"Aş fi preferat să nu scriu niciodată nici un cuvînt"

Publicat în Dilema Veche nr. 347 din 7 octombrie - 13 octombrie 2010
"Aş fi preferat să nu scriu niciodată nici un cuvînt" jpeg

Herta Müller: Românii au rămas în ţară într-un context care nu a putut fi destrămat. Căci sînt prea mulţi români pentru ca acest context să fie destrămat. Germanii din România, în schimb, au plecat aproape toţi. Cultura germană din România face parte din trecut, este istorie. În sate mai sînt cîţiva bătrîni care nu mai au pe nimeni. Casele de bătrîni sînt viitorul minorităţii germane din ţara asta. Dacă aş vrea să vin şi să continui ceva aici, nu aş avea cu ce, cu cine. Este imposibil. Toţi germanii plecaţi de aici sînt undeva în lume. Pe mine asta cîteodată mă doare, dar alteori spun că am avut noroc. Cu siguranţă am avut, plecînd din România. Nu ştiu ce aş fi făcut în România în continuare, nu ştiu dacă aş sta astăzi aici cu nişte cărţi scrise, nu se ştie. Totuşi, mi-e ciudă că norocul meu a venit din inversiunea necazului. Ar fi putut să fie altfel. Ştiu multă lume care a plecat şi n-a reuşit în viaţă şi a rămas între toate cele, fără să-şi găsească locul. Sînt şi tragedii. Eu am avut mult noroc şi prin meseria asta: scriu. Alţii au rămas pe drumuri în veci. 

Gabriel Liiceanu: Prin meseria asta „banală“... 

Herta Müller: Da. Da. Meseria asta prin care am de-a face numai cu mine. Altul, care are o meserie normală, este legat de circumstanţe. Trebuie să aibă o diplomă, să fie calificat, să-şi găsească un loc de muncă. Aşa se întîmplă cu aproape toate profesiile care nu aparţin de aşa-zisa artă (sau de arta pe care o faci singur – căci un actor, de exemplu, trebuie să-şi cîştige pîinea într-un teatru, trebuie să fie acceptat de o instituţie). 

Gabriel Liiceanu: Întrebîndu-vă ce v-am întrebat, am încercat să mă strecor puţin în destinul dumneavoastră de minoritar şi să vă sugerez că mulţi dintre noi ne-am simţit minoritari în această istorie. Dacă ne acceptaţi, bine, dacă nu – o să găsim altă cale... 

Herta Müller: Eu aş fi dorit ca, atunci cînd am avut probleme şi răfuială cu dictatura, să fi observat că sînt foarte mulţi... Dar cei mai mulţi au tăcut şi nu şi-au dat drumul, ca să se observe că sînt minoritari. Iar asta m-a deranjat. 

Gabriel Liiceanu: Nu vă răspund, căci ne blocăm în acest punct şi sînt şi alte lucruri care-mi stau pe inimă. În acelaşi volum de eseuri – Regele se înclină şi ucide – aveţi un text intitulat „La noi, în Germania“, în care spuneţi: „Scriind, trebuie să mă păstrez acolo unde am fost mai tare rănită“. Dar dacă rana dumneavoastră nu mai interesează azi pe nimeni? Vă întreb asta pentru că am simţit, la rîndul meu, exasperarea celor din jur cînd vorbeam despre ce am trăit înainte de 1990. „De ce sînteţi atît de încrîncenat?“ – este întrebarea pe care am auzit-o de zeci şi zeci de ori în aceşti ani. În toate cărţile dumneavoastră este vorba despre lucrurile teribile pe care le-aţi trăit în România anilor ’80: interogatorii, violări de domiciliu, torturarea unor prieteni, asasinarea altora... 

Spuneţi undeva: „prietenul meu, inginer constructor, care peste 4-5 ani – avea 28 de ani – avea să fie spînzurat şi care astăzi figurează în acte ca sinucigaş“. Ce facem dacă oamenii nu vor să-şi ia ca repere în viaţă lucrurile cumplite petrecute cu alţii? V-aţi asumat, cu literatura dumneavoastră, faptul că avansaţi pe un teritoriu pe care ceilalţi nu vor – sau nu mai vor – să-l viziteze? 

Herta Müller: Dacă scriu despre aceste probleme, în primul rînd o fac pentru mine însămi. Pentru că n-am încotro. Trebuie să aranjez viaţa care a trecut, ca să o pot duce pe aceea pe care o am de dus acum. Nu vreau şi nu pot să oblig pe nimeni să participe la asta. O carte nu poate să forţeze pe nimeni s-o citească. Dacă cineva o ia în mînă şi vede că nu e ce-i trebuie, poate s-o arunce. În faţa unei cărţi, fiecare este un om liber şi poate să se comporte cum îi face bine. Nu ştiu dacă sînt atît de puţini cei care vor să se confrunte cu această problematică. Cred că sînt destul de mulţi. Dar peste tot, după ce dictaturile au trecut – ştim asta şi din Germania, după perioada nazismului – au fost mulţi cei care au susţinut regimul, dar, oricum, o minoritate. Şi de ce să nu fie aşa? Dacă 99,9% din populaţie – din orice populaţie – n-ar fi participat la dictatură (ori făcînd ce trebuie, ori tăcînd, ori ţinîndu-se în neobservare), dictatura n-ar fi putut să existe. Or, noi ştim că mulţi oameni au avut avantaje, s-au aranjat, au avut funcţii, au dus o viaţă bună care era dependentă de dictatură. Eu nu mă mir că aceşti oameni, în ziua de astăzi, nu vor să spună că dictatura a fost un chin, o crimă istorică. Nu mă mir. Pentru că ei ar trebui să-şi pună sub semnul întrebării propriul trecut. Din punct de vedere individual, nu te poate obliga nimeni să faci asta. Dar eu cred că pentru societate, în ansamblul său, este important: dacă nu sînt discutate în măsura în care duc la însănătoşirea societăţii, aceste probleme nu dispar, rămîn sub toate celelalte şi, cînd nu te aştepţi, izbucnesc sau ies la suprafaţă. Eu nu am altă cale decît să scriu. Dacă n-aş vrea să scriu despre asta, nu ar trebui să scriu. Nu trebuie să scrii, de ce să scrii? Sînt atîtea cărţi pe lume, nimeni nu le poate citi pe toate... Nu aşteaptă nimeni o carte în plus. Dacă nu ar trebui să fac pentru mine toate astea – ca să mă pot ţine pe mine în mînă – nu aş face-o. Eu nu vreau să fiu scriitor. Nu acesta e motivul pentru care scriu. Nu am încotro. Şi nu eu am ales. Eu nu mi-am ales viaţa pe care am trăit-o în România, nu mi-am dorit-o. În fiecare secundă îmi spun că aş fi preferat să nu scriu niciodată nici un cuvînt. Aş fi vrut să am altă meserie, să fac altceva în viaţă şi să nu mi se fi întîmplat ceea ce mi s-a întîmplat. Asta e. Şi dacă n-o să mai trebuiască să-mi fac ordine în mine, n-o să mai scriu. Sper să vină clipa aceea. Scrisul nu e o plăcere, mie nu-mi place să scriu. Scriu numai cu refuz şi după multe şovăieli mă apuc să scriu, pentru că ştiu cum mă constrînge acest lucru şi totdeauna mă gîndesc că trebuie să fac faţă. Şi uneori nu am chef să fac faţă: să stau cu foaia goală şi să caut cuvintele. Mă consum, şi ar fi bine să nu mai fie nevoie de asta.

Foto: R. Avram

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.