„Trebuie să te doară ca să poţi să transmiţi ceva“ – dialog cu Damian DRĂGHICI

Publicat în Dilema Veche nr. 662 din 27 octombrie - 2 noiembrie 2016
„Trebuie să te doară ca să poţi să transmiţi ceva“ – dialog cu Damian DRĂGHICI jpeg

Vine dintr-o familie de lăutari. A ajuns cu o bursă la Berklee College din Boston. A revenit în România și a cîntat cîțiva ani cu Damian’s Brothers. Damian Drăghici a lansat, pe 27 octombrie, un album produs de Universal Music România, intitulat The American Dream, pe care cîntă împreună cu nume prestigioase ale jazz-ului mondial: Arturo Sandoval, Chris Botti, Eddie Daniels și alții.

De ce ați ales acest titlu pentru noul album? Pentru că ați cunoscut „la fața locului“ visul american?

Eu am visat la visul american înainte să mi se-ndeplinească și pe atunci nici nu știam că există o asemenea formulă. Pe la 15-16 ani visam să fug în America. La 17 ani, mi s-a întîmplat ceva incredibil. Un prieten m-a invitat la un concert care avea loc la Hotel Nord. Eu cîntam atunci la nai muzică lăutărească, dar eram înnebunit după jazz, aveam două casete, cu Miles Davis și Stéphane Grapelli, pe care le-am ascultat pînă s-au rupt și le-am lipit cu ojă. Cînd am ajuns pe scări, am simțit un miros de aeroport – pe vremea aia imediat se simțea mirosul acela specific de străin – și, cînd colo, l-am văzut pe Randy Brecker. Noi eram îmbrăcați în cămăși cu mînecă scurtă, el cu sacou cum avea Don Johnson în Miami Vice. Și-a început să mestece gumă și să cînte. Am rămas toți încremeniți. Cînd a terminat, m am dus la el, am scos naiul și i-am spus: „Me – Romanian, play jazz, I Want America“. „OK“, mi-a zis. Apoi am fugit în Grecia, am ajuns apoi în America și, la o lună după ce am ajuns la Berklee, pe afișul de la Regatta Club (un club de jazz important din Boston) scria „The Brecker Brothers“. Am intrat și am încercat să-l găsesc pe Randy; cînd m-a văzut, mi-a spus: „You made it!“ Și m-a invitat să cîntăm. Am aflat după aceea că se trăgea dintr-o familie de români din Moldova.

Și cum a continuat visul american?

Drumul pînă acolo a fost greu. M-am născut într-o familie de lăutari. Mama m-a părăsit la șase săptămîni și m-au crescut bunicii. Unchiul bunicului meu era Fănică Luca, iar cumnatul lui era Fărămiță Lambru; iar bunica mea era cumnata Romicăi Puceanu. Nu era vreo șansă să aleg altceva decît muzica lăutărească. Bunică-mea zicea: „Vrei să stai în casă și să mănînci bani parfumați, ca ospătarii de la cîrciumă, sau vrei să ajungi la pușcărie ca alții?“ În mediul în care trăiam, în stație la Lizeanu, exista tentația să faci parte dintr un cerc ceva mai „ciudat“. Mulțumesc lui Dumnezeu că bunica mea m-a ținut în casă și m-a pus să studiez. Am ales naiul. La trei ani am început cu țambalul, apoi pianul, apoi contrabasul, apoi percuția, iar la 12 ani am ales naiul pentru că trebuia să am o meserie (cînd, de fapt, toți copiii învățaseră meseria). Mi-a plăcut folclorul, dar eram obsedat de jazz. Și de America în general. La 18 ani am fugit din țară, am ajuns în Grecia (voiam să ajung în Italia, dar nu știam prea bine geografie…). Apoi am cîștigat o bursă integrală la Berklee. Asta a schimbat totul. După ce, în România, toată lumea îmi zicea „țiganule“, am ajuns în America, într-un mediu în care toată lumea îmi spunea că sînt deștept; după care am fost la MIT; după care l-am cunoscut pe Alvin Toffler ș.a.m.d. E foarte important să trăiești într-un astfel de mediu. Dar e foarte greu să ajungi să fii respectat abia la 27 de ani.

De ce ați decis acum să înregistrați un album de jazz?

Din 1997 pînă în 2001, cînd am trăit o perioadă oribilă a vieții mele, am avut ocazia să fac un show la TV. A fost momentul cînd, în lumea jazz-ului, m-am „vîndut“. Prietenii mei – care erau jazziști mari – îmi spuneau să fac show-ul, măcar să am un avantaj. Am făcut bani, am făcut turnee, dar n-a fost ceva pe sufletul meu. Așa cum mi-a spus Dean Foster: „Cel mai mare chin al unui artist este atunci cînd compune un hit pe care nu poate să l sufere și apoi trebuie să-l cînte în fiecare seară timp de zece ani“. Am trecut prin asta, știu cum e. Și mi-am promis atunci că o să mă întorc cîndva la lumea jazz-ului. Și asta am făcut. Am contactat mai mulți artiști care au avut o influență asupra mea: Arturo Sandoval, Michel Camillo, Chris Botti, Eddie Daniels și alții. Am vrut să reinterpretez piesele care m-au marcat încă de cînd eram copil. Asta este The American Dream. Este viața mea pusă într-un format audio. Pe artiștii cu care cînt îi cunoșteam dinainte, au fost fericiți să lucrăm împreună. Și e o noutate să cînt jazz la nai, căci naiul e un instrument diatonic, iar eu sînt unul dintre cei care îl fac să fie cromatic.

Toată lumea ține minte un proiect care a mers cîțiva ani: Damian’s Brothers. De ce a început și de ce s-a terminat?

A fost refularea mea. Nimeni n-a putut să înțeleagă cum poate Damian să lase totul în America și să vină aici. Am făcut-o pentru că mă săturasem de ceva fals, mă săturasem să cînt ce nu-mi place. Eram într-o perioadă de depresie, nu puteam să mă regăsesc, cineva m-a trimis în România ca să încerc să mă regăsesc. Aveam trei prieteni foarte buni, Ovidiu Zegheru, Cătălin Voloșeniuc și Cătălin Cățoiu, care mă scoteau în oraș să mă simt bine. Într-o seară am ajuns la restaurantul Perla, unde cînta Nelu Ploieșteanu. A cîntat ceva și mi-a venit să plîng. Prietenul meu mi-a spus: „Dar de ce nu faci o trupă cu țiganii?“ Și le-a spus celorlalți de acolo: „Damian vrea să facă o trupă cu voi, haideți mîine să discutăm“. Eu n-aveam nici o treabă cu asta. Dar a doua zi s-au strîns, au venit 18 persoane. Apoi am început să repetăm și după cîtva timp am avut primul eveniment, cu Mihai-Răzvan Ungureanu, cînd am început să promovăm cultura noastră romă, să schimbăm percepția despre romi. Era în 2007, cînd am intrat în UE. Am avut 650 de concerte, am avut o perioadă incredibilă, a durat trei ani. Ne-am oprit pentru că nu se mai putea trăi în felul acela. Mă făcusem de 160 de kilograme, mîncam mult, beam, fumam, pînă cînd am colapsat. Am ajuns cu soția mea la doctor la New York, iar doctorul mi-a spus: dacă o mai ții așa, în patru săptămîni poți să-ți cumperi coșciug. Am încercat să mai cînt fără să mai fiu beat, dar nu mergea: dacă nu era nebunia, eram reci pe scenă. Și m-am gîndit atunci că mai bine închidem trupa.

Cum vedeți acum succesul acelui proiect, printre primele care au atras atenția asupra culturii rome și asupra muzicii lăutărești?

A fost un trend uriaș. S-a transformat într-un fenomen. De acolo mi s-a tras apoi și implicarea mea în societatea civilă: fostul președinte m-a numit ambasador al egalității de șanse, José Manuel Barroso m-a numit ambasadorul european al romilor. Eu eram beat pe scenă și spuneam „Iubiți-ne pe noi, țiganii“, nici nu știam să folosesc cuvîntul „rom“ pe vremea aia. Dar am reușit să readucem pe scenă muzica anilor ’60-’70, care este tezaurul nostru, pentru publicul care avea 25-30-40 de ani. Și acum lucrez la un proiect cu 25 de artiști care revigorează muzica lăutărească pentru 2017-2018; e vorba de Delia, Ștefan Bănică jr., Andra, Loredana, Smiley, Zdob și Zdub, Vunk și alții: toți vor cînta muzică lăutărească.

