiţe de oameni îmbogăţiţi, opulenţă, imagine fără conţinut – reţeta vedetismului este cam la fel, mai peste tot. Problema e că, pe cînd la alţii par a rămîne mai mult în ţarcul show-biz-ului, la noi, vedetele de silicon au dat buzna în toate domeniile.
Preotul poartă un tricou albastru, pe care scrie „Sindicatul Impact“. N-are însă nici o legătură cu vreun sindicat. Fie el impact sau neimpact. L-a luat cu doar 5 lei de la un butic din sat, şi-l foloseşte aşa, uneori, la munca de zi cu zi. „Asta-mi mai lipsea, să fiu şi într-un sindicat!“ – spune, mucalit, în timp ce ne dă mîna.
Şi veştile despre ciocolată pot avea un gust amar. Potrivit unui raport publicat în The Independent, în 20 de ani preţul ciocolatei va creşte extrem de mult, fiind evaluat, de către unii producători, la preţul pe care îl are azi caviarul.
„Încă aştept ca regina să-mi accepte cererea de prietenie”- sună un comentariu postat la finele articolului publicat în The Guardian, despre recenta lansare a Reginei Marii Britanii în virtualul Facebook.
În luna octombrie, prin presa internaţională s-au vehiculat îngrijorări despre iminente atacuri teroriste în Europa. În noiembrie, îngrijorările au devenit chiar fapte, cînd, prin poştă au fost trimise o serie de colete capcană, către diverse ambasade europene din Atena (printre care Bulgaria, Rusia, Germania, Elveţia), dar şi către lideri politici, printre care Nicolas Sarkoyz, Angela Merkel şi Silvio Berlusconi.
Tragedia din Indonezia a ţinut prima pagină a multor reviste şi ziare internaţionale. „Mai mult de 400 de morţi în Indonezia, după tsunami” – titrează şi Nouvel Observateur, adăugînd că peste 300 de persoane sînt încă date dispărute.
Recenta ediţie a revistei Time publică un articol-reportaj, semnat de Bobby Ghosh, despre perspectivele totuşi întunecate pe care Irak-ul le are, în ciuda progresului evident înregistrat după război.
Nici varianta online a revistei Daily Record nu ocoleşte ceea ce a fost, poate, cel mai teatral moment al campionatului de snooker World Open desfăşurat săptămîna aceasta în Glasgow: break-ul de 147, realizat în meciul cu Mark King, de către Ronnie O’Sullivan.
Euro-ţiganii, sau, poate mai corect politic, euro-romii: pentru că multă corectitudine politică a făcut de fapt vizibile recentele repatrieri umanitare, cu iz de expulzări (acţiuni care au avut loc şi pînă acum în Italia, Spania, Franţa, de-a lungul anilor, chiar şi după integrarea României în UE).
Deşi condamnată public de către oficialii americani, ideea unui pastor din Florida de a arde Coranul la comemorarea evenimentelor din 11 septembrie a provocat noi iritări în sînul comunităţilor de musulmani.
Recentele expulzări ale romilor de naţionalitate română şi bulgară au readus pe tapet etnia romă, încurajînd însă nu rezolvarea problemelor, ci, din contră, adîncirea lor şi extremismul.
„«E recesiune, iar cu un salariu minim pe economie, de 1000 de euro, trebuie să fiu foarte atent cu cheltuielile» – spune pe scurt Said Benamida, cap de familie, în timp ce îşi încarcă cumpărăturile în portbagajul maşinii sale, aflate în parcarea comună a două magazine alimentare din Argenteuille, o periferie din nordul Parisului.“
