Iluzia tranziției

Publicat în Dilema Veche nr. 341 din 25 august - 1 septembrie 2010
Iluzia tranziției jpeg

Anii ’90 – perioada transmisiunilor în direct, ieşiri în stradă, procese, discursuri şi izbucniri revanşarde. A fost momentul în care oamenii au început, au învăţat şi au insistat să vorbească, să strige – toţi în acelaşi timp – parcă într-un exerciţiu asurzitor de exteriorizare.

Treptat, reprezentanţii de „mase“ s-au transformat în „lideri“ – de opinie, sindicat, partid, grupuri de interese… Avem astăzi parte de protestul specializat, instituţionalizat şi anemic, asumat „eroic“, dar strict declarativ, într-o desfăşurare de forţe altfel susţinute de un noian întreg de alianţe, acorduri, strategii formale şi… cotizaţii. Între ziua de azi şi „istoria scrisă în stradă“ – expresie pe vremuri consacrată – s-au petrecut multe şi mai ales s-a aşternut uitarea. Virgil Săhleanu ne mai spune ceva? Ori poate, Marian Munteanu? – dosare, dosare penale, o cifră adăugată, sporind încă o dată numărul celor ce îngroaşă pe zi ce trece lista altora care, la rîndul lor, au trecut. S-a întîmplat ca acum cîteva săptămîni, în perioada ultimelor mitinguri, să aud o remarcă dispreţuitor-amară: „Revoluţia la români?! Mă laşi, ăştia nu sînt în stare să stea cîteva ore în stradă!“. Eu eram la umbră, doamna nemulţumită tocmai cobora dintr-o maşină, desigur dotată cu aer condiţionat… Mai tîrziu m-am uitat la televizor, curioasă să văd ce mai e… Se terminase mitingul, mai erau cîteva grupuri răzleţe, imaginile pieţei goale se succedau încă pe fondul unei discuţii reporter/intervievat – de fapt, o femeie. Nu era o „doamnă“. Transpirată, ponosită, cu vocea gîtuită şi privirea spartă în ecran. O femeie răvăşită de cele peste 30 de grade din atmosferă şi de lipsa celor 25% din buzunar. Ca de altfel toţi ceilalţi care se perindaseră în ziua cu pricina prin faţa camerelor. Cam atît…

Acum vreo 20 de ani, oamenii aceloraşi generaţii vorbeau de libertate. De idealuri şi speranţe. De clădirea unui „mîine“ contopit cu un viitor pe care astfel şi-l puteau apropia. Solidar. Între timp, parcă în sensul invers istoriei, aceiaşi oameni au involuat. Şi fără să consimt, mi-o asum. Pentru vina de a fi stat pe margine, în apropierea celorlalţi asemeni mie, dar nealăturat. Cineva, un străin, m-a întrebat odată cum am parcurs eu aceşti ani şi am răspuns „nicicum“. Totul a venit ca un tăvălug, oameni sub vremi…  Pentru că, se pare, s-a împămîntenit reflexul contorizării individuale prin desfigurare. Sau resemnare, dacă vreţi.

Pentru că liberi fiind, am devenit docili… Pentru că învăţaţi cu puţin am deprins noţiunea de limită, însuşindu-ne pauperitatea ca un modus vivendi. …iar „alinierea la normă“ a devenit îndeletnicire naţională… ca de altfel şi eludarea ei… Socială ori legală, norma asta urma să servească democraţiei şi, ulterior, într-un parcurs cronologic, apartenenţei europene, fără însă a-şi vădi caracterul – de principiu, premisă ori deziderat. Atîta doar că s-a pierdut noima… cu ce ne-am ales? Postulate, edicte, teoretizări. Şi totuşi, încotro?

