Un master, două mastere... şi mai multe întrebări

Publicat în Dilema Veche nr. 386 din 7 - 13 iulie 2011
Un master, două mastere    şi mai multe întrebări jpeg

Am avut masterele visurilor noastre. Nu vă e dor de ele? Mie, da.

Cu mult înainte să bată prin universităţile româneşti tornadele reformei Bologna, acestea începuseră să îşi construiască programe de master; era prin 1994-1996, iar programele erau concepute într-o libertate care ne face, azi, nostalgici: elitiste, cu discipline de performanţă, durau cîte trei şi patru semestre (adică, perioada de studii bugetate a unui student care termina licenţa în patru ani se mai lungea cu încă doi!), cu profesori străini prestigioşi pe care în sfîrşit îi vedeam predînd şi la noi, în carne şi oase, cu tăieturi interdisciplinare ameţitoare, astăzi, pentru oricine lucrează la planurile de învăţămînt. Totul se plătea – (treaba statului de unde!) – şi, în consecinţă, am aflat după cîţiva ani de fericire masterală că totul se plăteşte: că universităţile au făcut datorii mari, că facultăţile sînt pe deficit (propoziţie mai importantă în existenţa mea profesională decît oricare dintre versurile „Odei în metru antic“), că masterele astea sînt bugetofage şi că aşa nu se mai poate. Era de aşteptat: absolvenţii de master rămîneau cu visul elitelor în creier (şi, îndrăznesc să adaug, cu cunoştinţele adecvate viselor), voiau toţi doctorate şi posturi în cercetare şi-n învăţămîntul superior, plecau în lumea largă ca nişte rachete cosmice ultraperformante... un adevărat scandal, în lumea economiei de piaţă şi a politicilor concordanţei optime între programele universitare şi cererile de pe piaţa muncii.

Avem un program de master. Ce facem cu el? Facem ce vrem, rezultatul nu contează.

Căderea din mitul originar în istoria cotidiană s-a întîmplat, şi în ceea ce priveşte masteratele, odată cu reforma Bologna. Visam o universitate reformată şi ameliorată radical, universitatea noului mileniu – de unde se vede dreptatea zicalei „Fereşte-mă, Doamne, de visele care devin realitate!“. Masteratele pentru elite ştiinţifice au murit în faţa masificării învăţămîntului universitar.

Întrerupt după primii trei ani (de licenţă), parcursul formativ universitar al unui tînăr de azi poate – sau nu – să continue cu un master de încă doi ani (în cazul facultăţilor umaniste şi al celor de ştiinţe dure, cel puţin). Conceput în numele mobilităţii de carieră, al noilor politici de lifelonglearning, al nevoii oricărui tînăr de a-şi ajusta din mers opţiunile de carieră (dacă după trei ani constată că vrea să înveţe altceva, de ce să nu poată schimba traseul?), al ameliorării ofertei de studii, al deschiderii inter- şi chiar transdisciplinare etc. etc., noul master de tip Bologna promitea paradisul studiilor universitare de performanţă (un rai „mobil“ şi – să nu uităm – „adecvat“ la realitatea noului mileniu). De fapt, masterul a fost foarte repede asimilat unei trepte necesare, de nu chiar obligatorii, în inserţia pe piaţa muncii: dacă vrei un job mai bun, trebuie să ai un master. Un master în... ce specializare? Din motive lesne de înţeles, rămîn la exemplele domeniului meu – dar cred că situaţia este, sub aspectele discutate aici, aproape generală. Surpriza legislaţiei româneşti – care la surprize e foarte bună, orice s-ar zice – a fost că a reglementat strict angajarea absolvenţilor cu studii universitare în învăţămîntul secundar (principalul angajator al absolvenţilor de Litere, Matematică, Geografie, Fizică, Istorie etc.): cine are numai licenţă predă numai în învăţămîntul obligatoriu (clasele I – VIII/IX), cine vrea să perdea la liceu trebuie să aibă şi master!

