Revista literară germană Literaturen consacră o ediţie specială autorului elveţian Max Frisch. Titlul dosarului, un joc de cuvinte, vrea să spună că şi acum, la centenar, totul e proaspăt; sau că totul se învîrte în jurul lui Frisch; sau, în fine, că puteţi afla totul despre Frisch.
În vîrtejul actualităţii „fierbinţi“, ziua internaţională a Francofoniei a trecut, la noi, aproape neobservată. Unde să mai găseşti un colţişor de pagină pentru asemenea futilităţi cînd, vorba aia, Europa încă mocneşte după cazul Adrian Severin, pe continentul african temperatura e în continuă creştere, iar în Japonia, la Fukushima, focul din reactoare tot nu vrea să se stingă?
În Germania, pentru majoritatea artiştilor de teatru şi dans situaţia economică şi socială s-a înrăutăţit simţitor în ultimii ani. Cel puţin jumătate dintre artişti nu cîştigă suficient pentru a putea trăi doar din arta lor – se arată într-un raport publicat recent.
Nu e de mirare că legea privind parteneriatul dintre stat şi biserică – adoptată recent cu o largă majoritate – stîrneşte atîtea polemici. Căci ea atinge două zone extrem de sensibile ale societăţii. Pe de o parte, nevoia acută a intervenţiei sociale şi umanitare pe fondul eşecului statului de a-şi îndeplini atribuţiile.
Mi-am găsit o jucărie nouă: de cîteva săptămîni, mă amuz cu programele de traducere automate. Iau cîte un fragment de text în germană şi comand traducerea în franceză; sau iau un articol în engleză şi solicit versiunea românească. De cele mai multe ori, versiunea tradusă acoperă – într-o proporţie de, să zicem, două treimi – conţinutul iniţial.
Pierre Hassner e un democrat, dar unul care a ştiut să se ferească de discursurile utopice şi de vorbele goale. Pragmatic şi vizionar în acelaşi timp, el susţine că ţările din nordul Africii pot deveni democratice. Dar nu preluînd modele prefabricate.
Dacă am face un scurt istoric al confruntărilor dintre nou şi vechi la Bucureşti, am constata că mai întotdeauna noul a cîştigat. În numele aşa-zisei modernizări trebuia făcut tabula rasa, ca şi cum lumea nouă nu ar fi putut emerge natural, din ce se edificase pînă atunci.
România – ţara în care s-au construit 200 de km de autostradă în 20 de ani – vrea şosele suspendate. Bucureşti – capitala cu un milion şi jumătate de maşini şi aproape trei milioane de locuitori – vrea un nou bulevard. Soluţii urbane abandonate de decenii în Europa occidentală îşi găsesc un nou teren de testare. Iar inventăm roata. Cu ce preţ?
Peste 100 de teologi catolici din spaţiul germanofon solicită, într-un memorandum publicat la începutul lunii trecute, o reformă radicală a Bisericii Catolice. Documentul intitulat „Biserica 2011: o reformă indispensabilă“ cere, printre altele, renunţarea la celibat.
E vorba de bani. Mulţi bani. Şi de un mare mister. Plus de ceva politichie. Celebra Casă de licitaţii Sotheby’s din New York a anunţat pentru 12 aprilie o şedinţă specială. Un singur obiect va fi scos la vînzare: modulul spaţial Wostok 3KA-2. Frankfurter Allgemeine Zeitung a urmărit povestea.
Un grup de diplomaţi francezi din generaţii diferite, unii încă activi, alţii ieşiţi la pensie, a publicat – sub pseudonimul colectiv Marly, după numele restaurantului în care s-au întîlnit – o scrisoare deschisă în care a denunţat deriva în care se află afacerile externe ale Franţei.
Pînă acum n-am apucat încă să salvez nimic din ce mi-am şi mi s-a propus: Băile Herculane, Piaţa Matache, Grădina Icoanei, Parcul Cişmigiu, Calea Victoriei şi toate celelalte, nenumărate, obiective rămîn în continuare la fel de ameninţate. Ca şi cum n-am avea destule misiuni de salvare în Bucureşti şi-n ţară, sînt chemat la arme şi de peste hotare.
„Nimic nu e mai periculos decît psihanaliza aplicată în artă.“ Cel care spune asta este Michel Schneider, psihanalist, scriitor, muzicolog şi cronicar literar. El este însă primul care a încălcat principiul. Iar cea care i-a oferit prilejul acestei „erezii“ este nimeni alta decît Marilyn Monroe, artistă polivalentă şi „caz“ celebru în istoria psihiatriei.
