Tablou de nuntă, borcane cu compoturi
Ştiţi ce înseamnă a pingăli şi a chipui? Aţi ghicit. Înseamnă acelaşi lucru: a snimui. Şi toate cele trei verbe sinonime înseamnă că un grup de masteranzi la cursul de "Comunităţi româneşti în afara graniţelor" de la Facultatea de Litere a Universităţii de Vest din Timişoara şi-au luat aparatul de fotografiat şi au pornit-o, împreună cu profesoara lor, Otilia Hedeşan, să chipuiască şi să pingălească după caz, adică în funcţie de locul unde au ajuns: Ungaria, Transcarpatia şi Bucovina. În sate locuite de români. A snimui e folosit de românii din Serbia, aflăm din carnetul de prezentare a expoziţiei. O parte din munca acestor tineri mai poate fi văzută la Muzeul Ţăranului Român: fotografiile care, cum a spus directorul muzeului, Vintilă Mihăilescu, sînt doar vîrful aisbergului. În spatele lor sînt multe poveşti pe care, cum nu le cunoşti, le poţi reconstitui dintr-o frază. Fiindcă sînt şi fraze în această expoziţie. Cu cele de pe spatele fotografiilor transformate în cartoline poţi să pleci acasă. Pe altele poţi să le urmăreşti pe ecranul pe care se derulează un slideshow-bonus, cu detalii din călătoriile masteranzilor. "Asta am tăiat-o cînd m-am gîndit că mă despărţăsc dă bace-to Ioşcă" - scrie pe spatele ilustratei cu o fotografie de nuntă ruptă-n două, datată aproximativ 1938 şi aparţinînd familiei Iosif şi Floare Cosma din Micherechi. Tot în Micherechi a fost fotografiată (chipuită, că sîntem în Ungaria) şi o bucătărie după moda anilor 1970, care a devenit afişul expoziţiei: tapet cu flori roz, tabloul de nuntă, rafturi verde-pal decorate cu dantelă (lucrată în casă, de bună seamă), iar pe rafturi - borcane cu compoturi, dulceţuri, bulion şi alte minunăţii "puse pe iarnă", cum ar zice mama mea. Precis că nici stăpîna bucătăriei chipuite nu foloseşte cuvîntul "conservă". Pe poliţa cea mai de jos se aliniază şase căni de lapte întoarse cu gura-n jos, curate, deci. Toate au toarta în stînga. Gospodărie dichisită. De un cui din perete atîrnă o poşetă neagră ce pare din alt film. Tocmai detaliul ăsta, care ţine să demonstreze că poza e făcută în zilele noastre, precum şi alinierea cănilor la distanţe egale una de cealaltă cu coada-n stînga fac fotografia foarte simpatică, o umanizează. În pozele din Transcarpatia, Ucraina, m-au uimit casele noi, ridicate de oameni care muncesc în străinătate (cum am citit în micul catalog de prezentare): un fel de palate, semne ale unei bunăstări dorite intens. Cei care mai locuiesc în casele bătrîneşti se justifică - ni s-a spus la vernisaj - citîndu-l pe cel mai în vogă cîntăreţ român în Ucraina: "cum spune şi Fuego, nu-ţi vinde casa părintească". "Aici odihneşte Lumei Grigore a lui Nutu" - scrie pe un mormînt dintr-un cimitir românesc din Ucraina, pingălit şi el pentru expoziţie. Iar pe o masă lungă, între fotografii, puteţi admira: optul, scara, jemlele, ouăle-n coşarcă, esurile, colacul de vîrf, ca să înşir numai cîteva dintre numele celor 52 de pîini care compun Pomul mortului, după tradiţia din Crasna, Bucovina. Îl puteţi vedea fotografiat în expoziţie. Nu-ţi inspiră deloc tristeţe sau pioşenie colacii ăia mari şi rumeni, împletiţi în fel şi chip, după numele pe care le poartă, după semnificaţii riguroase. Ar putea, la cît de tare seamănă cu un tort al miresei, să fie Pomul nunţii. Îţi sugerează mai degrabă poftă de viaţă, belşug şi bucurie aici, pe pămînt. Vorba lui Jacques Prévert: "Tatăl nostru care eşti în ceruri / Rămîi acolo / Cît eşti tu de sfînt / Şi noi o să rămînem pe pămînt / Fiindcă pămîntul cîteodată e frumos".
