Joaca de-a cercul vicios

11 iulie 2010
Joaca de a cercul vicios jpeg

Învăţămîntul românesc. Nici nu ştiu de unde să încep. Mult-încercatul şi veşnic oropsitul învăţămînt, despre care se vorbeşte mult, dar se înfăptuieşte puţin. S-a discutat despre noua lege a educaţiei, despre nivelul de pregătire al studenţilor, care este în continuă scădere, despre performanţe (sau lipsa lor), despre elite (?) şi cum „fug“ ele din ţară, în locuri mai primitoare, mai luminoase, mai darnice.

În ceea ce mă priveşte, eu am ales dintru-nceput şi cu bună ştiinţă Facultatea de Litere. Am ştiut, cred, dintotdeauna că acolo este locul meu, printre cărţi, printre oameni cu carte, printre Litere. În tot acest timp, petrecut în sălile din „clădirea aceea mare, a Universităţii“, veşnic în (re)construcţie, am învăţat despre biblioteci, despre librării, apoi, la master, am trecut la „Teoria şi Practica Editării“. Cumva, toate s-au aşternut firesc spre a-mi arăta că drumul meu e acesta, şi nu altul. Asta nu a însemnat că nu visam să studiez „afară“, doar că, privit „dinăuntru“, visul rămînea vis. 

Totuşi, în anul III de facultate am beneficiat de un program Erasmus la Universitatea Northumbria din Newcastle (Marea Britanie). Acest tip de vizită de studiu are două componente: sprijinul instituţional (un acord între universităţi, prin care studenţii sînt scutiţi de plata taxelor şi îşi pot echivala rezultatele obţinute, acestea fiind recunoscute în ţara de origine) şi sprijinul financiar (care este mai mult simbolic, după cum precizează şi coordonatorii Erasmus, nefiind „o bursă care acoperă toate cheltuielile, ci numai o alocaţie care să demonstreze încurajarea şi solidaritatea din partea Uniunii Europene şi a guvernelor celor două ţări implicate“). Într-adevăr, acest grant nu îmi acoperea nici măcar cazarea (mai ales în UK), dar orice ajutor era binevenit, iar faptul că nu plăteam studiile era extraordinar. 

Experienţa de a trăi şi de a studia în Marea Britanie şi-a pus amprenta (şi asupra mea) definitiv, dezvăluindu-mi reversul medaliei. Trăind în acelaşi loc şi privind mereu aceleaşi lucruri, încetezi să vezi cu adevărat. Ce te înconjoară începe să pară normal, firesc şi, uneori, ajungi să nu îţi mai închipui că poate fi şi altfel. Abia cînd pleci de-acasă, mai ales într-o ţară vestică, precum Anglia, Germania, Franţa, începi să vezi decalajul, care porneşte de la lucruri simple (transportul în comun, curăţenia de pe străzi) şi ajunge la sistemele de organizare şi funcţionare a instituţiilor, universităţilor, guvernelor. A nu se înţelege că la ei curge numai lapte şi miere, nici pomeneală. Probleme şi nevoie de bani există peste tot. Diferenţa constă în disponibilitatea lor reală de a găsi soluţii, de a atrage fonduri, de a-şi ajuta cetăţenii; în fapt, de a se ajuta pe sine. 

