Demolăm ca să construim?

Publicat în Dilema Veche nr. 370 din 17-23 martie 2011
Raportul jpeg

Dacă am face un scurt istoric al confruntărilor dintre nou şi vechi la Bucureşti, am constata că mai întotdeauna noul a cîştigat. În numele aşa-zisei modernizări trebuia făcut tabula rasa, ca şi cum lumea nouă nu ar fi putut emerge natural, din ce se edificase pînă atunci. Regimul totalitar nu avea nevoie de teoretizări, de legitimări, nici măcar de vreo proptea în trecut, ci doar de suprafeţe virgine pe care să-şi afirme măreţia. Doar înlocuind brutal clădiri aristocratice, burgheze, puteau lua naştere oraşul omului nou şi lumea multilateral dezvoltată. Desigur, edilii lui Ceauşescu nu ar fi avut nevoie nici măcar de acest tip de justificare simplistă – argumentele lor erau mult mai pragmatice: e nevoie de blocuri, nu de case, e nevoie de un palat al republicii, nu de un cartier de vile, e nevoie de metrou, nu de biserici. Interesul public – sau ceea ce se înţelegea atunci prin asta – era mai presus de orice altceva. 

Tot pragmatice sînt şi argumentele care pun buldozerele şi macaralele de azi în mişcare: fiecare se consideră îndreptăţit să facă ce vrea pe propriul teren. Ce va ieşi din juxtapunerea tuturor clădirilor construite după bunul plac nici nu mai contează, de vreme ce obiectivele private sînt satisfăcute. Un turn de 75 de metri lîngă o catedrală? Un bloc cu 10 etaje într-un cartier de vile cu doar un nivel? O clădire de birouri care depăşeşte aliniamentul caselor din jur? Un mall în centrul oraşului? – orice este posibil, numai bani să iasă. Dacă pentru a le construi e nevoie să demolăm casa bunicii, şcoala sau un conac, dacă trebuie să defrişăm un parc sau să mutăm un monument nu contează, că doar asta înseamnă libertate. Interesul particular e peste toate. 

Poate comparaţia între cele două epoci – situate la o distanţă de doar douăzeci de ani – o să pară o impietate. Dar nu mi se pare că discrepanţele sînt chiar atît de mari în ceea ce priveşte efectele. Pînă la urmă, cacofonia e aceeaşi. Demolăm ca să construim. Din păcate, acum, ca şi atunci, demolăm ce e mai bun ca să construim prost. Mă plimb prin Bucureşti şi e ca şi cum m-aş plimba printr-un imens şantier. Nu ştiu exact ce vrea proiectantul, habar nu am care-s obiectivele şi cum va arăta, pînă la urmă, oraşul. Deocamdată, văd clădiri şui, mult plastic şi ferestre reflectorizante. Cîteodată, în aceste geamuri se oglindesc nişte case frumoase dar neîngrijite. În rest, e foarte mult moloz.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.