Fițe, glorie, vedete
- argument -
Le au şi alţii, dar parcă într-un registru diferit. Fiţe de oameni îmbogăţiţi, opulenţă, imagine fără conţinut – reţeta vedetismului este cam la fel, mai peste tot. Problema e că, pe cînd la alţii par a rămîne mai mult în ţarcul show-biz-ului, la noi, vedetele de silicon au dat buzna în toate domeniile.
În viaţa de zi cu zi, în instituţii, în politică, în sport, în cultură – e imposibil să nu fii bruscat de prezenţa lor ostentativă şi de atitudinea lor plină de tupeu. Dacă deschizi un ziar, un post de radio sau TV, n-ai cum scăpa de sindromul de vedetism al aşa-numitelor „vedete“. Pentru că însăşi denumirea de vedetă începe să fie, la noi, perimată. (Nu demult un primar a ţinut o conferinţă de presă în care a povestit jurnaliştilor detalii din exotica sa vacanţă în Papua Noua Guinee. Cu atît mai şocant a fost faptul că ştirea a fost prezentată într-o notă serioasă. Pentru că, nu-i aşa, în ciuda gafelor nenumărate, primarul respectiv este o... vedetă.)
O vedetă de silicon este automat bolnavă de vedetism, un accesoriu perfect pentru superficialitatea crescîndă din societatea românească. Ne lăsăm parcă din ce în ce mai mult furaţi de străluciri şi paiete, pe alocuri chiar ne amuzăm de personaje pe care le considerăm indubitabil nişte nulităţi – neluînd însă în calcul că tocmai acest soi de amuzament, la prima vedere inocent, le dă lor putere, rating, vizibilitate, succes. Le cultivăm, chiar dacă nu avem de gînd acest lucru. Umflate, periate, lustruite, un fel de roboţei ambulanţi, feţele banale ale neaveniţilor cu vieţi la fel de banale ne populează zilnic viaţa, ne fac să devenim conştienţi de existenţa lor, invadîndu-ne cu tragediile lor prefabricate.
Politicieni, oameni de afaceri, sportivi sau, pur şi simplu, necunoscuţi, aspiranţi însă la titlul de vedetă, tot felul de ciudăţei care se „produc“ în tot soiul de emisiuni dedicate lor, cu poveşti de trădare, de pasiune, lupte prin mass-media, spălatul rufelor în public, toate devin un soi de circ grotesc şi ameţitor care provoacă din ce în ce mai multă lehamite socială.
Dacă e să căutăm o cauză, vina va cădea automat, fără să ne gîndim prea mult, pe mass-media. Pentru că o vedetă de silicon nu se formează prin ea, este formată de către alţii. Să fi devenit însă această mass-media atotputernică, reuşind să anuleze liberul arbitru?
Sau e vorba şi de o lacună educaţională? Cum dinspre domeniul educaţiei vin mai mult veşti proaste decît bune, acceptarea necondiţionată a nonvalorilor, luate drept model, trasul de şireturi cu realele valori (puţine rămase şi parcă din ce în ce mai puţin recunoscute) în virtutea vedetismului, desconsiderarea virtuţilor şi aducerea la masă a unor nulităţi pot fi lăsate doar pe umerii mass-mediei?
Pînă una-alta, parafrazînd, la ora actuală superficialitatea în toate domeniile din România se vede enorm şi se simţeşte monstruos. În ciuda acestui fapt, mai avem totuşi o scară a valorilor care să ne permită să distingem vedetele de silicon, de cele adevărate, vedetele de zgîrci?