După acel stagiu, pentru mine diferenţa dintre învăţămîntul nostru şi „al lor“ s-a căscat precum o prăpastie – ce săli de curs, ce profesori minunaţi, ce programe de licenţă/master/doctorat variate şi biblioteca... Of, raiul meu pe şapte etaje, cu cărţi din toate domeniile aranjate frumos („Dewey style“), de unde plecam cu braţele pline de comori. Nu mai vorbesc de micile bucurii ale vieţii – petrecerile studenţeşti, campusul renovat şi corect administrat, exerciţiile de incendiu (plus alarma de probă din fiecare luni dimineaţa), parcurile (spaţiile verzi în general), centrul vechi, cu străduţele, magazinele şi librăriile lui (Waterstone’s – forever in my heart), Cadbury, faleza rîului Tyne, Millennium Bridge, metroul care ne ducea în 20 de minute pe plajă la Marea Nordului, unde mîncam adevăraţii fish’n’chips. Au existat, ce-i drept, şi cîteva lucruri cu care nu m-am obişnuit – mersul pe dos (în fiecare zi îmi spuneam: stînga e dreapta, stînga e dreapta), cu faptul că nu au zebre marcate mai nicăieri şi cu cele două robinete separate de la chiuvete (fiecare spălat de vase/mîini era o adevărată aventură). Dar pînă şi acestea începeau să aibă farmecul lor. Dar cei care mi-au rămas cu adevărat în minte şi în suflet au fost oamenii. Acei oameni pe care i-am întîlnit pe stradă, în supermarket, la poştă, la universitate sau la bibliotecă, şi care mi-au infirmat stereotipurile despre britanici. Prin comportamentul lor faţă de ceilalţi, oamenii au făcut diferenţa – fără să fie lipicioşi şi pupăcioşi, fără să-ţi intre cu tancul în suflet, dragii mei geordies (cum sînt numiţi locuitorii acelei zone) au fost ospitalieri, săritori şi respectuoşi. Am plecat spre Anglia în luna ianuarie, avionul a avut întîrziere, am pierdut conexiunea, l-am luat pe următorul, care nu a aterizat în Newcastle din cauza condiţiilor meteo, ci în Durham, de unde ne-au dus la destinaţie cu un autobuz. Trebuia să ajung la 9 dimineaţa (ora lor), am ajuns la 6 seara. Trebuia să mă aştepte cineva la aeroport, dar nu reuşeam să ne întîlnim. Atunci, o doamnă drăguţă şi foarte vorbăreaţă, între două vîrste, care era de prin părţile locului, s-a oferit să mă iniţieze în tainele mersului cu metroul, dacă nu mă aştepa nimeni. Afară nu mai ningea şi eu mă plimbam dintr-o parte în alta prin aeroport, cu doamna cea drăguţă după mine, şi apoi... Un moment demn de Surprize, Surprize – întîlnirea emoţionantă între mine, student Erasmus îndelung aşteptat, şi ea, persoana mea de legătură (care aşteptase).Sau un alt exemplu – de trei ori m-am oprit în mijlocul străzii cu harta în mînă, neştiind încotro să o iau, de tot atîtea ori s-a găsit cîte cineva care să-mi ofere ajutorul, înainte să-l cer. Par nişte nimicuri (şi chiar sînt), dar astfel de gesturi explică mult din decalajul de care vorbeam, acesta afectînd puternic şi învăţămîntul.

Sistemul universitar românesc se înfăţişează beteag şi obosit. Întreaga structură academică se clatină, iar motivele sînt numeroase şi triste. Dintre toate acestea, lipsa fondurilor apare cel mai des pe buzele tuturor. Multe voci pledează chiar pentru introducerea unor taxe de şcolarizare similare celor din Occident, indiferent de facultate sau de profil, alţii speră într-o reabilitare a ideii de învăţămînt gratuit.

Bibliotecile universitare sînt şi ele captive în această discuţie nesfîrşită, căutînd să se finanţeze cum pot. La Northumbria, biblioteca reprezenta o componentă esenţială a sistemului, păstrînd o relaţie constantă cu toate celelalte instituţii academice, dar şi cu organizaţii precum Uniunea Studenţilor (care era, de altfel, un partener cu drept de decizie important – da, studenţii chiar erau ascultaţi).

