Sorin și Academia

Sorin Stoica (n. 27 iulie 1978 – m. 6 ianuarie 2006) a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii Bucureşti, a fost preparator la Catedra de Antropologie Culturală a Facultăţii de Jurnalism şi asistent cercetător la Muzeul }ăranului Român. A coordonat, alături de Zoltán Rostás, cîteva volume de istorie orală şi de etnografie media. Cu peste 50 de recenzii şi cronici literare, romanul său din 2002, Dincolo de frontiere, este considerat primul mare succes al literaturii noului val. Alte volume publicate: Povestiri cu înjurături (2000), Povestiri mici şi mijlocii (împreună cu Călin Torsan, Cosmin Manolache şi Ciprian Voicilă, 2004), O limbă comună (2004), Cartea cu euri (volum colectiv, 2005), Jurnal (2006), Aberaţii de bun-simţ (2007). În numărul din februarie al revistei Dilemateca veţi putea citi cîteva texte inedite ale lui Sorin Stoica. (Marius Chivu)

19 decembrie 2006. Zi festivă. Academia Română înmînează premii. Fusesem rugat de părinţii lui Sorin Stoica să-i însoţesc. Se simţeau stingheri, singuri, într-un aşa cadru. Cum să nu. Ba chiar l-am luat şi pe Călin Torsan. De cum am intrat în Academie, am dat într-un hol care nu depăşea cu mult atmosfera unui hol de spital, cu portarii consumaţi de-o colosală importanţă, care ne-au direcţionat-dirijat spre o sală de consiliu. Înăuntrul distinsei săli, o faună de primărie sau prefectură. Sau de judecătorie. Căciuli de astrahan, de vulpe argintie, kilograme de rujuri, chintale de parfumuri sărbătoreşti, o aşteptare grea, apăsătoare. Aproape că ne-am vîrît pe vîrfurile picioarelor undeva în colţul încăperii. Parcă eram nişte vrăbii venite după niscai firimituri. Eu şi Călin, adică. Aşa a trecut aproape o oră. Pe la 11 fără 10 a-nceput foiala. Uşa deschisă lăsa loc nu numai curentului, ci şi zumzetului care creştea simţitor. Să ne ridicăm. Să ne ridicăm, se-nţelegea din mişcările celorlalţi. Şi ne-am ridicat. Nu eram primii, ba chiar era cît pe ce să fim ultimii. Pe hol, se anunţau variate categorii: Matematică, Istorie, Etnologie, chestii grele. Cîte-o voce afectată mai întreba: „Cine-i la Chimie?“. Parcă eram la examenul de bacalaureat. Ne-am hotărît să mergem în casa scărilor, să întrebăm, să cerem detalii. Un mănunchi de bodyguarzi ocupa prima treaptă. Unuia îi ieşea un dragon tatuat pe sub gulerul roz scrobit al cămăşii. „Fiţi amabil, la Literatură s-au dat?“ „Aaaa, s-au dat primele, acum urmează Matematica!“ Am urcat în grabă şi am ajuns la o uşă deschisă care dădea în aulă. Balamuc. Pe scena prezidiului, un soi de juriu premia Istoria. Premiul „Vasile Pârvan“ se dădea cînd tocmai am pătruns noi, în conul de umbră al dosurilor cîtorva premiaţi sau rude. 

Am întrebat o doamnă care-i treaba, dacă s-a dat la Literatură, şi mi-a confirmat. „Mergeţi pe partea cealaltă“, şi mi-a arătat o intrare similară celei pe care intraserăm noi, în celălalt capăt al mesei cu premii. Am coborît şi-am urcat pe partea cealaltă, unde-am nimerit o domnişoară care debarca un premiu neridicat, pe o măsuţă anexă. Am încercat să comunic: „Ştiţi, în legătură cu un premiu, nu a fost ridicat, am întîrziat...“, „Să ştiţi că nu putem să-l mai anunţăm o dată, ar trebui să întrerupem...“. Îi zic: „Doamne fereşte! Voiam doar să ştiu de unde-l putem ridica“. „Mergeţi jos şi căutaţi-l pe domnul Iliescu!“ Am coborît din nou. Pe scări, aceeaşi vînzoleală. De pe ultima treaptă, direct la masa unui portar al Academiei, un nene aproape de pensie întinde mîna şi zice: „Uitaţi-l acolo pe domnul Iliescu, lîngă casierie!“. Mă prezint. Sînt aşa şi-aşa, am venit cu părinţii lui Sorin Stoica. „Aaaa, premiul e la mine!“, îl înmînează părinţilor lui Sorin, vîrît solemn într-un cilindru tapetat cu catifea gri-şobolan, şi schimbă cîteva condescendenţe obligatorii în astfel de situaţii: „Atîta am putut să facem. Şi mergeţi la casierie, este şi-un premiu. E ex aequo…“ Adică o juma’ de premiu, suma împărţită cu cine ştie cine. La casierie, coadă- fluviu. Premianţii îşi ţin tulumbele gri-şobolan ca pe nişte paşapoarte. Uşa-grilaj, dată de perete. Înăuntru se semnează state de plată şi se înmînează plicuri. Ne aşezăm pe braţele unui fotoliu şi desfacem cilindrul anost. Diploma are un tipar de concurs judeţean la fotbal juniori: „Premiul «Ion Creangă» se acordă domnului Ştefan Stoica pentru lucrarea O limbă comună.“ Deci Ştefan.

Bravo, Sorine! Te-ai fi amuzat şi tu cu noi, ai fi băgat o pastilă, acid de Băneşti, sănătos, pentru o aşa gafă. Îi spun mamei lui Sorin că ar fi culmea să iasă încurcături la preluarea banilor, de la greşeala de pe diplomă. Alături, un nene se aşază la coadă, ca mulţi alţii, şi le spune celor care vin în urma lui că el este şef de secţie la categoria unde activează şi că ţine rînd şi pentru colegii lui. În număr de 9. Fiul unui alt premiat, pe nume Boar, fotografiază coada formată pentru încasarea banilor, apoi este fotografiat şi cilindrul gri al tatălui său. Tot alături, un vîrstnic citeşte un articol despre descoperirea lui Liviu P. Dinu: „Românii învaţă uşor limbi străine – o explicaţie ştiinţifică“. 

Ne cărăm. Rămîne să ne vedem pe 6 ianuarie, la parastasul lui Sorin. La muzeu caut pe Google numele lui Liviu P. Dinu. Despre distanţa Rank în lingvistica computaţională este vorba. Una dintre aplicaţii este folosită pentru demonstrarea paternităţii unor texte şi aflu că, în dimineaţa aia, tocmai pentru aceste studii a fost premiat Liviu P. Dinu, lector la Facultatea de Matematică.

Aşadar, Academia Română acordă distincţii pentru stabilirea paternităţii textelor literare, dar lasă paternitatea unei cărţi la voia hazardului funcţionăresc. Distanţa Rank între Ştefan şi Sorin o fi existînd ea cumva, măcar în abstract, în illo tempore ori cine ştie în ce alt context cultural, iar dacă nu, va putea fi inventată de dragul întîmplării. Pînă una, alta, La mulţi ani, Ştefan Stoica! Azi, 19 decembrie, e ziua ta de naştere. Ai o viaţă înainte, iar certificatul naşterii tale a fost emis nu de Evidenţa Populaţiei, ci chiar de Academia Română. Fac oamenii ăştia o treabă!

Cosmin Manolache este scriitor şi muzeograf la Muzeul Țăranului Român.