Spaţiul public al Solidarităţii

Să treci în revistă istoria "Decadei Solidarităţii" " modelul de rezistenţă prin excelenţă pentru întregul bloc comunist, iată un demers care ar putea susţine procesiunea vizual-textuală desfăşurată în spaţiul public bucureştean, dar care riscă să ia forma unui reducţionism fără viaţă în limitele unui simplu paragraf. Ceea ce poate face un jurnalist în aceste condiţii este, mai degrabă, să ofere puncte de sprijin unui public virtual care se poate întîlni cu aceste documente, depăşind, pe cît îi stă în putinţă, simplele etichetări. De altfel, cei care au pregătit expoziţia " Centrul Karta în colaborare cu Casa Întîlnirilor cu Istoria din Varşovia " au realizat o excelentă corelare a informaţiei medial diferită, fotografiile imortalizînd toate aceste evenimente s-au întîlnit cu logo-urile rezistenţei, cu relatările din presa vremii (ea însăşi solidară acestui curs inevitabil al istoriei), dar şi cu textele explicative. Cu alte cuvinte, polonezii au reuşit să recompună într-un mod coerent imaginea unui întreg univers, la o distanţă deja suficientă pentru a face posibilă reflecţia critică. Iunie ’79: marcanta vizită a Papei Ioan Paul al II-lea la Varşovia; grevele puternice din ’80 culminează cu înţelegerea, fără precedent într-o ţară comunistă, între guvernanţi şi cetăţeni. La sfîrşitul anului 1980, "Solidaritatea" numără 10 milioane de membri. Octombrie ’81: primul congres al "Solidarităţii", sfîrşitul anului " introducerea Legii Marţiale, arestări masive în "Solidaritate". Rezistenţă socială apoi şi crearea unei societăţi "subterane" " "Solidaritatea în ilegalitate". 1986 " sfîrşitul represiunilor, formarea structurilor legale ale "S"-ului. Grevele economice din ’88. Februarie-aprilie 1989: dezbaterile Mesei Rotunde. Aici au loc marile schimbări economice, politice şi sociale în Polonia. Decizia cea mai importantă: acceptarea de către autorităţi a desfăşurării unor alegeri parţial libere. Urmează apoi campania electorală puternică a Solidarităţii, care devine din nou legală (ca şi întreaga presă de opoziţie). 4 iunie 1989: zece ani de la vizita Papei, marea victorie: Solidaritatea cîştigă alegerile. 23 august ’89: Lanţul celor trei popoare, un lanţ uman compus din aproape două milioane de lituanieni, letoni şi estoni ce protestează împotriva alipirii celor trei ţări baltice la URSS, la 50 de ani de la Pactul Ribbentrop-Molotov. 12 septembrie 1989: este confirmat guvernul lui Tadeusz Mazowiecki, cunoscut lider al opoziţiei, ce rămîne în istorie ca primul premier necomunist din zona de influenţă sovietică. 9 noiembrie 1989: cade Zidul Berlinului, tot în noiembrie Cehoslovacia trăieşte Revoluţia de Catifea, în decembrie România trăieşte ceea ce polonezii numesc "rebeliunea sîngeroasă". Ianuarie 1990 " însemnele comuniste sînt eliminate unul cîte unul, monumentele celebrînd o ideologie defunctă fiind îndepărtate unul cîte unul de pe soclurile lor. Să încheiem observînd un lucru: orice retrospectivă " cu atît mai mult cu cît lasă decenii în urmă " riscă să-şi aproprie mai degrabă forma unui eveniment cultural-istoric, decît conţinutul său. De această dată însă, iată, Solidaritatea poloneză a coborît în spaţiul public, acolo de unde a şi plecat. Afară din muzeu, toate aceste imagini au şansa de a prinde din nou viaţă, amintindu-ne " de fapt, obligîndu-ne să nu uităm niciodată " o istorie care ne-a aparţinut şi care şi-a pus atît de mult amprenta asupra vieţii noastre.