În lume e un întreg amestec de muzici, de cîtăva vreme, world music…

Vizionarul care a intuit asta acum 30 de ani a fost Peter Gabriel, cu Secret World. Omul ăsta e mai înainte cu o sută de ani, nu știu de pe ce planetă e. Cred că și-a dat seama de impactul pe care îl avusese Ravi Shankar. Au apărut apoi niște oameni care s-au căutat unii pe alții, care se plictiseau de aceleași sunete și căutau sunete noi. Oamenii caută sunete noi. Robert Plant, de pildă, de cinci-șase ani e interesat de muzica românească și de muzica lăutărească. Există, de fapt, o singură muzică, doar că noi îi dăm etichete diferite.

Nu a devenit și o modă?

E o modă pentru cei care sînt impostori. Cei care o fac pe bune încearcă să găsească alt sunet, un sunet nou.

Am impresia că în România e o piață mică pentru world music sau pentru jazz…

Noi nu sîntem încă în world music. Noi sîntem încă la traditional. Am acum un proiect cu Grigore Leșe și am vrea să fie prima încercare de a trece la world music. Poți face asta printr-un proiect care îți dă legitimitate și pe care nu-l faci ca să cînți la „zilele orașului“ sau ca să faci un ban. Nu merge așa. Îl faci de-adevăratelea și, dacă n-ai ce să mănînci, stai pe proiectul ăla un an, doi, trei, pînă cînd vei fi admis între cei adevărați, că acolo nu merge cu plagiat, merge pe bune. Pe albumul meu, The American Dream, apar nume mari nu pentru că vreau să impresionez pe cineva. Numele mari au fost alese de mine, sînt oameni care au avut un impact asupra mea la un moment dat. I-am așteptat cîteva luni sau chiar un an pînă cînd am reușit să înregistrăm. E important pentru mine să cînt o piesă care mă făcea să plîng cu un anumit instrumentist. Am vrut să cînt anumite piese cu acești oameni. A fost visul meu și îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-a îndeplinit.

Ce așteptați de la The American Dream?

Nimic. Nu cred că se vor vinde 500 de exemplare. Dacă nu vînd jazzmanii adevărați, o să vîndă unul cu naiul care cîntă jazz? Singura mea satisfacție va fi dacă pot să fac ceva: mi-au trebuit douăzeci de ani să ajung să cînt jazz, iar în acești douăzeci de ani oamenii îmi spuneau că la nai nu se poate cînta jazz. Eu și la Berklee am învățat cu un pianist și cu un saxofonist, am studiat cu alți instrumentiști, pentru că naiul nu exista. Dacă prin acest album reușesc să fac ceva, dacă peste ani vom avea o generație de 15-20 de naiști care cîntă jazz, sînt fericit, nu-mi mai trebuie altceva.

Cum vi se pare peisajul muzical românesc?

Oribil. Mi se pare că e nevoie de o re-evoluție culturală. E nevoie de o răscoală a artiștilor. Nu mai știm cine sîntem. Dacă iei un om de 35 de ani și-l întrebi cine sînt Eliade, Noica, Cioran, Take Ionescu, nu știe. Nu știm mai nimic despre artiștii noștri. E nevoie de o re-evoluție culturală ca să știm cum mergem mai departe. Dacă am fi interesați de cultură, nu ne-ar mai interesa altceva. Avem mii de tineri supertalentați. Dar ei sînt nevoiți să cînte o muzică doar pentru că e acceptată. Și ei știu asta.

Atunci avem o problemă și cu publicul…

Oamenii sînt conștienți că există talente, sîntem o țară plină de talente. Dar nu știm să explorăm. Sau trebuie să pleci afară ca să devii apoi cunoscut. N-ar trebui să mai trăim asta în 2016. Sînt fete talentate care trebuie să slăbească, să-și pună o fustă scurtă și să cînte ce se dă la radio. Nu așa trebuie. Adele nu e așa, de exemplu. Noi nu am acceptat, cînd eram cu Damian’s Brothers, să cîntăm la „zilele orașului“ sau la „zilele berii“. Pentru că dacă oamenii vin să ne vadă gratis, acolo, cum vor mai veni să ne vadă plătind bilet? Tu ca artist trebuie să ai un respect față de tine. Dacă vrei să te vinzi, să fii sănătos. Dar fără foame, în artă, nu se face nimic: trebuie să te doară ca să poți să transmiți ceva. Trebuie să treci prin durere.

