Orizonturi deschise
Adina Neamţu
MSc Marketing Communications, University of Birmingham, Anglia
Nu-mi place să arunc cu pietre nici în sistemul de educaţie românesc, nici în industria de publicitate. Dar există totuşi diferenţe. Pe scurt, să spunem că în perioada facultăţii am învăţat despre publicitate din seminarii şi conferinţe, iar la master le-am pus cap la cap. În timpul facultăţii am adunat informaţii şi experienţe. La master am sedimentat şi am învăţat să analizez, să înţeleg că, de exemplu, marketingul şi publicitatea, indiferent cît de diferite sînt ca instrumente de provocare, fac acelaşi lucru: vînd un brand, o idee sau o persoană. În România sînt mai diferite. În Birmingham, cea mai mare victorie a fost cînd am cîştigat pitch-ul pentru campania de promovare a aeroportului din Birmingham. Am muncit cu nopţile, dar a meritat, pentru că nu întotdeauna ai şansa să îţi prezinţi proiectul în faţa unor manageri şi directori de marketing. Ţin minte că ne-au pus zeci de întrebări, ne-au iscodit, ne-au întors pe toate părţile. În ochii oamenilor de marketing eram o mînă de studenţi care vroiau să cîştige un cont important. Nici măcar nu veneam dintr-o angenţie, şi mulţi dintre noi nu lucraseră pînă atunci în vreuna dintre ele. Din păcate, nu am putut să punem planul de promovare în aplicare pentru că, la scurt timp după pitch, a erupt vulcanul din Islanda şi tot ce însemna transport aerian a început să piardă milioane de euro. Nu le mai ardea lor de promovare.
Mircea Crisbăşanu
MSc Civil Engineering TU Delft, Olanda
De cînd eram copil îmi plăceau jocurile lego, îmi plăcea să construiesc. Prin clasa a XI-a voiam să fac arhitectură, dar era nevoie de pregătire suplimentară la Bucureşti şi nu prea ne permiteam. Aşa că am dat la construcţii.
Am ajuns la facultate, dar eram încă pe banii părinţilor. Eu voiam însă să fiu pe picioarele mele. Mergînd pe ideea „fac orice“, am găsit un jobuleţ la tipografie – sortam ziarele sau puneam suplimente, stickere. Apoi am fost promoter de vinuri în supermarket. Aveam şapte-opt sticle şi desfăceam cît se consuma. De obicei mergeam cu ce rămînea în cămin, îmi chemam prietenii şi gata, party. Erau vinuri pe care nu ni le-am fi permis prea des. În anul III, înainte de sesiunea de vară, am găsit un job în construcţii şi de-atunci am mers doar la seminarii.
De TU Delft am aflat din întîmplare. Cei de acolo au venit pe la facultate şi au vorbit despre ce fac ei. Eram cu un prieten şi ne-am zis: nu mergem la curs, mergem la asta, să vedem despre ce-i vorba. Au fost foarte puţini oameni prezenţi. Am reţinut TU Delft, am ajuns acasă, am intrat pe site, am văzut că au program de Civil Engineering, Structural Engineering, care mă interesa. Asta era prin iarna lui 2007-2008. Aveam idei preconcepute cu dosarul – că e greu, că nu ştiu ce am de făcut. Cei din generaţia mea nu erau deschişi către plecat. Nimeni nu venea să ne zică: „Uite, puteţi să faceţi aşa“. Ar trebui să fim învăţaţi din şcoli că e bine să facem drumul ăsta. Te duci, jumătate de an, un an, te întorci. A început în ultima vreme, dar tot e puţin, comparativ cu ce-i afară.
Eu eram puţin defazat, pentru că cei de la Delft îmi cereau un test de engleză. Pentru că m-am trezit tîrziu, abia în august îl puteam da, şi asta încălca regulamentul lor. Eu mă victimizam prin e-mail-uri, Cred că dacă le citesc acum, mă prăpădesc de rîs.
