Sîntem spectaculoşi. Dar de ce nu scriem teatru?

Publicat în Dilema Veche nr. 426 din 12-18 aprilie 2012
Sîntem spectaculoşi  Dar de ce nu scriem teatru? jpeg

„După Alecsandri, I.L. Caragiale este cel de-al doilea mare dramaturg român – şi nici pînă astăzi, din păcate, al treilea nu s-a născut, dacă facem abstracţie de Eugen Ionescu, continuatorul lui Caragiale, în mediu cosmopolit. Din raţiuni pe care le putem doar aproxima, relaţia românilor cu teatrul nu a fost niciodată prea strînsă: faţă de poezia lirică ori de proză, teatrul a făcut mereu la noi figură de rudă săracă, din zorile literaturii moderne şi pînă astăzi. Probabil că individualismul naţional exacerbat, ca şi pasiunea pentru cultivarea cuvîntului în sine au împins în România teatrul pe plan secund. Artă prin excelenţă a socialului, bazată pe puterea cuvîntului de a forma opinie, teatrul nu s-a dezvoltat prea mult la un popor lipsit de simţul solidarităţii şi incapabil de sacrificii personale în favoarea binelui comun. Doi greci, deveniţi scriitori români, Alecsandri şi Caragiale, rămîn pînă astăzi singurii noştri autori dramatici excepţionali.“

Am citat din cartea lui Mihai Zamfir – Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, Cartea Românească, 2011, p. 293. Un verdict dur, zăpăcitor (poate chiar mai iritant decît nemiloasa însumare de provocări din Iluziile... lui Eugen Negrici), a cărui justeţe sînt silit s-o recunosc, dar care mă ameţeşte de neputinţă. L-am sucit şi răsucit, l-am contrazis cu furie, apoi l-am acceptat cu acră resemnare, după care m-am revoltat din nou, cum că nu, cum că de ce, cum că, adică, stai, domnule, că nu-i chiar aşa, deşi... etc.

Degeaba. Oricîte tîrcoale suspicioase am da chestiunii şi oricît ni s-ar revolta cocoşismul naţional, omul are dreptate. În afară de cei doi „greci“, fie că plusezi pe Blaga, sau că-l vrei înfipt pe Ionesco („ecrivain français d’origine roumaine“, cum scriu dicţionarele pariziene) în insectarul scenic valah, fie că te precipiţi să arunci de-a valma în luptă numele unor Kiriţescu, G.M. Zamfirescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, Marin Sorescu, Teodor Mazilu, pînă la Matei Vişniec... totul e zadarnic, între noi fie vorba. De la Caragiale şi Blaga încoace, adio univers dramatic plin şi coerent, lume paralelă, ludic-demiurgică, adică, mă-nţelegi: hybris, kosmos, kairos, catharsis, chestii serioase, monşer, ca la Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan, Plaut, ca la Shakespeare, Molière, Racine, Goldoni, Lope de Vega, Cehov, Ibsen, Gogol, Beckett.

Prima dată cînd am avut de luptat cu ideea teatrului ca rudă săracă a literaturii române a fost în 1974. Anul doi, Filologia bucureşteană, „Cercul de istoria literaturii dramatice“, coordonat de Vicu Mîndra, un veritabil cadru (didactic) de partid, cu dreptate vituperat de Eugen Simion (via Alexandru Piru) din raţiuni de călinescofobie bolşevică, dar subtil ofertant, prin îngăduinţă şi terapie colocvială. Eram analfabet în teoria literaturii, eminescofil fermecat de „neptunic-plutonicul“ lui Negoiţescu, de poezia lui Ioan Alexandru, de Neagoe Basarab, Antim, Rimbaud, Dosoftei, Dorin Liviu Zaharia, sublimele mitologicale din culegerile lui Simion Florea Marian şi Tudor Pamfile, dar şi de Blake, Lautréamont, Blaga, Baudelaire, Pascal, Noica, Beatles şi San Juan de la Cruz, magnetizat de Led Zeppelin, Unamuno şi Marcela Saftiuc. Pe scurt: un năucitor aliaj de contrarii deopotrivă plăsmuitor, eliberator şi devastator pentru identitatea intelectuală. Un lirism ardent metafizic, armonios şi disolutiv totodată, peste care tema ritualităţii în teatrul poetic a picat ca ploaia diluviană peste seceta din Macondo. Tot citind Blaga, Nietzsche şi Claudel, Péguy, Giraudoux, Pirandello, V.Voiculescu, Sorbul şi George Magheru, Ifigenia lui Eliade, Beckett, Andreev, Adrian Maniu, Maeterlinck, Eliot, Strindberg, Victor Eftimiu, Urmuz-Ciprian, plus tulburătorul triunghi sorescian Iona-Paracliserul-Matca, eram convins că şi la noi teatrul e cît poezia şi proza. Iluzie vinovată. Cînd am luat la rînd istoriile literaturii române, am constatat uluit că teatrul ca literatură – aşa cum mă deprinsesem eu să-l consider – aproape că nu exista în nici una dintre ele. Era lăsat fie definitiv pe seama frivolităţii scenei, ca divertisment şi sincretism artistic (ieftin, scump, nu contează acum), fie era cultivat ca imagine înnobilată literar a ludicului educativ. Iar atunci cînd era ridicat moraliceşte, considerat politic la nivel literar, în linia apărării continuităţii şi a omogenităţii provinciilor (şi fiinţei) naţionale, de bună seamă că esteticul pălea instantaneu în faţa „misiunii sociale“. Tot ce fusese hrănit politiceşte pentru scenă (inclusiv pentru echipele teatrale din şcoli, licee, facultăţi, cu precădere în Transilvania, Bucovina, Basarabia, în Serbia sau Macedonia) se ofilise estetic.

