De la Lefkosia la Lefkoșa

Publicat în Dilema Veche nr. 400 din 13-19 octombrie 2011
De la Lefkosia la Lefkoșa jpeg

În zorii zilei de 11 iulie, cînd depozitul de armament aflat în preajma micuţului sat de coastă al Ciprului de Sud, Ziggy, a explodat, bătrînii satului au crezut, în prima clipă, că a năvălit armata turcă. Şi nu fără temei. În afara faptului că explozia depozitului, cea care a antrenat alte cîteva explozii în serie, cauzînd şi distrugerea principalei centrale electrice a Ciprului, a fost cea mai mare catastrofă petrecută în insulă, de la războiul din 1974, contextul internaţional actual permite şi, mai mult, încurajează aceste temeri, punînd populaţia cipriotă, de o parte şi de alta, într-o expectativă plină de îngrijorare. mei.

Despre ce e vorba? De curînd, în apele Mediteranei de Est, în largul comercial care ţine de Cipru, s-au descoperit bogate zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale. Cum apele din jurul coastelor insulei au un statut cu atît mai incert cu cît situaţia Ciprului însuşi este incertă, cine are dreptul să exploateze rămîne o necunoscută la îndemîna speculaţiilor politice şi economice. 

Totuşi, în acest context, compania americană Nobel Energy a început exploatarea resurselor, de partea Ciprului de Sud, în pofida avertismentului Turciei că, dacă se va începe exploatarea, va interveni la rîndul său cu propriile companii, iar dacă vor întîmpina rezistenţă, vor trece chiar la protecţia exploatărilor demarate şi la ripostă militară – în cazul în care va fi nevoie. 

În aceste condiţii, Ciprul de Sud a semnat un acord cu Israelul, prin care se stabileşte o delimitare oficială a zonelor economice care pot fi exploatate. Republica Turcă a Ciprului de Nord nu este inclusă, pentru că nu este recunoscută internaţional decît de Turcia. 

De partea cealaltă, Turcia, prin declaraţia premierului Recep Tayyip Erdogan, a dat o replică, semnînd de asemenea un contract de colaborare cu Republica Turcă a Ciprului de Nord, prin care Turkish Petroleum va avea drept de exploatare a regiunii. 

Prospecţiunile au început, şi de o parte şi de alta, supravegheate militar. Uniunea Europeană este, deocamdată, rezervată, îndemnînd la o înţelegere amiabilă asupra disputei. La mijloc rămîn oamenii dintr-o ţară scindată nu doar de graniţă (Nicosia rămînînd ultima capitală divizată din Europa), ci şi de politică şi orgolii naţionaliste. 

Ultimul „Berlin“ 

Am traversat pietonal graniţa dintre cele două regiuni, de la Republica recunoscută internaţional, la zona considerată a fi ocupată abuziv, prin punctul de acces de pe strada Ledra. Strada principală a centrului vechi din capitala Ciprului, Nicosia sau Lefkosia (Lefkoşa în turcă), Ledra este, în partea de sud, comercială, turistică, plină de restaurante şi magazine elegante, în care toate mărcile şi firmele de renume se desfată în voie. În partea greacă, totul este impecabil, de la pavaj la vitrine. Zumzăiala şi forfota permanentă – atmosferă plină de normalitate vestică – se întrerup însă brusc, fiind rupte în două de cîteva rînduri de sîrmă ghimpată şi de soldaţi înarmaţi. Graniţa. Sau – după cum consideră autorităţile cipriote de sud, care nu recunosc statul cipriot turc – control poliţienesc. 

Pînă în 2008, aici era baricadă militară. Punct de trecere nu exista, cum nu prea existau nici tentative de reconciliere. Existau doar episoade de naţionalism, cum a fost cel petrecut în data de 11 august 1996, cînd un cipriot grec, Tassos Isaac, a trecut fraudulos în zona turcă, fiind omorît în bătaie de membrii grupării naţionaliste cipriote turce – Lupii Cenuşii. Abia acum patru ani graniţa între cele două părţi ale Ciprului s-a deschis, rămînînd totuşi restricţii de trecere dintr-o parte în alta, în special pentru turcii veniţi de pe continent, văzuţi ca cetăţeni ilegali, care le-au furat ţara şi cărora accesul le este interzis. 

Ca turişti, am trecut fără probleme, primind o viză temporară din partea turcă, o ştampilă pusă pe o foaie simplă, completată de mînă. Viza nu s-a pus în paşaport. 

Graniţa trece prin faţa unei clădiri dărăpănate despre care aveam să aflu că a scăpat demolării doar pentru că, pe vremurile coloniei britanice, fusese hotelul luxos, de cinci stele, preferat de Winston Churchill. Un simbol ironic al faptului că, deşi anii s-au scurs şi vremurile s-au schimbat, sechelele zîzaniei naţionaliste pe care britanicii au iscat-o părăsind ţara ce a ales independenţa încă rezistă. 

Pe o prelată verde ce traversează dintr-o parte în alta hotelul stă scris: „No Borders“, reminiscenţă a planului Kofi Annan, prin care s-a propus acum cîţiva ani dizolvarea disputei cipriote, prin susţinerea unui referendum. S-a oferit astfel populaţiei puterea de decizie, departe de orgoliile şi luptele politice. „Doriţi sau nu unificarea?“ Rezultatele au fost însă dezastruoase. Dacă majoritatea populaţiei turce s-a declarat în favoarea reunificării, peste 80% dintre ciprioţii greci au refuzat. 