Există o mulţime de elemente care m-au uimit sau pe care le-am apreciat pur şi simplu la Biblioteca Universităţii Northumbria – resurse ce păreau nelimitate, colecţiile bogate aflate în acces liber la raft, facilităţile IT extrem de bine puse la punct, faptul că era permis împrumutul a pînă la zece cărţi timp de o lună de zile, plus posibilitatea de prelungire, faptul că împrumutam şi returnam materialele singură, programul non-stop din timpul sesiunii de examene şi cîte şi mai cîte. Cum să compari asta cu doamna acră de la nu ştiu ce bibliotecă filială, regină neîncoronată peste un număr limitat de cărţi? Mai bine nu te gîndeşti...

Fireşte, în urma acestei burse mi-am dorit să continui studiile tot acolo. Dar, ca în multe situaţii, banii s-au dovedit a fi o problemă de nedepăşit. Cîteva mii de lire anual erau prea mult pentru buzunarul nostru autohton (şi prin „nostru“ mă refer, evident, la mama). Întorcîndu-mă „acasă“ am păstrat, totuşi, gîndul urmării unui master. Şi alegerea acestuia a venit natural – am terminat Litere şi am vrut să îmi completez studiile la aceeaşi facultate. După o privire rapidă pe lista masterelor, cel de Editare m-a atras cel mai mult. Mai ales că din prezentarea sa reieşea că îmbină cursuri teoretice cu ateliere şi un stagiu de practică (cireaşa de pe tort) în domeniu, în anul II. Iar acest lucru mi s-a părut important şi necesar. Nu este suficient să ţi se toarne o grămadă de informaţii şi să nu ţi se spună nici măcar cum să faci un anumit lucru. Este esenţial să ţi se arate, să ţi se dea exemple şi, în final, să faci tu însuţi, să greşeşti, să corectezi, să exersezi etc. 

Vorba ceea, „teoria ca teoria, dar practica ne omoară“. Din acest motiv, întrebărilor de tip „sau... sau“ le răspund, de obicei, astfel: depinde. Crearea unui cadru pentru aprofundarea cunoştinţelor poate fi la fel de importantă ca formarea de aptitudini practice. Depinde de profilul facultăţii, de domeniu, de ce urmăreşte/îşi doreşte/visează viitorul masterand. Spre exemplu, în ţări precum Marea Britanie sau Olanda există mai multe tipuri de mastere, printre care se regăsesc şi Taught Programmes (care se concentrează pe învăţare/studiu, plus o parte practică) şi Research Programmes (care se bazează pe cercetare, pe studiu practic, aplicat). Pentru mine, ideal este un master care să ofere, în mod echilibrat, „şi... şi“. Mai mult, una dintre problemele ridicate foarte des în sistemul postuniversitar românesc este faptul că avem prea multă teorie şi prea puţină practică (sau deloc). Ceea ce iar nu e în regulă. Poate şi din acest motiv, majoritatea tinerilor lucrează încă din studenţie (şi de cele mai multe ori nu în domeniul în care-i pregătesc studiile de licenţă sau masterul), mergînd la facultate doar „pentru că îi trebuie o patalama“. Şi-atunci, avem de-a face cu un cerc vicios în care facultatea nu oferă ce are nevoie studentul, acesta îşi umple golurile în altă parte, dar acolo contează „să ai şi-o diplomă“, pe care trebuie să o obţii cum-necum, fără să îţi dai interesul în mod deosebit, scăzînd astfel nivelul calitativ al şcolii, care îşi pierde credibilitatea, îi scad resursele... şi tot aşa, punct şi de la capăt.

