Euro-ţiganii şi corectitudinea politică
Euro-ţiganii, sau, poate mai corect politic, euro-romii: pentru că multă corectitudine politică a făcut de fapt vizibile recentele repatrieri umanitare, cu iz de expulzări (acţiuni care au avut loc şi pînă acum în Italia, Spania, Franţa, de-a lungul anilor, chiar şi după integrarea României în UE). Corectitudinea politică a fost cea care a indignat în ultimele săptămîni opinia publică, din România şi din lume, Franţa primind palma pe care, în mod normal, ar fi trebuit să o primească toate statele membre ale Uniunii, cu atît mai mult România – integrarea etniei rome este, pînă la urmă, ceva care ne priveşte pe toţi, în mod egal. După 20 de ani de la Revoluţie, se pare că mult discutata integrare este încă o temă luată în seamă doar la răstimpuri şi declarativ, de fiecare dată vehement, niciodată calm şi raţional – ingredientele principale rezolvării unei probleme.
Problemele etniei rome devin subiecte de dispute înflăcărate, în care actorii par chitiţi să coboare imediat după discurs, de la înălţimea pupitrului unde perorează, întru ajutorarea majorităţii etniei, majoritatea romă fiind uitată însă pe drum, la stadiul masei manevrabile, aducătoare de voturi, dar şi de trezire a unor mentalităţi rasiste, a unui sindrom naţionalist, ultimul lucru de care Uniunea Europeană are nevoie, mai ales în acest moment, în care criza economică şi nesiguranţa monedei euro ameninţă însăşi integritatea acestei uniuni.
Vorbind de Uniunea Europeană, e drept, măsurile luate de guvernul francez au ridicat multe proteste ale statelor membre, apărători ai drepturilor omului – poate mai mult la nivel declarativ, tocmai din cauza agresivităţii cu care marşa celebrul decret dat de Sarkozy.
Toţi privesc repatrierile umanitare, formulă corect politic utilizată pentru expulzări, mai mult ca pe un soi de deportări, dar nimeni nu îşi pune întrebarea cea mai firească: de ce am lăsat lucrurile să ajungă aici?
De ce totul se petrece în spaţiul discursului şi nu la firul ierbii? Acţiunile de lobby nu mai sînt suficiente. Doar cu vorbe bune despre o minoritate care face cinste etniei, nu poţi schimba mentalităţi. Exemple palpabile, concrete, care să nu mai lase loc de acuze, exemple din ce în ce mai numeroase de romi care să iasă din şabloanele prejudecăţilor majorităţii – acestea ar putea fi temelia unei noi percepţii, de fapt, temelia integrării.
Pînă atunci însă, mulţi dintre romi vor fi, ca şi pînă acum, pioni care din cînd în cînd mai primesc cîteva sute de euro în schimbul drepturilor legale, se lasă amprentaţi, trăiesc în condiţii mizerabile, fără speranţă, nereuşind să întrerupă cercul vicios al clişeelor, pentru că, poate, pînă la urmă, fiecare societate civilizată are nevoie de o paria, pe care să-şi lustruiască, din cînd în cînd, corectitudinea politică, aducătoare de voturi.
Foto: Lucian Muntean
