Master franco-român: Politica în Europa.

22 iunie 2012
Master franco român: Politica în Europa  jpeg

École des Hautes Études en Sciences Sociales (EHESS, Paris) şi Facultatea de Ştiinţe Politice (Universitatea Bucureşti) oferă anul acesta un program comun de master: „Politica în Europa. State, frontiere şi societăţi”.

Programul de master oferă o formare de înalt nivel cu privire la politică în Europa, formare profesională în cercetare dar şi în domeniul instituţiilor naţionale şi internaţionale, 6 burse la EHESS, Paris, vizite anuale de pregătire la Parlamentul European de la Bruxelles pentru toţi studenţii, stagii practice în cadrul instituţiilor partenere, cursuri suplimentare pentru ameliorarea competenţelor lingvistice.

Toate cursurile acestui program de master sînt predate în limba franceză de membrii corpului academic ai celor două instituţii partenere.

Mai multe informaţii cu privire la înscriere şi la cursurile programului se găsesc pe site-ul Facultăţii de Ştiinţe Politice

Angajatorii despre studenţi jpeg
Angajatorii despre studenţi
Pe 23 mai, în clădirea Rectoratului din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, am luat parte la conferinţa de lansare a proiectului susţinut de Ministerul Educaţiei – „De la teorie la practică prin Întreprinderea simulată“.
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc jpeg
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc
Cum? Cine? Cînd? – au fost doar cîteva dintre întrebările la care au încercat să răspundă invitaţii conferinţei „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc“, susţinută de Fundaţia „Dinu Patriciu“ pe data de 15 iunie, la Universitatea Bucureşti.
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România jpeg
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România
Trebuie să menţionez, de la bun început, faptul că nu mai întrezăream, în prima jumătate a acestui an, o a doua ediţie a Forumului Educaţiei din România, fiecare dintre iniţiatorii Forumului fiind prins într-o agendă personală destul de stufoasă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Societatea civilă şi educaţia
Gala Premiilor în Educaţie este actualizată de la un an la altul, conform schimbărilor prin care trece sistemul educaţional românesc, dar valorile acesteia (transparenţa, sustenabilitatea, voluntariatul) se păstrează.
Reţeta "Educativa" jpeg
Reţeta "Educativa"
Lipsa aplicabilităţii cunoştinţelor este o problemă pe care o resimt în mod deosebit angajatorii. De aceea, din ce în ce mai mulţi români aleg universităţile de ştiinţe aplicate din Danemarca sau Olanda, pentru a-şi lua o diplomă, sistemele educaţionale din aceste ţări oferind un echilibru între partea teoretică şi cea practică.
Orizonturi deschise jpeg
Orizonturi deschise
Nu-mi place să arunc cu pietre nici în sistemul de educaţie românesc, nici în industria de publicitate. Dar există totuşi diferenţe. Pe scurt, să spunem că în perioada facultăţii am învăţat despre publicitate din seminarii şi conferinţe, iar la master le-am pus cap la cap.
Cinci luni pe frînghia Cordiliera Pacific jpeg
Cinci luni pe frînghia Cordiliera-Pacific
O călătorie în Chile e cu atît mai plină de suspans şi savoare cu cît se aşază mai aproape de zilele importante din an, sărbătorile religioase sau Ziua Naţională, care are loc pe 18 septembrie şi la care am avut şansa să particip, alături de cîţiva prieteni chilieni şi familiile lor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Practica teoriei
Nu pot avea un punct de vedere referitor la ceea ce se întîmplă în general, dar cred că, în special în ceea ce priveşte studiile academice, unde teoria şi practica trebuie să meargă mînă în mînă, focus-ul cade, într-adevăr, mai mult pe partea teoretică, şi mai puţin pe deprinderi practice.
Un alt fel de forum jpeg
Un alt fel de forum
De obicei discuţiile despre educaţie se reaprind la început de an şcolar/universitar, în apropierea bac-ului, a admiterii şi, la răstimpuri, cînd au loc greve ale profesorilor sau schimbări legislative, după cum s-a întîmplat cu mult aşteptata Lege a Educaţiei.
Contestatari şi idealişti jpeg
Contestatari şi idealişti
Probabil cea mai mare dilemă a sistemului universitar european este şi rămîne, la ora actuală, sistemul Bologna. Contestat în alte ţări „bologneze“, cum este el perceput de către studenţii din România şi cum văd aceştia, în general, problemele sistemului de învăţămînt superior din ţara noastră, în raport cu aşteptările şi necesităţile lor?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Acasă" e locul unde te poţi împlini
În ultimii ani tot mai mulţi elevi şi studenţi români aleg varianta studiului peste hotare. Mulţi pleacă imediat după terminarea liceului şi mulţi dintre cei care aleg o facultate din ţară decid mai apoi să urmeze cursurile de masterat şi doctorat în afara României.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Bologna şi formarea intelectualilor
A vorbi despre sistemul în care „m-am născut“ ca studentă şi a-l compara cu unul pe care nu l-am cunoscut prin experienţă directă nu este o sarcină uşoară. Nu este însă greu de presupus că o durată de studii redusă la trei ani nu poate însemna un progres pentru formarea intelectualilor.
Dreptul de a fi oneşti jpeg
Dreptul de a fi oneşti