Pentru realizarea Diametralei Buzeşti-Berzei-Uranus urmează să fie demolate cîteva zeci de case, unele cu valoare istorică şi arhitectonică. Printre clădirile care stau în drumul şoselei se numără şi Hala Pieţei Matache.
Evenimentele recente din Egipt şi din Tunisia provoacă deopotrivă entuziasm şi îngrijorare în Occident. Pe de o parte – solidaritatea în bucurie cu cei care au scăpat, prin revolte, de nişte regimuri închise, autoritare şi nelegitime; pe de altă parte – scepticismul în ceea ce priveşte viitorul acestor ţări atît de apropiate, geografic, de Europa, dar atît de diferite din punct de vedere cultural.
În iulie se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Céline. Nu se ştie exact cum va fi celebrat marele scriitor, cel care, după Proust – spun istoricii literari – ar fi fost al doilea cel mai influent autor francez al secolului al XX-lea.
S-o spunem cinstit: Salinger e un coşmar pentru orice biograf. A refuzat interviurile, a interzis să-i fie publicat portretul pe copertele cărţilor, a rupt-o cu toţi cei care au vorbit despre el cu jurnaliştii şi i-a implorat pe prietenii săi să distrugă scrisorile primite de la el.
Un proces referitor la un (presupus) delict datînd de acum cinci ani stîrneşte în prezent şi mai multă vîlvă. Un tînăr de 25 de ani este acuzat de piraterie şi riscă trei ani de închisoare, 300.000 de euro amendă şi plata a şase milioane de euro despăgubiri către casele de producţie care s-au constituit în părţi civile.
În Spania, securitatea rutieră sporită a condus la o creştere a numărului de pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare pentru organe vitale şi, prin urmare, la o creştere a numărului de decese cauzate de disfuncţii grave.
Căderea regimului Ben Ali din Tunisia repune în discuţie problema rezistenţei şi a exilului. Provenind dintr-o ţară de abia scăpată de un dictator pe care presa franceză îl compară cu Nicolae Ceauşescu, muzicianul şi-a construit o carieră internaţională. Anouar Brahem este un binecunoscut muzician.
Care dintre cele două delicte (literare) e mai grav: plagiatul sau angajarea unui „negrişor“? Dar dacă un autor le săvîrşeşte pe ambele, simultan? E cazul lui Patrick Poivre d’Arvor, al cărui volum intitulat Ernest Hemingway, la vie jusqu’à l’excès ar fi fost în mare parte plagiat.
Nu e bine să avem prea multe certitudini despre politica americană: o hiperputere (re)acţionează adesea imprevizibil, agenda e încărcată iar strategiile se adaptează din mers, în funcţie de context. Şi istoria poate fi un teren instabil: cea americană, de pildă, e plină de secrete şi de teorii ale conspiraţiei.
Nu doar România, ci şi Germania se confruntă cu tulburări legate de reforma educaţiei. Şi acolo, programul promis e încă foarte departe de a se îndeplini. Însă chiar şi agitaţia din jurul ideii centrale care l-a generat – Bildungsrepublik – e productivă.
O să ne ia ceva vreme să ne revenim după şocul provocat de adoptarea, în Ungaria, a unei legi care îngrădeşte libertatea presei. Adevărul e că prea ne-am obişnuit că aici, în paradisul nostru european, totul funcţionează după nişte principii bine înţelese şi mai ales bine aplicate.
Patrick Poivre d’Arvor răspunde, într-o scrisoare deschisă, acuzaţiilor de plagiat ce i-au fost aduse de revista L’Express. Săptămînalul francez a tipărit o cronică intitulată „Patrick Plagiat d’Arvor“, în care prezenta numeroase exemple de copy/paste din cartea celebrului realizator de emisiuni tv.
Die Zeit explica într-un articol cum poti sa obtii bani pentru proiecte culturale. „La fel ca în muzica, si în lumea filmului a început sa se dezvolte micromecenatul. Înca se mai gasesc tricourile, poşetele de stofă şi afişele regizorului David Lynch. Chipul imprimat pe acestea este, se pare, un autoportret."
Preşedintele Barack Obama a promulgat în decembrie o lege prin care homosexualilor le este recunoscut dreptul de a se înrola în armata americană. E o lege istorică pentru că anularea acestor interdicţii se discută în parlament de mai bine de 17 ani. E una dintre promisiunile candidatului la preşedinţie Obama şi unul dintre cele mai sensibile puncte pe agenda sa electorală.