Parcă am fi un neam de claustraţi. „Luminiţa de la capătul tunelului“, „strînsul curelei“, în traducere liberă – lipsa de aer, lipsa de spaţiu, dar poate, mai ales, lipsa de perspectivă. Probabil de aceea s-a schimbat „tranziţia“ pe „criză“ – a se înţelege „lipsă acută“, conform definiţei din DEX… De fapt, e poate prima oară cînd sîntem în „trend“ – ni se spune părinteşte… Cu cine sîntem comparaţi? Cu o Europă în care criza economică nu a împiedicat traiul decent şi normalitatea cotidiană, respectul faţă de om. Vorbe mari, valori abstracte... la noi criza e plenară!

O vedem noi, ne-o spun şi alţii, de aici ori de aiurea. Se numesc specialişti. Supuşi unei îndelungi expertize, ne-am trezit diagnosticaţi cu tot felul de boli, tare şi metehne, inventariaţi asiduu şi supuşi unui regim de austeritate cu iz de carantină. Aceiaşi experţi în politici şi maladii sociale îşi arogă drepturi indiscutabile şi responsabilităţi facultative sub beneficiul unor obligaţii de diligenţă fără rezultat garantat.

Numiţi, aleşi, recomandaţi, actorii zilei de azi se regăsesc într-o cronică postdecembristă ce a consacrat principiul succesiunii voluntare. Succesori şi succedaţi, însă mereu aceiaşi, mai marii noştri îşi dispută poziţii de primă pagină într-un areal larg, deopotrivă rarefiat, legitimat de mandate aflate sub oblăduirea unui blindaj birocratic şi normativ redutabil. De partea cealaltă, oamenii. Numiţi obişnuiţi. Altfel spus, plebea. Pălmaşi ori emigranţi, trăind într-un climat aproape medieval… aici moştenirea e alta… pentru că tronează stigmatul unui eşec ridicat la rang de ideologie. Acela de a nu ne mai regăsi în ceea ce mai ieri se numea „identitate“.

Constat, recunosc – cu uimire – că soarta ne-a rezervat mie şi conaţionalilor mei calitatea de „indici“, reduşi fiind, fără drept de apel, la o condiţie modestă în care sacrificiul şi răbdarea ne sînt livrate din start, potrivit debitelor pe care le contractăm trăind pare-se din ce în ce mai puţin, mai prost, mai temător. În lipsa unui parcurs, a unui sens determinat, nu ne putem permite nici măcar previziuni sumbre. Mă întreb dacă lucrurile vor rămîne aşa. Pentru că de continuat nu poate fi vorba.

Sorina Săvulescu este avocat.

Foto: Vasile Dorolți

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cine este News Daddy, tiktokerul care a anunțat atentatul asupra lui Trump de la „Beach, Please”. Dylan Page: „Nu e o glumă, se întâmplă chiar acum” VIDEO
Dylan Page, un creator de conținut pe Tik Tok, cu peste 11 milioane de urmăritori, a fost primul care a anunțat tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump. TikTok-erul se afla la festivalul „Beach, Please”, când a publicat știrea.
image
Tentativa de asasinat asupra lui Trump. Mișcarea salvatoare pe care a făcut-o fostul președinte chiar înainte ca glonțul să îl lovească FOTO VIDEO
Imaginile și informațiile despre tentativa de asasinare asupra lui Donald Trup, continuă să șocheze. O nouă înregistrare video arată mișcarea salvatoare pe care Donald Trump a făcut-o chiar în momentul în care un glonț a trecut pe lângă capul fostului președinte la mitingul din Butler, Pennsylvania.
image
Cum salvăm, pe caniculă, legumele din grădini și solarii. Fermier: „Se coace și roșia cât nuca, e de speriat”
Temperaturile de cuptor din ultimele zile pun la grea încercare și culturile din grădini și solarii. Legumicultori cu experiență spun ce putem face pentru a salva pe caniculă din munca de câteva luni și a ne bucura de legume din grădina proprie.

HIstoria.ro

image
De ce mergeau bogătașii ruși la Nisa?
Citirea romanului Fum, de Turgheniev, dar și reluarea prozei mele despre Rușii de la Baden Baden, au făcut să mă întreb: De ce mergeau rușii din lumea înaltă în Occident în proporție de masă? De ce nu dădeau năvală occidentalii în Rusia țaristă?
image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.