⬆
herta müller
Un profil autentic
La Ateneu, chiar se simţea că e un eveniment marcant. Sala a fost arhiplină, în public se aflau intelectuali din toate generaţiile, studenţi, manageri de la mari companii, ambasadori – în fine, „elite“. Cu siguranţă, curiozitatea era stîrnită de faptul că nu era vorba de un laureat Nobel „oarecare“, ci de o scriitoare plecată din România. Iar „formatul“ anunţa ceva interesant: un dialog între Herta Müller şi Gabriel Liiceanu.
Limba celor care nu scriu şi "tîmpita de patrie"
Herta Müller: Eu cred că fiecare om, ca individ, ca piesă unică pe lume, are o relaţie unică cu lumea. Fiecare om. Şi fiecare lucru pe care îl face – îl face altfel decît ceilalţi pentru că nu-i rămîne altceva de făcut. La scriitori, asta se poate verifica – pentru că meseria lor este să scrie ceva pe hîrtie, iar asta se poate verifica şi se poate discuta. La ceilalţi oameni, lucrurile şi ideile rămîn neexprimate în exterior şi nu le putem verifica.
"Aş fi preferat să nu scriu niciodată nici un cuvînt"
Herta Müller: Românii au rămas în ţară într-un context care nu a putut fi destrămat. Căci sînt prea mulţi români pentru ca acest context să fie destrămat. Germanii din România, în schimb, au plecat aproape toţi. Cultura germană din România face parte din trecut, este istorie. În sate mai sînt cîţiva bătrîni care nu mai au pe nimeni. Casele de bătrîni sînt viitorul minorităţii germane din ţara asta.
"Scriu pentru că nu pricep"
Herta Müller: Eu nu dialoghez cu fiecare. Dacă părerile sînt atît de diferite că nu ne putem întîlni niciunde, nu are rost. În Occident, în general, există credinţa că trebuie să vorbeşti cu fiecare despre tot şi poţi să clarifici tot, să ajungi la un punct de întîlnire, la o armonie, dacă ai discutat destul de mult şi în profunzime. Nu e adevărat. Pur şi simplu, de multe ori zic „cu X sau cu Y nu are rost să discut“.
"Mai întîi se cîntă imnul, tovarăşa..."
Herta Müller: Eu nu învinovăţesc pe nimeni – doar pe cei care au făcut într-adevăr literatură „de comandă“ şi urlau cuvintele ideologice în jurul lor, dar ceea ce vreţi dumneavoastră să laud mi se pare prea puţin.
Presa despre Herta Müller
Comunicatul de presă de la Humanitas anunţa că au fost „două zile-record cu Herta Müller“, cu zeci de apariţii în presă şi sute de oameni la evenimente. Aşa este.
Un eveniment inspirator şi o dezamăgire
Nicolae Manolescu: „Ce enormă dezamăgire felul în care Herta Müller a răspuns la întrebările lui Gabriel Liiceanu în dialogul lor de la Ateneu! (...) Ceea ce este ciudat este că publicul nu părea să fi remarcat că nu doar scriitorii erau aruncaţi în groapa cu lei a judecăţii de apoi a colegei lor de breaslă, ci şi poporul român în întregul lui.“
Mic "îndreptar" de lectură
Andrei Pleşu: Există o dimensiune socratică a modului în care Herta Müller îşi trăieşte mesajul. Adică o dimensiune sacrificială. Adevărul nu se defineşte ca adevăr adevărat, decît dacă frecventarea şi exprimarea lui te pot costa viaţa. Adevărul e acolo unde ai putea să-ţi laşi oasele. Cu alte cuvinte, corelativul adevărului slujit fără rabat este cucuta. Restul sînt mici adevăruri de conjunctură, convenţii acomodante, exerciţii de negociere mentală.
Otto Stein nu e Oskar Pastior
Vestea că poetul Oskar Pastior a fost colaborator al Securităţii s-a răspîndit ca un fulger în Germania. Cel care a lansat informaţia (într-o revistă de specialitate) a fost istoricul Stephan Sinnerth. După o călătorie de documentare la Bucureşti şi după verificarea arhivelor, Ernest Wichner a confirmat ştirea într-un articol din Frankfurter Allgemeine după ce, cu doar o zi înainte, Süddeutsche Zeitung anunţase deja vestea despre „Herta Müller şi Oskar Pastior, problematicul ei prieten“.