Vîrsta independenţei
Rihanna, ANTi, Westbury Road / Roc Nation, 2016.
„I got to do things my own way, darling, / Will you ever let me? / Will you ever respect me? (…) Why you will never let me grow?“ Mai transparent decît astfel nu cred că se poate. Linia de bas are amprenta genetică a lui Kanye West și a fost creată acum aproape unsprezece ani, pentru Be-ul lui Common, un instant classic în lumea hip-hop. Iar numărul ăsta de dancehall pare a fi pus aici pentru a ne convinge că fata noastră din Barbados are nerv și flow. Le are pe amîndouă. Robyn Rihanna Fenty și-a luat la revedere de la Def Jam Recordings acum doi ani, semnînd peste noapte cu Roc Nation, label-ul fostului șef al casei americane, Jay-Z. La 26 de ani, RiRi făcea pasul către independență (sau către o formă acceptabilă de dependență), braț la braț cu domnul Beyoncé. Iar gestul acesta își face loc acum pe prima piesă de pe ANTi, noul ei album. „Consideration“ e propriul manifest fracturist: „Let me cover your shit in glitter / I could make it gold, / Heard you tryna sell your soul baby, / Word on the street you run it low lately“. Sună convingător. Ba, în unele momente, chiar contagios.
Unul dintre cele mai importante staruri pop din ultimii zece ani face un pas în lateral, despărțindu-se de un major – DJR e deținută de Universal Music Group – și de sound-ul pop contemporan. O spune chiar și titlul acestui disc, dar, mai mult decît el, o spune ceea ce se aude pe cele treisprezece piese ale sale. ANTi e o operă în care pop-ul, așa cum fusese el construit pe celelalte șapte LP-uri ale artistei din Saint Michael, dar mai ales pe ultimele trei, Loud (2010), Talk That Talk (2011) și Unapologetic (2012), nu se regăsește. Iar asta e de cele mai multe ori un plus. Dacă vreți (și păstrînd cu strictețe proporțiile, pentru că ANTi e departe de-a fi o capodoperă), ce face acum Rihanna – dincolo de ruptura de Def Jam, o revoluție în propria estetică – a făcut acum trei ani Kanye West, cu Yeezus, chiar din postura de artist aflat sub contract cu Def Jam. (Poate nu întîmplător el a fost o vreme producător executiv pentru discul lansat pe 28 ianuarie anul acesta.)
ANTi e dominat de prezența prea multor joint-uri pentru a trece dincolo de o afacere mai degrabă personală a Rihannei. E un downgrade voluntar și ANTicomercial care, cel puțin aparent, nu răspunde nici unor imperative/standarde pe care industria muzicală încearcă să le bifeze întotdeauna cu grație. ANTi e atît de ANTi încît uneori se întoarce și împotriva Rihannei. Să zicem că asta face ca un interludiu à la Frank Ocean, „James Joint“, să stea pe acest album. Sau ca un cover, deși termenul corect e „număr de karaoke“, după o piesă a inevitabilei trupe australiene Tame Impala, „Same Ol’ Mistakes“, să-și fi făcut loc pe lista finală. Dincolo de pașii greșiți, nici ei de imputat zgomotos în cazul atît de particular al acestui disc, ANTi e un disc surfabil și interesant, cu suficiente momente – amintita „Consideration“, „Desperado“, „Kiss It Better“, „Love On the Brain“, „Needed Me“ – apte să facă din următorul album al Rihannei cel mai așteptat release al… anului viitor.
Paul Breazu este jurnalist.