Detalii ale unei capitale europene: Muzeul Antipa

Prin alte ţări, există. Prin alte ţări majoritatea lor înseamnă un „must see“. Pentru un turist, vizita într-un oraş european poate fi serios ştirbită, dacă nu bifează măcar un muzeu. „Adică ai fost acolo şi n-ai trecut pe la muzeul X?“ – este o întrebare pe care, dacă vrei s-o eviţi, bagi musai un cap sau măcar treci pe lîngă coada din faţa muzeului. Să spui: era prea multă lume. Pentru că, de obicei, muzeele din străinătate sînt dotate şi cu o coadă zdravănă de vizitatori. 

La noi lucrurile stau cu totul altfel. Nu doar că numărul vizitatorilor a scăzut drastic, dar în marea lor parte astfel de instituţii sînt ignorate, moşteniri uitate, prăfuite, pentru care tot timpul vor fi doar crize economice, şi niciodată fonduri. 

Sîntem, şi pe hîrtie, cetăţeni europeni. Rîvnim să fim luaţi în serios, tînjim după fata morgana vizei Schengen, dar uităm, în toată goana după titluri de civilizaţie, cum să ne restaurăm propriile detalii de europenizare. 

Cu şcoala la muzeu 

Eram prin clasa a IV-a cînd învăţătoarea ne-a anunţat că vom merge la muzeu. La „Antipa“. Un om cu barbă, cu figură severă, savant – cum scria pe timbrul din seria cu savanţi români. Am descoperit în locul scorţoşeniei implicate de alura de savant, un castel plin cu ciudăţenii, unde prin faţa ochilor, la tot pasul, se derulau poveşti din alte timpuri cu oameni preistorici şi animale fantastice. Scheletul enorm al unui elefant, catacombele oamenilor preistorici, peştera prin care am trecut cu respiraţia tăiată de frică, dar prin care aş fi vrut, mai apoi, să tot colind, frica aflîndu-se la graniţa cu bucuria descoperirii... Totul devenise pentru mine o comoară pe care abia aşteptam să o redescopăr, la nesfîrşit. 

De la an la an însă, vraja muzeului se estompa. Priveam cum exponatele îmbătrîneau, vitrinele prindeau mici fisuri, unele începuseră să fie peticite cu benzi adezive. Peste toată povestea părea că vine un val de sfîrşit, totul pierea într-o încremenire şi uitare, în praf şi frig. Acum cîţiva ani, dorind să retrăiesc vraja din copilărie, am mai avut o tentativă de revenire: dar muzeul era închis, iar un lacăt greu anunţa marea renovare. 

Un savant uitat 

În 1908, în Bucureşti, pe Kiseleff numărul 1, avea să-şi deschidă porţile prima clădire din România construită şi dedicată unui muzeu. Fondatorul – doctorul Grigore Antipa. Un savant şi pionier al multor domenii în România, nedreptăţit (ca mulţi alţii) de regimul comunist. Directorul muzeului, Dumitru Murariu, îmi povesteşte cu drag despre Antipa, ca despre un om care pare a fi avut mai multe vieţi. „A fost, realmente, un om de geniu, pionierul cercetărilor hidrobiologice din România. Era, poate, puţin idealist, un socialist utopic, el fiind cel care a introdus termenul de «cooperativizare» a pescăriilor. Dorea prin aceasta ca pescarul să fie doar pescar, să aducă peştele la cherhana, iar de acolo să preia altcineva marfa, pentru un randament mai bun. A contribuit decisiv la reorganizarea pisciculturii din ţara noastră, fiind şi directorul Pescăriilor Statului. De la el s-au înfiinţat marile cherhanale, a fost cel care a ridicat problema productivităţii biologice a Deltei Dunării, opunîndu-se, de altfel, îndiguirii totale. A pus şi bazele Şcolii româneşti de hidrobiologie. Antipa a fost şi primul ecolog al României, şi etnograf, şi sociolog.“ 

