"Scriu pentru că nu pricep"

Publicat în Dilema Veche nr. 347 din 7 octombrie - 13 octombrie 2010
"Scriu pentru că nu pricep" jpeg

- Herta MÜLLER în dialog cu Gabriel LIICEANU -

Gabriel Liiceanu: Să ne mutăm puţin către Vest. Există o prăpastie care îi desparte pe intelectualii din Est de cei din Vest ca urmare a faptului că cei din Vest nu au avut experienţa represiunii. O spuneţi în mod explicit: „au capul plin de cărţi şi nici una dintre ele nu le-a limpezit măcar o fărîmă din ce este lipsa de libertate“. Sîntem condamnaţi la această prăpastie, la această eternă neînţelegere? Cum vă descurcaţi cu colegii dumneavoastră din Vest, cu capul plin de cărţi, dar care nu ştiu nimic despre lipsa de libertate? Ba mai mult, care ne ţin şi discursuri ce au reprezentat înseşi premisele pierderii libertăţii noastre? Cum puteţi dialoga cu ei? Cum aţi dialogat cu ei vreme de 20 de ani? 

Herta Müller: Eu nu dialoghez cu fiecare. (aplauze) Dacă părerile sînt atît de diferite că nu ne putem întîlni niciunde, nu are rost. În Occident, în general, există credinţa că trebuie să vorbeşti cu fiecare despre tot şi poţi să clarifici tot, să ajungi la un punct de întîlnire, la o armonie, dacă ai discutat destul de mult şi în profunzime. Nu e adevărat. Pur şi simplu, de multe ori zic „cu X sau cu Y nu are rost să discut“. 

Gabriel Liiceanu: Dar nu aveţi televiziuni, nu aveţi mese rotunde, colocvii, lecturi publice? Nu vă întîlniţi cu ei? 

Herta Müller: Dacă mă întîlnesc cu ei, le spun şi lor că n-are rost. Dar nu depinde totul numai de faptul că cineva a cunoscut sau nu o dictatură prin viaţa lui personală. Sînt persoane care nu au cunoscut dictatura, dar le interesează această problemă şi înţeleg; sînt persoane care au trăit în dictatură şi nu înţeleg nimic. 

Gabriel Liiceanu: Dacă v-aţi fi născut în Germania şi v-ar fi lipsit experienţa vieţii de aici, aţi fi fost mai inocentă... 

Herta Müller: Cine ştie?... 

Gabriel Liiceanu: …aţi fi înţeles mai puţin, aţi fi simţit mai puţin despre viaţă şi moarte? A meritat să plătiţi preţul de suferinţă pe care l-aţi plătit pentru o înţelegere superioară a lumii? 

Herta Müller: Am spus şi înainte: n-am nici o înţelegere superioară a lumii. Nu am de fapt nici o înţelegere a lumii, de superioară nici nu poate fi vorba. Eu nu înţeleg lumea. Nu pricep. Eu de aceea scriu, pentru că nu pricep. Cît despre preţ, nu a meritat nimic. Suferinţa omului, viaţa în sine este valoarea cea mai de preţ care există. Nimic nu justifică nici o înjosire a omului, nici o umilire nu justifică o experienţă pentru cineva care vrea să se uite ca la grădina zoologică: să stau în faţa cuştii şi să spun „eu sînt mai sensibilă şi cu mintea nemaipomenită şi mă uit la oamenii simpli să văd cum se comportă“. Habar n-am. Eu fac parte dintre cei din cuşcă, nu sînt în faţa gratiilor să mă uit. Nici ce am făcut eu n-am priceput. Cînd am stat în România, dacă mă apucam în fiecare seară să mă gîndesc ce s-a întîmplat în cursul zilei, nu puteam să-mi dau seama. Nici n-am putut să-mi permit să gîndesc într-un arc mai mare de timp. Îmi ajungeau lucrurile exacte, micuţe, care se tot adunau, ca să fac faţă. N-am putut să mă gîndesc, trebuia să fac faţă şi asta deja îmi absorbea tot ce am putut să realizez în cap. Eu cred că şi literatura este un mod de a căuta. Cum e existenţa asta a noastră? Fiecare sîntem o taină – chiar prin fizicul nostru: nu ştim cît o să trăim, ce organe din noi or să cedeze, cînd ne lasă mintea... Deja asta ajunge. De aceea a fost atît de tragic: pentru că dictatura, pe lîngă toate aceste probleme existenţiale de la sine înţelese pentru fiecare om, a introdus şi urmărirea politică, cu care trebuia să te lupţi. N-am înţeles nimic. De aceea tot încerc să mă întreb pe mine: ce s-a întîmplat atunci? Am înţeles doar că libertatea este importantă. 

