România necrofagă

George VULCĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 341 din 25 august - 1 septembrie 2010
România necrofagă jpeg

Japonezul are o vorbă: moartea achită toate datoriile. Românul invocă moartea în cel mai imoral mod atunci şi, de obicei, cînd se îndatorează fără datorii. „Să moară mama!“ este garanţia supremă pentru promisiuni fără acoperire. Nu aşa a parcurs România douăzeci de ani de capitalism? „Să moară mama! – că vom da banii înapoi la Bancorex“, „Să moară mama! – dacă nu vom veghea pentru tine să dormi liniştit“, „Să moară mama! – că o să trăiţi bine“… În ţara lui „Să moară mama!“ necrofagia este un mod de viaţă, cel care ne-a dus spre sfîrşitul fatal. (Analiştii economici definesc recesiunea din România ca un factor corecţie a derapajelor macroeconomice determinate de politicile prociclice ale guvernărilor ce au gestionat în mod incorect, culpabil chiar, nouă ani de creştere economică. Nu voi continua însă comentariul cu asemenea cuvinte pentru că indignarea nu se manifestă în termeni de specialitate.)

Deşi se spune că guvernanţii noştri aleargă după ciolan, cei care ajung la putere se aleg întotdeauna cu fleica. Fiecare nouă formaţiune politică venită la putere a hrănit poporul dornic să devoreze vinovaţi, cu ciosvîrte din stîrvul guvernării precedente. Puşi în situaţia de a oferi poporului soluţii pentru traiul de mîine, şi nu carne expirată, se trece la modul de comunicare al mortului din păpuşoi. Devorînd trecutul imediat, fiecare nouă echipă de guvernare şi-a creat un modus vivendi, chiar dacă asta a presupus îngroparea viitorului.

„Capitaliştii au construit în anii ’30 o industrie modernă. Comuniştii s-au îmbogăţit ruinînd fabricile naţionalizate. Apoi au venit noii capitalişti care s-au îmbogăţit vînzînd la fiare vechi fabricile distruse de comunişti. Sîntem o ţară de necrofagi.“ Nu sînt vorbele mele. Ci ale unui bătrîn puşcăriaş. L-am întîlnit zilele trecute în Spitalul de Pneumologie Filaret. Resemnat, fumînd o ţigară pe scara secţiei de radiologie, el recrea imagini dintr-o lume inaccesibilă celor care îl ascultau. Unii de o seamă cu el, dar pe care viaţa nu îi răsfăţase. Alţii mai tineri, dar cărora viaţa nu mai are ce să le ofere. Omul a mîncat la viaţa lui în cele mai bune restaurante, a ciupit de fund cele mai „mişto gagici“ de la piscina cu valuri de la Lido (o mai exista azi?), a furat din casele cele mai înstărite. Nu regretă nici anii petrecuţi la Canal sau la Rahova. Are 70 ani. La urarea „Mulţi ani înainte!“, în loc de „mulţumesc“ are un răspuns ca o apostrofare: „Ce mulţi înainte, poate înapoi!!“ Deh, şi el tot un soi de necrofag. La fel ca mulţi alţii, trăieşte din trecut.

False victorii

Problema României de azi nu este că trăieşte din „regurgitarea“ amintirilor, ci din tragedia cotidiană. O groapă se astupă. Un tronson de drum este modernizat. Victorie! Dar o victorie care are la bază sacrificiul celor ucişi de carosabilul deteriorat de ani de zile. Un spital este modernizat. Victorie! Dar cu preţul plătit de pacienţii decedaţi din cauza condiţiilor de spitalizare şi nicidecum din cauza bolilor pentru care fuseseră internaţi. O şcoală reparată. Victorie! Faptul că mai întîi a trebuit să le cadă tencuiala în cap copiilor este deja un amănunt nesemnificativ. Importantă este preocuparea guvernului. Oricare ar fi el.