Şansa mea a fost că, deşi nu duc lipsă de spirit critic, nu caut cu tot dinadinsul nodul în papură (şi dacă nu-l găsesc, îl fabric eu) şi am reuşit să mă (re)adaptez la viaţa din Românica relativ repede după ce m-am întors, încercînd să apreciez lucrurile bune care mi se oferă (un fel „cele bune să se-adune, cele rele să se spele“). Astfel, pasiunea mea pentru lectură, carte, mass-media etc. m-a îndreptat spre respectivul program de master. În plus, m-au interesat cu precădere anumite cursuri, precum cel de marketing editorial, editare de carte, presă culturală sau cel despre rolul textului în film şi TV. Am fost conştientă încă de la început că, alegîndu-mi un astfel de domeniu, nu voi avea cîştiguri materiale substanţiale (decît dacă mă apuc să scriu best-seller-uri cu vampiri), dar nu regret nici o clipă, cu atît mai mult cu cît, spre norocul meu, lucrez chiar în branşa pentru care m-am pregătit învăţînd. Că sistemul nu e cum trebuie nici nu mai încape vorbă, dar parcă prea avem şi noi un talent de a ne pune beţe-n roate singuri, de a ne plînge (doar) de milă şi de a nu acţiona concret şi unitar într-o direcţie clară...

Patricia Mihail a absolvit masterul de Teoria şi Practica Editării, Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.