Adînc gîndită, dar neterminat scrisă, reglementarea ministerială uita să mai spună însă în ce domeniu – faţă de studiile de licenţă, respectiv faţă de specializarea în care avea să predea noul profesor – trebuia să fi fost obţinută diploma de master. Situaţiile rezultate de aici ţin de domeniul absurdului: un licenţiat în Limba şi literatura franceză nu poate preda franceza la clase de liceu decît dacă are studii masterale de... Istoria relaţiilor internaţionale? Meloterapie? Antropologie? Franceză? Limba japoneză? Nu existau precizări legale în acest sens, inspectoratele şcolare aranjează lucrurile la angajare – să sperăm că o fac după legea bunului-simţ, dînd orele celui cu masterul la franceză. Să nu credem, însă, că somnul legii n-ar naşte şi monştri, în ţara unde totul se aranjează, pînă la urmă. Licenţiaţii fără master îşi găsesc greu posturi pentru că şcolile care au şi clase de liceu refuză să îi angajeze, de teama dificultăţilor pe care le vor avea în alcătuirea catedrelor. Iar dacă licenţiatul în matematică trebuie să aibă un master tot în matematică pentru a preda matematica la clase de liceu, toate pretenţiile de mobilitate, interdisciplinaritate şi pluripregătire ale reformei Bologna se mai văd o dată duse pe apele Europei. De fapt, programul de studii universitare necesar pentru un job adecvat cu domeniul de studii rămîne de 5 ani (3 de licenţă + 2 de master). Îl puteţi întrerupe după primii trei ani, pe răspunderea dvs. Dar n-o să vă angajaţi uşor nicăieri: angajatorii serioşi n-o să vă ia, iar cei neserioşi – pe care nu vi-i dorim – îi vor lua pe absolvenţii de mastere mai degrabă trendy.

Pînă să constate că nu se angajau mai bine dacă aveau diplome la masterate uşurele şi ubicue, licenţiaţii patriei s-au dus, ani la rînd, ca albinele la miere, spre ofertele unor specializări atractive, colorate şi pe engleza de firmă spuse, dar „goale pe dinăuntru“, dibace înfrumuseţări lexicale ale unor meserii pentru stăpînirea cărora o şcoală vocaţională e suficientă. Avem mastere în Meloterapie, în Bussiness delocalizat (vînzări prin corespondenţă), în Reflexoterapie, în Informatica design-ului vestimentar, în Relaţii transatlantice, Relaţii europene, Relaţii internaţionale, Relaţii umane, Relaţii interpersonale, Gestiunea relaţiilor de întreprindere, Istoria relaţiilor internaţionale, Politici geostrategice, Securitate internaţională, Relaţia şi patologia cuplului, Turism cinegetic etc. Poate că, nefiind „de specialitate“, nu înţeleg eu necesitatea şi specialitatea specială a unora precum acestea. Revenind aşadar în curtea mea, mă întreb dacă absolventul unui master de Literatura secolului XX poate preda, la liceu sau la facultate, lecţii despre literatura altor secole? Diploma de master în Istoria imaginarului îl face mai pregătit pentru a preda gramatică, ortografie şi comunicare la clasa a X-a? Îl angajăm, că are master, sau îl refuzăm, cerînd diplomei să garanteze altceva, ceva mai general şi (îndrăznesc să spun) mai clasic: un bun profesor de română la clasa copilului meu, dintr-a V-a pînă la bac (visul banal şi modest al oricărui părinte). Rezultatul e că promoţii întregi de masteranzi s-au văzut aruncaţi în realitate cu diplome ce vorbeau de specializări incerte, inadecvate cadrului legal – incert şi el, pe multe dintre axele sale...

Avem trei tipuri de master.

Cum procedăm? Nu ştim, încă nu s-a precizat de la Minister.