După Primul Război Mondial, marile puteri au hotărît ca patrimoniul muzeului să fie transferat la Sofia. Antipa a fost cel care l-a convins pe comandantul garnizoanei germane la Bucureşti să oprească acest transfer. „Muzeul acesta era împlinirea vieţii lui.“ 

În timpul comunismului însă, nu era bine să-l apreciezi prea mult. Fiind monarhist, era minimalizat la statutul de „doar“ cercetător. De asemenea, se primise dispoziţie ca toate lucrările sale să fie arse, date la topit. „Fostului director Mihai Băcescu îi datorăm azi faptul că mai avem lucrările doctorului Antipa. Şi-a asumat atunci marele risc de a dosi, pe undeva prin podul clădirii, cîte cinci exemplare din lucrările sale.“ Lucrările lui Antipa au fost condamnate de regimul comunist pentru că pe prima pagină stătea scris: „Tipărit la Imprimeriile Regale“. 

După ’89 

După Revoluţie, a apărut chipul savantului pe o bancnotă, ca o primă reconsiderare a memoriei sale. Tot atunci, în valul de dorinţă de schimbare radicală, s-a dorit şi introducerea icoanelor în muzeu. „M-am opus, tocmai pentru a onora amintirea doctorului Antipa. A fost o oarecare tensiune. Dar era o exagerare, pe care o pot înţelege prin prisma dorinţei de schimbare, dar pe care n-am putut să o accept. Antipa nu era un om religios, ci un om de ştiinţă, evoluţionist.“ 

Tot în acea perioadă, în febra retrocedărilor, cineva a venit ca fiind trimis din partea familiei Antipa solicitînd retrocedarea casei şi a parcului. Or, casa nu aparţinuse lui Antipa. „N-a avut niciodată casa lui. A locuit, ce e drept, în acest muzeu. Camera lui este acum sală de consiliu. Dar aici locuiau şi tîmplarul, şi mecanicul – oamenii care lucrau la muzeu – totul fiind gîndit ca un sistem pe deplin funcţional, în care în cazul unei defecţiuni să ai mereu la îndemînă omul specializat.“ Cererea de retrocedare a fost, bineînţeles, retrasă. 

Prima restructurare în 100 de ani 

Pînă la Revoluţie – povesteşte directorul muzelui, „Antipa“ era cel mai vizitat muzeu bucureştean, avînd peste 350 de mii de vizitatori pe an. După, nemaiorganizîndu-se vizite în grup, apărînd şi noianul de informaţii, mass-media şi Internet, numărul vizitatorilor nu a mai depăşit 172 de mii pe an. „Azi, pentru orice ieşire cu elevii din şcoală, profesorul trebuie să facă zeci de acte, să semneze zeci de declaraţii... pînă lehamitea îşi spune cuvîntul. Vrem să schimbăm toate acestea“ – spune directorul, adăugînd că „relaţia muzeu-şcoală trebuie refăcută“. „Ştim că este foarte greu pentru un dascăl să scoată din şcoală un grup de elevi. Vrem să avem un autocar al muzeului, prin care să facilităm în primul rînd transportul. Avem şi o secţie de marketing cultural şi programe educaţionale, care pe lîngă organizarea expoziţiilor temporare, conferinţelor sau şcolii de vară pentru copii, se vor ocupa de acum şi de relaţia cu şcolile, reprezentanţii noştri dorind să încheie protocoale cu inspectoratele şcolare.“ În acest context de schimbare de dinamică a venit şi dorinţa de modernizare. „Expoziţiile publice se schimbă în mod normal din 5 în 5 ani. Noi nu le schimbasem de 100 de ani.“ 

Modernizarea s-a impus astfel şi ca o necesitate – în urma parcurgerii Caietului de Impresii ale vizitatorilor, toate mesajele începeau să semene, spunînd că aici nu s-a schimbat nimic. După cutremurul din ’40, după două bombardamente din ’44, după marele cutremur din ’77, la muzeu nu s-au făcut decît mici reparaţii, peticeli „cît să stea clădirea în picioare“. 