Master franco român: Politica în Europa  jpeg
Master franco-român: Politica în Europa.
Facultatea de Ştiinţe Poiitice şi EHSS oferă anul acesta un program comun de master: Politica în Europa. State, frontiere şi societăţi.
Angajatorii despre studenţi jpeg
Angajatorii despre studenţi
Pe 23 mai, în clădirea Rectoratului din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, am luat parte la conferinţa de lansare a proiectului susţinut de Ministerul Educaţiei – „De la teorie la practică prin Întreprinderea simulată“.
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc jpeg
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc
Cum? Cine? Cînd? – au fost doar cîteva dintre întrebările la care au încercat să răspundă invitaţii conferinţei „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc“, susţinută de Fundaţia „Dinu Patriciu“ pe data de 15 iunie, la Universitatea Bucureşti.
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România jpeg
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România
Trebuie să menţionez, de la bun început, faptul că nu mai întrezăream, în prima jumătate a acestui an, o a doua ediţie a Forumului Educaţiei din România, fiecare dintre iniţiatorii Forumului fiind prins într-o agendă personală destul de stufoasă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Societatea civilă şi educaţia
Gala Premiilor în Educaţie este actualizată de la un an la altul, conform schimbărilor prin care trece sistemul educaţional românesc, dar valorile acesteia (transparenţa, sustenabilitatea, voluntariatul) se păstrează.
Reţeta "Educativa" jpeg
Reţeta "Educativa"
Lipsa aplicabilităţii cunoştinţelor este o problemă pe care o resimt în mod deosebit angajatorii. De aceea, din ce în ce mai mulţi români aleg universităţile de ştiinţe aplicate din Danemarca sau Olanda, pentru a-şi lua o diplomă, sistemele educaţionale din aceste ţări oferind un echilibru între partea teoretică şi cea practică.
Orizonturi deschise jpeg
Orizonturi deschise
Nu-mi place să arunc cu pietre nici în sistemul de educaţie românesc, nici în industria de publicitate. Dar există totuşi diferenţe. Pe scurt, să spunem că în perioada facultăţii am învăţat despre publicitate din seminarii şi conferinţe, iar la master le-am pus cap la cap.
Cinci luni pe frînghia Cordiliera Pacific jpeg
Cinci luni pe frînghia Cordiliera-Pacific
O călătorie în Chile e cu atît mai plină de suspans şi savoare cu cît se aşază mai aproape de zilele importante din an, sărbătorile religioase sau Ziua Naţională, care are loc pe 18 septembrie şi la care am avut şansa să particip, alături de cîţiva prieteni chilieni şi familiile lor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Practica teoriei
Nu pot avea un punct de vedere referitor la ceea ce se întîmplă în general, dar cred că, în special în ceea ce priveşte studiile academice, unde teoria şi practica trebuie să meargă mînă în mînă, focus-ul cade, într-adevăr, mai mult pe partea teoretică, şi mai puţin pe deprinderi practice.
Un alt fel de forum jpeg
Un alt fel de forum
De obicei discuţiile despre educaţie se reaprind la început de an şcolar/universitar, în apropierea bac-ului, a admiterii şi, la răstimpuri, cînd au loc greve ale profesorilor sau schimbări legislative, după cum s-a întîmplat cu mult aşteptata Lege a Educaţiei.
Contestatari şi idealişti jpeg
Contestatari şi idealişti
Probabil cea mai mare dilemă a sistemului universitar european este şi rămîne, la ora actuală, sistemul Bologna. Contestat în alte ţări „bologneze“, cum este el perceput de către studenţii din România şi cum văd aceştia, în general, problemele sistemului de învăţămînt superior din ţara noastră, în raport cu aşteptările şi necesităţile lor?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Acasă" e locul unde te poţi împlini
În ultimii ani tot mai mulţi elevi şi studenţi români aleg varianta studiului peste hotare. Mulţi pleacă imediat după terminarea liceului şi mulţi dintre cei care aleg o facultate din ţară decid mai apoi să urmeze cursurile de masterat şi doctorat în afara României.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Bologna şi formarea intelectualilor
A vorbi despre sistemul în care „m-am născut“ ca studentă şi a-l compara cu unul pe care nu l-am cunoscut prin experienţă directă nu este o sarcină uşoară. Nu este însă greu de presupus că o durată de studii redusă la trei ani nu poate însemna un progres pentru formarea intelectualilor.
Dreptul de a fi oneşti jpeg
Dreptul de a fi oneşti
Stau în faţa chioşcului de ziare din Copou şi rîd zgomotos de ultimul examen pe care l-au dat. Cei trei studenţi de pe bancă îşi laudă performanţele în ale copiatului şi-şi arată unul, altuia fiţuicile pe care le-au folosit, ridicîndu-le în aer, pe post de trofeu al sîrguinţei lor.
Şansa de a face lucrurile de la capăt jpeg
Şansa de a face lucrurile de la capăt
După părerea mea, este vorba despre un parcurs mai consistent decît cel pe care îl urmau absolvenţii pînă acum.
Un master, două mastere    şi mai multe întrebări jpeg
Un master, două mastere... şi mai multe întrebări