Stau în faţa chioşcului de ziare din Copou şi rîd zgomotos de ultimul examen pe care l-au dat. Cei trei studenţi de pe bancă îşi laudă performanţele în ale copiatului şi-şi arată unul, altuia fiţuicile pe care le-au folosit, ridicîndu-le în aer, pe post de trofeu al sîrguinţei lor.
Şansa de a face lucrurile de la capăt jpeg
Şansa de a face lucrurile de la capăt
După părerea mea, este vorba despre un parcurs mai consistent decît cel pe care îl urmau absolvenţii pînă acum.
Un master, două mastere    şi mai multe întrebări jpeg
Un master, două mastere... şi mai multe întrebări
Cu mult înainte să bată prin universităţile româneşti tornadele reformei Bologna, acestea începuseră să îşi construiască programe de master; era prin 1994-1996, iar programele erau concepute într-o libertate care ne face, azi, nostalgici: elitiste, cu discipline de performanţă, durau cîte trei şi patru semestre, cu profesori străini prestigioşi pe care în sfîrşit îi vedeam predînd şi la noi, în carne şi oase, cu tăieturi interdisciplinare ameţitoare, astăzi, pentru oricine lucrează la pla
Educaţia noastră cea de toate reformele jpeg
Educaţia noastră cea de toate reformele
Sistemul educaţional din România este mereu prilej de discuţii pătimaşe. De la părinţii care-i blamează, în primul rînd, pe profesori pentru „educaţia slabă“ pe care o primesc copiii lor, la miniştrii (mulţi) care acuză mai tot timpul „moştenirile grele“ cu care au ei de-a face.
Matrioşka şi Bologna gif
Matrioşka şi Bologna
Implementarea sistemului Bologna în România îmi aminteşte, într-o anumită măsură, de jocul cu păpuşile Matrioşka, în care e imposibil să determini de la început intervalul real de timp de care ai nevoie pentru a ajunge la final. Bănuieşti că în interiorul primei piese mai există cîteva replici mai mult sau mai puţin similare, dar nu poţi niciodată ghici numărul exact de componente şi, implicit, nu poţi să ştii dacă piesa pe care o ai în mînă mai ascunde sau nu ceva.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
În România e promovată ignoranţa
Întrebarea trebuie privită din mai multe perspective. Din capul locului este necesar să detaşăm situaţia tînărului aflat la începutul carierei de profesor, pentru care nu există nici un fel de condiţii care să-l stimuleze spre un minim de emulaţie în desăvîrşirea acestei nobile misiuni. Chiar şi pentru cei înzestraţi de la natură cu harul indispensabil acestei profesii, cu acea capacitate rară de a dărui celor din jur, în defavoarea problemelor existenţei lor, situaţia actuală din România înăbuş
Studii autohtone după reţete bologneze jpeg
Studii autohtone după reţete bologneze
Student fiind, am făcut parte din generaţia care, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a inaugurat sistemul de studii universitare de 4 ani. Ne-am trezit, aşadar, două serii de absolvenţi, noi, cei cu 4 ani, şi colegii noştri mai mari, care finalizau un ciclu de studii de 5 ani. Era anul 1996.
Italia via România jpeg
Italia via România
Despre cum este să fii student român în străinătate pot spune, cel puţin din punctul meu de vedere, cît şi în funcţie de ţările în care am studiat, Italia şi Spania, că nu se pune accent pe naţionalitatea studentului, de unde provine el, ci pur şi simplu eşti tratat ca oricare alt student italian, sau spaniol. Este greu să fii student într-o ţară străină, cu o mentalitate şi o deschidere mult mai avansate. Primul impact cu originile locului, cu oamenii, concepţiile diferite faţă de ţara din care
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna png
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna
De cele mai multe ori, am impresia acută a unei sincronizări occidentale „derutante“ ce cunoaşte o aplicabilitate „întortocheată“. Între „avem şi noi legi şi sisteme europene“ şi „asta avem/sîntem, cu asta defilăm!“, distanţa e colosală sau, metaforic vorbind, e aşa de mare ca în basme, unde împărăţiile celor doi fraţi împăraţi se află fiecare la celălalt capăt de lume. E drept, avem un sistem de învăţămînt modern format din: studii superioare à la Bologna, burse Socrates, Erasmus... şi mai ce?!
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv jpeg
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv
Povestea studiilor mele în România a început de fapt în Republica Moldova, în anii de liceu (1999-2002). Despre calitatea studiilor din România ni se vorbea nu doar la şcoală, ci şi acasă, la biserică, la căminul cultural sau la şezătorile din sat: toate babele ziceau că „fiul/fiica lui cutare este foarte deştept/deşteaptă că învaţă în România“. De aici veneau nu doar mîndria celor care învăţau în România, ci şi creşterea statutului social şi importanţa părinţilor şi rudelor în sat…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Este masteratul studiu post universitar?
Procesul Bologna, numit după Declaraţia cu acelaşi nume, începe însă cu un an înainte de aceasta, prin semnarea Declaraţiei de la Sorbona de către miniştrii responsabili pentru învăţămîntul superior din Franţa, Italia, Marea Britanie şi Germania, care vizau armonizarea arhitecturii sistemului european al învăţămîntului superior.
Joaca de a cercul vicios jpeg
Joaca de-a cercul vicios
Învăţămîntul românesc. Nici nu ştiu de unde să încep. Mult-încercatul şi veşnic oropsitul învăţămînt, despre care se vorbeşte mult, dar se înfăptuieşte puţin.

