O dimineaţă de ianuarie

Publicat în Dilema Veche nr. 341 din 25 august - 1 septembrie 2010
O dimineaţă de ianuarie jpeg

Sîntem în dimineaţa zilei de 20.01.2009 într-un apartament cu vedere spre Central Park. Cineva visează că s-a trezit, ca de obicei, la ora 7,00 şi îşi rememorează proiectele pentru ziua ce va să înceapă. Este John Smith Junior, fiul unui petrolist din Texas, absolvent de economie la …University.

Se ridică din pat cu greu, amintindu-şi de veioza defectă pe care îşi propune în fiecare dimineaţă să o repare.

Pleacă prin cameră în căutarea întrerupătorului şi înjură apăsat cînd se împiedică de cablul telefonului fix pe care-l doboară cu zgomot. Găseşte în sfîrşit întrerupătorul şi-l apasă. Fără efect. Lumina obişnuită nu inundă camera care rămîne cufundată într-un întuneric sumbru rău prevestitor. „O pană de curent“, semnalizează din reflex creierul său, adăugînd: „se poate întîmpla şi în centrul New-York-ului“. În drum spre baie îşi aminteşte de proiectul înaintat de preşedintele său pentru salvarea băncii la care lucrează. Sîntem în criză şi totul trebuie regîndit, reajustat. John ştie unde sînt banii care nu mai apar în registre şi care sînt ingineriile financiare prin care nevestele şefilor lui îşi petrec de ani buni concedii luxoase prin cele exotice ţări ale lumii.

Între timp, ajunge la baie şi, pe întuneric, apasă robinetul pentru apă. Linişte! Într-un tîrziu, conductele băii sale îl anunţă printr-un şuierat prelung că nu mai conţin apă, ci aer. Se întîmplă ceva? „Administratorul nostru o fi plecat în concediu? Idiotul!“ – exclamă personajul nostru îmbrăcîndu-se la întîmplare pe întuneric. Era deja tîrziu, iar reflecţiile sale de dimineaţa îi pot cauza o întîrziere la bancă şi priviri piezişe din partea colegilor şi şefilor. Bîjbîie în căutarea fiecărei trepte care îl coboară în subsolul clădirii, pentru a-şi căuta maşina. Zăreşte Mercedesul său impecabil undeva într-un colţ al garajului scăldat de primele raze ale dimineţii. Realizează însă rapid că, fără curent electric, uşile de acces spre garaj nu pot fi deschise. Se grăbeşte să iasă în stradă împins fiind de un vecin mai grăbit decît el care uită să-l mai salute. Ajuns în stradă, John Smith Junior trăieşte primele clipe de groază ale unei lumi prăbuşite. Întreg oraşul era în întuneric, iar pe străzi oamenii cu feţe îngrijorate umblau neglijent îmbrăcaţi oferind explicaţii aiuritoare pentru o situaţie pe care nu o înţelegeau.

Lumea lor se prăbuşise! Nu mai exista curent electric, apă, calculator, telefon mobil, autoturism. Toate avantajele unei civilizaţii construite în sute şi sute de ani dispăruseră ca prin farmec. Se aşază pe o bancă într-un Central Park alb în care oamenii nu-şi mai făceau alergarea în trening, ci în costume şi paltoane. „Unde am greşit? America, cea mai puternică ţară din lume să rămînă în întuneric?“ – se întrebă.

John ştia că, mai ales după Al Doilea Război Mondial, dolarul s-a afirmat definitiv ca singura şi cea mai puternică monedă a lumii. Ţara sa a pus bazele noului sistem monetar internaţional care guvernează lumea financiară şi azi. Keynes a fost genial atunci cînd, în calitate de reprezentant al Angliei, le-a spus britanicilor că legătura puternică cu Statele Unite şi cu dolarul american nu le va aduce decît beneficii. Măreaţa Americă era moştenitoare legitimă a măreţiei Imperiului Britanic.

Ţara sa învinsese Rusia Sovietică în Războiul Rece, aceasta din urmă fiind obligată să se retragă din Europa atît militar, cît şi ideologic. Acum, la începutul secolului XXI, ne-am fi aşteptat la impunerea definitivă a Americii şi a dolarului. Personajul nostru îşi aminteşte de China şi ca absolvent, economist de …University scapă un zîmbet în colţul gurii: „Ce proşti sînt chinezii ăştia. Să muncească pentru noi în mod gratuit. Cele două mii de miliarde de dolari investite în bonuri de tezaur americane nu mai au acum nici o valoare. Mor odată cu noi ca-ntr-o îmbrăţişare pe care nu şi-au dorit-o. Oricum era la mîna noastră pentru că orice măsură de politică monetară luată de FED pentru conducerea dolarului însemna o măsură luată pentru conducerea Chinei“. John ştie multe despre conducerea economiei globale prin dolar, după cum ştie că, pînă să i se stingă lumina în casă, aproape 70% din rezervele valutare ale băncilor centrale ale lumii erau constituite în dolari. „Ce deştepţi sînt ăştia de la FED! Practic, prin dolar conduceam nu numai America şi China, ci chiar întreaga lume.“ Îşi aminteşte că europenii mai contează şi ei cu 20% pondere a euro, dar depind de America, avînd în vedere că ea le asigură securitatea militară. „Ce deştepţi sînt ăştia de la Pentagon!“, exclamă strîngîndu-şi în jurul gîtului gulerul paltonului său negru şi scump. Răcoroasă dimineaţa asta de ianuarie!

„Ce interesant! Banul ne-a devenit duşman. Ca toate marile invenţii ale omenirii, şi el a avut, folosit fără atenţie, un potenţial distructiv. Cel mai mare potenţial distructiv! Am evitat să dăm foc lumii cu energia electrică pe care am produs-o, am evitat s-o aruncăm în aer cu armele nucleare, dar iată că folosinţa nesăbuită a banului ne-a adus pieirea.“ Un coleg de serviciu îl trezeşte din reverie aşezîndu-se lîngă el pe bancă, nebărbierit şi cu aceeaşi expresie îngrijorată. Parcă continuîndu-i gîndurile, el începe să-i vorbească despre lucruri ştiute. Aminteşte despre tiparniţa de bani prost gestionată de cei de la FED, despre colegi şi şefi lacomi care cîştigau miliarde de dolari pe an ca venituri, despre paradisuri fiscale în care aceşti bani erau sifonaţi sau despre modul în care erau investiţi în hotelurile mafioţilor din lumea exotică. Colegul său vorbeşte precipitat, uneori incoerent, despre prostia guvernului american de a crede că orice familie poate avea în proprietate o casă şi despre deciziile politice care au determinat decizii economice absurde. Era firesc ca sistemul să pice din moment ce veniturile celor împrumutaţi, pentru a-şi cumpăra o casă, uneori nu depăşeau 1000 dolari pe familie. Să oferi sute de mii de dolari cu împrumut unei familii cu un asemenea venit înseamnă sinucidere.

Smith Jr. îşi amintea că în urmă cu doi ani şefii săi l-au trimis la un curs special de inginerie financiară, unde a învăţat mai multe despre piaţa de capital din America şi din lume. Nu a înţeles mare lucru din mecanismul creării şi distribuţiei în sistem a produselor financiare derivate. A înţeles însă că acestea conţineau o doză mare de risc pentru cumpărător. Pînă la urmă, important era ca banca la care lucra el să-şi asume cîştigurile, iar alţii să înregistreze pierderi. Şeful său avea o obsesie în a vinde aceste produse financiare cît mai departe de „casă“. Da! Deştept şeful acesta al său! Numai că a uitat un lucru important: lumea financiară a evoluat atît de mult încît ele, produsele astea, ajungeau repede înapoi în ţară şi chiar în oraş. Au uitat cu toţii că economia este un joc cu sumă zero şi că mari cîştiguri pentru unii înseamnă mari pierderi pentru alţii şi că aceste pierderi şi cîştiguri ar trebui să fie distribuite cît mai larg pentru a produce dezechilibre cît mai reduse. Practic, comerţul cu produse financiare derivate ajunsese ca un joc cu o castană fierbinte care ardea orice mînă. Cineva, cîndva tot o va scăpa jos şi, rămînînd fără ea, va trebui să-şi declare falimentul. „Prea tîrziu mă gîndesc la asta!“ – cugetă personajul nostru.

Brusc, îşi aminteşte de profesorul său de economie din colegiu, declarat ca fiind de stînga de către colegi şi autorităţi şi scos din învăţămînt. Le vorbea cu umilinţă despre dimensiunea etică a afacerilor şi cu îngrijorare despre un anume tip de echitate care poate asigura solidaritate între oameni şi soliditatea unei naţiuni. Profesorul său era adeptul unor programe mari în favoarea sănătăţii şi educaţiei şi tot el a fost primul care le-a spus că banii nu sînt decît o convenţie, că lumea banilor poate deveni oricînd o lume a iluziilor. A aflat de la profesorul său că măsura, şi nu lăcomia, trebuie să-l definească pe om şi că starea de fericire este un optim, un echilibru cu tine însuţi şi cu lumea în care trăieşti. Le spunea că America era o naţiune mare şi că măreţia trebuie afirmată şi în interiorul său. „Nu putem avea analfabeţi şi nu putem scoate oamenii din spitale pentru că nu au bani“ – spunea cu îngrijorare profesorul său. Îşi aminteşte cum sublinia că o societate bună nu trebuie să aibă analfabeţi, ori azi America are cîteva zeci de milioane de analfabeţi. Dascălul său fusese la Woodstock şi era un mare duşman al războiului din Vietnam. N-a mai regăsit niciodată spusele profesorului său de economie din colegiu şi nici nu mai ştie ce s-a întîmplat cu el. La …University, nimeni nu vorbea aşa… Totul se gîndea în termeni exacţi de afirmare şi performanţă. Lumea era gîndită ca o junglă, iar cuvinte ca „pîndeşte“, „vînează“ deveniseră categorii ştiinţifice. „Da. Cred că aici am greşit. America este una în interior şi alta în exterior. Să fie un proiect ratat?“ Abia cînd plecă spre casă, observă cum colegul său nu mai era de mult lîngă el pe bancă. „Doamne, am vorbit atît de mult singur?! Sau poate visez?!“

Se aude un zgomot intens parcă din altă lume. John se trezeşte brusc, transpirat, ca şi cum atunci ar fi venit din ploaie. Încearcă să aprindă veioza, dar nu merge. „A! Am uitat s-o repar!“ Înjură cu voce tare, iar cînd ajunge la întrerupător, lumina se aprinde şi, din reflex, următorul gest este acela de a aprinde televizorul. „Toate merg! Ce vis urît am putut să am!“ Pe imensul ecran al plasmei din sufrageria sa apare faţa relaxată, plină de încredere a noului preşedinte ales al Americii, Barack Obama, care tocmai depunea jurămîntul: „(…) Confruntaţi cu pericolele comune, în această iarnă a încercării noastre, să ne amintim de aceste cuvinte eterne. Cu speranţă şi virtute, haideţi să înfruntăm din nou curentul rece şi furtunile care vor veni. Să le spunem copiilor copiilor noştri că atunci cînd am fost puşi la încercare, am refuzat să punem capăt acestei călătorii, că nu am întors spatele şi nu am ezitat.“

John Smith Jr. renunţă să meargă azi la muncă. Rămase pe fotoliu cu telefonul mobil într-o mînă şi cu telecomanda în cealaltă, gîndind mai departe: „Ce bine că mai avem o şansă şi că prin noi lumea mai are o şansă!“

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academica Brâncuşi.

Foto: Vasile Dorolți

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Prințesa Dubaiului a anunțat că divorțează: mesajul a fost postat pe Instagram
Fiica conducătorului Dubaiului pare să își fi anunțat divorțul pe rețelele de socializare.
image
Cum putem trece mai ușor peste zilele toride: zona corpului care ne ajută să ne răcorim eficient
Mihaela Bilic, medic nutriționist, a explicat pe rețelele de socializare ce măsuri putem lua pentru a suporta mai bine aceste zile caniculare. „La baza gâtului există o zonă termosensibilă care transmite întregului organism informațiile despre căldură”, susține dr. Bilic.
image
Cum să reduci căldura din mașină pe caniculă. Sfaturile specialiștilor
Vara aceasta se anunță a fi una dintre cele mai călduroase din istoria României, cu temperaturi care depășesc limita de 40 de grade celsius, iar temperaturile extreme afectează negativ orice mașină.

HIstoria.ro

image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne
image
Încălzirea politică globală
Poate că 2024 va depăși recordul lui 2023 și va fi cel mai călduros din istorie, record pe care nu și-l dorește nimeni.
image
Pe vremea când nu exista cod roșu și aer condiționat: în 1911 canicula a făcut prăpad în Europa și SUA
Chiar dacă valurile de căldură devin din ce în ce mai intense și mai frecvente ca urmare a încălzirii globale, acestea nu reprezintă un fenomen nou în istorie. Un exemplu tragic este vara anului 1911, când Franța a fost lovită de un val de căldură devastator. În acea perioadă, peste 40.000 de oameni