Zgomotul e de aur
● Fierbinţeanu, Silence As Beauty*, Local Records, 2011
„Cînd aud ceea ce noi, oamenii, numim muzică, e ca şi cum cineva ar vorbi în continuu lîngă mine. (...) Dar cînd ascult traficul, sunetul traficului de pe Sixth Avenue, de exemplu, nu mai am senzaţia aceea că cineva vorbeşte, ci sentimentul că sunetul performează. Şi iubesc acest performance al sunetului, care devine puternic sau slab, înalt sau grav. Lung sau scurt. Sînt pe de-a-ntregul mulţumit cu asta, nu ţin ca sunetul să-mi vorbească.“ Cuvintele celui a cărui poate cea mai faimoasă operă este o piesă în care interpretul şi instrumentul au doar o relaţie la distanţă par a avea o miză în economia ultimului release al label-ului independent bucureştean Local Records. Silence As Beauty, cel mai proaspăt album al duoului Fierbinţeanu – un proiect muzical compus din Gabriela şi Cristian Fierbinţeanu, care mai are în portofoliu un dublu album, The Beauty of Music, lansat în 2012, un maxi-single –, este în mare parte, aşa cum l-au descris chiar autorii lui, „un jurnal de zgomot înregistrat în ultimii 13 ani“, revendicîndu-şi cumva sursa în manifestul lui John Cage.
Înregistrări mai vechi sau mai noi, făcute, multe dintre ele, cu magnetofoane şi casetofoane neprofesionale, compun o piesă de teatru în care muzica – talking-ul despre care amintea Cage – joacă, în aparenţă, doar un rol accidental. A spune, totuşi, că focusul cade, în SAB, pe lumea auzită/ascultată prin intermediul unor maşini care au capacitatea de a imprima şi reda sunetul, deci de a (re)produce „liniştea“ în absenţa muzicii, e prea mult. Metoda folosită de Fierbinţeanu aminteşte mai degrabă de operele unor colective precum The Residents şi Negativeland, în trecut, sau, mai nou, Black Dice, care s-au aflat mereu la intersecţia dintre muzică şi sound art, funcţionînd într-o dimensiune avangardistă antipop. Silence As Beauty e un exerciţiu ambiţios, în care field recording-ul, found sound-ul, sample-ul şi compoziţia respiră în acelaşi spaţiu. Motoarele avioanelor huruind în depărtare şi vocile ininteligibile ale oamenilor („Silence As Beauty“), jongleriile cu ordinea şi haosul, cacofoniile („Fraulein Zweu“) care climaxează în balade sinistroide – „All I Want Is You“, „DSXD (A Moment Of Bliss) – ropotul unei ploi, bîzîitul unor insecte şi flirtul cu musique concrète, ritmurile suprapuse şi discordanţele, balansul dintre sintetizatoare şi instrumentele acustice, dintre dramă şi comedie, dintre accesibil şi inaccesibil creează un peisaj dens şi tripant, făcînd din acest album una dintre cele mai excentrice creaturi ale muzicii independente fabricate în România. Şi chiar dacă nu se pliază întotdeauna pe filozofia muzicală a lui John Cage (poate că presupunerea mea a fost, din start, falsă), Silence As Beauty reuşeşte să-şi contrazică titlul pentru a-i da, măcar la sfîrşit, dreptate celui pe care mulţi îl consideră cel mai influent compozitor american al secolului trecut: „Oricît de mult am încerca să facem linişte, n-o să reuşim niciodată.“
*Albumul Silence As Beauty poate fi descărcat gratis de pe site-ul Local Records – localrec.ro.
Paul Breazu este jurnalist.
