Salvaţi odată Tribuna!
● Revista Steaua nr. 5-6/2013
Cum ai putea cu adevărat înţelege că, după atîta vreme de la dovedirea plagiatului de către Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti, Victor Ponta este în continuare prim-ministru!? (Vă recomand pagina de pe Wikipedia dedicată acestui exemplar caz de plagiat!) Sau că, după atîtea abuzuri, gafe de comunicare, o nefericită schimbare de direcţie culturală, plus proteste, inclusiv internaţionale, Andrei Marga încă mai conduce ICR-ul!? Sau că, pentru a fi schimbat Eugen Şerbănescu de la conducerea CNC, a fost nevoie de ani întregi de scandaluri?!
Aşa stînd lucrurile „la cap“, cazul revistei Tribuna – unde Mircea Arman (care, înţeleg, are şi un dosar penal) şi-a început directoratul cu ameninţări, insulte şi calomnii publice, plus desfacerea abuzivă a contractelor de muncă ale redactorilor Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Ioan Pavel Azap – pare meschin. Degeaba toată presa culturală şi-a manifestat indignarea împotriva abuzurilor şi a îngrădirii libertăţii de exprimare practicate de Mircea Arman; degeaba peste 500 de scriitori şi alte personalităţi culturale au semnat petiţii şi proteste împotriva lui; degeaba au dat comunicate Centrul Român PEN-Club şi Uniunea Scriitorilor, care i-a şi retras calitatea de membru! Nu s-a întîmplat nimic! Mai mult, Mircea Arman tocmai s-a adresat „direct şi public Procuraturii, dar şi SRI“ – într-un limbaj agramat, defectuos, de lemn –, anunţînd că îi va acţiona în instanţă pe semnatarii tuturor acestor comunicate şi proteste, şi va cere „fiecărui semnatar daune morale de 1 miliard de lei“. Iată cum sună scrisoarea trimisă Observatorului cultural: „Ca răspuns la agresiunea antiromânească şi anticreştină a pseudojurnaliştilor de la diferite publicaţii de ştiri pe suport tipărit sau/şi online, care «se activează» la comandă, dispărînd apoi fantomatic, deseori omiţînd să-şi asume identitatea, prestaţie ce se poate caracteriza drept o formă de «terorism jurnalistic» şi care necesită o replică pe măsura afrontului la adresa României, a creştinismului şi a bunului simţ, atît din partea instituţiilor abilitate ale statului, cît şi din partea jurnaliştilor neînregimentaţi în diverse grupuri de interese subversive sau coterii «literar-artistice», voi lua în continuare toate măsurile care se impun. În calitate de jurnalist, am monitorizat activarea acestor reţele de manipulare şi intoxicare a mediului literar-artistic, care probează şi o altă miză – ascunsă – şi conţin mesaje «teroriste» concertate, fie din interesul de a ascunde fraudele financiare comise de vechea conducere, fie fiindcă lezau interesele unei filiere de tip mafiot care îşi vede acum destructurată «o celulă ideologică» bine plasată la Cluj.“
Cine e, de fapt, Mircea Arman şi de ce e lăsat să ne agreseze?
Numărul recent al revistei Steaua dedică acestui „caz Tribuna“ un grupaj de texte (exemplu urmat în curînd şi de Observator cultural), unde scriitorii clujeni îşi susţin colegii ameninţaţi/insultaţi/calomniaţi/daţi afară, şi protestează, o dată în plus, împotriva politizării şi a degradării editoriale substanţiale a revistei Tribuna, al cărei ultim număr – pot confirma – este de necitit. O spune şi Ion Pop: „Consecinţele nefaste se văd deja în reducerea drastică a numărului de colaboratori şi, implicit, a calităţii publicaţiei, în care sînt reluate, din cauza crizei de colaborări, materiale apărute în alte locuri ori se dublează semnăturile aceloraşi autori.“ Vlad Moldovan descrie situaţia ridicolă în care se face acum revista: „O atmosferă monstrous kafkiană şi-a făcut loc aici: redactorii nu au acces la ceea ce ei înşişi sînt plătiţi să producă – revista ca atare. Formatul, textele, colaborările, dispunerea – au devenit secret de stat chiar şi pentru aceştia. Ştefan Manasia, Oana Pughineanu, Claudiu Groza, Pavel Azap şi Ovidiu Petca trebuie să dea bunul de tipar la ceea ce nu au acces. Chiar şi libertatea de exprimare a acestor intelectuali se dovedeşte a fi o piedică pentru impunerea «ordinii» în şi pe care Arman înţelege să o aducă revistei. Unui poet de talia lui Ştefan Manasia îi este interzisă posibilitatea de exprimare a propriilor poziţii privind problema coşmarescă în care s-a trezit.