OEdipe la Colona și maeștrii Europei

Publicat în Dilema Veche nr. 820 din 7–13 noiembrie 2019
OEdipe la Colona și maeștrii Europei jpeg

În 1989, în urma unor strategii mitterrandiene care, pînă la urmă, nu aveau nimic de invidiat deciziilor teocratice de la Bucureşti, Antoine Vitez a fost brutal demis de la direcţia Teatrului Chaillot pentru a fi numit la Comedia Franceză, pe care nu o mai dorea. Doar mai tîrziu am înţeles de ce: cînd i-am telefonat pentru a-l felicita, vocea îi era lipsită de entuziasm. Apoi am aflat că fusese deplasat ca un pion pe scena franceză de către preşedintele care satisfăcea arbitrar cererea formulată de unul dintre servitorii săi, Jérôme Savary, care îi animase campania pentru al doilea mandat: Chaillot, acesta-i preţul! Lui Jack Lang i s-a impus ordinul imperativ exprimat de Mitterrand şi el a sfîrşit prin a-i găsi un răspuns numindu-l pe Vitez la Comedie.

Fusesem alături de el opt ani şi conduceam revista L’Art du théâtre, care astfel îşi încheia printr-un „stop cardiac“ existenţa. Conform unui program pe care mi‑l impusesem, acela de a publica în fiecare număr unul dintre admirabilele sale texte, i-am solicitat din nou unul pentru concluzia editorială a aventurii nostre comune. Vitez a răspuns prin aceste rînduri de adio ale unui om care întotdeauna s‑a crezut şi imaginat mai bătrîn decît era. „Nu voi juca Œdipe la Colona… nu voi reveni în Grecia ideală, nu mă voi retrage în poiana cu păsări. Nu voi fi bătrînul orb, condus de fata lui, nu voi dispărea brusc fără a lăsa urme, sau poate am dispărut deja şi nu o ştiu.“

Vitez actorul îşi dorea să încheie astfel ciclul Chaillot. Nu i s-a permis, dar viaţa, scurt timp după aceea, a confirmat interdicţia şi, la moartea sa, au răsunat în mine ultimele vorbe ale mărturiei pe care o publicasem în L’Art du théâtre. El nu va fi Œdipe la Colona.

Recent părăseam Bucureştiul înainte de sfîrşitul admirabilei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru condus de Marina Constantinescu pentru a participa, la Londra, la ziua consacrată, pe 26 octombrie, lui Brook şi Shakespeare. Deplasare cu puternice consecinţe emotive. Se sărbătoreau 50 de ani de la celebrul său Vis al unei nopţi de vară care a traversat lumea şi care ne-a iluminat magic la Bucureşti. Atunci, cînd peste noi nu „visul“, ci plumbul nopţii se aşternea şi cînd, la sfîrşit de spectacol, actorii coborau în sală pentru a ne strînge mîna şi a-şi formula dorinţa revederii, mi‑am promis să răspund invitaţiei. Cinci ani după Vis l-am regăsit pe Brook la Paris şi am asistat la premiera lui Timon din Atena la Bouffes du Nord, în 1974. Despre aceasta eram invitat să vorbesc. Cînd Brook a intrat în sala londoneză, însoţit de o rudă, şi Trevor Nunn l-a primit pe scenă, m-a copleşit tristeţea. Părea o jucărie de cauciuc dezechilibrată şi instabilă. Apoi s-a aşezat şi l-am regăsit. A vorbit cu o împăciuire umană, nesentimentală, senină, a surîs des şi uneori a avut chiar lacrimi în ochi. Îl priveam din rîndul întîi, dar ştiam că nu mai vede, asemeni lui Œdipe, că din interior îi venea acea linişte, acea incredibilă pace a spiritului care făcea din „onestitate şi libertate“ principalele virtuţi pe care le apăra. Îl ascultam şi, tăcut, îmi spuneam: „Iată‑l pe Œdipe la Colona“.  Ceea ce Vitez n-a putut juca, Brook încarna sub ochii mei. Pacea ca dat ultim, esenţial.

