Îndatorarea generaţiilor viitoare

Publicat în Dilema Veche nr. 341 din 25 august - 1 septembrie 2010
Îndatorarea generaţiilor viitoare jpeg

- interviu cu Florin POGONARU -

Cum aţi defini actuala criză din România? E o criză economică, financiară, fiscală, administrativă?

Din punct de vedere strict românesc este o criză a culturii instituţionale. Sigur, ea reflectă o criză a valorilor de toate felurile. Exact în urmă cu un an am publicat un studiu despre patru scenarii posibile pentru economia românească în următorii doi ani. Analiza noastră se baza pe faptul că ceea ce se întîmplă în România este rezultatul a două crize. Una este cea internaţională, care pînă la urmă e o criză ce exprimă ruptura existentă între locurile unde se produc banii şi locurile unde se cheltuiesc banii şi reflectă culturile diferite care însoţesc aceste lucruri. Atîta timp cît banii se vor produce în ţările manufacturiere şi deţinătoare de resurse, cum sînt China, India sau chiar ţările arabe, care au o cultură a economisirii banului şi nu a cheltuirii lui, iar banii ăştia îşi vor căuta locul în care să fie cheltuiţi în ţări a căror cultură e orientată spre consum, cum e America, ruptura între cele două locuri va crea un adevărat tsunami de bani în căutare de plasament. Din cînd în cînd, cei care plasează aceşti bani vor găsi goluri prin legislaţie şi vor mai inventa încă o dată un mod de a face praf aceiaşi bani. Fenomenul nu este nou. Înainte, modalitatea prin care banii, care nu-şi găseau plasament, erau „aruncaţi pe geam“, a fost aceea de împrumuturi către ţările în curs de dezvoltare. Şi a apărut atunci marea criză a datoriilor ţărilor în curs de dezvoltare. Pînă la urmă, criza internaţională nu se va echilibra decît atunci cînd chinezul va reuşi să cheltuiască bani precum americanul, iar americanul va putea să economisească precum chinezul. Cînd nu va mai exista acest tsunami de bani dintr-o parte în alta, care mătură totul în drumul lui. Globalizarea ne-a luat pe nepregătite şi nu a egalizat aceste valori culturale legate de economisire.

 Înţeleg că acest tsunami a trecut şi peste România şi a developat şi problemele noastre mai vechi.

Da. Se zice că această maree imensă de bani a ridicat toate bărcile în toate porturile, inclusiv în porturile româneşti, chit că bărcile erau de fapt nişte hîrburi. Ăsta e primul element al crizei, apropo de studiul de care vorbeam. Deci primul element al crizei noastre e cel internaţional. Celălalt element al cuplului în care e prinsă economia românească e cel specific nouă. Este criza instituţiilor noastre. Dacă traducem în valori fundamentale, aderarea noastră la Uniunea Europeană – indiferent de ce se spune (că de fapt am visat la marele portofel european) – a fost dorită de români pentru că oamenii visau să ştie că şi în societatea românească lucrurile sînt la locul lor, că justiţia funcţionează, că şcoala funcţionează şi aşa mai departe. Visul nostru a fost să importăm instituţii europene. Visul rămîne, dar, din păcate, dacă pînă la aderare am făcut nişte paşi în construirea de asemenea instituţii viabile, după aceea am lăsat-o baltă, aplicînd vechea noastră tactică de a ne da după fustele instituţiilor internaţionale. De fiecare dată guvernanţii noştri au spus „astea sînt regulile Uniunii Europene“ sau „asta ne cere FMI“. Orice guvernant visează să aibă instituţii puternice prin care să schimbe lucrurile de pe o zi pe alta. Este acel sindrom care se cheamă being China for one day. Noi nu mai reuşim să ne definim ca fiind noi înşine nici măcar pentru o secundă. Visăm tot timpul la „being China for one day“, să pună cineva mîna să facă ordine într-o zi şi apoi să fim cu toţii alţii şi să avem totul structurat. Nimeni nu visează să ne punem noi înşine capul la treabă şi să încercăm noi să respectăm regulile şi să înţelegem că statul nu e o instituţie pe care o jefuim în comun, ci una care ne fixează regulile de joc şi ne apără tocmai de cei care au tendinţa să încalce regulile.

Unele analize spun că în Europa, acest nou val al crizei stîrnit de ce se întîmplă în Grecia (val care riscă să compromită şi revenirea economică din alte continente), ar fi cumva cauzat şi de neîncrederea în competenţa guvernelor europene şi în măsurile anticriză pe care acestea le pot lua. Cum se plasează România în această conjunctură?