„Am început aşadar cu consolidarea, iar după, expoziţia fiind deja strînsă, a apărut şansa să demareze proiectul de modernizare. Din 2007 am făcut un studiu de prefezabilitate, în 2008 am semnat contractul de realizare, în 5 ianuarie 2009 am golit muzeul, şi totul a început.“ 

Antipa science fiction 

Începînd cu instalaţia electrică – pentru că de data aceasta muzeul va avea o climatizare reală, iar vizitatorii vor scăpa de frigul de altădată, trecîndu-se la înlocuirea vitrinelor vechi, cele cu rame de lemn descleiate, acum totul s-a schimbat, iar schimbarea de look a precedat şi schimbarea de mentalitate. Pe fiecare nivel vor fi panouri „info-touch“, astfel informaţiile despre exponate nu vor mai fi scrise pe plăcuţe, lîngă exponate existînd de acum cîteva etichete şi denumiri, ci vor putea fi parcurse pe ecrane digitale. De asemenea, tot în format digital vor fi şi hărţile interactive pentru bioregiunile României, proiecţii cu documentare despre vieţuitoarele din Delta Dunării, dar şi despre mările şi oceanele lumii, sau despre zonele de deal şi de munte. Vor exista proiecţii tridimensionale, vizitatorii putînd vedea, de exemplu, în spaţiu, cum se mişca un dinozaur. La secţiunea de „anatomie“, vor fi proiecţii 3D cu organizarea scheletului, sistem circulator, nervos, organele interne. „Totul va prinde contur interactiv, va fi antrenant, un punct de atracţie garantat.“ 

Redeschiderea şi gurile rele 

Muzeul ar fi trebuit să se redeschidă în 2010. Au fost însă cîteva piedici, iar acum speranţa se îndreaptă către luna martie sau aprilie a acestui an. Totul ar fi decurs bine, fără oprelişti, dacă fostul ministru al Culturii, sub mandatul căruia începuse proiectul, n-ar fi făcut o declaraţie de neasumare a aprobării investiţiei, la încetarea mandatului. „Actualul ministru al Culturii, singurul ministru care a venit de altfel în muzeul nostru, ne-a ajutat întru totul, pînă a apărut declaraţia cu iz de greşeală din partea fostului ministru cu privire la finanţarea acestui proiect. De atunci hîrtiile stau pe masa ministerului, dar eu sînt convins că în curînd totul se va lămuri. Demersurile, argumentele, totul e în favoarea noastră.“ 

Şi, într-adevăr, din cîte am aflat, din suma de 11 milioane de euro alocată proiectului, mai bine de 70% au fost deja plătiţi, iar toate controalele şi investigaţiile au ieşit favorabile. Dar tocmai pentru că era vorba de o sumă deloc mică, gurile rele au început să clevetească, unul din subiectele predilecte fiind firma Artex, cea responsabilă cu contractul. Directorul însă neagă toate acuzele. „Am lucrat cu firma Artex, care se ocupă cu organizări de expoziţii de muzeu. Este o firmă contestată pentru că nu e o firmă ieftină. Dar sînt singurii care au specialişti în mai toate domeniile şi singurii acreditaţi pentru a lucra cu patrimoniul.“ 

Întreb şi eu, pe final de interviu, cu o gură rea: 11 milioane de euro? Mi se răspunde că în anul 1903 construirea acestei clădiri a costat statul 250 de mii de lei. Atunci Antipa a fost criticat: cum îşi permite, adică, o asemenea risipă, cînd ţara e în criză? 

În 2011, avem exact aceeaşi problemă. „Niciodată nu vom avea condiţii să spunem că nu mai avem ce face cu banii. Totuşi e vorba de o instituţie de referinţă pentru ţară. Aşa cum şi-a dorit Antipa, ca muzeul să fie demn de capitala ţării, ar trebui şi noi să privim pe termen lung. De vreme ce vrem să fim europeni, nu avem cum să nu ne ocupăm de aceste «detalii» care sînt instituţiile de cultură. Cred, de asemenea, că pentru fiecare dintre noi ar trebui să fie o mîndrie faptul că de acum vom avea un muzeu european.“

Foto: Artex Services International