Schaffer/Barlow Project, Winter Nights, Ravencraft Productions, 2020.

 Poppy, A Very Christmas Poppy, Sumerian Records, 2020.

Continuăm seria cronicilor muzicale cu miză politică, semnalîndu-mi-se că au mai multă căutare decît recomandările oneste de albume pe care, la o adică, le poate face și algoritmul Spotify. Înainte să ieșim cu totul din sezon, recomand două EP-uri de Crăciun ale unor vedete asociate cu scena rock (deși în timpul liber se mai ocupă și cu altele). E vorba de reputatul chitarist republican Jon Schaffer și de inteligența artificială cu numele de scenă Poppy.

Trupele rock au fost în mod tradițional preocupate să publice materiale de Crăciun – poate pentru că balada rock are unele asemănări structurale cu colindul. Cel mai bun cover-version după un colind găsesc că e versiunea lui Dio la „God rest ye, merry gentlemen”, iar de-a lungul timpului numeroși reprezentanți ai genului au celebrat Nașterea Domnului cu albume emblematice – Rob Halford, Twisted Sisters, Bad Religion, Billy Idol ș.a.m.d.

Cu EP-ul de Crăciun Winter Nights, chitaristul Jon Schaffer încerca să se înscrie în acest club distins, cu cîteva săptămîni înainte să ia cu asalt Capitoliul din Washington, înarmat cu un drapel și un spray anti-urs; asta explică oarecum includerea printre colinde a versiunii acustice a piesei „I Died for You”, aparținînd trupei sale de bază, Iced Earth. Evenimentele au declanșat indignarea virtuoasă a fanilor care, în cei 35 de ani de carieră ai chitaristului, n-apucaseră să observe titluri ca „Our Dying Republic” ori versurile „We’re almost there my boys / I’ve never served with finer / We must push forward boys / And bayonet the yankee tyrants!”.

S-a făcut vîlvă multă, pe pagina trupei se vorbește despre Schaffer ca despre Bin Laden, publicul a cerut înapoi fondurile Kickstarter din care s-a finanțat EP-ul de colinde, casa de discuri a eliminat toate albumele grupului din catalogul online (mai sînt cîteva în Cărturești, curînd vor avea preț de memorabilia!). Publicul a luat deja la puricat și versurile celuilalt proiect al lui Schaffer, Demons and Wizards, încercînd să-i decodifice versurile despre vrăjitori, demoni, vampiri și alte etnii de basm în care se ascunde codificat rasismul.

De partea cealaltă a spectrului politic, Illuminati au lansat-o în urmă cu vreo cinci ani pe cîntăreața cu chip și comportament de inteligență artificială Poppy – un experiment multi(social)media evoluînd spre un cult al personalității, o glorificare a narcisismului YouTube monetizat mai apoi într-o carieră muzicală oportunistă. Pînă recent, Poppy părea o dovadă în sprijinul teoriei conspirației QAnon (un copil-produs fetișizat), însă în 2020 ceva s-a schimbat, artista s-a reinventat ca proiect muzical industrial-rock surprinzător de matur. Noul sound e inspirat de scena asiatică Lolita-metal (Babymetal, Band-Maid), plus ceva din pasiunea pentru Nine Inch Nails, pe care artista o împărtășește cu rapper-ul nihilist Ghostemane, care îi e noul partener și producător, trecînd și el printr-o transformare stilistică similară pe materialele recente. Cei doi fac parte din generația care-și făcea temele între videoclipuri Marilyn Manson și desene animate japoneze, iar azi vedem rezultatul acelei hibridizări involuntare de culturi pop pe care teoria QAnon o pune pe seama elitei pedofile de la Hollywood (unde artista s-a și lansat). Pe lîngă albumul de cotitură de anul trecut ce i-a adus o nominalizare Grammy (I Disagree, recomandarea reală din spatele acestui articol, pentru cititorii în căutare de adevăruri ascunse), Poppy a scos de asemenea un EP cu balade de Crăciun – versiunea COVID a Crăciunului, după cum indică regretele din „I won’t be home for Christmas”. Supremația albilor versus supremația roboților, în colinde.

Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.