Gabriel Liiceanu: Cînd spuneţi despre intelectualii din Vest că „au capul plin de cărţi şi nu li s-a limpezit nimic despre lipsa de libertate“, automat faceţi o deosebire între cei pe care lumea în care au trăit i-a pus în situaţii-limită şi cei care au trăit la suprafaţa vieţii sau într-o viaţă uşoară, plăcută... Şi nu le reproşează nimeni asta: a fost şansa lor istorică. V-am întrebat, în fond, dacă oamenii care au trăit într-o istorie vitregă n-au înţeles mai mult despre viaţă decît cei care au avut şansa unei istorii clemente.

Herta Müller: Cred că putem să vorbim doar individual. Dacă ne gîndim la nostalgia faţă de comunism, care există în toate ţările est-europene, cum o explicăm? De ce există această nostalgie, dacă oamenii au învăţat ceva trăind în dictatură? Unii n-au învăţat – pentru că au făcut parte din acest sistem şi nu le place să spună că „au participat“. Sînt alţii care au învăţat – depinde de individ, de om, ce valori morale are, ce i se spune şi ce acceptă. 

Gabriel Liiceanu: Literatura dumneavoastră se naşte, în mod paradoxal, din încredinţarea pe care o aveţi: că nu există o concordanţă între gînduri şi cuvinte. Spuneţi undeva: „Gîndirea vorbeşte cu totul altfel cu sine însăşi decît vorbesc cuvintele“. Cuvintele spun lucruri precise, în timp ce gîndurile sînt „goana mută, buimacă, din cap. Unde mai pui şi faptul că ele, cuvintele, nu pot exprima lucruri esenţiale sau lucruri întortocheate“. Înseamnă că dumneavoastră începeţi să scrieţi exact atunci cînd credeţi că toate cuvintele îşi pierd puterea. Angajaţi mereu o luptă care pare dinainte pierdută. Cum de reuşiţi, atunci, să scrieţi? 

Herta Müller: Oblig cuvintele să mă ajute să spun ceea ce cred că vreau să spun. Aflu abia cînd mă apuc de o propoziţie ce trebuie să spună. Lucrînd, îmi dau seama. Şi atunci trebuie să oblig cuvintele cumva să mă ajute şi să caut pînă cred că am găsit ceva acceptabil. Scrisul are logica lui şi îţi impune logica limbajului. Nu mai există „zi“ şi „noapte“, „afară“ sau „înăuntru“. Există subiect, predicat, metaforă, o anumită tăietură a frazei ca să aibă ritm – acestea sînt legile care ţi se impun. Pe de o parte, limba este ceva care mă chinuie, nu mă lasă în pace, mă obligă să-mi screm mintea pînă nu mai pot, pe de altă parte, cînd fac asta, mă ajută. E un cerc vicios care nu se poate explica. Eu, acum, cînd stau aici, nu sînt scriitoare. Sînt scriitoare numai cînd sînt singură cu mine. Ce facem noi aici e altă meserie: e circ!

Foto: R. Avram

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Finala America Express, 19 martie 2023: Victorie la limită în ultimul joc de amuletă din acest sezon
În ediția 39 din 19 martie 2023, două echipe au luptat cot la cot pentru a obține un avantaj extrem de important în următoarea cursă. Una dintre echipe a încălcat o regulă importantă, iar gazda show-ului a oprit jocul.
image
Avertismentul unui economist român: „Criza este aici, nu o așteptați să vină“. Falimentele din SUA, semnalul de alarmă
Temerile cu privire la o nouă criză financiară la nivel mondial au erupt când trei bănci importante din SUA au dat faliment, iar unda de șoc se simte și în Europa. Profesorul de economie Radu Nechita a vorbit cu „Adevărul” despre riscul unei crize economice de amploarea celei din 2007.
image
Soprana Felicia Filip, despre marele regret din viața sa: „Am crescut copii ca și când ar fi fost ai mei“
Soprana Felicia Filip este căsătorită de 32 de ani cu regizorul de operă Cristian Mihăilescu, formând unul dintre cele mai longevive cupluri din muzica românească.

HIstoria.ro

image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.
image
Ce consideră o publicație de la Budapesta ca „simbol fascist la Timişoara, capitala culturală europeană”
Recent o publicație din Ungaria a iesit la rampă cu o serie de acuzații de promovare a unor simboluri fasciste, chiar în anul în care orașul este capitală culturală europeană. Dincolo de faptul că articolul denotă multă dezinfomare, o parte chiar intenționată, o doză de invidie și una de ipocrizie.