Venind mai ales în întîmpinarea crizei din învăţămîntul secundar, noua Lege a Educaţiei (Legea Funeriu) stabileşte că masteratele vor fi de-acum înainte de trei feluri: 1) profesionale (pentru meserii artistice etc.), 2) de cercetare şi 3) didactice. Facultăţilor precum cea unde lucrez eu le revine sarcina să construiască masterate din a doua şi a treia categorie. Pare să fie limpede. Absolvenţii de masterate didactice vor ieşi mai bine pregătiţi pentru catedrele care îi aşteaptă, cei de la cercetare se vor angaja pe calea spinoasă a performanţei ştiinţifice. Dar, după legea veche, care este sfînta Constituţiune, şi care spune că învăţămîntul la noi e gratuit (în anumite limite), rămîne faptul că un cetăţean al patriei poate să facă, pe banii statului său (care sînt şi banii lui, în fond), un singur master. Ceea ce înseamnă că, după primii trei ani de licenţă, la 21-22 de ani, studentul-copilandru trebuie să decidă dacă vrea să meargă în învăţămînt (sau în producţie, la alte specializări) sau în cercetare: cei care fac masteratul didactic pot deveni profesori, cei care fac masteratul de cercetare pot urma un doctorat şi căuta posturi în universităţi (unde, deduc, vor ajunge să le predea studenţilor fără să aibă competenţe de didactică... acestea fiind din celălalt masterat!). Logic, nu?

Din nou, posibilitatea opţiunilor multiple, dinamica formării personale ca reflex al dinamicii pieţei muncii şi evoluţiei vremurilor – toate aceste vorbe frumoase care însoţesc implementarea reformei Bologna se duc la vale, „pe o cale neînturnată“. Pe lîngă că e foarte costisitor să susţii cîte două masterate (unul didactic şi altul de cercetare) pentru toate specializările unei Facultăţi (iar specializările care nu oferă şi masterate sînt mai neinteresante şi pentru cei ce vin la licenţă), este nerealist să ne închipuim că vom avea, an de an, candidaţi la master care „vor şti din prima“ că vor să fie musai profesori sau cercetători. Rezultatul pe care îl prevăd, la nivelul pieţei viitoare a muncii, va fi că, decît să aleagă atît de radical, cei mai mulţi vor prefera specializări din cele care aduc jobul repede şi banul uşor. Mintea românului cea de pe urmă îi va aduce la masterate „serioase“, plătite din bani proprii, mult mai tîrziu în parcursul personal al fiecăruia – dacă vor mai putea să şi le permită. Dar poate că masteratele didactice se vor putea încrucişa cu cele de cercetare, măcar pe o treime dintre cursurile oferite în acelaşi domeniu? Poate că e mai bine să „negociem“ cu stricteţea legii care face ordine în haosul masteral? Este soluţia pentru care pledează cei mai mulţi decani de la Facultăţile de Litere din ţară. Ministerul nu a oferit nici un răspuns la sugestiile lor, după cum nu a oferit nici o metodologie de construcţie a noilor programe de studii (cu trei luni înainte de examenul de admitere). Ceea ce înseamnă că, în septembrie 2011, deşi avem o lege nouă, vom organiza admiteri la masteratele cele vechi, în devălmăşia „ultimei promoţii“ a vechiului sistem. Septembrie, ultimul bal...

Ioana Bot este profesoară de literatură română la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Din 2008, este prodecan (responsabil cu programele de studii masterale şi doctorale).