Apoi au urmat intervenţiile unor mari personalităţi critice ca Irving Wardle, care m-a recunoscut şi mi-a cerut veşti de la Radu Penciulescu, prietenul său. „A murit“, i-am răspuns şi atunci, spijinindu-se pe baston, el m-a îmbrăţişat. Apoi regizorii au vorbit despre impactul lui Brook pentru ei şi opera lor. Deborah Warner a văzut Visul la 9 ani şi nu l-a uitat. Actori din distribuţia de origine au intervenit, furnizînd detalii de lucru şi turneu. În spatele lor, pe un ecran gigantic, imaginile din spectacol erau proiectate. Privindu-i, m-am îngrozit: cîtă deteriorare, ce naufragiu – şi mi-am adus atunci aminte de un cuvînt al lui G. Călinescu: „Privesc fotografiile vechi, copilaşi, de ce purtaţi numele meu?“.

Circulam printre prieteni şi, emoţie extremă, dialogam cu cei doi Hamleţi „negri“ ai lui Brook, Adrian Lester, descoperit în inegalabila Rosalinda din Cum vă place, pus în scenă de Declan Donnelan, şi William Nadylam, siluetă elegantă şi surîs sincer. Un detaliu: lucrînd, la un moment dat, în timpul repetiţiilor, au descoperit o soluţie de o fluiditate deosebită pentru moartea Ofeliei. În ciuda entuziasmului, Brook a respins-o: „E prea clară“. Şi atunci mi-am amintit cînd, odată, el îmi spunea cît l-au fascinat cuvintele adolescentei sacrificate: „Ştim cine sîntem, dar nu ştim ce putem deveni“.

Seara s-a încheiat cu semnarea ultimei cărţi a lui Brook, Playng by the ear, și l‑am făcut să surîdă cînd i-am spus că utiliza o expresie dragă ţiganilor care „cîntă după ureche“, apoi mi-a semnat două cărţi, una pentru Andrei Şerban, una pentru mine, şi de fiecare dată m-a întrebat: „Cum se scrie corect Andrei în română, iar tu ai sau nu un s la George?“. Lecţie implicită despre importanţa detaliilor din partea acestui Œdipe care, tandru, îmi mîngîia mîna.

În primăvară am petrecut multe clipe împreună cu Peter Stein, celebrul regizor german, puţin mai tînăr – el doar octogenar. Stein, „omul de piatră“, cum chiar numele îi defineşte identitatea, îşi abandonase austeriatatea de odinioară şi îmi vorbea – coincidenţă simptomatică! –, asemenea lui Brook, despre importanţa vorbelor, a cuvintelor pe care pe scenă le îngrijeşte „asemenea florilor dintr-o grădină de mînăstire“. La bătrîneţe, modestia sunetului pare să seducă mai degrabă decît explozia imaginilor. „Vorbe, vorbe, vorbe“, dar vorbe grele, încărcate de viaţă şi sens. Un teatru pentru ureche…

15 img 5935 jpg jpeg

La început de vară, Eugenio Barba, animatorul exemplarului Odin Teatret, mă invită împreună cu Monique, soţia mea, la o întîlnire care-i era dăruită la Delphi, în Grecia, în ţara teatrului. Înconjurat de „chohortia“ prietenilor ca Brook la Londra, dar şi de aceea a tinerilor, reconstituiam împreună legendarul său parcurs. Un sentiment de „onestitate şi libertate“ s-a degajat şi atunci. De adevăr atins la capăt de drum şi, a posteriori, îmi spun că, dacă Brook îl încarna pe Œdipe la Colona, Eugenio ne-a condus spre Colona. Şi astfel am trăit viaţa dincolo de viaţă, clipe fugitive dintr-o viaţă intensă fără concesii, nici duplicităţi. Viaţa rememorată a acestor protagonişti pe care i-am însoţit şi care m-au salvat.