Cu mult înainte să bată prin universităţile româneşti tornadele reformei Bologna, acestea începuseră să îşi construiască programe de master; era prin 1994-1996, iar programele erau concepute într-o libertate care ne face, azi, nostalgici: elitiste, cu discipline de performanţă, durau cîte trei şi patru semestre, cu profesori străini prestigioşi pe care în sfîrşit îi vedeam predînd şi la noi, în carne şi oase, cu tăieturi interdisciplinare ameţitoare, astăzi, pentru oricine lucrează la pla
Educaţia noastră cea de toate reformele jpeg
Educaţia noastră cea de toate reformele
Sistemul educaţional din România este mereu prilej de discuţii pătimaşe. De la părinţii care-i blamează, în primul rînd, pe profesori pentru „educaţia slabă“ pe care o primesc copiii lor, la miniştrii (mulţi) care acuză mai tot timpul „moştenirile grele“ cu care au ei de-a face.
Matrioşka şi Bologna gif
Matrioşka şi Bologna
Implementarea sistemului Bologna în România îmi aminteşte, într-o anumită măsură, de jocul cu păpuşile Matrioşka, în care e imposibil să determini de la început intervalul real de timp de care ai nevoie pentru a ajunge la final. Bănuieşti că în interiorul primei piese mai există cîteva replici mai mult sau mai puţin similare, dar nu poţi niciodată ghici numărul exact de componente şi, implicit, nu poţi să ştii dacă piesa pe care o ai în mînă mai ascunde sau nu ceva.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
În România e promovată ignoranţa
Întrebarea trebuie privită din mai multe perspective. Din capul locului este necesar să detaşăm situaţia tînărului aflat la începutul carierei de profesor, pentru care nu există nici un fel de condiţii care să-l stimuleze spre un minim de emulaţie în desăvîrşirea acestei nobile misiuni. Chiar şi pentru cei înzestraţi de la natură cu harul indispensabil acestei profesii, cu acea capacitate rară de a dărui celor din jur, în defavoarea problemelor existenţei lor, situaţia actuală din România înăbuş
Studii autohtone după reţete bologneze jpeg
Studii autohtone după reţete bologneze
Student fiind, am făcut parte din generaţia care, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a inaugurat sistemul de studii universitare de 4 ani. Ne-am trezit, aşadar, două serii de absolvenţi, noi, cei cu 4 ani, şi colegii noştri mai mari, care finalizau un ciclu de studii de 5 ani. Era anul 1996.
Italia via România jpeg
Italia via România
Despre cum este să fii student român în străinătate pot spune, cel puţin din punctul meu de vedere, cît şi în funcţie de ţările în care am studiat, Italia şi Spania, că nu se pune accent pe naţionalitatea studentului, de unde provine el, ci pur şi simplu eşti tratat ca oricare alt student italian, sau spaniol. Este greu să fii student într-o ţară străină, cu o mentalitate şi o deschidere mult mai avansate. Primul impact cu originile locului, cu oamenii, concepţiile diferite faţă de ţara din care
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna png
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna
De cele mai multe ori, am impresia acută a unei sincronizări occidentale „derutante“ ce cunoaşte o aplicabilitate „întortocheată“. Între „avem şi noi legi şi sisteme europene“ şi „asta avem/sîntem, cu asta defilăm!“, distanţa e colosală sau, metaforic vorbind, e aşa de mare ca în basme, unde împărăţiile celor doi fraţi împăraţi se află fiecare la celălalt capăt de lume. E drept, avem un sistem de învăţămînt modern format din: studii superioare à la Bologna, burse Socrates, Erasmus... şi mai ce?!
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv jpeg
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv
Povestea studiilor mele în România a început de fapt în Republica Moldova, în anii de liceu (1999-2002). Despre calitatea studiilor din România ni se vorbea nu doar la şcoală, ci şi acasă, la biserică, la căminul cultural sau la şezătorile din sat: toate babele ziceau că „fiul/fiica lui cutare este foarte deştept/deşteaptă că învaţă în România“. De aici veneau nu doar mîndria celor care învăţau în România, ci şi creşterea statutului social şi importanţa părinţilor şi rudelor în sat…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Este masteratul studiu post universitar?
Procesul Bologna, numit după Declaraţia cu acelaşi nume, începe însă cu un an înainte de aceasta, prin semnarea Declaraţiei de la Sorbona de către miniştrii responsabili pentru învăţămîntul superior din Franţa, Italia, Marea Britanie şi Germania, care vizau armonizarea arhitecturii sistemului european al învăţămîntului superior.

Adevarul.ro

blog unteanu
Care este miza reală a referendumurilor organizate de ruși în zonele ocupate din Ucraina?
Aparent, răspunsul este clar, simplu și evident: vor să anexeze teritoriile respective și să le adauge ca parte componentă a Federației Ruse.
Lucian Ovidiu Heiuş  INQUAM Photos George Calin jpg
Șeful ANAF: Un timișorean are de plătit peste un milion de lei. Estimăm încasări de 376 milioane
Șeful ANAF, Lucian Heiuș, estimează că până la finalul anului va aduce la bugetul de stat o sumă totală de peste 370 de miliarde de lei.
Ronaldo, cu nasul spart în partida Cehia - Portugalia FOTO EPA EFE
Ronaldo, umplut de sânge în Liga Națiunilor. Cine l-a făcut KO pe starul portughez GALERIE FOTO
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a avut nevoie de îngrijiri medicale după 13 minute disputate din meciul Cehia - Portugalia, din etapa a cincea a fazei grupelor Ligii Națiunilor.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?