"Răbdare, tenacitate, curaj, foarte multă inconştienţă“ – interviu cu Răzvan POPOVICI

Adela GRECEANU şi Matei MARTIN
Publicat în Dilema Veche nr. 509 din 14-20 noiembrie 2013
"Răbdare, tenacitate, curaj, foarte multă inconştienţă“ – interviu cu Răzvan POPOVICI jpeg

A opta ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo e în plină desfăşurare la Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Muzicieni valoroşi, precum pianiştii Diana Ketler şi Konstantin Lifschitz, violoniştii Alexander Sitkovetsky, Gilles Apap şi Kirill Troussov, violistul Christian Nas, cornistul Olivier Darbellay sau violonceliştii Adrian Brendel şi Monika Leskova se numără printre invitaţii acestei ediţii. Iniţiatorul acestui festival este violistul Răzvan Popovici.

Ce este, de fapt, SoNoRo, de unde nevoia de a crea un festival de muzică de cameră?

Iniţial, a fost ideea de a crea un festival de muzică, un festival complementar Festivalului „George Enescu“, pe atunci singurul din peisajul festivalier local. Şi, în opt ani, cred că am arătat că a fost o idee bună. Mai ales în acest an, primele cinci concerte – cvasisold-out – arată că nevoia şi interesul sînt uriaşe în Bucureşti.

Care este oferta obişnuită a unei stagiuni de muzică de cameră în România?

Există, însă nu este nimic organizat cu adevărat. Sînt iniţiative sporadice, din cîte am văzut. Eu, nelocuind permanent în România, nu pot să am o părere de ansamblu, dar ce-am observat sînt lucruri punctuale, care se întîmplă, însă promovarea nu este cea mai inspirată.

Există în Occident evenimente similare, din care v-aţi inspirat pentru SoNoRo?

Sînt zeci de mii de festivaluri asemănătoare. Înainte de a face SoNoRo, am început un festival de muzică de cameră lîngă Salzburg, unde am crescut după ce am plecat cu familia din România. Acolo, într-o rază de 50 de kilometri e Salzburger Festspiele şi mai sînt cinci-şase festivaluri extraordinare, fiecare cu profilul lui. Aici sîntem deocamdată singurii la nivelul ăsta şi îmi doresc să se mai creeze iniţiative de acest gen. Cînd vom avea 20-30 de festivaluri de muzică, o să putem spune că existăm, cultural, în Europa.

Cum ajungeţi la publicul care nu merge, de regulă, la concerte de muzică clasică?

Este interesant de văzut cum s-a lărgit, de la prima ediţie şi pînă acum, spectrul publicului care vine la concertele noastre. Oamenii au auzit că este un festival, mai de nişă, cum spun mulţi, foarte bine făcut şi unde pot asculta muzica pe care de obicei nu au ocazia s-o asculte. Evident, mulţi dintre partenerii media ne-au ajutat. I-am ales pe sprînceană.

Fiecare ediţie are un titlu. Ce semnificaţie are titlul de anul acesta – „Up“?

O ediţie la înălţime! „Up“ este un titlu pe care l-am ales fiindcă, pe de o parte, este foarte incitant. Multă lume, cînd vede pasărea de pe afiş, mascota noastră sonoră, într-o capsulă spaţială, cu un „Up“ ataşat, evident că zice: „Hm, ce-i chestia asta?“ Şi, apoi, din punct de vedere conceptual, „Up“ este extrem de ofertant. Munţi, văzduh, aer, nord, auroră, îngeri, sfinţi – iată, poţi planifica extrem de multă muzică. Eu zic că am făcut un program foarte bogat, dar concis.

Cum au fost aleşi muzicienii din nucleul tare, cei care vin an de an la SoNoRo?

De la început, Ansamblul Raro, al cărui membru sînt, a fost cumva un fel de ansamblu in residence, cum e numită o astfel de grupă, care, să zicem, e nucleul unui festival, iar ceilalţi sînt mari solişti şi muzicieni din ansambluri camerale din întreaga lume. Important e ca cei de pe scenă să se înţeleagă. Şi, de aceea, cred că întotdeauna este bine ca directorul artistic – în cazul ăsta pianista londoneză Diana Ketler şi cu mine – să ştie cine cîntă cu cine. Evident că încercăm să creăm ansambluri extrem de armonioase în cadrul festivalului. Important e ca, într-o situaţie de stres ca aceasta, cu un concert în fiecare seară, cu extrem de puţin timp pentru repetiţii şi pentru învăţarea repertoriului, să ştii că nu ai prea multe dive în jur. Ăsta e un sfat bun!