Realităţile unei tragedii 

Cum am trecut de Linia Verde, peisajul ni s-a schimbat radical în faţa ochilor. Dacă în partea greacă este „Occident“ opulent, aici începe „Orientul“ sărac. Casele sînt vechi şi dărăpănate, totul este încremenit într-un timp de dinainte de război. Strada comercială din Lefkosia devine în Lefkoşa un bazar aproape pustiu. Te întîmpină doar cîteva tarabe pe care atîrnă pantaloni de trening, chiloţi şi maiouri. Dacă în partea greacă ai gălăgia veselă a traiului bun, aici tăcerea sărăciei este aproape asurzitoare. Străduţele care şerpuiesc prin cartiere dintr-un alt timp nu au nimic din decorul capitalei de cealaltă parte a graniţei. Clădirile moderne din sud nu există, nu există nici firme luminoase sau fast food-uri mcdonaldizate. Există însă vechile clădiri coloniale, dintre care faimosul Tribunal Colonial Britanic (British Colonial Law Courts), construit în 1901, dar şi clădirile şi cartierele turceşti. Aproape de punctul de control se află şi Marele Han (Buyuk Khan), construit între 1567 şi 1577, de Sinan Paşa, guvernator al Ciprului pînă în 1579, construcţie similară Koza Khan-ului din oraşul turcesc Bursa. Astăzi, loc turistic unde poţi gusta din mîncărurile tradiţionale. Dar nu trebuie căutată bucătăria tradiţională turcească. Sînt aceleaşi meniuri, aceleaşi bucate ca dincolo de barieră. Căci, în fond, nu există două, ci doar una, cu aceleaşi obiceiuri şi tradiţii. Cipru. Ajunşi în Cartierul Samanbahce, primul proiect social de case construit în Cipru pe terenul Fundaţiei Saban Pasha, între 1918-1925, ni s-a ivit privirilor o frîntură din realitatea firească a oamenilor de aici. Intri într-un labirint de străduţe care, deşi pietruite şi înguste, nu sînt lipsite de verdeaţă. În faţa fiecărei uşi stau îngrămădite zeci de ghivece ca nişte grădini improvizate în care locatarii îşi pun laolată flori, roşii şi ardei iute. Clădirile sînt mici, albe, toate la fel, toate cu ferestre cu obloane verzi, prin care am strecurat, inevitabil, priviri indiscrete. Camerele sînt simple, tapetate cu covoare şi carpete, avînd doar strictul necesar. Un pat, o masă, cîteva scaune şi nelipsitul televizor. Într-o casă, o bătrînă stă întinsă făcîndu-şi vînt alene cu un ziar. În alta, cîteva femei tinere curăţă un maldăr de fasole, sporovăind. Doi bărbaţi joacă table, în alta. Toţi ne observă cu coada ochiului, nimeni nu ne bagă însă în seamă. Sînt obişnuiţi cu turiştii şi, deşi viaţa lor se petrece acolo, între patru pereţi, autentic şi firesc, ştiu că, în timp, au devenit „obiective turistice de vizitat“. 

Ne lăsăm purtaţi însă şi către alte realităţi. De data aceasta cele „nefireşti“, cele care ţin de „urzeala“ problemei cipriote. La Muzeul Luptei Naţionale sînt expuse documente ale istoriei ciprioţilor turci de după plecarea britanicilor, dovezi ale abuzurilor interetnice, iar Muzeul Barbarismului este o dovadă vie a tragediei eroului cipriot turc, Nihat Ilhan, trimis al regimentului Armatei Turce, ca observator al păstrării tratatelor de pace stabilite în 1960 în Republica Cipriotă, documente ce confereau drepturi şi siguranţă cetăţenilor de naţionalitate turcă. Trei ani mai tîrziu, în lipsa lui, naţionalişti ciprioţi greci au forţat intrarea în casă, omorîndu-i întreaga familie – soţia şi cei trei copii. 

Sînt cîteva frînturi din realităţile care adîncesc ruptura dintre greci şi turci. E un trecut despre care nu se poate vorbi oricum, căci nu e ceva superficial despre care să poţi sporovăi cu chelnerul sau cu frizerul, nu este ceva despre care să poţi glumi. Şi simţi toate acestea din tăcerile lor, din privirea îndreptată în jos şi din surîsul amar sau oftatul celor pe care vrei, mînat de curiozitate jurnalistică, să-i tragi de limbă. „Ştiam greceşte“ – ne spune un singur vînzător, cipriot turc. „Acum nu mai ştiu.“ Spre seară revenim în partea greacă. Luăm cu noi amintirile unui viitor care întîrzie să apară. Reluăm ritualul trecerii unei frontiere artificiale, pusă între două naţii care odinioară trăiau în pace. Ciprioţi greci care vorbeau turcă, ciprioţi turci care vorbeau greceşte. Dar care au tăcut. Oameni care s-au lăsat manipulaţi de strategii politice, uitîndu-se pe sine şi părăsind pe celălalt. O graniţă a urii fără temei. Ne pregătim paşapoartele şi aşteptăm rezolvarea unei dispute minore, de graniţă. Cîţiva turci încearcă să treacă în partea greacă, dar n-au dovada că sînt cetăţeni ciprioţi. Între timp, un turist roşcat, cu căşti în urechi şi mîinile în buzunare, trece, nonşalant, aerian, dintr-o parte în alta, iscînd o clipă de panică de ambele părţi. Nu-şi dăduse seama că pe strada principală a Capitalei poate exista o graniţă.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.