Unul din cele patru scenarii posibile pentru următorii doi ani, pe care le-am făcut noi în 2009, s-a adeverit. Era cel care prevedea condiţiile unei crize internaţionale slabe şi instituţii autohtone slabe, scenariu subintitulat „merge şi aşa“. Noi am definit un cuplu fundamental de crize pentru economia românească: criza internaţională şi cea românească. Sigur însă, în această criză internaţională avem în plus o accentuare a crizei europene. Europa descoperă că nu poate avea uniune monetară fără a avea şi uniune politică. Descoperă că ori bugetul Greciei ajunge să se scrie la Frankfurt, ori lucrurile nu merg. Deci, dincolo de înţelegerile aparente, avem de-a face cu o criză a Europei care va avea impact şi asupra noastră. Impactul nu-l vom simţi însă din plin pentru că nu am aderat încă la moneda comună. Îl vom simţi în sensul că zona euro se va redefini. Cel mai probabil, va fi o zonă euro în care există angajamente ferme şi vor fi diverse alte zone în care se vor găsi soluţii intermediare, mergînd chiar pînă la revenirea la monezile naţionale. Mai devreme sau mai tîrziu, contribuabilul german va pune pe tapet problema că el iese la pensie la 67 de ani, şi grecul – mult mai devreme. Ruptura culturală care există între Grecia şi Germania a izbucnit acum în general între ţările sudice şi cele nordice şi ia forme printre care şi această criză financiară. Pînă la urmă şi nemţii sînt parţial vinovaţi de criză deoarece nu cheltuiesc cît ar trebui pentru a face ca motoarele să meargă bine, după cum, sigur, grecii sînt vinovaţi de un consum mai mare decît şi-ar putea permite în orice formulă am socoti.

Imediatul şi importantul

Acum, observăm că soluţiile vînturate la noi în ţară sînt cît se poate de diverse, merg de la o extremă la alta. Unii recomandă o creştere semnificativă a taxelor şi impozitelor, alţii, dimpotrivă, cer scăderea lor la o scară la fel de semnificativă. Guvernul a ales varianta măririi TVA-ului şi apoi chiar unii membri ai săi şi preşedintele s-au declarat nemulţumiţi de această soluţie. Ce să mai înţeleagă populaţia din asta?

Ştiţi ce observ eu? Cel puţin pe plan internaţional există o dezbatere clară între austeritate şi keynesism. E o discuţie clară cu argumente pro şi contra. La noi e un amestec al subiectelor şi al argumentaţiei între cei care discută imediatul, ce trebuie să facem să ne salvăm pe moment, şi cei care discută ceea ce eu aş numi importantul, adică ce ar trebui făcut pe termen mediu şi lung. De fiecare dată cînd cei de la putere spun că trebuia neapărat să apelăm la FMI pentru că altfel am fi avut o criză dramatică în România, cu mişcări sociale grave şi aşa mai departe, ceilalţi răspund cu ce e important pentru ţară, adică instituţiile să funcţioneze, să devenim riguroşi şi altele de acest fel. Atîta timp cît dezbaterea de la noi se va situa în acest cadru, va exista o stare de confuzie generală pentru că toată lumea pare să aibă dreptate.

Luînd lucrurile pe rînd, imediatul a însemnat necesitatea intervenţiei FMI-ului, pentru că, altfel, într-adevăr într-o economie mică şi care avea acces limitat la finanţare internaţională (pentru că era un punct maxim al crizei internaţionale) totul ar fi intrat în colaps. Pe de altă parte, acest apel era necesar pentru că politicienii noştri nu-şi asumau nimic şi le trebuia acele fuste după care să se ascundă, de tipul: „a spus FMI-ul că trebuie să reducem cheltuielile bugetare, că aparatul birocratic e aberant şi costisitor...“ Soluţia asta o ştiam şi singuri, dar problema noastră era că nu avem politicieni care să rişte, să-şi asume că nu vor mai fi la putere vreo două cicluri electorale şi să ia măsurile pe care le ştiam cu toţii. Ăsta e imediatul de care, dacă nu trecem, degeaba vorbim de important. Politicienii şi-au asumat însă acele tăieri de 25% abia la un an după ce au apelat la FMI. Am cheltuit banii de la FMI şi Uniunea Europeană, pentru ca politicienii noştri să se salveze încă un an.

