Între 1 și 3 iulie, la București va avea loc prima ediție a festivalului Outernational Days. Dragoș Rusu este redactor-șef al publicației locale The Attic, producătoarea acestui eveniment, care mixează muzicieni și muzici din zone geografice și culturale ocultate de reflexul centralist al lumii „civilizate“, o abordare conceptuală „outernaționalistă“. Mai multe informaţii la the-attic.net/outernational.

Ce înseamnă Outernational Days?

Este un festival care oferă o perspectivă concretă unui concept teoretic. Outernational e o temă neexplorată în România, iar producția unui festival care să aprofundeze conceptul, prin concerte, evenimente discursive, proiecții de filme documentare, instalații, conferințe, devine o adevărată provocare. OD nu este doar un festival de muzică, ci și unul care vorbește despre relațiile socio-culturale și economice care s-au născut între comunitățile, muzicienii și grupurile sociale asimilate de către această scenă outernațională.

OD pare a fi extensia unei serii de evenimente numite Outernational, pe care le-aţi început acum ceva vreme la Control Club…

La ideea de Outernational am ajuns acum cîțiva ani, prin intermediul re­lease-urilor unor label-uri ca Finders Keepers, Strut, Sublime Frequencies, Pharaway Sounds. Interesul pentru această zonă culturală a crescut serios în ultimii ani, creînd adevărați hibrizi și mecanisme de tip mutant în industria muzicală. Revenind la Control Club, acolo am decis să începem o serie Outernational. Au fost pînă acum șase live-uri: Terakaft, o trupă de tuaregi din Mali, japonezul Hiko Natsuaki, un ansamblu din Istanbul, iNSANLAR, un duo din Indonezia, Senyawa, libanezul Praed, și Paradise Bangkok Molam International Band, din Thailanda.

OD se definește și ca festival de world music, o sintagmă problematică astăzi. David Byrne, fostul lider al grupului Tal­king Heads, e doar unul dintre cei care o critică. Cum relaționaţi cu asta?

Oricît de uzați și lipsiți de substanță sînt astăzi termeni ca „world music“, „musique du monde“ sau „muzica popoarelor“, Outernational Days rămîne, în esență, un festival de world music. Problema sintagmei este folosirea ei în exces de către promoteri, festivaluri, case de discuri, ajungînd astfel extrem de populară și conducînd la „exotizarea“ acestor muzici. Prejudecățile s-au tot perpetuat, mulți avînd de cîștigat de pe urma lor. De asta cred că urăște domnul Byrne termenul de world music. Sper că e vorba doar de el, nu și de muzica în sine.

În textul care însoțește festivalul vorbiți despre o „mișcare Outernational“. Cum îi descrieţi programul?

Apărut ca ecou al termenului „in­ter­na­țional“ și aflat undeva în afara istoriei, Outernational nu se raportează doar la muzică, avînd o sferă semantică mai complexă. E, totodată, o mișcare pentru că se ramifică în multe direcții. Poate avea legătură și cu ritualurile de transă din Indonezia, dar și cu ceremonialurile în care se consumă ayahuasca din Brazilia, cu conflictele din Africa de Nord, cu suburbiile din Peru, cu ritualurile sufi din Cecenia, cu cenzura din Turcia, dar și cu modalitățile de distribuție a muzicii de la Est la Vest, cu procesele aferente de înregistrare și arhivare. Este o mișcare cul­turală emergentă, cu o capacitate uria­șă de a înlătura granițele culturale și sociale dintre popoare. Poate asimila cul­turi extrem de diferite, din zone geogra­fice diametral opuse, dovedind faptul că lumea este mai mult decît credem noi. Outernational are capacitatea de a interoga limitele percepției noastre în raport cu ceilalți, de a pseudoglobaliza diferite concepte, creîndu-și propriile canale de distribuție.

În același timp, muzica din această sferă nu este definită stilistic într-un mod foarte strict: la nivel macro, ea implică o varietate largă de genuri și subgenuri, de la jazz la funk, de la turbo-folk la prog rock, de la folk contemporan la muzică electronică. La nivel micro, se pot descoperi similarități între halay-ul din Kurdistan, manelele din România, orchestrele de chalga din Bulgaria, chicha-ul din Peru, dabke-ul din Palestina, narcocorrido-ul din Mexic și shaabi-ul din Egipt.

În program sînt și concerte de manele, gen muzical care polarizează la infinit publicurile din România, fie ele alternative sau mainstream… Simțiţi că v-aţi asumat un risc?

M-a întrebat recent un prieten de ce fac un festival la care invit și formații de manele, care au un public format din, citez, „mafioți, bișnițari și, în general, oameni dubioși, de condiție socială îndoielnică“. Am înțeles că există în continuare prejudecăți, că e mult mai simplu să bagi totul într-o categorie aleatorie decît să-ți pui întrebări. Manelele sînt, esențial, Outernational. Manelele de la OD sînt relevante pentru istoria și esteticile contextuale ale acestui gen, dar și pentru istoria noastră culturală. În festival, maneaua este întoarsă pe toate fețele, discutată și interpretată de către muzicieni din timpuri și zone culturale diverse: Dan Armeanca, proclamat de artiști ca Florin Salam sau Adrian Minune drept „rege al manelelor“, Miti Novomatic și Marius Vișinescu, reprezentanți relevanți ai valului de protomanele nouăzecist, și Raze de Soare, un proiect care duce această muzică la un alt nivel și îi conferă un tonus contemporan.