“ Ovidiu Pecican vorbeşte despre pichetarea redacţiei de mai bine de o lună: „N-am mai pichetat vreo instituţie din timpul Revoluţiei. Nu-mi vine să cred că au trecut de atunci aproximativ două decenii şi jumătate. Îmi ziceam că au trecut toate momentele de disperare şi de glorie de felul celor în care la ordinea zilei erau «teroriştii», apoi «mineriadele», contramanifestaţiile şi altele de acelaşi fel. A trebuit să vină ziua de 22 aprilie ca să mă regăsesc alături de tineri dintre care unii nu se născuseră încă pe vremea împuşcăturilor anonime din decembrie 1989 şi din timpul gloriei lui Miron Cozma, înghesuit, dar vesel, alături de alţi profesori, scriitori, redactori de publicaţii culturale, studenţi şi oameni de presă, pe coridorul comun al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, al revistei Steaua şi al surorii ei bilunare, Tribuna, pentru a protesta împotriva derapajelor de la normalitatea procedurală, de la amenitatea colegială şi de la onestitatea intelectuală semnalate.“ Şi Valentin Derevlean: „În urma protestului din 22 aprilie, protest la care au participat prietenii lui Ştefan, majoritatea scriitori, ziarişti sau studenţi, protest la care noul director al revistei a considerat de cuviinţă să cheme Poliţia şi Jandarmeria, nu poţi decît să te simţi jenat. Jenat că cineva din conducerea unei reviste culturale cheamă Jandarmeria ca să-i legitimeze pe Ion Mureşan, Ion Pop sau Radu Ţuculescu.“
Ruxandra Cesereanu pune punctul pe i-ul politic: „Ceea ce s-a întîmplat la revista Tribuna în luna aprilie 2013 nu face altceva decît să reia, la altă scară, tabieturile numirilor pe linie politică, în care liderul impus local (în acest caz, Mircea Arman) acţionează autoritar şi dezagreabil. De la liniarul cu care profesorii loveau degetele elevilor neascultători (odinioară) la abuzul făcut de dl Arman în chestiunea redactorilor săi tribunişti, trataţi ca nişte şcolari care trebuie disciplinaţi drastic şi reeeducaţi – nu este decît un pas. Armanismul este un iliescism mai mic, dar la fel de nociv, fiind o urmare a unei mentalităţi rigide, abuzive şi insolente.“ O spune şi Ioan Pop-Curşeu: „Scandalul Tribuna subliniază încă o dată cît de nocivă este imixtiunea politicului în cultură şi ne arată limpede că «managementul» cultural trebuie să fie apolitic!“ Victor Cubleşan: „Într-un interval record, revista s-a întors în plină atmosferă proletcultistă. Noul manager a instituit un regim totalitar demn de o ţară cu o dictatură adevărată. Nepriceput în ceea ce priveşte conducerea unei reviste literare, a tratat subiectul similar organizării unei fabrici cu bancuri fixe de lucru: muncă normată, fără posibilitatea de a părăsi postul, standardizare, izolare.“ Şi, în fine, Alex Goldiş: „S-au scris şi s-au spus destul de multe despre cazul Tribuna, pînă într-atît, încît toată opinia publică pare deja obosită de subiect. O oboseală periculoasă, însă, pentru o instituţie culturală în plin declin şi pentru cîţiva scriitori tineri din redacţie a căror carieră ar putea avea de suferit pe termen lung. De aceea, e nevoie încă de această mobilizare şi de identificarea unor noi căi – instituţionale şi legale – de a provoca demisia sau demiterea lui Mircea Arman.“
Cu regretul că n-am vorbit despre lucrurile care merită cu adevărat citite în noul număr dublu al revistei Steaua (ancheta „Anecdotă sau istorie literară minoră?“, eseurile despre Mario Vargas Llosa, recenziile etc.), sper totuşi ca acest coşmar al prostiei şi al incompetenţei instituţionale să se încheie cît mai repede. Şi nu doar în ceea ce priveşte cazul Tribuna.
P.S. În momentul în care scriu acest articol, Consiliul Judeţean din Cluj, finanţatorul revistei Tribuna, anunţă, în sfîrşit, că a instituit o comisie care, în cîteva zile, va înainta Comisiei de Cultură un raport asupra situaţiei la zi.
Later Edit: Nu s-a întîmplat nimic. Consiliul Judeţean din Cluj l-a reconfirmat în funcţie pe Mircea Arman.