Concertele de anul acesta se ţin la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, la Ateneul Român, dar şi în cîteva biserici, în cîteva palate, la Banca Naţională, dar şi la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi. Cum alegeţi spaţiile în care au loc concertele?

Am ţinut ca, pe lîngă Ateneu, sau sala UBB-ului din Cluj, sau MNAR, Sala Auditorium, să alegem săli importante şi totuşi neincluse în circuitul concertistic. Apoi, valoarea arhitecturală este semnificativă pentru mine. Spaţiile – apropo de cîtă lume putem include – nu prea mari, nu prea mici, contează, fiindcă, depinzînd de aceste săli, alegem întotdeauna repertoriul.

Cum selectaţi piesele pentru fiecare concert? Spuneaţi că întîi alegeţi spaţiul şi, în funcţie de spaţiu, repertoriul.

Întîi stabilim tema. Locurile le ştim, după aceea alcătuim repertoriul în concordanţă cu celelalte detalii. Împreună cu Diana Ketler, sîntem destul de eficienţi şi nu ne trebuie foarte mult să stabilim „sumarul“. Oricum, noi cîntînd o bună parte din acest repertoriu şi experimentîndu-l pe propria piele, ştim ce putem planifica. Şi în fiecare an sînt multe piese în primă audiţie în România. Dar cu asta am obişnuit deja publicul şi nu ne mai lăudăm la fiecare ediţie că această piesă e cîntată pentru prima oară în România. Cred că un alt motiv pentru care publicul ţine la noi este că are şansa să asculte noutăţi.

Care e relaţia dintre muzicianul Răzvan Popovici şi organizatorul de festival Răzvan Popovici?

A, una foarte simpatică. Iubesc ambele activităţi. E foarte plăcut, după o zi de telefoane, întîlniri, e-mail-uri ş.a.m.d., să studiez o oră. Şi e foarte plăcut ca, după o săptămînă sau două de turneu prin lume, să revin şi să mă ocup de festival sau de alte lucruri pe care le fac ca manager cultural. Sînt, de fapt, un caz fericit, pentru că multor muzicieni aşa ceva nici nu le-ar trece prin cap şi n-ar fi în stare s-o facă.

Cum v-aţi descoperit calităţile de manager cultural?

Learning by doing. Am pornit cu acel festival de acum zece ani în Germania, mic şi cochet, nu departe de Salzburg şi, după aceea, nu ştiu… am prins gustul.

Dar dincolo de programul de calitate, de ce este nevoie pentru a crea un eveniment de succes?

Răbdare, tenacitate, curaj, foarte multă inconştienţă şi să arzi pentru treaba asta. Trebuie să vrei cu adevărat s-o faci şi să crezi în asta. Inconştienţa e foarte importantă.

SoNoRo nu înseamnă doar concerte. SoNoRo înseamnă şi un workshop pentru tineri muzicieni. Cum se desfăşoară acest atelier şi ce perspective le oferă celor care îl frecventează?

