Scurte povestiri – de Adrian Enescu
● Adrian Enescu, Funky Synthesizer 2.0, A&A Records, 2014
Într-una dintre cele mai întunecate perioade din istoria recentă a României, Electrecord, casa de discuri „oficială“ a defunctei Republici Socialiste România, edita, la interval de patru ani, trei discuri. Se numeau Funky Synthesizer Volume 1 (1982), Funky Synthesizer Volume 2: Dance (1984) şi Grupul Stereo (1985), ultimul performat de duetul cu acelaşi nume, format din Crina Mardare şi Elena Perianu. Toate poartă o semnătură importantă pentru muzica românească: Adrian Enescu. Muzician versatil, Enescu comuta atunci dinspre zona jazz/prog, în care se situase debutul său pe vinil – excelentul Basorelief: Poem pop, scris în ’73-’74, dar lansat în 1977 din motive de conflict ideologic – în cea de pop electronic, FSV1 fiind vehicolul de tranziţie dintre acele două spaţii muzicale. Celelalte albume, FSV2 şi GS, construiau un peisaj relativ diferit, constituind intrarea autorului într-o dimensiune nouă, pop şi electronică. „Am vrut ca muzica electronică românească să intre în discoteci“, spunea Adrian Enescu într-un interviu acordat acum cîteva luni Dilemei vechi. Ambele discuri aveau atunci această calitate. O au şi acum. Accesibilă, funcţionînd în sincronicitate cu muzica „la modă“ în aspiraţionalul Vest al acelor timpuri, dar putîndu-se uşor circumscrie unei afinităţi/subtilităţi est-europene, la fel de relevantă pentru această insulă sonoro-politico-geografică în care îi mai găsim, printre alţii, pe Marek Bilinski, Lubos Fiser sau László Benkö, muzica lui Enescu era o insulă şi în România acelei perioade.
La 40 de ani distanţă de lansarea FSV2, A&A Records îi face acelui disc iconic un upgrade, numit Funky Synthesizer 2.0. E un upgrade simbolic, evident, pentru că în realitate acest album respiră mai degrabă aerul unei compilaţii care se plimbă fără un criteriu uşor decelabil prin discografia şi filmografia lui Adrian Enescu – CD-ul conţine tema muzicală din Întoarcerea lui Magellan, filmul din 1974 al Cristianei Nicolae şi cea de-a doua imersiune a compozitorului în muzica de film, şi bijuteria electro „Autostrada“, decupată de pe pelicula Ringul (Sergiu Nicolaescu, 1985). Acest nou release conţine alegerile autorului, Enescu însuşi curatoriind compilaţia ca pe una dintre acele „scurte povestiri“ (cuvintele dintre ghilimele îi aparţin) ale parcursului său prin muzică. Pe lîngă piesele apărute deja pe Funky Synthesizer Volume 2 îşi fac loc cele rămase pe dinafară din raţiuni tehnice (nu au mai încăput pur şi simplu pe discul din 1984). Ele sînt elegiaca „Dansul timpului“ (nici o legătură cu piesa cu acelaşi nume cîntată de Grupul Stereo şi compusă tot de Adrian Enescu), „Dialog“, „Mecanisme“, „Reversibil“ – a cărei temă va fi reluată ulterior în muzica compusă pentru revoluţionarul prim album al Loredanei Groza –, şi „Scufundare“. Două piese – „Plopi impari“ şi „Salut lumina vieţii!“ – vin de pe una dintre cele mai interesante opere ale pop-ului românesc optzecist, Grupul Stereo – un album aproape distopic, un film noir care a trebuit să aştepte trei-patru ani pentru a se vedea parţial continuat pe albumele Bună seara, iubito! şi Un buchet de trandafiri (Loredana Groza). Un fragment de aproximativ opt minute din poemul radiofonic Cele 12 lumi ale visului (1977), o piesă din 1993, scrisă pentru Marcela Buruiană („Play Night“) şi un preludiu jazzistic pentru pian, din 2014 („După furtună“), completează un disc în care Adrian Enescu vorbeşte despre Enescu, creatorul de pop electronic.
Funky Synthesizer 2.0 este al treilea disc al lui Adrian Enescu publicat de label-ul local A&A Records în ultima vreme, după Birds in Space (2013), dedicat jazz-ului, şi Invisible Movies (2014), dedicat muzicii de film.
Paul Breazu este jurnalist.