Foto: E. Enea

TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg
Rîs și surîs
Degradarea rîsului se produce atunci cînd spectacolele îl cultivă sistematic.
Viață de cuplu jpeg
Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.
Hardcore jpeg
Hardcore
Melanjul acela brizant de muzică și politică este transplantat de cei doi Vylani și pe cel mai nou album al lor.
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS jpeg
„Culturi cinematografice contemporane”, dezbatere organizată de Editura UNATC PRESS
Vineri, 6 mai, începînd cu ora 16:00, la sediul instituției din strada Matei Voievod 75-77
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)” jpeg
Artă împotriva războiului – expoziția „Stop the War (in Ukraine)”
Între 29 aprilie și 28 mai, în Piața Regelui Mihai din București, va putea fi vizitată expoziția Stop the War (in Ukraine), prin care opt artiști români și o serie de artiști ucraineni continuă să ia atitudine împotriva războiului din Ucraina și să militeze pentru pace, folosindu-se de arta lor pentru a mișca, a motiva și a împinge la acțiune.
Căsătoria lui Teofil jpeg
Căsătoria lui Teofil
La fel ca Irina, Maria și Teofana înaintea ei, Teodora s-a văzut transformată din „nimeni” în cel mai de seamă personaj feminin din imperiu.
O cineastă de redescoperit jpeg
O cineastă de redescoperit
Filmele Lanei Gogoberidze par să articuleze o preocupare pentru mutațiile istorice, pe care le altoiește cu o privire feminină, mereu dispusă la autoreflexivitate subtilă.
Exotic & orchestral jpeg
Exotic & orchestral
Danezii Efterklang se aventurează prin părțile noastre să-și prezinte cel mai recent album, cu adevărat unul de primăvară, încărcat de candoare și speranță, în contrasensul mersului mondial al lucrurilor.
Festivalul Filmului European 2022 pune obiectivul pe Ucraina jpeg
Festivalul Filmului European 2022 pune obiectivul pe Ucraina
Cea de-a 26-a ediție FFE va avea loc la București în perioada 5 – 11 mai (Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie) și la Timișoara, pe 10 mai, unde evenimentul va fi marcat printr-o gală, de Ziua Europei.
„Invențiile ocazionale”, o nouă carte de Elena Ferrante în librăriile românești jpeg
„Invențiile ocazionale”, o nouă carte de Elena Ferrante în librăriile românești
Un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare.
10 ani de „Noaptea Cărților Deschise“, cea mai mare campanie dedicată Zilei Mondiale a Cărții jpeg
10 ani de „Noaptea Cărților Deschise“, cea mai mare campanie dedicată Zilei Mondiale a Cărții
Sîmbătă, 23 aprilie 2022, Editura Litera sărbătorește Ziua Mondială a Cărții prin evenimentul „Noaptea Cărților Deschise”.
Matrioșka Emanuel jpeg
Matrioșka Emanuel
E vorba de un mixt de formule literare, poezii, prozopoeme, proză autobiografică, note de subsol, adică avem o largă dimensiune experimentală concentrată pe tema identității, a jocului dintre eul real și cel ficțional, propus din start de dubletul nominal de pe copertă (Emil-Emanuel).
Bernard Henri Lévy și resuscitarea compasiunii jpeg
Bernard-Henri Lévy și resuscitarea compasiunii
Chiar aşa: de ce ne-ar interesa? În definitiv, nu se întîmplă la noi, nu ne reprezintă pe noi...
Pasărea vorbitoare jpeg
Pasărea vorbitoare
O lume tainică prinde astfel să ni se reveleze dezordonat, prin flash-uri orbitoare, care cultivă deopotrivă grația gestului de dans și precizia observației antropologice.
Sare și piper jpeg
Sare și piper
LP-ul lansat în luna martie a acestui an e deopotrivă captivant și entertaining, ludic și profund, absurd și (auto)reflexiv.
Conferințele Dilema veche la Oradea: 5 7 mai 2022, despre „Comedia lumii” jpeg
Conferințele Dilema veche la Oradea: 5-7 mai 2022, despre „Comedia lumii”
Patronate de cea mai citită revistă de cultură din România, „Conferințele Dilema veche” sînt un proiect itinerant, avînd pînă acum ediții în Arad, Timișoara, Cluj-Napoca și, începînd din acest an, Oradea.
Premianții Galei Radio România Cultural 2022 jpeg
Premianții Galei Radio România Cultural 2022
Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XXI-a, şi-a desemnat cîştigătorii luni, 18 aprilie 2022, la Teatrul Odeon.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.