Democrație și Hochkultur...
De mai bine de-o lună, Tagesspiegel îşi provoacă cititorii ediţiei electronice să răspundă la următoarea întrebare: „Trebuie subvenţionate biletele la operă?“. Îndrăzneţul demers investigativ a născut şi o dispută culturală pe marginea legitimităţii întrebării. De fapt, ceea ce li se impută jurnaliştilor de la Tagesspiegel e chiar faptul că lansează o asemenea întrebare în spaţiul public, că supun politicile culturale unui plebiscit. Ce sens are să-i întrebi pe cei mulţi (care poate oricum nu merg nici măcar o dată pe an la operă) dacă să se acorde sau nu subvenţii? Ancheta s-a dovedit pînă la urmă utilă; nu neapărat pentru rezultatele „votului“, cît pentru informaţiile vehiculate în chip de argumente, de cele două tabere. Oricum, aşa cum s-a şi explicat, miza provocării nu a fost să se determine o schimbare a politicilor culturale (în sensul diminuării fondurilor acordate teatrelor lirice), ci mai degrabă să influenţeze o schimbare de optică în ceea ce priveşte acest sector, în acelaşi timp costisitor, marginal, cu un impact relativ scăzut, generator de identitate.
Dar, mai întîi, cifrele. La sondajul online au răspuns 8500 de cititori – o cifră relativ mică în comparaţie cu audienţa ziarului care l-a lansat.
Articolele pe marginea sondajului au fost citite de un public mult mai larg – semn că subiectul a fost considerat interesant, dar că la sondaj în sine nu au participat chiar toţi cei interesaţi, ci numai cei care cred că au ceva de spus. 58% dintre respondenţi au răspuns afirmativ la întrebarea lansată. O majoritate suficientă, chiar largă.
Sondajul şi articolele care îl însoţesc au fost inspirate de bilanţul (pe anul 2009) instituţiilor publice de cultură ale landului Berlin. Conform datelor oficiale, contribuabilii au plătit 186,10 euro pentru fiecare bilet la spectacolele Operei de Stat (Unter den Linden), 171,40 euro pentru fiecare bilet de la Deutsche Oper şi 181,10 euro pentru fiecare bilet la Komische Oper. Publicarea acestor cifre a provocat, cum era de aşteptat, reacţii critice din partea stîngii, dar nu numai a ei. E raţional să cheltuieşti atîta (mai ales în vreme de criză)? Nu existau direcţii mai bune, mai utile, spre care se puteau îndrepta banii? E moral să plăteşti din bani publici o „distracţie“ destinată celor puţini şi bogaţi (în ciuda subvenţiei, preţul biletului la operă e, oricum, restrictiv)?
În orice caz, dezbaterea se foloseşte de aşa-zisele „argumente imbatabile“ şi de contradicţii, explică Die Zeit: „Hartz IV (măsuri referitoare la venitul minim garantat, n.m.) vs promovarea elitelor, brizbrizuri vs precaritate, artă vs comerţ, educaţie vs divertisment, vechea Europa vs cei cu trecut din imigraţie – pe scurt, teatrul muzical vs restul vieţii noastre publice bogate, dar însetate de subvenţii, adică împotriva creşelor, a căminelor de bătrîni, a bibliotecilor, a bazinelor de înot, a comandamentelor de poliţie, a unităţilor de deszăpezire“. Sînt argumente cît se poate de va-lide, dacă ne gîndim că nimeni n-a murit pentru că nu s-a putut duce la operă. „Altfel decît sănătatea fizică, decît cursurile de limbă sau o masă caldă, opera nu ar fi existenţială – spun unii; dar de cînd au oamenii din ţara poeţilor şi a gînditorilor doar nevoi corporale – răspund ceilalţi? Dacă ar fi să împarţi sumele alocate la silabe învăţate la cursurile de limbă sau la cîrnăciorii oferiţi celor săraci, bilanţul ar fi la fel de stupefiant ca un raport financiar pentru un spectacol după Aida de Verdi sau după Flautul fermecat de Mozart.“
Democraţie şi Hochkultur... Ceea ce pare o contradicţie se dovedeşte pînă la urmă a fi un mariaj fericit. Pentru că democraţia presupune, printre altele, verificarea şi (re)validarea valorilor. Disputa legată de operă şi subvenţionarea ei a consolidat, în egală măsură, democraţia şi cultura înaltă, tocmai pentru că argumentele critice au condus, pînă la urmă, la acceptarea celei din urmă. Niciodată, în vreun sondaj de opinie, nu s-au găsit mai mulţi care să creadă că ar trebui să se renunţe la operă ca instituţie publică subvenţionată; însă e la fel de adevărat că niciodată nu au fost mai mulţi oameni care să considere că opera şi cultura înaltă, în general, generează identitate. Ceea ce, în vreme de criză, ţine loc şi de cîrnăciori...
