⬆
criză sau nărav?
De ce sîntem iarăşi pedepsiţi? - argument
Pînă în 1989 ni se spunea că totul e bine, că trăim într-una dintre cele mai minunate societăţi din cîte există pe planetă. Mulţi vedeam şi ştiam că lucrurile stau exact invers. Surpriza a fost să constatăm că unii chiar au crezut ce le spunea propaganda oficială. După 1989 am început cu toţii să ne plîngem.
Noi tratăm criza cu iluzii
Una dintre marile iluzii publice ale prezentului este aceea că vom putea creşte doar prin metode de austeritate, reducînd salarii şi crescînd taxe. Alunecăm astfel într-o spirală a subconsumului, care va îngreuna redresarea şi va descuraja orice iniţiativă privată. Cum să înfiinţezi o microîntreprindere, din moment ce potenţialii clienţi ai serviciilor oferite sînt din ce în ce mai puţini şi mai sărăciţi?
Măriţi-mi taxele (!?)
În România, pe timp de criză guvernul a aplicat soluţia măririi TVA pînă la unul dintre cele mai ridicate procente din Uniunea Europeană. O soluţie de moment şi aparent la îndemînă. Mulţi specialişti şi analişti autohtoni au criticat măsura pentru că ar reduce consumul şi în acelaşi timp şi posibilităţile de revenire economică.
De ce nu facem faţă
Aşa-zisul consum excesiv – despre care se spune că a precedat criza din România – nu cred că a existat. Mai degrabă a fost vorba de mecanisme de informare defectuoase. Acestea au fost probabil generate în parte de tare mai vechi ale populaţiei, cu o instrucţie şcolară nu tocmai ridicată şi relativ tradiţionalistă în raport cu standardele contemporane. Lor li s-a adăugat funcţionarea defectuoasă a instituţiilor create de societate.
Consumism, bişniţă, trotuar
„«E recesiune, iar cu un salariu minim pe economie, de 1000 de euro, trebuie să fiu foarte atent cu cheltuielile» – spune pe scurt Said Benamida, cap de familie, în timp ce îşi încarcă cumpărăturile în portbagajul maşinii sale, aflate în parcarea comună a două magazine alimentare din Argenteuille, o periferie din nordul Parisului.“
Cînd se stinge lumina
În urmă cu cîteva luni, într-o seară, puţin după ora 10, s-a oprit lumina. Iniţial am crezut că era vorba despre o întrerupere scurtă, aşteptînd din clipă în clipă ca becurile, dar mai ales televizorul cu filmul său de pe HBO, care ajunsese la momentul dezvălurilor spectaculoase şi a demascării criminalului, să se reaprindă. Însă nu s-a întîmplat aşa. Am rămas în întuneric mai bine de două ore. Şi pentru că în astfel de momente nu ai ce face, te gîndeşti, dar mai ales îţi aminteşti
O dimineaţă de ianuarie
Lumea lor se prăbuşise! Nu mai exista curent electric, apă, calculator, telefon mobil, autoturism. Toate avantajele unei civilizaţii construite în sute şi sute de ani dispăruseră ca prin farmec. Se aşază pe o bancă într-un Central Park alb în care oamenii nu-şi mai făceau alergarea în trening, ci în costume şi paltoane. „Unde am greşit? America, cea mai puternică ţară din lume să rămînă în întuneric?“ – se întrebă.
România necrofagă
Japonezul are o vorbă: moartea achită toate datoriile. Românul invocă moartea în cel mai imoral mod atunci şi, de obicei, cînd se îndatorează fără datorii. „Să moară mama!“ este garanţia supremă pentru promisiuni fără acoperire. Nu aşa a parcurs România douăzeci de ani de capitalism? „Să moară mama! – că vom da banii înapoi la Bancorex“
Scenarii
În urmă cu un an, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a proiectat, după modelul din unele ţări dezvoltate, patru scenarii posibile pentru evoluţia economiei româneşti în anii 2010 şi 2011, un studiu publicat în Ziarul Financiar. S-a luat în considerare un cuplu format din două elemente care pot influenţa această evoluţie: „criza lor“ şi „criza noastră“.
Îndatorarea generaţiilor viitoare
Criza actuală este o criză a culturii instituţionale. Sigur, ea reflectă o criză a valorilor de toate felurile. Exact în urmă cu un an am publicat un studiu despre patru scenarii posibile pentru economia românească în următorii doi ani.
Supraviețuirea în criză
A face rost presupune: a împrumuta, a ciubucări, a vinde diverse, de la ţoale la veselă (lucruri căpătate sau lăsate spre păstrare şi nerevendicate, primite cadou la vreo nuntă, onomastică etc.), a învîrti mici afaceri, de cele mai multe ori prin indermediere, a desfăşura activităţi ilicite încadrabile la mici escrocherii, a face diverse comisioane şi uneori a munci cu ora, dar mai rar.
Iluzia tranziției
Anii ’90 – perioada transmisiunilor în direct, ieşiri în stradă, procese, discursuri şi izbucniri revanşarde. A fost momentul în care oamenii au început, au învăţat şi au insistat să vorbească, să strige – toţi în acelaşi timp – parcă într-un exerciţiu asurzitor de exteriorizare.