O să întregesc răspunsul la întrebarea dvs. citîndu-l pe muzicianul american Alan Bishop, membru al trupei Sun City Girls și cofondator al label-ului Sublime Freq­uencies: „Riscă totul pînă atunci cînd va deveni extrem de confortabil să faci asta. Doar astfel n-o să mai fii niciodată nevoit să riști!“

Pe ce fel de audiență mizează Outernational Days?

Festivalul are capacitatea de a atrage audiențe destul de diferite, poziționate într-o luptă culturală contextuală, cuantificabile doar într-o oarecare măsură. Sînt sigur că Bucureștiul e plin de oameni cu urechile și mințile deschise, interesați de diversitate. Pentru că este un oraș al contrastelor, devine foarte posibil ca ele să se reflecte și în audiența festivalului. Pe scurt, OD este un eveniment pentru toată lumea, pentru toate categoriile de vîrstă, toate clasele sociale, pentru elitiști și diletanți în egală măsură, pentru curioși, oameni bogați, sufletește, dar și material, și pentru studenți fără bani.

E un festival independent. De unde aţi atras fonduri și cu cine colaboraţi?

Ca în orice proiect nou, începutul e cel mai greu: momentul acela în care trebuie să-i convingi și pe alții să ți se alăture. Am avut sprijin din partea Control Club și a Red Bull Music Academy. Dar cam atît. Din acest motiv, eu și echipa cu care lucrez am fost obligați să punem problema mult mai radical: fie anulăm, fie amînăm evenimentul pentru luna august, schimbînd cam tot programul, fie îl facem prin forțe proprii. Am calculat diferitele posibilități prin care poate fi produs festivalul, posibilele locații, logistica necesară, pînă am ajuns la formula actuală. Cînd presiunea financiară e mare, iar timpul – limitat, nu prea ai de ales. Ce-ți rămîne e să-ți aduni prietenii și să pornești o guerilla, încercînd să convingi cît mai multă lume să se alăture cauzei tale, în speranța că vei ieși pe zero la final și vei putea, astfel, să-ți plătești creditele la bancă și datoriile.

Bucureștiul e un oraș care trăiește un boom turistic. E OD capabil să devină magnet pentru un public din afara României?

Cei cu care am vorbit despre festival, oameni din afara țării, au spus că nu vezi prea des în Europa un asemenea conglomerat cultural precum OD. În plus, desfășurîndu-se pe timp de zi la Grădina Uranus, lîngă Piața de flori din Rahova, nu cred să existe o experiență mai autentică pentru un străin captiv în condiția socială de turist. Pe lîngă muzică, vom avea și bucătărie cu meniuri special create pentru festival, care să-i reflecte diversitatea culturală.

Evenimentul va avea și o dimensiune nocturnă, prin cele două nopți de DJing de la Control Club, prezentate de către Red Bull Music Academy, cu nume importante, precum Andy Votel, Rabih Beaini, Booty Carrell, DJ soFa și Hisham Mayet. Avem și parteneriate media cu publicații prestigioase din afara României, The Wire, The Quietus, Kaput Magazine, cu posturi de radio ca Red Light și Intergalactic FM. Foarte mulți prieteni străini, artiști, promoteri și agenți de booking, ne-au confirmat faptul că sîntem pe drumul cel bun și că, prin natura lui, festivalul va fi o experiență unică.

În afară de concerte, festivalul va găzdui o serie de conferințe și discuții. Despre ce e vorba?

Inițial, redacția The Attic a propus o listă de aproximativ 15 trupe și 10 curatori. Am încercat să alegem artiști care se apropie cît mai mult de sunetul specific al spațiului geografic de care aparțin. De asemenea, a fost importantă și introducerea unor activități de curatoriat, care să aducă un plus informațional conceptului. Acestea au și rolul de a contextualiza din punct de vedere cultural concertele.

Așa am ajuns la documentaris­tul și sound artist-ul francez Vincent Moon, om care a călătorit de-a lungul anilor în toată lumea. El va prezenta o serie de filme documentare și un performance artistic inedit, împreună cu muzicianul libanez Rabih Beaini. Totodată, un alt documentarist și artist francez, Laurent Jeanneau, va realiza, sub pseudonimul Kink Gong, o instalație mixed media dedicată orchestrelor de gong-uri din Cambodgia și Laos. Legendarul muzician turc Okay Temiz va susține un workshop de percuție în ultima zi de festival. Tot duminică va avea loc o dezbatere numită „The Outernational Condition“, moderată de jurnalistul Francis Gooding, de la revista The Wire. Dar mai multe detalii găsiţi pe site-ul nostru the-attic.net/outernational.

a consemnat Paul BREAZU