Apoi, cei de la Fundaţie aveau nevoie de acceptul Universităţii, şi eu încă nu-l aveam. În mod normal, la Delft analizau dosarul în şase săptămîni. Atunci le-am trimis un e-mail: „Nu s-ar putea să-mi evaluaţi dosarul mai repede, ca să pot obţine sponsorizare? Fără asta nu am cum să ajung acolo.“ Şi oamenii au fost OK, mi-au dat răspunsul după două săptămîni. ş...ţ Experienţa din ultimii doi ani mi-a arătat că pot să fac orice. ş...ţ Cînd ajungi să scoţi puţin capul afară, să fii receptiv, înţelegi anumite lucruri. Vezi că ai de învăţat de la oamenii de acolo, că obţii nişte valori de la ei, pe care cei de acasă nu ţi le puteau da.
Mai e şi chestia asta: vrei să lucrezi într-un sistem care-ţi oferă deja totul, unde ai totul pus pe masă, sau vrei să pui umărul, să te zbaţi şi să vezi ce poţi obţine? Am ales a doua variantă, pentru că îmi place România şi cred că pot ajuta. Şi pe lîngă faptul că ar fi o afacere profitabilă – sînt convins, marele cîştig personal este că ajung să-mi cunosc ţara. De obicei se spune că e bine să-ţi cunoşti ţara înainte să pleci în afară. Uneori ajungi afară şi abia apoi îţi dai seama că vrei să-ţi cunoşti ţara.
Horaţiu Mocian
MSc Advanced Computing, Imperial College, Anglia
Am ales să plec cu Erasmus în Irlanda, pentru că m-am gîndit că ar fi o experienţă interesantă. Din punct de vedere didactic nu pot să spun că facultatea era impresionantă. Era un ritm de învăţare mult mai slab ca în România. Dar, spre deosebire de studenţii din România, cei de acolo luau foarte în serios orele. După ce m-am întors, în decembrie, facultatea a devenit interesantă. Am început să mă bucur de timpul petrecut acolo. M-am înscris în AIESEC, am terminat anul II, şi, din anul III, am început să mă pregătesc să aplic pentru master. Am dat TOEFL-ul în decembrie, şi pe urmă totul a trecut foarte repede. Am ales Anglia, pentru limba engleză şi pentru că erau buni pe IT. Habar n-aveam la ce nivel mă situez faţă de universităţile de acolo, aşa că am aplicat la foarte multe, vreo 13. Pînă la urmă am ales Imperial College, care era cea mai bună dintre ele, şi se află în Londra.
[...] Londra mi-a plăcut, dar m-am obişnuit greu cu ritmul mult mai intens decît în România. Plus, partea cu transportul, care-mi lua vreo două ore pe zi. Seara eram foarte obosit, fără să-mi dau neapărat seama ce-am făcut în timpul zilei.
La facultate aveam un sistem informatic prin care trebuia să ne trimitem temele şi aveam un deadline, iar dacă întîrziam mai mult de 24 de ore, trebuia să mergem la directorul de curs sau de program ca să explicăm de ce nu am putut să o trimitem. Erau foarte stricţi. Eu zic că, din punct de vedere didactic, profesorii de acolo nu erau mai bine pregătiţi decît cei din România, însă erau foarte buni pe cercetare. De asemenea, studenţii erau şi ei foarte buni şi foarte competitivi.
Mădălina Iulia Văsii
Msc Informatics, University of Edinburgh, Scoţia
După ce am terminat facultatea, rămăsesem cu gîndul la un masterat în străinătate. M-am pregătit temeinic pentru testul de limbă engleză, l-am susţinut şi am aplicat la cîteva facultăţi compatibile cu domeniul meu de studiu. Am fost una dintre persoanele norocoase care a obţinut o bursă la Fundaţia „Dinu Patriciu“; fără ei nu mi-aş fi îndeplinit visul. La început, părinţii nu au fost prea încîntaţi de plecarea mea, dar mi-au înţeles dorinţa. Ţineau foarte mult la locul de muncă pe care îl cîştigasem. La solicitarea demisiei, firma mi-a propus întreruperea contractului pe o perioadă de un an. Am acceptat şi am plecat în ţara monstrului din Loch Ness.