Master franco român: Politica în Europa  jpeg
Master franco-român: Politica în Europa.
Facultatea de Ştiinţe Poiitice şi EHSS oferă anul acesta un program comun de master: Politica în Europa. State, frontiere şi societăţi.
Angajatorii despre studenţi jpeg
Angajatorii despre studenţi
Pe 23 mai, în clădirea Rectoratului din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, am luat parte la conferinţa de lansare a proiectului susţinut de Ministerul Educaţiei – „De la teorie la practică prin Întreprinderea simulată“.
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc jpeg
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc
Cum? Cine? Cînd? – au fost doar cîteva dintre întrebările la care au încercat să răspundă invitaţii conferinţei „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc“, susţinută de Fundaţia „Dinu Patriciu“ pe data de 15 iunie, la Universitatea Bucureşti.
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România jpeg
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România
Trebuie să menţionez, de la bun început, faptul că nu mai întrezăream, în prima jumătate a acestui an, o a doua ediţie a Forumului Educaţiei din România, fiecare dintre iniţiatorii Forumului fiind prins într-o agendă personală destul de stufoasă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Societatea civilă şi educaţia
Gala Premiilor în Educaţie este actualizată de la un an la altul, conform schimbărilor prin care trece sistemul educaţional românesc, dar valorile acesteia (transparenţa, sustenabilitatea, voluntariatul) se păstrează.
Reţeta "Educativa" jpeg
Reţeta "Educativa"
Lipsa aplicabilităţii cunoştinţelor este o problemă pe care o resimt în mod deosebit angajatorii. De aceea, din ce în ce mai mulţi români aleg universităţile de ştiinţe aplicate din Danemarca sau Olanda, pentru a-şi lua o diplomă, sistemele educaţionale din aceste ţări oferind un echilibru între partea teoretică şi cea practică.
Orizonturi deschise jpeg
Orizonturi deschise
Nu-mi place să arunc cu pietre nici în sistemul de educaţie românesc, nici în industria de publicitate. Dar există totuşi diferenţe. Pe scurt, să spunem că în perioada facultăţii am învăţat despre publicitate din seminarii şi conferinţe, iar la master le-am pus cap la cap.
Cinci luni pe frînghia Cordiliera Pacific jpeg
Cinci luni pe frînghia Cordiliera-Pacific
O călătorie în Chile e cu atît mai plină de suspans şi savoare cu cît se aşază mai aproape de zilele importante din an, sărbătorile religioase sau Ziua Naţională, care are loc pe 18 septembrie şi la care am avut şansa să particip, alături de cîţiva prieteni chilieni şi familiile lor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Practica teoriei
Nu pot avea un punct de vedere referitor la ceea ce se întîmplă în general, dar cred că, în special în ceea ce priveşte studiile academice, unde teoria şi practica trebuie să meargă mînă în mînă, focus-ul cade, într-adevăr, mai mult pe partea teoretică, şi mai puţin pe deprinderi practice.
Un alt fel de forum jpeg
Un alt fel de forum
De obicei discuţiile despre educaţie se reaprind la început de an şcolar/universitar, în apropierea bac-ului, a admiterii şi, la răstimpuri, cînd au loc greve ale profesorilor sau schimbări legislative, după cum s-a întîmplat cu mult aşteptata Lege a Educaţiei.
Contestatari şi idealişti jpeg
Contestatari şi idealişti
Probabil cea mai mare dilemă a sistemului universitar european este şi rămîne, la ora actuală, sistemul Bologna. Contestat în alte ţări „bologneze“, cum este el perceput de către studenţii din România şi cum văd aceştia, în general, problemele sistemului de învăţămînt superior din ţara noastră, în raport cu aşteptările şi necesităţile lor?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Acasă" e locul unde te poţi împlini
În ultimii ani tot mai mulţi elevi şi studenţi români aleg varianta studiului peste hotare. Mulţi pleacă imediat după terminarea liceului şi mulţi dintre cei care aleg o facultate din ţară decid mai apoi să urmeze cursurile de masterat şi doctorat în afara României.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Bologna şi formarea intelectualilor
A vorbi despre sistemul în care „m-am născut“ ca studentă şi a-l compara cu unul pe care nu l-am cunoscut prin experienţă directă nu este o sarcină uşoară. Nu este însă greu de presupus că o durată de studii redusă la trei ani nu poate însemna un progres pentru formarea intelectualilor.
Dreptul de a fi oneşti jpeg
Dreptul de a fi oneşti
Stau în faţa chioşcului de ziare din Copou şi rîd zgomotos de ultimul examen pe care l-au dat. Cei trei studenţi de pe bancă îşi laudă performanţele în ale copiatului şi-şi arată unul, altuia fiţuicile pe care le-au folosit, ridicîndu-le în aer, pe post de trofeu al sîrguinţei lor.