Una peste alta, întrebarea se curbează cît curcubeul peste Carpaţi: de ce românii – care au (şi cultivă) în chip ostentativ, ca-n lumea soră italo-franco-hispanică, mania spectacolului (individual, domestic, conjugal, stradal, rural, politic, administrativ, la nivelul ceremonialurilor de naştere, nuntă, botez, înmormîntare etc.) – suferă de un cronic deficit de creaţie dramatică. Adorăm teatralitatea; avem comédia, simţul replicii, pasiunea intrigii şi-a situaţiei în sînge; avem umor cu carul (nastratinesc sau absurd, cinic sau sentimental, hohotitor, sarcastic, hîtru ori subtil); percutăm instantaneu la toate tipurile histrionice de tristeţe şi ironie; adorăm conflictualitatea, avem geniul bizantin al duplicităţii, travestirii şi tranzacţionalităţii; sîntem iute adaptabili şi dibaci asimilabili; am avut şi avem excepţionale şcoli de actorie, regie şi scenografie ş.a.m.d. – dar nu prea avem autori dramatici, nu construim textualiceşte teatral, nu gîndim scenic şi refuzăm să legăm constant, programatic, dramaturgia de sociologie. (Asta deşi, culmea, de la Reconstituirea la Periferic, de la De ce trag clopotele, Mitică? la Moartea domnului Lăzărescu şi 432, ne-am deprins să corelăm al naibii etnopsihologia cu cinematografia!)

Ce să fie? Faptul că sîntem preponderent lirici, născuţi poeţi şi jubilînd în eseistica subiectivă, anti-sistem, digresivi flamboaianţi, arhi-artişti şi anti-ştiinţifici, marcaţi adînc de individualismul ciobănesc, predilecţia memorialistică, fantasmaticul onirico-fabulos, sete de iraţional şi conservatism parohial? Mihai Zamfir vede o cauză în „lipsa solidarităţii“. Dar de ce-o fi eterna dezbinare românească mai infecundă spectacular decît insularismul britanic, din care ne-a copleşit Shakespeare? Să fie cumva ceva pendinte de ortodoxie, faţă de spaţiul catolico-protestant? O fi balcanismul structural ostil teatralităţii, chit că, la nivel ritual liturgico-imperial, Bizanţul era formidabil? Dar oare sîrbii, croaţii, bulgarii, albanezii, cehii, ungurii, slovacii, polonezii ce mare dramaturgie au?

Tot rumegînd ideea, mi-a venit în minte furioasa lamentare cioraniană, cum că niciodată nu am făcut istorie. Întotdeauna am suportat-o. Poate că pentru a face teatru mare, mult, puternic şi variat, trebuie să fi fost stăpîn. Să ai mentalitate de suveran, nu de slugă la n stăpîni. Ca şi-n filozofie, nici în teatru n-am fost producători, ci excelenţi trăitori: actori, regizori, spectatori deopotrivă. Cu autori din import. La urma urmei, şi asta-i o virtute. 

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Oare chiar ne-am întors de la Athos?, Humanitas, 2011.

952 15 1 jpeg
Tăcerea capodoperei și foșnetul vieții
Teribila absență a emoției, am înțeles, își avea sursa în faptul că aceste monumente exemplare le port în mine, că ele s-au cristalizat ca diamante intangibile.
952 16 Pdac jpg
Cartea-junglă
Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent.
952 17 foto Oana Monica Nae jpg
Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe Venus Actrița
„Fur” este un spectacol despre relația de putere dintre bărbați și femei în mediul artistic și are la bază un roman, „Venus im Pelz” (1870), al scriitorului austriac Leopold Ritter von Sacher-Masoch,
Coperta Muzeul jpg
Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.