Este un proiect amplu, pe care l-am iniţiat acum şapte ani, în al doilea an de existenţă sonoră – „SoNoRo Interferenţe“. Prin acest proiect au trecut aproximativ 200 de tineri muzicieni români. Pe scurt, îi selectăm şi ei pot participa la aceste workshop-uri, care au loc în fiecare an – fie la Portul Cultural Cetate, fie la Montepulciano, în Toscana, la Palazzo Ricci, fie, prin parteneriat cu BNR – la Păltiniş. Şi aceşti tineri muzicieni au ocazia mai întîi să petreacă o săptămînă cu noi, într-un fel de relaţie discipol – maestru, dar foarte apropiată, şi să împartă scena cu noi. Învăţăm împreună repertoriul şi apoi concertăm împreună. După care, bursierii primesc tot felul de oferte concertistice pe parcursul anului. Este dorinţa – dă roade deja, de doi ani am văzut asta foarte clar – de a crea o elită muzicală care, cîndva, trebuie să ia hăţurile în mînă. Şi atunci, viaţa muzicală va avea cu adevărat aplomb. Workshop-ul de anul acesta s-a încheiat deja. Am cîntat, am învăţat, le-am vorbit despre literatură, muzică, fotografie, ce înseamnă să fii muzician, despre management cultural. Le-am explicat ce s-a schimbat, ce înseamnă să concertezi cu adevărat, ce înseamnă să ai ambiţia să devii solist – ceea ce e aproape imposibil, chiar dacă aici, în şcoala românească, toţi sînt solişti. În lume, dintre toţi aceşti solişti... dacă găseşti unul adevărat la sute de mii de absolvenţi de conservatoare. Le arătăm de ce ingrediente ai nevoie ca să fii un adevărat muzician, ce potenţial au ei şi ce vise pot să urmeze sau nu. Şi cred că le deschidem nişte uşi.

„Avem nevoie de adevăraţi muzicieni, nu doar de buni instrumentişti“ – este motto-ul workshop-ului destinat tinerilor muzicieni. Ce face diferenţa între un bun instrumentist şi un adevărat muzician?

Un bun instrumentist este un sportiv. Posedă anumite calităţi şi cîntă frumos, repede, curat la instrument. Apoi, dimensiunea de muzician e altceva. Cînd cineva, la vîrsta de 25 de ani, nu ştie cine este Matisse sau n-a auzit de Thomas Mann, acesta nu este un bun muzician. Pentru că toţi marii muzicieni au un background şi o anumită cultură care îţi dau posibilitatea să înţelegi un pic mai mult în spatele notelor. Iar generaţiile actuale stau mai mult pe telefoane şi pe laptop decît cu cartea în mînă. Asta-i bine, pe de o parte, dar pe de altă parte, lacunele din cultura generală se văd în cîntat.

Chiar „se aud“ aceste lacune în momentul în care cîntă un instrumentist?

Absolut! Se aud, da! Şi le-am spus, …şansa lor mare, cîntînd bine, este să ajungă în cele mai importante saloane din întreaga lume. Ajungi pînă şi la masa Reginei Angliei sau a Prinţului von Hohenzollern, asta nu-i nici o problemă, am ajuns cu toţii, dar după aceea, trebuie să stai de vorbă cu aceşti oameni. Şi cînd nu ai ce să vorbeşti, poţi fi sigur că nu vei mai păşi niciodată în Buckingham Palace.

Cum poţi depista un muzician bun, un muzician adevărat, într-o orchestră mare?

Orchestrele sînt o instituţie sau un organism aparte. După părerea mea, viaţa în orchestră pe termen lung distruge the musicianship, cum se spune. Pentru că devii executant, devii angajat, bugetar. Este foarte greu, după părerea mea, să te mai ocupi cu adevărat de muzică, atunci cînd cînţi într-o orchestră, după 10, 15, 25 de ani. Pentru că ceva moare în tine. Şi, pe termen lung, flacăra asta pentru care facem muzică trebuie să rămînă. Viaţa de orchestră toceşte, cred, ce au muzicienii cel mai frumos. 

(difuzat în cadrul emisiunii Timpul prezent, la Radio România Cultural)  

Foto: adevarul.ro

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Diferența dintre zahărul vanilat și zahărul vanilinat. Motivul pentru care au culori diferite
În pragul sărbătorilor căutăm cele mai bune arome pentru desertul special pe care vrem să îl pregătim. Iar atunci când mergem la cumpărături nu lipsește de pe listă zaharul vanilat. Ajunși acasă observăm, însă, că am achiziționat zahăr vanilinat.
image
În interiorul „celui mai scump superiaht din lume“, în valoare de 4,2 miliarde de euro. Este acoperit în aur și os de T-rex FOTO
Iahtul este de peste trei ori mai scump decât cel considerat al doilea ca valoare din lume.
image
Japoneza îndrăgostită de România: „Sunt o româncuță din Extremul Orient. Aici am învățat să fiu fericită” VIDEO
Povestea lui Ayako Funatsu, unul dintre expații din țara noastră, reprezintă una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care un străin o poate face României

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic