Cum se promovează cartea prin cenzură
De ceva vreme, o agenţie (alternativă) de presă produce cu regularitate seisme mai mici sau mai mari la Washington şi în lume publicînd informaţii sensibile despe operaţiunile militare ale SUA şi ale aliaţilor lor. Wikileaks – acesta e numele site-ului – se bazează pe surse din interiorul aparatului de stat sau pe foşti ofiţeri ai armatei care, din diverse motive – uneori din convingere, alteori din frustrare – sînt gata să „trădeze“. Pe de o parte, „trădătorii“ se dau drept apărători ai democraţiei, pentru că divulgă informaţii despre abuzuri. Odată ce aceste abuzuri sînt publicate, comunitatea internaţională le poate sancţiona. Pe de altă parte, publicarea informaţiilor poate pune în pericol securitatea naţională – şi atunci autorităţile americane se simt îndreptăţite să născocească reglementări din ce în ce mai aspre pentru tratarea informaţiilor. Însă ce/cît mai poţi ascunde în era informaţiei? Orice articolaş de pe Wikileaks capătă aproape instantaneu o vizibilitate mondială: ştirile difuzate sînt preluate de ziarele „serioase“, apoi de televiziuni. Şi, cu cît Pentagonul încearcă să-şi protejeze mai bine informaţiile rafinîndu-şi procedurile, cu atît mai uşor le este celor de la Wikileaks să ofere scoop-uri. E simplu: fructul e cu atît mai rîvnit cu cît e interzis.
Uneori, paranoia securitară e de-a dreptul ridicolă. Pusă în aplicare, ea produce exact opusul intenţiei. Aşa s-a întîmplat recent cu o carte aparent banală: memoriile unui fost ofiţer CIA. Pentagonul a decis să cenzureze o carte în care sînt dezvăluite informaţii clasificate despre trupele din Afganistan. Şi a adus cărţii un neaşteptat serviciu: promovat de editură drept „cartea cenzurată“, volumul a devenit rapid best-seller. „Fericitul“ autor cenzurat este Anthony Shaffer, un fost agent al Defense Intelligence Agency (serviciile secrete ale Ministerului Apărării). În 2003 a lucrat în Afganistan, apoi, pînă la momentul apariţiei volumului de memorii, s-a ocupat de rezervele armatei. Într-o primă fază, superiorii şi-au dat acordul pentru publicarea cărţii, însă puţin înaintea apariţiei pe piaţă editorul a fost vizitat de reprezentanţii CIA, care au identificat numeroase pasaje care conţineau informaţii sensibile sau clasificate. Editura a fost somată să oprească difuzarea cărţii – şi interdicţia a fost respectată. Însă editorul apucase deja să trimită 200 de exemplare de probă jurnaliştilor şi specialiştilor în domeniu. În vreme ce CIA cumpăra cele 10.000 de exemplare tipărite din depozitele editurii, cărţile deja transmise presei (şi informaţiile cuprinse în ele) circulau deja prin SUA. Pe eBay, unul dintre cele mai mari site-uri de licitaţii online, volumele necenzurate se vindeau şi cu 2000 de dolari. Nu se ştie încă de ce a fost cenzurată cartea: jurnaliştii de la New York Times, care au cumpărat-o de pe eBay, nu au găsit nici o informaţie cu adevărat sensibilă sau care ar pune în pericol siguranţa naţională. De pildă, numele de cod al fostului spion (Christopher Stryker), pe care CIA nu vroia să-l dezvăluie, figura deja de mult ca informaţie declasificată – deci publică. Autorul şi editorul au decis să nu meargă mai departe cu investigaţiile şi protestele, ci să republice volumul într-o formulă agreată de autorităţi. După doar o săptămînă, Operation Dark Heart s-a vîndut în 50.000 de exemplare. Şi comenzile continuă.
Probabil că editorii au învăţat acum reţeta. N-ar fi exclus ca foarte curînd să forţeze mîna autorităţilor să cenzureze doar pentru a putea scrie pe banderola roşie a cărţii „Cenzurat de CIA“. Din cîte se pare, în America asta face cît un premiu literar.