Şansa de a face lucrurile de la capăt jpeg
Şansa de a face lucrurile de la capăt
După părerea mea, este vorba despre un parcurs mai consistent decît cel pe care îl urmau absolvenţii pînă acum.
Educaţia noastră cea de toate reformele jpeg
Educaţia noastră cea de toate reformele
Sistemul educaţional din România este mereu prilej de discuţii pătimaşe. De la părinţii care-i blamează, în primul rînd, pe profesori pentru „educaţia slabă“ pe care o primesc copiii lor, la miniştrii (mulţi) care acuză mai tot timpul „moştenirile grele“ cu care au ei de-a face.
Matrioşka şi Bologna gif
Matrioşka şi Bologna
Implementarea sistemului Bologna în România îmi aminteşte, într-o anumită măsură, de jocul cu păpuşile Matrioşka, în care e imposibil să determini de la început intervalul real de timp de care ai nevoie pentru a ajunge la final. Bănuieşti că în interiorul primei piese mai există cîteva replici mai mult sau mai puţin similare, dar nu poţi niciodată ghici numărul exact de componente şi, implicit, nu poţi să ştii dacă piesa pe care o ai în mînă mai ascunde sau nu ceva.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
În România e promovată ignoranţa
Întrebarea trebuie privită din mai multe perspective. Din capul locului este necesar să detaşăm situaţia tînărului aflat la începutul carierei de profesor, pentru care nu există nici un fel de condiţii care să-l stimuleze spre un minim de emulaţie în desăvîrşirea acestei nobile misiuni. Chiar şi pentru cei înzestraţi de la natură cu harul indispensabil acestei profesii, cu acea capacitate rară de a dărui celor din jur, în defavoarea problemelor existenţei lor, situaţia actuală din România înăbuş
Studii autohtone după reţete bologneze jpeg
Studii autohtone după reţete bologneze
Student fiind, am făcut parte din generaţia care, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a inaugurat sistemul de studii universitare de 4 ani. Ne-am trezit, aşadar, două serii de absolvenţi, noi, cei cu 4 ani, şi colegii noştri mai mari, care finalizau un ciclu de studii de 5 ani. Era anul 1996.
Italia via România jpeg
Italia via România
Despre cum este să fii student român în străinătate pot spune, cel puţin din punctul meu de vedere, cît şi în funcţie de ţările în care am studiat, Italia şi Spania, că nu se pune accent pe naţionalitatea studentului, de unde provine el, ci pur şi simplu eşti tratat ca oricare alt student italian, sau spaniol. Este greu să fii student într-o ţară străină, cu o mentalitate şi o deschidere mult mai avansate. Primul impact cu originile locului, cu oamenii, concepţiile diferite faţă de ţara din care
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna png
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna
De cele mai multe ori, am impresia acută a unei sincronizări occidentale „derutante“ ce cunoaşte o aplicabilitate „întortocheată“. Între „avem şi noi legi şi sisteme europene“ şi „asta avem/sîntem, cu asta defilăm!“, distanţa e colosală sau, metaforic vorbind, e aşa de mare ca în basme, unde împărăţiile celor doi fraţi împăraţi se află fiecare la celălalt capăt de lume. E drept, avem un sistem de învăţămînt modern format din: studii superioare à la Bologna, burse Socrates, Erasmus... şi mai ce?!
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv jpeg
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv
Povestea studiilor mele în România a început de fapt în Republica Moldova, în anii de liceu (1999-2002). Despre calitatea studiilor din România ni se vorbea nu doar la şcoală, ci şi acasă, la biserică, la căminul cultural sau la şezătorile din sat: toate babele ziceau că „fiul/fiica lui cutare este foarte deştept/deşteaptă că învaţă în România“. De aici veneau nu doar mîndria celor care învăţau în România, ci şi creşterea statutului social şi importanţa părinţilor şi rudelor în sat…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Este masteratul studiu post universitar?
Procesul Bologna, numit după Declaraţia cu acelaşi nume, începe însă cu un an înainte de aceasta, prin semnarea Declaraţiei de la Sorbona de către miniştrii responsabili pentru învăţămîntul superior din Franţa, Italia, Marea Britanie şi Germania, care vizau armonizarea arhitecturii sistemului european al învăţămîntului superior.
Joaca de a cercul vicios jpeg
Joaca de-a cercul vicios
Învăţămîntul românesc. Nici nu ştiu de unde să încep. Mult-încercatul şi veşnic oropsitul învăţămînt, despre care se vorbeşte mult, dar se înfăptuieşte puţin.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.