Cum se promovează cartea prin cenzură

Publicat în Dilema Veche nr. 350 din 28 octombrie - 3 noiembrie 2010
Actori la început de carieră jpeg

De ceva vreme, o agenţie (alternativă) de presă produce cu regularitate seisme mai mici sau mai mari la Washington şi în lume publicînd informaţii sensibile despe operaţiunile militare ale SUA şi ale aliaţilor lor. Wikileaks – acesta e numele site-ului – se bazează pe surse din interiorul aparatului de stat sau pe foşti ofiţeri ai armatei care, din diverse motive – uneori din convingere, alteori din frustrare – sînt gata să „trădeze“. Pe de o parte, „trădătorii“ se dau drept apărători ai democraţiei, pentru că divulgă informaţii despre abuzuri. Odată ce aceste abuzuri sînt publicate, comunitatea internaţională le poate sancţiona. Pe de altă parte, publicarea informaţiilor poate pune în pericol securitatea naţională – şi atunci autorităţile americane se simt îndreptăţite să născocească reglementări din ce în ce mai aspre pentru tratarea informaţiilor. Însă ce/cît mai poţi ascunde în era informaţiei? Orice articolaş de pe Wikileaks capătă aproape instantaneu o vizibilitate mondială: ştirile difuzate sînt preluate de ziarele „serioase“, apoi de televiziuni. Şi, cu cît Pentagonul încearcă să-şi protejeze mai bine informaţiile rafinîndu-şi procedurile, cu atît mai uşor le este celor de la Wikileaks să ofere scoop-uri. E simplu: fructul e cu atît mai rîvnit cu cît e interzis. 

Uneori, paranoia securitară e de-a dreptul ridicolă. Pusă în aplicare, ea produce exact opusul intenţiei. Aşa s-a întîmplat recent cu o carte aparent banală: memoriile unui fost ofiţer CIA. Pentagonul a decis să cenzureze o carte în care sînt dezvăluite informaţii clasificate despre trupele din Afganistan. Şi a adus cărţii un neaşteptat serviciu: promovat de editură drept „cartea cenzurată“, volumul a devenit rapid best-seller. „Fericitul“ autor cenzurat este Anthony Shaffer, un fost agent al Defense Intelligence Agency (serviciile secrete ale Ministerului Apărării). În 2003 a lucrat în Afganistan, apoi, pînă la momentul apariţiei volumului de memorii, s-a ocupat de rezervele armatei. Într-o primă fază, superiorii şi-au dat acordul pentru publicarea cărţii, însă puţin înaintea apariţiei pe piaţă editorul a fost vizitat de reprezentanţii CIA, care au identificat numeroase pasaje care conţineau informaţii sensibile sau clasificate. Editura a fost somată să oprească difuzarea cărţii – şi interdicţia a fost respectată. Însă editorul apucase deja să trimită 200 de exemplare de probă jurnaliştilor şi specialiştilor în domeniu. În vreme ce CIA cumpăra cele 10.000 de exemplare tipărite din depozitele editurii, cărţile deja transmise presei (şi informaţiile cuprinse în ele) circulau deja prin SUA. Pe eBay, unul dintre cele mai mari site-uri de licitaţii online, volumele necenzurate se vindeau şi cu 2000 de dolari. Nu se ştie încă de ce a fost cenzurată cartea: jurnaliştii de la New York Times, care au cumpărat-o de pe eBay, nu au găsit nici o informaţie cu adevărat sensibilă sau care ar pune în pericol siguranţa naţională. De pildă, numele de cod al fostului spion (Christopher Stryker), pe care CIA nu vroia să-l dezvăluie, figura deja de mult ca informaţie declasificată – deci publică. Autorul şi editorul au decis să nu meargă mai departe cu investigaţiile şi protestele, ci să republice volumul într-o formulă agreată de autorităţi. După doar o săptămînă, Operation Dark Heart s-a vîndut în 50.000 de exemplare. Şi comenzile continuă. 

Probabil că editorii au învăţat acum reţeta. N-ar fi exclus ca foarte curînd să forţeze mîna autorităţilor să cenzureze doar pentru a putea scrie pe banderola roşie a cărţii „Cenzurat de CIA“. Din cîte se pare, în America asta face cît un premiu literar.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

image png
Accident mortal în Suceava. O femeie a murit, iar patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite
O femeie și-a pierdut viața, iar alte patru persoane, inclusiv un minor, au fost rănite în urma unui accident rutier produs joi dimineață în localitatea Volovăț, județul Suceava. În coliziune au fost implicate două autoturisme.
DN1 lucrări metrou  jpg
Noi restricții pe DN1, în zona viitoarei stații de metrou Bruxelles. Cum se schimbă circulația din 5 noiembrie
Șoferii care fac naveta sau tranzitează zilnic nordul Capitalei au parte de noi bătăi de cap și timpi suplimentari petrecuți în coloană.
Vicepremierul landului Bavaria, Hubert Aiwanger, a fost găsit mort Foto X jpg
Vicepremierul landului Bavaria a fost găsit mort într-un hotel din Berlin. Cauza morții nu a fost stabilită
Vicepremierul landului german Bavaria, Hubert Aiwanger, a fost găsit mort miercuri seară într-o cameră de hotel din Berlin, au anunțat procurorii germani.
loredana chivu si ana maria mocanu
Ana Maria Mocanu și Loredana Chivu, eliminate de la Asia Express! Dezvăluirile făcute de Loredana după competiție
Competiția Asia Express a ajuns la final pentru echipa formată din Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu. Cele două concurente nu au reușit să ajungă în marea finală, după ce Irina Fodor i-a anunțat pe participanți că eșarfa va fi roșie și că doar trei echipe vor intra în cursa finală pentru marele pre
Abdul El Sayed 3 jpg
„Habibi” i-a învins pe republicani în Michigan. Cum a ajuns musulmanul Abdul El-Sayed în Senatul SUA
Victoria democratului Abdul El-Sayed la alegerile de la jumătatea mandatului, performanță care îl trimite în senatul SUA, este considerată un moment istoric pentru comunitatea musulmană din Statele Unite.
donald trump jd vance 114381907 jpg
Prețul petrolului scade puternic după declarațiile lui JD Vance despre războiul cu Iranul
Cotațiile petrolului au înregistrat o scădere accentuată miercuri, pe fondul speculațiilor că rezultatele alegerilor intermediare din SUA vor pune presiune asupra administrației de la Washington pentru a găsi o cale de ieșire din conflictul cu Iranul.
Proteste în Novi Sad față de accidentul mortal din gară care a ucis 15 persoane. FOTO Profimedia
Zece polițiști din Serbia, arestați pentru torturarea protestatarilor anticorupție. Suspecții ar fi folosit forța și amenințări
Autoritățile din Serbia au reținut miercuri nouă polițiști și un fost ofițer, suspectați că au torturat și intimidat mai mulți protestatari reținuți în timpul manifestațiilor anticorupție de anul trecut, la Belgrad.
Anca Țurcașiu  jpg
Anca Țurcașiu fuge de iarna din România! Destinația exotică aleasă de artistă pentru următoarele două luni: „Vrem să ne lăsăm purtați de val”
Anca Țurcașiu și-a surprins comunitatea din mediul online cu un anunț complet neașteptat privind planurile sale pentru sezonul rece.
horoscop
Două zodii scapă de o problemă care le-a consumat energia! Apare un sprijin neașteptat
Urmează o perioadă solicitantă pentru câteva zodii, care au numeroase lucruri de rezolvat și situații ce necesită atenție. Astrele anunță însă vești bune pentru acești nativi: în zilele următoare, vor beneficia de un sprijin important, iar o problemă care le-a consumat energia în ultima perioadă ar