Poezia a fost la Bistrița

Ajuns la ediţia a treia, Festivalul de Poezie şi Muzică de cameră de la Bistriţa e deja o referinţă de primă autoritate pe piaţa manifestărilor de gen din România, din fericire tot mai numeroase în ultima vreme (însă, din păcate, destul de puţine prin comparaţie cu ce se întîmplă oriunde altundeva în Europa – ajunge să amintim că n-avem nici un festival internaţional de poezie, oricît de prizărit. Dar n-aş vrea să insist pe chestiuni dureroase într-un text care ţine să relateze despre o reuşită). Iată, pe scurt, despre ce e vorba: între 14 şi 17 iulie, Asociaţia Argument din Bistriţa, împreună cu Societatea de Concerte Bistriţa, Primăria Bistriţa, CNAM Bistriţa, Hotel Metropolis, Observator Cultural, Dilema veche, au adus la Bistriţa cîţiva poeţi din cam toate generaţiile literare active azi: Emil Brumaru, Svetlana Cârstean, Rita Chirian, Bogdan Coşa, Ana Donţu, Dinu Flămând, Anatol Grosu, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia, Ion Mureşan, Cosmin Perţa, Andra Rotaru. Echipa de proiect (Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Ana Toma, Camelia Toma, Gavril Ţărmure) a ţinut să profite de pe urma faptului că unii dintre poeţii prezenţi reprezintă edituri cu un cuvînt important pe piaţa de poezie, aşa încît a gîndit, pe lîngă recitalurile propriu-zise, un salon al cărţilor de poezie, urmat de un colocviu al editorilor de poezie din România; prin urmare, au mai fost invitaţi un cristian (ca reprezentant al Casei de Pariuri Literare) şi Claudia Fitcoschi (din partea Editurii Polirom). Au mai avut loc lansări de carte (Dinu Flămând – În amonte/En amont, Charmides, 2011; Ştefan Manasia – Motocicleta de lemn, Charmides, 2011; Bogdan Coşa – Poker, Cartea Românească, 2011; Cosmin Perţa – Fără titlu, Paralela 45, 2011; Adriana Barna, Lentile de contact – Charmides, 2011) şi, în ultima zi, o ediţie a Institutului Blecher al lui Claudiu Komartin, la care au citit tinerele poete Ana Donţu şi Emilia Zăgrian. Au fost, cum era de aşteptat, zile atît de pline, încît va fi imposibil să le rezum într-un biet compte rendu. Sigur, lecturile din splendida sinagogă au fost minunate – nici nu putea fi altfel, avînd în vedere lista poeţilor invitaţi. Însă cred că toată lumea (y compris atît invitaţii, cît şi spectatorii) e de acord că vîrful absolut al Festivalului a fost dat de apariţiile publice ale lui Emil Brumaru, aflat într-o formă uluitoare – nu l-am văzut niciodată atît de reactiv, cu o facondă torenţială şi hipnotică, într-o dispoziţie confesivă (ai fi zis) nelimitată. Au fost două asemenea momente, cel dintîi vineri, la Plan B Club Café, într-un dialog cu Ion Mureşan (trebuiau să mai participe Emilian Galaicu-Păun, care n-a primit viza, habar n-am de ce..., şi Dinu Flămând, care n-a mai ajuns la discuţii, prins probabil cu programul Zilelor Bistriţei, desfăşurate în acelaşi timp cu Festivalul – Dinu Flămând fiind cetăţean de onoare al Bistriţei), la care practic n-am avut ce să moderez: Brumaru fiind în amintita formă ravisant-bavardă, şi eu, şi Ion Mureşan am înţeles că n-avem altceva de făcut decît să tăcem şi să admirăm. 

Al doilea moment de graţie al lui Emil Brumaru a fost cel de sîmbătă seara, la încheierea lecturilor. N-a citit aproape nimic, a vorbit despre studenţia lui la Medicină (catalizat de poezia Ritei Chirian, care a citit chiar înaintea lui) şi despre începuturile lui literare, despre scris ca fericire şi scrisul pe fericire, realmente fabulos, sala a fost în transă o oră sau cît o fi durat, poate mai mult. Ştiu că sînt înregistrate ambele discursuri, ar fi minunat dacă le-ar transcrie cineva. 

N-aş vrea însă să povestesc numai despre poeţi şi poezie şi să uit muzica – pentru că e un festival de poezie şi muzică de cameră, la urma urmei. În ce mă priveşte, recitalul de vineri, susţinut de Antal Szalai (la vioară – Stradivarius) şi Jozsef Balogh (pian), a fost la fel de răvăşitor ca poezia cea mai pură & disperată (cei doi muzicieni unguri cîntă împreună de cînd aveau 9 ani, se înţelege cum a sunat Prokofiev-ul lor). Sîmbăta a fost şi ea cu adevărat muzicală, în cel mai plin înţeles al cuvîntului – cuplul Aurelian-Octav Popa (celebrul clarinetist) şi Sanda Popa (violă) a fost admirabil, au şi revenit de altfel de patru ori pe scenă, la bisuri, nu-i lăsa lumea să mai plece din sinagogă. Maestrul Popa e de o vitalitate adolescentină la cei 74 de ani ai săi, Emil Brumaru şi-a exprimat public, în timpul recitalului-confesiune de la final, invidia pentru zburdălnicia ceva mai vîrstnicului artist (Brumaru avînd 72). N-avea pur şi simplu astîmpăr, după recital a ţinut să discute cu mine despre Herta Müller, Kundera şi Thomas Mann (era în deplină cunoştinţă de cauză pe toate cele trei subiecte), despre poezia română contemporană (aici, cam lacunar) şi despre copii şi nepoţei (Sebastian, respectiv Joachim – aici, absolut an expert!). E absolut formidabil cum ştie Gavril Ţărmure să aducă muzicieni de o asemenea calitate, la Bistriţa. 

Am văzut puţine întîlniri de poeţi atît de profesionist organizate; în plus, dacă mă gîndesc şi la zecile de liceeni aşezaţi cuminţi pe băncile din sinagogă, ascultînd ore în şir recitalul de poezie română contemporană, îmi spun că ar fi o mare pierdere ca acest minunat festival să nu ajungă la ediţia 30.

Radu Vancu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată este Amintiri pentru tatăl meu, Editura Vinea, 2010.

Foto: Ana Toma