Tradiţie şi inovaţie
Sainkho Namtchylak, Like A Bird Or Spirit, Not A Face, Ponderosa Music & Art, 2016.
Faptul că spaţiul world music e dominat de muzica africană şi latino – adesea de o natură generică şi limitativă ce contravine largheții etichetei world music – marginalizează cazurile cu adevărat exotice şi revelatoare, cum este cel al cîntăreţei Sainkho Namtchylak – cetăţean al Tuvei, republică rusă situată într-o zonă de confluenţă între culturile Rusiei, Mongoliei, Kazahstanului şi ale triburilor nomade din Siberia. Artist metodic, şcolit la Moscova, a ajuns în mediile occidentale ca o alternativă mai exotică la voci experimentale consacrate, precum Nina Hagen, Yoko Ono ori Diamanda Galas. Astăzi, artista e exilată la Viena, oraş propice pentru pensionarea muzicienilor aventuroşi şi un mediu stimulant pentru experimentele vocale – vezi şi cazul unui alt cîntăreţ de „păsărească“ lansat acolo, Dhafer Youssef, dar şi contextul larg al unei veritabile mişcări susţinute academic în direcţia formării de artişti vocali ce îmbină şcoala operatică cu cea de avangardă sau de inspiraţie folclorică (merită menţionată aici şi munca româncei Claudia Cervenca în acest cvasicurent vienez).
Specialitatea lui Namtchylak e cîntatul din gît, tradiţie a spaţiului mongol-siberian consacrată drept apanaj al vocilor masculine. Stilul respectiv a fost frecvent integrat pe parcursul carierei sale în contexte jazz sau operatice, subtil sugerate şi pe noul material. Totuși, aici domină exoticul și antropologicul, cu vocea artistei acompaniată ca secţiune ritmică de doi reprezentanţi ai blues-ului malian, basistul Eyadou Ag Leche şi percuţionistul Said Ag Ayad, pe care i-am mai pomenit aici cu trupa lor de bază Tinariwen. Hibridul format de instrumentaţia deşertică şi vocea stepei mongole dau unul dintre albumele inovatoare ale acestui an şi un mesaj că genul world music nu trebuie să se limiteze la a documenta, ci are şi responsabilităţi de inovare. Pe prima piesă, bssistul are chiar cîteva contribuţii vocale, într-un duet a două culturi altfel lipsite de contact, avînd drept element comun caracterul nomad al societăţii şi relaţia indivizilor cu ambientul, reflectate în piese cu titluri sugestive: „Nomadic Mood“, „The Road Back“, „Nomads Dance Around the Fire“ şi „Nomadic Blues“. Ian Brennan, producătorul albumului Tinariwen premiat nu de mult cu Grammy, e responsabil şi pentru colaborarea de faţă, probabil cu ambiţii similare.
Cei familiarizaţi cu vocalizele jazz de tip scat vor fi în mod particular atraşi de oferta acestui material, însă şi cei care găsesc genul iritant se pot bucura de natura distinctivă a acrobaţiilor vocale prezentate de Namtchylak, cu vocea convertită într-un instrument organic şi primitiv, cu o metodologie de producere a sunetului complet diferită de ceea ce asociem de regulă cu scat-ul. De la răcnete guturale la rîsete şi ciripit, trecînd prin versuri îngînate ori gîngurite în trei limbi (rusă, engleză, tuvană), albumul sintetizează o largă plajă de modalităţi de expresie vocală pe care artista le-a experimentat pe parcursul unui catalog de mai bine de 50 de albume, materiale dificil de procurat, presărate pe drumul pe care aceasta l-a parcurs prin viaţă, din Tuva natală pînă la Viena. Ascultătorii intimidaţi de excese experimentale vor găsi şi bucăţi perfect accesibile, profund melodice, ajustate cu efecte electronice de producătorul Ian Brennan – cazul excelentei „Melody in My Heart“, cu versuri în engleză. La cealaltă extremă, titlul „So Strange! So Strange!“ promite, şi se ţine de promisiune, o improvizaţie teatrală în spiritul exceselor abstracte ale lui Yoko Ono.
Deopotrivă bogat în tradiție și inovație, într-o lume cinstită, albumul nu ar trebui să lipsească din lista nominalizărilor Grammy.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
