Principii fondatoare
O să ne ia ceva vreme să ne revenim după şocul provocat de adoptarea, în Ungaria, a unei legi care îngrădeşte libertatea presei. Adevărul e că prea ne-am obişnuit că aici, în paradisul nostru european, totul funcţionează după nişte principii bine înţelese şi mai ales bine aplicate. Drepturile şi libertăţile cetăţenilor – printre care şi libertatea de expresie – constituie chiar baza pe care s-a început construcţia Uniunii, şi garantarea acestor drepturi şi libertăţi prin Constituţie a fost, pentru ţările „noi“, care s-au alăturat Uniunii în ultimele două valuri, o condiţie de preaderare. Acum, un stat membru al acestei uniuni paradisiace deturnează ideea de libertate şi, sub pretextul suveranităţii, instituie o autoritate a presei. O autoritate politică (pînă una-alta, cei cinci membri ai comisiei sînt reprezentanţi ai partidului de guvernare, FIDESZ) e pusă să măsoare echidistanţa şi să pedepsească eventualele derapaje ale jurnaliştilor. Nu e chiar cenzură, dar efectul e cam acelaşi: undeva, în nişte birouri, cineva verifică „echidistanţa“, aşa că jurnalistul să-şi măsoare cuvintele, să-şi dozeze aluziile şi să cîntărească bine „unde bate“, că nu se ştie niciodată... O lege menită să descurajeze abuzurile (de putere) din presă dă mînă liberă autorităţilor să comită abuzuri.
Instituirea în sine a unei asemenea autorităţi e aberantă şi fără precedent în Europa de astăzi. Instituţii care supraveghează audiovizualul există – însă rolul lor e să reglementeze acordarea licenţelor şi, eventual, să sancţioneze anumite abuzuri. Noua lege a presei din Ungaria instituie o autoritate care să supravegheze „echilibrul“ informaţiilor vehiculate de radiouri, televiziuni, ziare tipărite sau online; portanţa şi misiunea instituţiei vizează direct conţinutul programelor/articolelor şi, prin aceasta, libertatea jurnaliştilor. Dacă descoperă carenţe în ceea ce priveşte obiectivitatea materialelor publicate sau ofense aduse demnităţii umane, autoritatea poate aplica amenzi usturătoare instituţiilor de presă respective. În plus, jurnaliştii vor putea fi obligaţi să-şi dezvăluie sursele dacă acest lucru este cerut de consiliul de supraveghere. Legea mai acordă dreptul autorităţilor să efectueze percheziţii la sediul redacţiilor. În timp ce jurnaliştii din Ungaria protestează, reprezentanţi ai partidului de guvernămînt, care au adoptat legea cu o majoritate foarte largă, se „scuză“ invocînd consensul pe care l-a întrunit proiectul legislativ.
Urît debut de mandat la preşedinţia Uniunii Europene pentru Budapesta! Cu numeroase probleme europene transferate de pe agenda fostei preşedinţii (Bruxelles), Ungaria e o ţintă şi mai vulnerabilă în faţa tirului de critici dinspre Europa „veche“. Oficiali de la Berlin au criticat adoptarea legii iar Parisul a transmis că deplînge „alterarea profundă a libertăţii presei în Ungaria“. Jurnalişti, ong-işti şi oameni politici de peste tot „regretă“, „avertizează“, „demască“ etc. adoptarea unei legi strîmbe. Criticat din toate părţile, premierul Viktor Orban se apără, susţinînd că „am adoptat o lege pe care o considerăm perfect în ordine şi toată lumea o critică“. Pe de o parte, e „gata să schimbe legea“ dacă acest lucru se va dovedi necesar, pe de altă parte, respinge ferm acuzaţiile venite din Europa susţinînd că legea din Ungaria nu e un caz unic iar „principiul cel mai important în Europa este non-discriminarea“. Din această bătălie a principiilor europene nu are cum să iasă învingător. Dar cine să judece dacă nu mai există presă liberă?
