"Să fii conectat la o experienţă pe care nu o poţi descrie..."

Publicat în Dilema Veche nr. 335 din 15-21 iulie 2010
"Să fii conectat la o experienţă pe care nu o poţi descrie   " jpeg

- interviu cu dirijorul Manfred HONECK -

Aş dori, în primul rînd, o scurtă descriere a Orchestrei Simfonice din Pittsburgh, astfel încît publicul român să aibă un portret concentrat al formaţiei din partea dvs.

Orchestra Simfonică din Pittsburgh este una dintre cele mai prestigioase din America, este minunat să vezi cîţi muzicieni îşi doresc să cînte în această orchestră. Sînt instrumentişti extraordinari în sensul tehnic; se ştie, în America, interpreţii sînt foarte tehnici, dar noi avem mai mult decît atît, ei sînt capabili să cînte orice le cere dirijorul. Sînt muzicieni minunaţi şi foarte tehnici. 

Să spunem că reprezintă, de fapt, o fuziune între caracteristicile unei orchestre americane şi una europeană? 

Trebuie spus că Orchestra Simfonică din Pittsburgh a fost condusă de mari dirijori, de la Otto Klemperer şi Wilhelm Steinberg, la Lorin Maazel şi Mariss Jansons, deci există într-adevăr o tuşă europeană în această orchestră. Dar nimic nu funcţionează dacă partea tehnică a interpretării nu este rezolvată; cînd un violonist are o tehnică, el se poate exprima aşa cum doreşte, ceea ce este valabil şi pentru o orchestră. Aşa că nu a trebuit să mă concentrez pe partea tehnică, ci, din primul moment chiar, asupra muzicii. 

În concertul din 23 mai 2010 de la Dresda aţi dirijat Simfonia I de Mahler. Aveţi o nouă perspectivă asupra acestei simfonii, asupra lucrărilor lui Mahler în general? 

Ascultătorii cred că aceasta este o interpretare nouă, însă în acelaşi timp este şi una veche, pentru că, la 90-100 de ani de la moartea lui Mahler, noi am uitat deja să cîntăm în modul la care Mahler se gîndea. Mă refer aici la tempo, la frazare, la vechile landlere – chiar şi la Viena, toate acestea sînt uitate. Munca mea a însemnat să trezesc la viaţă această tradiţie. M-a ajutat educaţia primită, tatăl meu a vrut ca eu să cînt la ţiteră, acest vechi instrument austriac, şi nu mi-a plăcut deloc: după 2-3 ani, cînd m-am oprit din studiu, am fost fericit. Acum îmi dau seama însă că experienţa căpătată atunci prin interpretarea valsurilor, polcilor, marşurilor tradiţionale mă ajută să înţeleg mai bine partitura lui Mahler. Ştim că Mahler a folosit foarte mult sonorităţile tradiţionale, populare, austriece, alături de semnificaţii mai profunde, despre viaţă şi moarte. El nu descrie doar o lume spirituală, ci şi una telurică: cu disperare, grotesc, cu curiozităţile sale. Găsim toate acestea în muzica tradiţională şi am vrut să le aduc la lumină. Şi accentuez: viziunea mea asupra lui Mahler este mai curînd una tradiţională decît una nouă, însă lumea simte că este nouă tocmai pentru că nu se mai cunoaşte vechea manieră de interpretare. 

În cronica pe care am realizat-o pentru discul cu Simfonia I de Mahler, am scris şi despre tempourile mai lente abordate de dvs., în maniera lui Celibidache. Credeţi că Celibidache l-ar fi interpretat pe Mahler aşa cum o faceţi dvs.? 

Cred că Celibidache este unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii; era fenomenal. Lumea lui Mahler este destul de departe de universul muzical pe care l-a abordat Celibidache. Este incredibil, de exemplu, ce puritate a putut să pună în lumină în simfoniile lui Bruckner. Mahler are nevoie de multe culori, în alt fel. În viziunea mea, tempourile sînt un mod de a crea identitate pentru o lucrare muzicală. Deci, cînd cînţi mai rar, înseamnă că poţi auzi mai mult… 

Simfonia I face parte dintr-un ciclu al simfoniilor Mahler pe care l-aţi iniţiat alături de Orchestra Simfonică din Pittsburgh. Cînd veţi termina de abordat toate simfoniile lui Mahler? 

Acesta este un proiect pe termen lung, extins pe 5-6 ani, cînd sperăm să încheiem ciclul Mahler. Am înregistrat în februarie 2010 Simfonia a IV-a, lansată în iunie 2010. La jumătatea lui iunie înregistrăm Simfonia a III-a. 

Tot la casa de discuri Exton? 

Da, avem o relaţie foarte bună cu ei, şi au foarte mare grijă de sunet. Japonezii sînt faimoşi pentru faptul că ştiu să meargă foarte mult în detaliu, aşa că mă bucur foarte mult de colaborare. Simfoniile lui Mahler au o partitură complexă, dar ei fac ca publicul să sesizeze detaliile din partitura fiecărui instrument, ceea ce pentru mine, chiar ca simplu ascultător, este foarte important. Desigur, nu se poate spune că într-un fortissimo se aude în mod special harpa, dar, în cazul altor instrumente din orchestră, inginerii de sunet pot pune în lumină transparenţa şi plasticitatea specifică. 

La Dresda aţi dirijat şi Concertul pentru violoncel şi orchestră de Robert Schumann. Dvs. şi solistul serii, Jan Vogler, aveţi o viziune comună asupra acestei lucrări? 

Jan Vogler este un minunat violoncelist şi încă de la primele repetiţii ne-am înţeles foarte bine. Venim din aceeaşi tradiţie, cea veche germano-austriacă, şi cred că pot spune exact acelaşi lucru şi despre Schumann. Pare că acest concert este simplu, dar de fapt este foarte complex. Nu poţi să-l compari cu un concert de Haydn sau cu cel de Dvorak, care se cîntă parcă de la sine; ca şi în cazul simfoniilor şi oratoriilor de Schumann, este nevoie să mergi foarte adînc în cercetarea tipului de sonoritate schumanniană ce este conectată cu armonia, la limita dintre clasic şi romantic. Desigur, Schumann este un compozitor romantic, dar trebuie să-l vezi şi să-l interpretezi totuşi dintr-un punct de vedere clasic. Există tentaţia de a cînta totul grosier, însă este nevoie în anumite cazuri de un rafinament de tipul celui folosit pentru interpretarea muzicii lui Haydn sau Mozart. Apoi, deodată, apar şi sonorităţi brahmsiene, şi această îngemănare de sonorităţi rarefiate, dar şi puternice îl face pe Schumann atît de special, de fapt. Iar Jan Vogler cîntă Schumann foarte bine, dintr-un punct de vedere clasic, dacă este să judecăm din perspectivă estetică. 

Între 15 şi 29 mai 2010 aţi fost împreună cu Orchestra Simfonică din Pittsburgh într-un turneu european. De ce este important pentru o orchestră americană să facă turnee în Europa? Orchestra Simfonică din Pittsburgh are un turneu anul acesta, dar şi anul viitor, în 2011… 

Cred că orchestrele americane au nevoie de turnee pentru că sînt atît de bine pregătite; în cazul orchestrei din Pittsburgh, ştiţi, Pittsburgh nu este un oraş atît de mare, iar orchestra are mai multe de spus în zona valorilor internaţionale, este nevoie ca presa de peste tot să scrie despre această orchestră, pentru ca lumea să ştie ce se întîmplă acolo. Nu este nevoie să ţinem în secret la Pittsburgh această orchestră. Ne-am bucurat de cronici foarte bune, însă cel mai important este că lumea vrea să asculte această orchestră.  

În zona muzicală, cum arată Europa privită din America? 

Cred că avem peste tot aceleaşi probleme. În America, lumea orchestrelor este diferită de ceea ce avem în Europa, adică orchestre susţinute de stat. În America există o familie a prietenilor, a sponsorilor, care au în grijă o orchestră. În Pittsburgh avem un grup minunat, îi numesc „îngerii“ noştri: fără ei nu am putea face turnee şi nici chiar să avem o stagiune în Pittsburgh. Aceasta înseamnă că în America avem şi foarte multă creativitate: cum să ne atragem publicul şi sponsorii, şi sîntem fericiţi că avem mult public care vine la concertele noastre, mai ales în aceste vremuri de criză, cînd alte orchestre au avut mult de suferit; şi noi trăim această situaţie, dar totuşi mai puţin decît alţii. În Europa, situaţia este mai confortabilă, chiar şi în aceste vremuri de criză, dar totuşi, în America, entuziasmul prietenilor şi al publicului este molipsitor şi mă bucur de această situaţie la Pittsburgh. 

Este muzica clasică în America destinată doar claselor superioare ale societăţii? 

Din păcate, la şcoală, studiul muzicii a fost abandonat, ceea ce este foarte trist, şi văd mişcări în sensul acesta şi în cîteva ţări europene, mai văd şi păreri că economia este mai importantă decît arta şi, de fapt, nu este deloc aşa. În Pittsburgh, mergem în şcolile din împrejurimi, le prezentăm instrumentele, le vorbim despre simfonii, despre muzica clasică şi este un program foarte bun, pentru că tinerii vin la concertele noastre. Dar, desigur, se poate face mai mult, aşa cum se întîmplă în Europa. Este clar că seniorii sînt mai bine educaţi decît cei tineri, ceea ce se vede uneori şi în sălile de concert din Europa. Dar dacă tinerii nu află despre Beethoven sau Mozart, cum să ne aşteptăm să-i iubească? Şi cum să ne aşteptăm să vină la concerte? Primul lucru ar fi educaţia acasă, în familie, să cînte la un instrument acasă şi să ia parte la lecţii de muzică la şcoală şi de-abia după aceea putem vorbi de un public potenţial pentru concerte. 

Aveţi şase copii. Ce faceţi dvs. pentru educaţia lor muzicală? 

La noi a fost tot timpul un ţel să-i învăţăm pe cei mici să cînte la un instrument. Nu îi forţez să facă asta, dar îi întreb la ce instrument vor să cînte şi le sugerez instrumentul potrivit. Le cer de asemenea să studieze, pentru că, de exemplu, ca să înveţi o limbă, trebuie să-i ştii vocabularul şi gramatica. Aşa este şi la muzică. Însă decizia referitoare la cariera lor viitoare le aparţine, este viaţa lor şi părinţii nu au nimic de spus în această privinţă. Este bine să-i familiarizăm pe copii cu muzica clasică, pentru că tentaţia ca ei să o abandoneze este foarte mare, tinerilor le place şi muzica pop şi uită să pună întrebări despre cultura şi istoria căreia îi aparţin. Ştiu din proprie experienţă că, dacă le vorbeşti despre muzica clasică şi le dai exemple, ei se vor bucura de o viaţă mai frumoasă; deci este vorba de a-ţi face copiii fericiţi, chiar dacă întîmpini rezistenţă la început, cînd ei spun: e prea tradiţional, e prăfuit. Dar apoi, ei sînt recunoscători că îi pot înţelege pe Mahler, pe Bruckner, pe Brahms.  

Aveţi o viaţă foarte plină. Ce vă motivează să mergeţi mereu înainte? 

Dacă există o flacără în tine, ea nu se va stinge; cînd sînt pe scenă, uit de lucrurile din jurul meu; chiar dacă sînt obosit, cînd sînt pe scenă mă cufund total în muzică. Însă trebuie să fim atenţi să avem timp pentru recreere, să ne reîncărcăm bateriile spirituale. E ca în cazul maşinilor, fără ulei, nu ar mai merge atît de bine. Ca artişti, e bine să ne întrebăm mereu: „Ce fac acum? Care este sensul vieţii? E ceva ce ar trebui să schimb? Pot face ceva nou? Pot transmite noi mesaje?“. De aceea, eu mă întreb mereu ce pot face eu pentru alţii, nu pentru mine. 

Care este cel mai important lucru din viaţa dvs.? 

Pentru mine ca persoană particulară, credinţa este foarte importantă. Ca şi Gustav Mahler, mă întreb care este motivul pentru care sîntem acum, aici, pe pămînt. Este suficient doar să ai milioane în buzunare? Fiecare om are posibilitatea să se nască şi să moară. Şi pentru mine este important ce se întîmplă după moarte şi cred cu siguranţă că viaţa continuă după moarte, ceea ce probabil au simţit şi Gustav Mahler, şi alţi compozitori. Este interesant să fii conectat la o experienţă pe care nu o poţi descrie. Fac parte din rîndul oamenilor credincioşi, care sînt mai fericiţi pentru că ştiu că viaţa de zi cu zi nu este cel mai important lucru, ci să lucrezi pentru alţii, prin alţii. Pentru mine, Dumnezeu este centrul.

Interviu realizat de Cristina Comandaşu, redactor-şef adjunct la Radio România Muzical, cu ocazia participării sale la Dresdnermusikfestspiele – Festivalul de muzică de la Dresda, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din Germania. Sîmbătă, 10 iulie, şi duminică, 11 iulie, la ora 16,05Radio România Muzical va transmite selecţiuni din concertele susţinute la Dresda de Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijată de Manfred Honeck, solist Jan Vogler, şi de Orchestra Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg, dirijată de Valeri Gherghiev, solist Denis Matsuev. Informaţii suplimentare la Radio România Muzical.

Citiţi şi Două vieţi - în Europa şi America.

964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Adevarul.ro

anglo saxoni shutterstock 795800917 jpg
Paleogenetica a „descoperit” patria anglo-saxonilor care au colonizat Marea Britanie
Potrivit experților, cele mai apropiate rude locuiau în nordul Germaniei moderne, Danemarca și Țările de Jos.
ambasada sua la moscova
SUA își îndeamnă cetățenii să părăsească Rusia „imediat”
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Moscova a solicitat cetățenilor americani să părăsească „imediat” Rusia.
Eduard Heger
Slovacia, următoarea sursă de probleme din Europa? Avertismentul premierului Eduard Heger
Este înfricoșător faptul că mai mult de jumătate dintre cetățenii slovaci susțin Rusia, dar ceea ce urmează pentru Slovacia poate fi și mai înfricoșător, scrie jurnalistul Michal Hudec pentru Euractiv.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.