Nu am de gînd să pun în cîrca actualului executiv exemplele de mai sus. Săracul Guvern Boc – şi la propriu şi la figurat – are propria mare realizare. A încheiat un acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană. Cel mai mare şi cel mai rapid încheiat acord în istoria de aproape 40 de ani a relaţiei cu FMI. Victorie! 20 de miliarde de euro pentru… nimic. Mai mult de jumătate din sumă s-a dus pe plata pensiilor şi a salariilor bugetarilor. Fără reformă structurală, fără programe de investiţii, fără strategie de modernizare a ţării. Ceea ce a fost „vîndut“ drept un mare succes a fost de fapt un mare fiasco, cauţionat chiar de organismul financiar internaţional. Beneficiind de indulgenţa FMI, Guvernul Boc a alimentat buzunarele clientelei politice dismulate în funcţiile onorifice care încarcă schema bugetarilor şi a îngropat speranţele românilor de ieşire din criză.

Ar fi incorect să dau vina pe Guvernul Boc pentru toate relele din economia românească. Nu acest guvern a inventat rotirea cadrelor la instituţiile deconcentrate sau crearea instituţiilor parazitare care au îngroşat fiscalitatea în România pînă la anularea beneficiilor cotei unice. Guvernul Boc are vina de a nu fi sesizat momentul dificil pe care economia naţională îl traversează, inducînd falsa percepţie că ultimii vor fi cei dintîi: vom fi intrat ultimii în recesiune, dar vom fi printre primii la ieşire. Nu îi pot acuza de neştiinţă pe miniştrii echipei guvernamentale. Dar îi pot suspecta de aplicarea cu bună ştiinţă a acestui mecanism necrofag, prin care ajutorul de la FMI a fost consumat pentru a menţine în viaţă un sistem de cheltuieli netransparent şi inechitabil (nu în sensul egalitarismului, ci în cel al adecvării). Prin politica economică promovată în ultimii doi ani, România va ieşi din criză vlăguită. Lumea îşi va reveni şi implicit şi economia românească, prin reluarea exporturilor, prin creşterea sumelor remise de vechii şi noii căpşunari şi, poate, prin utilizarea fondurilor europene. Nemaiavînd rezerve, vor lipsi însă banii pentru proiectele de amploare cu factor multiplicator în economie.

Ocazii pierdute

Exportul a atins în luna iunie un nivel istoric record de peste 3 miliarde de euro. Dar importurile le-au devansat cu un miliard. Se vorbeşte ca de un miracol despre performanţele economiilor asiatice care pasămite ar fi sfidat recesiunea mondială. Inexact. Performanţele s-au datorat în mare parte tot economiilor occidentale care lansează comenzile către industria chinezească. Creşterea competitivităţii preţurilor produselor nemţeşti are la bază componentele fabricate în China şi deprecierea euro faţă de dolar. Reţeta creşterii record a economiei germane trebuie căutată în relaţiile economice cu China. Restul este marketing politic.

România a pierdut o mare oportunitate. Aceea de a fi gazda proiectelor investiţionale relocate în perioada crizei. Convulsiile politice şi pericolele sociale induse de acestea au limitat însă investiţiile la fabrica Nokia de la Cluj. Ieftine, dar multe. Producţia de telefoane mobile a susţinut semnificativ cifra exporturilor din luna iunie. Din păcate nici o cotă unică de 10% nu ar schimba percepţia de inconsistenţă şi impredictibilitate a politicilor economice, de labilitate politică şi instabilitate socială. Apropo! Vi se pare întîmplător faptul că, într-o ţară în care „să moară capra vecinului“ este indicator al satisfacţiei personale, creşte în popularitate un personaj care a devenit celebru pe malul Dîmboviţei transmiţînd în direct şi funeraliile caprei? Necrofagia l-a făcut milionar. Acest cioclu de modă nouă cică îi va îneca pe români în euro, dacă va ajunge preşedinte. Şi cînd te gîndeşti că pe aici poţi muri înecat şi cu un bob de porumb! Nu se poate vorbi de speranţă într-o ţară care mai are nevoie de o generaţie de sacrificiu.

George Vulcănescu este comentator economic.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.