Educaţia noastră cea de toate reformele

Sistemul educaţional din România este mereu prilej de discuţii pătimaşe. De la părinţii care-i blamează, în primul rînd, pe profesori pentru „educaţia slabă“ pe care o primesc copiii lor, la miniştrii (mulţi) care acuză mai tot timpul „moştenirile grele“ cu care au ei de-a face. Discuţiile sînt întotdeauna aprinse pentru că subiectul în cauză este unul care ne priveşte, în mod direct, pe toţi. În fiecare an se lansează dispute ample, care încing spiritele, care declanşează acţiuni de protest, dezbateri concretizate în conferinţe la nivel naţional, dar care se termină, mai tot timpul, cu un sentiment de inutilitate.

Se vorbeşte, de zeci de ani, de reformă. Un concept care azi a ajuns să aibă doar dimensiunile unui simplu cuvînt, vehiculat la nivel ministerial, agitat prin campanii electorale – concept care a ajuns, inevitabil, o formă fără fond. Căci o reformă, mai ales una în educaţie, nu poate fi derulată doar pe timpul unui mandat, doar de ochii lumii. Cadrele didactice susţin încontinuu că pentru o reformă autentică trebuie preluat un model de succes, aplicat de la primele clase, testat cel puţin 10 ani. Ceea ce nu este cazul la noi. În educaţie, ca şi în sănătate, schimbările ministeriale nu aduc nimic altceva decît alte emoţii, perpetuate de la mandat la mandat, legile părînd a fi ceva mereu la îndemîna iniţiativelor unui cutare sau cutare ministru. Lipsa de coerenţă însă duce în mod sigur la prăbuşirea întregului sistem, la înlocuirea sa cu forme de tranziţie, prin această politică făcută într-un stil clasic românesc. Adică de azi pe mîine.

Suplimentul de faţă îşi propune, pe lîngă prezentarea concretă a problemelor din sistemul de învăţămînt superior, să demareze şi o discuţie despre noua Lege a Învăţămîntului – urmînd ca în al doilea număr, pe aceeaşi temă, care va apărea pe data de 1 septembrie, să demarăm o anchetă printre actorii direct implicaţi în sistemul educaţional.

Un sistem educaţional despre care se spune, cel mai adesea, că este „la pămînt“, dar pe care foarte puţini se încumetă să-l redreseze.

Printre semnatarii acestui dosar se numără Ioana Bot, profesor universitar la catedra de literatură română din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, al cărei articol de deschidere – „Un master, două mastere... şi mai multe întrebări“ – îşi propune să dezbată şi problema masteratelor care, conform noii Legi a Învăţămîntului, vor fi împărţite în masterate profesionale, de cercetare şi didactice. Ce va însemna însă acest lucru pe termen lung?

Problema este reluată şi într-un interviu acordat revistei noastre de către Otilia Hedeşan, profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara, care declară, printre altele, că sistemul de învăţămînt universitar este „istovit“ nu din cauza reformelor multe, ci mai ales pentru că acestea „au fost mereu anunţate, niciodată duse pînă la capăt“.

„Dreptul de a fi oneşti“ este articolul semnat de George Gurescu, redactor-şef al revistei Opinia veche din Iaşi. „Învăţămîntul superior de la noi este azi la fel de bun ca cel din urmă cu 20 de ani.“ – afirmă cu o uşoară ironie autorul, prezentînd o analiză la firul ierbii a ceea ce se petrece în educaţia superioară din România.

Deja controversatul sistem Bologna este şi el prezent în articole semnate de beneficiarii direcţi – studenţi aflaţi la diferite facultăţi din România, dar şi din străinătate.

Există însă, în amalgamul de reproşuri, îngrijorări şi contestări, şi o latură pozitivă. Iar aceasta se referă cu precădere la „investitorii în sistem“. Fie că sînt guvernamentali sau nonguvernamentali, se derulează de ani buni, în paralel cu reformele, proiecte axate pe anumite aspecte ale sistemului, un soi de bucăţi bine aranjate ale unui mozaic complex.

Proiectele din educaţie sînt prezente, în aceste pagini, prin articole ample şi interviuri. Din partea guvernamentală, Proiectul „Întreprinderea simulată“ – cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi implementat de către Ministerul Educaţiei în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, Universitatea Valahia din Tîrgovişte şi ÖSB Consulting GmbH din Austria, partener transnaţional – este prezentat prin opiniile experţilor austrieci şi ale angajatorilor incluşi în acest proiect.

Nonguvernamental, anul 2011 a debutat cu o serie de conferinţe şi forumuri. Pe 15 iunie a avut loc, la Bucureşti, lansarea celei de-a treia ediţii a Galei Premiilor în Educaţie – organizată de Fundaţia „Dinu Patriciu“ –, care s-a concretizat într-o conferinţă cu tema „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de educaţie în România“. De asemenea, cu doar cîteva săptămîni înainte, a avut loc a doua ediţie a Forumului Educaţiei, organizat de Grupul Educativa, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), Clubul pentru România şi Asociaţia Clubul Român pentru Relaţii Externe, Diplomaţie şi Afaceri Europene (CRREDAE).

Ideea principală care s-ar desprinde din întregul dosar este că iniţiativele direcţionate – promovate pe termen lung şi sprijinite atît de Ministerul Educaţiei, cît şi de societatea civilă – sînt singurele care, prin coerenţă, au o şansă de reuşită, în ciuda multelor reforme. Stabilitatea şi cursivitatea acestor acţiuni sînt, în discursul majoritar negativ care planează asupra sistemului de învăţămînt din România de azi, o gură de oxigen.