Edinburgh este diferit de Galaţi şi de Bucureşti. Este un oraş turistic, cu iz medieval, viu, plin de istorie, loc de inspiraţie pentru toate genurile de artişti, gazdă minunată pe toată perioada de studiu. Oamenii sînt respectuoşi, prietenoşi şi corecţi. Am descoperit acolo anumite deprinderi care nu ieşeau în evidenţă în România: mă grăbeam pe stradă cînd nu era cazul, voiam să mă urc prima în autobuz sau să cobor, nu aveam răbdare să aştept la o coadă. La un moment dat, mi-am dat seama că ceilalţi nu procedează aşa, astfel că am învăţat să-i respect şi mai mult pe oameni.
O altă diferenţă între ei şi noi este traiul decent al omului de rînd. Femeia care se ocupa de menajul clădirii în care locuiam arăta şi se comporta de parcă ar fi avut cel mai bun şi onorabil loc de muncă, fiind tratată în mod similar de toţi ceilalţi.
Metoda universitară este şi ea diferită. În anul acela nu am avut foarte mult timp liber. Cursurile erau destul de solicitante, concretizîndu-se în teme pentru acasă destul de stufoase. Nimic nu se putea lăsa pe mîine, dacă doreai să ţii pasul. Aveam acces la cele mai cunoscute site-uri de articole academice: JStor, CiteSeerX, sau portal.acm. Toate proiectele la care lucram reprezentau cazuri concrete, reale, utile în acel moment. Profesorii, la fel, lucrau la proiecte de cercetare pentru companii multinaţionale din domeniu, cum ar fi Microsoft sau Google. Asemenea lucruri mai rar se întîmplă la facultăţi din România.
S-a scurs repede acel an. M-am despărţit cu regret de oraşul drag care mi-a fost confident atîta vreme, de clădirea unde am studiat, de profesorii care mi-au rămas exemple în viaţă, de colegii, ciudaţi la început, acum cei mai buni prieteni.
Jobul meu de acum presupune căutarea de soluţii în fiecare zi. Azi eşti inspirat, mîine mai puţin, însă toate acestea fac parte din procesul tău de dezvoltare. În perioada internship-ului mă simţeam minunat pentru că ştiam că sînt de ajutor. Sentimentul de atunci nu a dispărut. Îmi place ce fac şi mă simt bine în ţara mea, cu toate neajunsurile ei. Ce ar fi dacă toţi am pleca? Te-ai născut aici, faci tot ce poţi ca să schimbi ceva în bine şi să ai o viaţă decentă.
Alin Ionuţ DUMITRESCU DRĂGAN
MSc Business Administration, Rotterdam School of Management, Olanda
Am ales să mă întorc în ţară nu din naţionalism sau pentru peisajele noastre faimoase, ci mai mult pentru părinţi. Am o relaţie foarte frumoasă şi specială cu ei. Şi apoi, mai era şi Lexi, de care îmi era foarte dor. Din ianuarie lucrez la McKinsey, cea mai mare firmă de consultanţă strategică la nivel naţional. Am aplicat pentru un job de business analyst, în mai anul trecut, pe vremea cînd eram în Olanda, la master. În iunie am primit invitaţia de a veni la biroul din Bucureşti, pentru a susţine testul. Selecţia pentru testul iniţial s-a datorat probabil în mare parte şi faptului că eram masterand în Olanda, la Rotterdam School of Management şi că am absolvit cum laudae – cea mai înaltă distincţie la nivel de masterat. În CV te poţi lăuda cît doreşti, dar apoi trebuie să dovedeşti cît eşti de bun, cu adevărat.
Totul începe cu un riguros, dar foarte interesant test de business, apoi mai multe interviuri în care trebuie să stăpîneşti la perfecţie gîndirea logică şi analitică, să poţi jongla cu numerele şi, foarte important, arta de a comunica şi de a te face plăcut. Ţinînd cont că toţi cei selectaţi să participe la interviuri sînt oameni inteligenţi, cred că cel mai mult m-a ajutat faptul că am ştiut să mă mulez pe cerinţele firmei şi că sînt o persoană sociabilă şi dinamică. Am avut multe interviuri pînă cînd am primit oferta, dar toată perioada de recrutare a fost o experienţă deosebită, prin care am cunsocut nişte persoane extraordinare, care m-au convins că McKinsey este locul unde îmi doresc să lucrez. Totul vine de la sine, dacă ştii să aştepţi şi dai tot ce e mai bun din tine. (...)