Uluitoarea complezenţă a FMI

Ce se observă însă e că şi FMI-ul a intrat într-o stare de complezenţă. De exemplu, din discuţiile noastre directe a rezultat foarte clar că reformele structurale dure le vor face la un următor împrumut. Deci complezenţa asta se manifestă prin acceptarea amînării realizării ţintelor de reducere a arieratelor, a modificării anchilozatei legislaţii a muncii... Uluitor este că s-au acceptat previziunile Guvernului român că vom avea creşteri de încasări cu 7% într-un moment în care se ştia că totul merge în jos. Putem spune că sub influenţa noilor curente de gîndire economică, FMI-ul a intrat în jocul românesc, chiar în scenariul pe care noi l-am numit „merge şi aşa“. Ar trebui să nu continuăm cu FMI pînă nu stabilim foarte clar ce facem cu banii pe care-i primim de la ei şi de la Uniunea Europeană.

Pînă acum, comportamentul guvernanţilor a fost schizoid. Ţi-ai asumat tăierea a 25% din salarii, ai atacat şi mediul de afaceri prin creşterea TVA, dar nu ţi-ai asumat reducerea personalului excedentar din domeniul bugetar şi nici nu i-ai stimulat pe cei care chiar fac ceva important, de exemplu pe cei care lucrează cu banii europeni. De ce credem că funcţionarii de la stat vor începe de mîine să găsească soluţii după ce le-ai tăiat salariile cu 25%? Speri că după această tăiere ei o să muncească de cinci ori mai bine şi o să crească de cinci ori ritmul de accesare a fondurilor europene?


Există modele în jur, în ţări care nu au nici ele o cultură instituţională grozavă, eventual tot foste comuniste, de soluţii pentru ieşirea din criză?

Se pare că în ţări care au trecut prin crize fundamentale există o memorie socială remanentă. În Polonia de exemplu, care a reuşit ca în perioadele bune să nu cadă în excese. Noi acum, după excese făcute sub toate guvernele din ultima vreme, trebuie să redresăm un tren complet deraiat. În asemenea situaţie nu s-a găsit nici Polonia, nici Bulgaria. La nivel popular nu există percepţia dramatismului situaţiei în care sîntem. Aici intervin din nou politicienii care amăgesc divagînd în subiectul importantului – cum spun eu.


Pînă cînd credeţi că ne putem amăgi aşa, pînă unde se poate merge cu amînările?

Soluţia prin care se speră să se scape e aceea de a împinge totul spre generaţiile viitoare. Un laureat al Premiului Nobel vorbea despre ce se întîmplă acum în general în lume, dar observaţia se potriveşte foarte bine cu ce se întîmplă în România. Spunea că asistăm la cea mai mare expropriere de la revoluţia bolşevică încoace. Dacă atunci a fost expropriată o clasă politică în favoarea altora, la criza actuală au fost expropriate generaţiile viitoare în favoarea generaţiei actuale. Sigur că spaţiul de îndatorare (spun asta în condiţiile complezenţei FMI, de care vorbeam) probabil că mai există, dar ăştia sînt bani pe care vor trebui să-i plătească generaţiile viitoare. Şi probabil că ar fi mai bine să ne confruntăm acum cu realitatea, decît să tot împingem lucrurile pe spinarea generaţiilor viitoare.

a consemnat Andrei Manolescu

Florin Pogonaru este președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, președinte al grupului Central European Financial Services, membru în comitetul supervizor al BCR, președinte al Institutului European Român și membru al Consiliului Economic Consultativ al prim-ministrului.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Impresiile unei românce care a locuit 5 ani în SUA despre „visul american”: „După ce termini facultatea, devii imigrant și ești văzut mereu ca un imigrant” VIDEO
Întoarsă în România după cinci ani în care a locuit în Statele Unite, o tânără româncă a povestit pe TikTok ce a însemnat pentru ea personal visul american şi care sunt motivele pentru care a ales să revină acasă.
image
Problema cu avioanele de luptă F-16 este aceeași întâmpinată de Ucraina cu tancurile Abrams, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat livrarea primelor avioanelor de luptă F-16, așteptate să zboare în această vară în Ucraina, cu tancurile Abrams pe care Ucraina le-a primit de la SUA toamna trecută.
image
Un pilot al armatei ruse a divulgat informații clasificate Ucrainei după atacul asupra spitalului de copii din Kiev VIDEO FOTO
După atacul rusesc cu rachete asupra spitalului pediatric Ohmatdit din Kiev, în 8 iulie, un pilot al armatei ruse a luat legătura cu serviciile de informații ucrainene și a divulgat date clasificate cu privire la personalul diviziei sale, relatează Ukrainska Pravda.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.