Parteneri

bursa foto pixabay
Șoc în industria AI: acțiunile Nvidia s-au prăbușit cu până la 14% după demisia lui Jensen Huang
Demisia directorului general Jensen Huang de la Nvidia a provocat o reacție puternică pe Wall Street. Acţiunile companiei au înregistrat cea mai abruptă scădere din ultimele zile, de 14%. Şi-au revenit parțial în cursul zilei, dar au rămas pe minus.
Lucrator in IT  Foto StockSnap de la Pixabay jpg
„Dacă începeam acum facultatea, nici nu mă uitam la IT”. Mărturiile tinerilor programatori care trimit sute de CV-uri pentru primul job
Tot mai mulți studenți și absolvenți ai facultăților de Informatică, Calculatoare și ai specializărilor din domeniul IT privesc cu îngrijorare perspectivele de angajare. Mărturiile unor tineri care încearcă să își găsească primul loc de muncă în domeniu nu sunt deloc optimiste.
Vlăduța Lupău și Adi Rus
Anunțul făcut de Vlăduța Lupău după 7 ani de căsnicie cu Adi Rus: „Iubirea nu înseamnă doar fluturi în stomac”
Vlăduța Lupău și Adi Rus formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc, iar recent au avut un motiv special de sărbătoare. Cei doi au aniversat 7 ani de când au devenit soț și soție, dar și 12 ani de când și-au început povestea de dragoste. Cu această ocazie, artista și soțu
politie sua istock jpg
Un român și-a ucis foștii socri în locuința lor din SUA, apoi s-a sinucis. Toți trei aveau 71 de ani
O dublă crimă urmată de sinucidere a avut loc într-o familie de români stabilită de mai mulți ani în statul american Ohio.
Clădire prăbușită New York
Nu a mai apucat să-și cunoască bebelușul! Un tânăr de doar 26 de ani, printre victimele tragediei din New York
O clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, provocând moartea a cel puțin opt persoane și rănirea altor peste 17 oameni, dintre care șapte copii. Autoritățile continuă operațiunile de căutare și salvare.
Adolescent de 17 ani, dispărut de șase zile în pădurile din Australia, găsit în viață png
Salvare spectaculoasă în Australia. Un adolescent dispărut de șase zile, găsit în viață într-o zonă izolată
Un adolescent de 17 ani, din Australia, dat dispărut de șase zile într-o zonă împădurită și izolată a fost găsit în viață joi dimineață, 12 noiembrie. La operațiunile de căutare au participat câini de urmă, scafandri și elicoptere.
cel mai lung zbor qantas jpg
Cel mai lung zbor din lume a durat 24 de ore și 24 de minute
Un avion Airbus A350-1000ULR a intrat în Cartea Recordurilor Guinness după ce a parcurs 23.155 de kilometri fără escală, între Melbourne, Australia, și Toulouse, Franța.
Horoscop
Horoscop vineri, 13 noiembrie 2026. Peștii au nevoie de un plan bine pus la punct, iar Gemenii primesc încurajări de la cei dragi
Horoscopul zilei de vineri, 13 noiembrie 2026, aduce vești noi pentru cele 12 zodii. Astăzi, Peștii au nevoie de un plan bine pus la punct pentru a rezolva problemele, iar Gemenii primesc încurajări de la cei dragi.
Atac SUA jpg
Crimă șocantă în America! Doi români au fost uciși de fostul ginere, care nu acceptase divorțul
O tragedie de o cruzime greu de imaginat a zguduit comunitatea românească din Statele Unite ale Americii. Doi soți români în vârstă de 71 de ani, Sorin și Emilia Ciortan, stabiliți de mulți ani într-o suburbie a orașului Cleveland, Ohio, au fost executați cu sânge rece în propria locuință