Nu am încă foarte multă experienţă profesională, dar pot spune că mediul de business din România este încă haotic şi mai avem de recuperat pînă la eventuala sa maturitate. Pe de altă parte, provocările sînt mult mai mari, rezultatele muncii noastre sînt vizibile, iar satisfacţia este foarte mare. Ce am face dacă toate lucrurile ar fi puse în ordine? Sînt convins că România se va dezvolta în continuare şi că noi ne vom descurca foarte bine în ţara noastră.
Andrei BENGHEA MĂLĂIEŞ
Master of Business Administration, INSEAD
Am încercat tot timpul să experimentez. Oricît de bine faci un lucru, dacă alegi să faci doar asta, o să rămîi într-un pătrăţel. România, spre deosebire de alte economii europene – cred eu –, îţi oferă încă mult mai multe oportunităţi să încerci lucruri noi..
Am venit de la Oradea în Bucureşti în ’99. Am dat la Studii Economice în limbi străine (SELS), o secţie a ASE în engleză. (...) Facultatea în sine nu a fost la nivelul aşteptărilor. Aveam profesori români care vorbeau prost engleză sau profesori care vorbeau bine engleză, dar nu erau pedagogi străluciţi. A fost însă un mediu interesant, cu colegi copii de ambasadori şi expaţi. Am fost membru AIESEC şi am participat la proiecte cam în toate organizaţiile din ASE.
În anul II am avut o experienţă care mi-a lărgit semnificativ orizonturile. Şi pentru asta nu a trebuit decît să aplic şi să fiu selectat pe baza unui eseu. Am fost invitat la o conferinţă în Elveţia, St. Gallen Symposium, unde am cunoscut unii dintre liderii vremii: preşedintele Greenpeace, preşedintele Estoniei, fondatorul EasyJet, şi am avut şansa să stau de vorbă cu ei.
(...) Cred că România rămîne o piaţă interesantă. E un pariu pe care îl fac, investesc nişte ani ca să lupt, să văd pînă unde putem merge. Sînt convins că, punînd energie creatoare şi oameni buni la un loc, n-au cum să nu iasă proiecte reuşite.
Cosmin NEAMŢ
MSc Business Economics, Finance, University of Amsterdam, Olanda
În facultate, atît la SNSPA, cît şi la ASE, m-a deranjat faptul că învăţam după cărţile profesorilor de la curs, nu după cele originale, şi faptul că majoritatea proiectelor nu vizau munca în echipă. Dar pînă la urmă, acest sistem m-a făcut omul care sînt astăzi, m-a făcut să vreau mai mult.
Am plecat la master, Business Economics – Finance, pentru că ştiam că pot şi ştiam că mă va ajuta enorm pe viitor. Totodată, doream să experimentez un alt mediu, un alt tip de viaţă. Am ales Universitatea din Amsterdam în urma unui raport ranking-preţ. În plus, primisem referinţe bune în privinţa facultăţii şi aveam prieteni care au studiat acolo sau în Olanda şi au fost mulţumiţi, în general. Masterul în sine a însemnat un mediu foarte competitiv. În comparaţie cu România, toată lumea dorea să se afirme. Profesori buni şi dedicaţi sînt şi aici. În Amserdam poate erau mult mai profesionişti.
În a doua jumătate a masterului am fost admis la un internship la Dynamic Credit Partners, un hedge fund cu sediul în New York, proaspăt apărut în mediul de business european. Aplicasem la internship cu jumătate de an înainte, la puţin timp după ce pusesem piciorul în Amserdam. În cazul companiilor mari e o procedură normală să aplici cu mult timp înainte, tocmai pentru că sesiunile de interviuri durează şi cîteva luni. Jumătate de an am făcut internship la ei şi a fost o ocazie bună pentru networking – unul dintre lucrurile esenţiale în carieră. Am învăţat să fiu mai responsabil, mai atent la ce spun şi la ce fac. M-am profesionalizat, practic.