Grotowski făcea mereu elogiul a ceea ce el numea „les beaux vieillards“, splendizii bătrîni care, reconciliaţi cu sine şi cu lumea, sfîrşesc împăcaţi. Asemenea lui Œdipe, păcătosul pocăit. Liniştit, în căutare de măslini şi tăcere.

Teatrul furnizează personaje care devin embleme ale unei condiţii umane. Ele clarifică şi permit identificarea comportamentelor. Iar Œdipe la Colona mi-a servit pentru a-i citi pe maeştrii Europei. Teatrul e uneori un cifru perfect.

P.S. Printr-un hazard derutant primesc un mesaj de la Ariane Mnouchkine, şi ea aparţinînd „maeştrilor octogenari“: „Mă odihnesc privind arta bătrînă a Japoniei“. Un alt Œdipe…

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Iisușii mei (Editura Nemira, 2018) și Pagini alese (Editura Nemira, 2018).

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

image png
Crimă șocantă în fotbalul din Bulgaria! Patronul unui club, împușcat cu sânge rece, după ce ar fi intrat pe piața neagră a pariurilor sportive
Moartea lui Iliyan Filipov scoate la iveală detalii tot mai controversate despre bani și lumea pariurilor ilegale din Bulgaria.
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
A venit nota de plată: Cristiano Ronaldo, suspendat de la națională. Ce urmează
După ce a părăsit echipa în plină competiție, jucătorul suportă urmările.
copil sclav stana jpg
I-a promis salariu și cazare, dar l-ar fi transformat în sclav. Un român, anchetat în Ungaria
Un cetățean român a fost inculpat în Ungaria, fiind acuzat că a exploatat un bărbat sărac, l-a obligat să muncească și i-ar fi luat pașaportul.
WhatsApp Image 2026 10 08 at 13 12 18 jpeg
„Asta e Putin!” O rusoaică a făcut scandal într-o cafenea după ce a văzut o statuie cu Dobby din „Harry Potter” în vitrină
O femeie din Saratov a provocat un incident neobișnuit într-o cafenea după ce a văzut în vitrină o statuie a lui Dobby, personajul din „Harry Potter”. Rusoaica a susținut că figura seamănă cu Vladimir Putin și a considerat că este vorba despre o batjocură la adresa președintelui, mai ales că inciden
INSTANT DECLA SIEGFRIED MURESAN 012 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Răspunsul tranșant al lui Siegfried Mureșan la propunerea PSD către PNL de a intra la guvernare: „Nu, mulțumim!”
Liberalul Siegfried Mureșan respinge propunerea PSD privind participarea la guvernare și lansează un atac dur la adresa social-democraților. Acesta susține că PSD este responsabil pentru actuala criză politică și acuză partidul că își pune propriile interese înaintea celor ale României.
Leo Messi (EPA) jpg
Presa argentiniană, despre retragerea lui Messi. Ce au notat sud-americanii
Ultimul meci al marelui jucător la națională n-a rămas fără „ecou”.
image png
Nouă actori au recunoscut, ani mai târziu, că au avut aventuri cu partenerii de platou. Despre cine este vorba
Chimia dintre doi actori poate fi rezultatul unui talent remarcabil, însă în unele cazuri sentimentele de pe ecran au continuat și dincolo de camerele de filmat.
Mirela Vaida, prezentatoare TV, foto Facebook jpg
Mirela Vaida, din nou în centrul unui scandal grav. A fost amenințată cu moartea și a mers la Poliție
Mirela Vaida a ajuns la Poliție după ce a fost amenințată cu moartea. Ce a cerut prezentatoarea și ce spune avocatul ei, Adrian Cuculis
lingouri aur profimedia jpg
Prețul gramului de aur, 8 octombrie 2026. Aurul s-a scumpit ușor
Prețul gramului de aur a crescut joi, 8 octombrie 2026, potrivit cotației anunțate de Banca Națională a României (BNR). Un gram de aur a ajuns la 633,4893 lei, după ce în ședința precedentă fusese cotat la 633,0241 lei.