De mai bine de-o lună, Tagesspiegel îşi provoacă cititorii ediţiei electronice să răspundă la următoarea întrebare: „Trebuie subvenţionate biletele la operă?“. Îndrăzneţul demers investigativ a născut şi o dispută culturală pe marginea legitimităţii întrebării. De fapt, ceea ce li se impută jurnaliştilor de la Tagesspiegel e chiar faptul că lansează o asemenea întrebare în spaţiul public.
Nu ştiu dacă discuţiile despre Festivalul Naţional de Teatru au ajuns la vreo concluzie. În orice caz, multe dintre criticile aduse selecţionerului ating cam acelaşi punct, anume noul şi mai ales relaţia noastră cu noul din teatru. Editorialul Cristinei Modreanu din cea mai recentă ediţie a revistei Scena.ro pune în discuţie tocmai aceste tensiuni.
Dacă v-aţi simţit călcaţi în picioare de bănci, călcaţi-le şi voi pe ele în picioare! Îndemnul lui Eric Cantona a stîrnit multă vîlvă prin ziare şi pe Internet. Demonstraţiile ar fi doar o formă de autoamăgire! Protestele ar trebui să fie ţintite, pragmatice, eficiente – a explicat fostul fotbalist într-un filmuleţ postat pe YouTube.
Un premiu care ar fi trebuit să fie o sărbătoare a devenit un coşmar pentru toată lumea. Liu Xiaobo nu a fost prezent la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace care i-a fost acordat în absenţă. Un scaun gol – aceasta e modalitatea prin care Comitetul care decernează cea mai importantă distincţie oferită pentru merite în promovarea păcii a vrut să semnaleze situaţia imposibilă în care se află premiantul.
Presupusa colaborare a lui Oskar Pastior cu Securitatea continuă să preocupe presa literară din Germania. Alimentate de noi dezvăluiri şi acuzaţii, gazetele aduc în atenţia publicului, odată cu biografia tot mai ceţoasă a celui considerat unul dintre cei mai mari poeţi de limbă germană ai secolului trecut, rănile adînci, imposibil de vindecat, lăsate de regimul totalitar.
După toate aparenţele a venit iarna. Însă temperatura e în creştere. Temperatura la nivel social. Încă de astă-vară, după anunţarea măsurilor de austeritate decise de Guvern, sindicatele au început să fiarbă. A urmat un lung şir de proteste şi greve.
Germania a ridicat nivelul de alertă antiteroristă şi a sporit măsurile de securitate în spaţiile publice şi în locurile intens circulate. După tentativa de atentat cu colet-capcană asupra cancelarului Angela Merkel şi după dejucarea unui atentat cu bombă într-un avion care tranzita Germania serviciile de informaţii au transmis ministrului de Interne că există motive serioase de îngrijorare.
După atîtea texte alarmiste despre declinul culturii scrise şi moartea lecturii, în sfîrşit o atitudine critică scrisă pe un ton voios: Umberto Eco (într-un număr special al publicaţiei trimestriale Rapport culturel despre literatura europeană).
La cît de mult s-a scris şi s-a publicat de cînd e lumea, e şi normal ca la un moment dat să apară texte asemănătoare şi/sau identice. Numai că unele asemănări sînt mai evidente decît altele, şi nu hazardul le-a făcut să apară. Probabil că plagiatul s-a născut cînd a apărut şi literatura şi s-a dezvoltat odată cu ea.
Festivalul Naţional de Teatru e mai mult decît un simplu festival. Nu neapărat pentru că e „naţional“ – şi, deci, implică teatrul românesc în ansamblul său – cît pentru că, prin format şi portanţă, are un impact care trece dincolo de evenimentele programate de selecţioner. FNT nu e doar o sărbătoare a teatrului, o vitrină a creaţiei contemporane româneşti, o platformă de schimb intercultural, o bursă de spectacole, o rampă de lansare pentru artişti tineri...
Excelent interviul luat lui Andrei Ujică de Iulia Blaga. Cei care n-au înţeles intenţia celui care a regizat Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu vor găsi aici instrucţiunile de folosire.
„Cum de a fost posibil?“ Chiar şi la mai bine de 60 de ani de la sfîrşitul celui De-Al Doilea Război Mondial, încă mai pluteşte în aer această întrebare. Cum a fost posibil ca Hitler şi naţional-socialiştii să cîştige încrederea germanilor şi să obţină un sprijin popular atît de larg pînă foarte aproape de sfîrşitul războiului? Muzeul de Istorie din Berlin încearcă să caute răspunsuri în cadrul unei expoziţii cu titlul Hitler und die Deutschen.
Revistă trimestrială publicată în Belgia – dar cu portanţă internaţională – Alternatives théâtrales consacră un dosar consistent teatrului românesc contemporan. Grupajul intitulat La scène roumaine. Les défis de la liberté este coordonat de George Banu şi cuprinde articole de analiză despre tendinţele din dramaturgia şi regia românească, portrete de artişti, interviuri, opinii despre spectacolele-cheie din ultimii douăzeci de ani.
Nu ştiu de ce, dar mereu am avut impresia că „poezia“ rimează cu „criza“. E ceva adevărat aici. Doar foarte puţine edituri mai publică volume de versuri iar cartea de poezie se vinde – dacă se vinde – în tiraje infime. Declinul cărţii de poezie e, dacă judecăm doar în cifre, evident. Însă, aşa cum aveam să aflu la „Marché de la poésie“, cifrele pot fi înşelătoare.
De ceva vreme, o agenţie (alternativă) de presă produce cu regularitate seisme mai mici sau mai mari la Washington şi în lume publicînd informaţii sensibile despe operaţiunile militare ale SUA şi ale aliaţilor lor. Wikileaks – acesta e numele site-ului – se bazează pe surse din interiorul aparatului de stat sau pe foşti ofiţeri ai armatei care, din diverse motive – uneori din convingere, alteori din frustrare – sînt gata să „trădeze“.
Sîmbătă începe la Bucureşti a XX-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru. Spectacolele Hey, Girl!, de Romeo Castellucci, şi Regele moare, de Silviu Purcărete, se numără printre evenimentele cele mai aşteptate. Aflată la finalul mandatului de selecţioner (pe care UNITER i l-a încredinţat pentru trei ani), Cristina Modreanu face un bilanţ al ediţiilor pe care le-a coordonat.
În timp ce Franţa se confruntă cu riscul unor sancţiuni din partea Uniunii Europene ca urmare a expulzărilor colective a cetăţenilor români şi bulgari de etnie romă, Germania îşi radicalizează discursul cu privire la imigranţii musulmani. Nici nu s-au liniştit bine apele după îndepărtarea din funcţie a lui Thilo Sarrazin, că iar se pune în discuţie relaţia dintre populaţia majoritară şi minorităţi.
Repatrierile „la cerere“ ale romilor de pe teritoriul Franţei continuă să suscite polemici atît în Occident, cît şi în România. Enikö Vinkze propune o viziune interesantă în articolul intitulat „Nomadism, liberă circulaţie şi «cultura muncii»“.
Vestea că disidentul chinez Liu Xiaobo va primi, în decembrie, Premiul Nobel pentru pace a stîrnit controverse politice, dar nu a surprins comunitatea internaţională. Eforturile întreprinse de Xiaobo pentru democratizarea Chinei erau cunoscute în Occident şi numeroşi lideri europeni i-au acordat în mod deschis sprijinul la începutul anului, atunci cînd s-a aflat că a fost arestat şi condamnat la închisoare.
Greu afectată de criza economică mondială, Lituania se confruntă cu o creştere a taxelor şi impozitelor. Din cîte a observat un jurnalist local, există un sector care merge, totuşi, bine: piaţa neagră. „Să cumperi motorină de la şoferii din Belarus, care se opresc pe zonele de odihnă din jurul oraşului Vilnius, este destul de uşor. Dar maşina mea merge pe benzină.
În octombrie 1962 avea loc la Deutsches Theater Berlin premiera spectacolului Die Sorgen und die Macht („Grijile şi puterea“), după o piesă de Peter Hacks. Convins că trăieşte în Germania postrevoluţionară, Hacks a descris o societate care se luptă pentru a depăşi contradicţiile şi absurdităţile politice. Pe fondul agitaţiilor din două întreprinderi, dramaturgul argumentează că interesul colectiv e mai presus decît interesele individuale.
Emil Brumaru: Aseară am terminat Doctor Jivago, o carte care te ţine cu inima la gură pînă la ultima pagină, şi tot rămîi uşor nedumerit. E ceva specific romanelor ruseşti, noutatea aici e că romanul continuă şi după moartea destul de banală a lui Jivago, şi prin asta şi mai tragică: pur şi simplu moare!
Vestea că poetul Oskar Pastior a fost colaborator al Securităţii s-a răspîndit ca un fulger în Germania. Cel care a lansat informaţia (într-o revistă de specialitate) a fost istoricul Stephan Sinnerth. După o călătorie de documentare la Bucureşti şi după verificarea arhivelor, Ernest Wichner a confirmat ştirea într-un articol din Frankfurter Allgemeine după ce, cu doar o zi înainte, Süddeutsche Zeitung anunţase deja vestea despre „Herta Müller şi Oskar Pastior, problematicul ei prieten“.