După ce masterul s-a terminat, Dynamic Credit Partners mi-a propus să dezvolt compania în România. A venit cum nu se poate mai bine. Cred că a contat faptul că era entuziast, că aveam curajul să abordez o piaţă încă nouă, despre care se ştiu puţine lucruri şi unde predictibilitatea financiară este relativă. A contat poate şi faptul că am terminat masterul cum laudae. Titlul deschide multe uşi, tocmai pentru că orice companie mare, care se respectă, vrea că arate că oamenii ei sînt the best of the best.
Raluca Daniela HRIŢCU
MSc Business Studies, specializarea Marketing, University of Amsterdam, Olanda
Prima dată cînd am păşit în Bucureşti a fost cînd am venit pentru examenul de admitere la ASE. Aveam emoţii infernale, pentru că era un examen greu şi pentru că îmi doream să intru printre primii, ca să prind un cămin bun. Am reuşit să-mi stăpînesc emoţiile şi am intrat prima la Facultatea de Marketing.
ASE a însemnat pentru mine cîţiva profesori remarcabili, cu care păstrez şi acum legătura, activitate intensă într-un ONG, ca manager al departamentului de Relaţii Internaţionale BOS (Business Organisation for Students), o mulţime de workshop-uri şi conferinţe la care am participat şi, din nou, multe lecţii de viaţă.
Ceea ce am învăţat la facultate, la ASE, este doar o parte din ce ştiu astăzi, o bază de la care am plecat şi pe care am încercat să o îmbogăţesc continuu, pentru a ajunge la punctul în care sînt acum: business analyst pentru Roland Berger Strategy Consultants, cea mai mare firmă de consultanţă în management de origine europeană.
Pentru a-mi consolida cunoştinţele şi experienţa academică, am plecat în anul II la Amsterdam cu o bursă Erasmus. Am vrut să văd cum e în afară, cum se predă, cum sînt oamenii. Am avut un şoc: toţi – fie că erau indieni, canadieni sau chinezi – călătoriseră mult înainte de master. Şi nu mă refer la excursii, ci la burse, schimburi educativo-culturale, pe care le fac încă din şcoala generală. Colega mea de cameră din Amsterdam era din Austria şi, deşi de vîrsta mea, era abia studentă în anul I. Asta pentru că, imediat după liceu, ea a decis să viziteze cît mai multe ţări, să acumuleze cît mai multă experienţă de viaţă înainte să decidă să studieze. Făcuse voluntariat prin Noua Zeelandă, lucrase şi în State, vizitase Singapore şi multe alte ţări.
Eu nici nu am visat să fac asta. Imediat după liceu am dat la facultate pentru că asta era norma socială la noi. Mi-ar fi plăcut să am atunci curajul să fac o pauză de doi-trei ani şi să călătoresc prin lume. Aş fi început chiar cu România pentru că ieşisem de puţine ori din Botoşani, pînă la vremea aceea.
Mi-a plăcut Amsterdam. E un loc care nu te fascinează doar prin arhitectura clădirilor, ci, mai ales, prin farmecul oamenilor, energia lor. Poate de aceea, cînd am hotărît destinaţia masterului pe care voiam să-l fac, în marketing, am decis să mă întorc. A fost ca şi cum nici nu aş fi plecat de acolo.
Masterul a însemnat pentru mine nu doar să aprofundez cunoştinţe de marketing, ci şi să iau contact cu oameni din cele mai diverse culturi. A fost o oportunitate să mă acomodez cu stilul de viaţă olandez, cumpătat, planificat, relaxat, să lucrez într-una dintre cele mai mari companii ale lor, Philips Consumer Lifestyle, şi să mă acomodez cu standardele lor de evaluare şi performanţă. Şi nu pentru că înveţi asta la cursuri, ci pentru că ai contact cu tot felul de oameni.
M-am întors cu gîndul să lucrez într-o companie de top. Deşi pregătirea mea academică este de marketing, experienţa din activităţi extracurriculare de management m-a determinat să iau în considerare o carieră în consultanţă de management.
Am aplicat la cîteva companii, inclusiv la agenţii de publicitate. În interviuri, cînd am fost întrebată ce mă văd făcînd în viitorul îndepărtat, am răspuns că pe final de carieră mi-aş dori să fiu diriginte. (...)
Îmi doresc să evoluez continuu în carieră şi în cîţiva ani să urmez cursuri de MBA la o universitate prestigioasă.
