Reinventări acustice
● Viţa de Vie, Acustic, Universal Music România, 2013.
● The Amsterdams, Winds Apart, self release, 2013.
Acustic şi Winds Apart definesc din două direcţii distincte conceptul de album acustic. Lansate în 2013 – unul în primăvară, iar celălalt la începutul iernii –, albumele diferă fundamental ca abordare artistică, modalitate de lucru asupra materialului preexistent şi direcţionarea către un public-ţintă. Concertele care au marcat apariţia în circuitul cultural a celor două albume s-au desfăşurat, destul de sugestiv, la Teatrul Naţional Bucureşti (Viţa de Vie) şi alternativul Dianei 4 (The Amsterdams). Două generaţii de muzicieni şi rezultate sonore grăitoare pentru cum percep artiştii evoluţia sau abordarea unui mediu nou. Pentru Viţa de Vie – o estetizare a sound-ului, pentru The Amsterdams – un exerciţiu de sinceritate; o maturitate căutată în Acustic şi expresivitate frustă în Winds Apart. Mesajul The Amsterdams poartă amprenta unei generaţii crescute cu YouTube şi comunităţi care încep să se implice social. Viţa de Vie cîntă încă o dată despre discotecile anilor ’90-’00. Generaţia pentru care mersul la Amsterdam echivala cu intrarea pe teritoriul edenic al fumatului verde liber este înlocuită de cei pentru care astea sînt deja „fumate“, şi-atunci, decît să te mîndreşti cu un joint, mai bine faci muzică potrivită pentru topuri britanice.
Deşi acusticul Viţa de Vie e complet românesc în materie de lirică, Adrian Despot alege uneori o pronunţie întortocheată, o românească inventată, „e“-uri foarte deschise, „a“-uri care se-ndreaptă spre un „ă“ mistuitor la final de vers; o emfază care doar încorsetează emoţia şi expresia. Din punct de vedere dramaturgic, albumul Acustic este mai complex decît Winds Apart. Orchestraţia e mai bogată, felul în care a fost înregistrat potenţează frumuseţea timbrală a instrumentelor şi efectelor de percuţie utilizate. În „Alungă tăcerea“, gesturi sonore mici, precum pocnitul degetelor, reverberează peste piesă şi, în combinaţie cu întregul spectru acustic al senzualelor coarde ale chitarelor reci, creează senzaţia spaţiului intim. „Basul şi cu toba mare“, în varianta orientată spre un jazz de show burlesque, renunţă la versurile vagaboande despre părul fetelor, optînd pentru un solo de flaut şi altul picurat la pian. Noul clip al piesei mizează pe puterea de seducţie a artei dansului la bară şi a atingerii instrumentelor adormite cu manichiura perfectă. Mi se pare cumva emblematic că pe Acustic apar două piese despre fumat haşiş („Ce contează“ şi „Varză“), iar pe Winds Apart niciuna. „Iamma“ e una dintre piesele care, într-adevăr, e împlinită ca formulă acustică, la fel şi piesa „Mori“, care, prin mesaj, e singulară în discografia Viţei de Vie. În noua orchestrare, „Mori“ beneficiază de un solo de caval, interpretat de Mandela Gajol, şi de o orientare folclorică în instrumentaţie şi ritmică. Răzvan Suma clasicizează balada „Lăsat pustiu“, Alexandrina erotizează şi „suavizează“ starea de „Varză“, Florin Ochescu şi Eugen Caminschi aduc o notă de rock clasic pentru „Ce contează“.
The Amsterdams fac, cu Winds Apart, un album sincer. Personal, îmi plac mult mai mult variantele acustice decît cele electrice. Expresia e unitară, nu sînt rupturi stilistice şi nici exagerări; ascultîndu-l, ai senzaţia unei poveşti continue, transmise din piesă în piesă. Andrei Haţegan cîntă firesc în engleză şi transmite senzaţiile, căutările şi imaginarul unei generaţii care, odată cu obiceiurile de consum, îşi schimbă şi orientările muzicale. Din cînd în cînd – o drîmbă, o tamburină, clopoţei, armonică, un fluierat aruncat liber în aer; altminteri – chitare şi tobe curate. Winds Apart e un album foarte simplu – fără invitaţi suplimentari, cu orchestraţii minimale. Accentul cade pe necesitatea ca muzicienii să cînte curat – şi ca expresie, şi ca tehnică. Dacă acusticul Viţei de Vie este o demonstraţie de forţe, Winds Apart un album cu care să pleci la drum.
Unele dintre piesele Viţei de Vie, compuse în cei 16 ani de activitate, dau senzaţia naivităţii creatoare, în timp ce The Amsterdams reprezintă şcoala indie a unui brit-rock cu versuri ceva mai căutate, cu mesaj social mai bine definit, mai ţintit (vezi „Coalmine“, al cărei clip este un colaj cu filmări de la mineriada din 1990, sau „Petrolize All Mice“), cu emoţii şi idei mai rafinat exprimate. Mă plimb prin album şi zîmbesc la „Taking Care of Anna“ sau la „Sunology“, intru în starea de imn vesel din „On the Run“, mă bucur că povestea se desfăşoară în jurul unui radio în „Apologies“, rezonez şi cu senzaţia de mister şi melancolie distructivă pe care o poartă „Suffering And Surfing“. Piesa „Crackers“, una dintre piesele noi de pe album şi o poveste tristă de iubire spusă pe periuţe la tobe, încheie aparent albumul; dar după cîteva minute de tăcere, începe un hidden track, cîntat de basistul Augustin Nicolae, care nu e altceva decît un cover al piesei Cranberries – „No Need To Argue“, un final ca o mărturisire, secret.
Am ascultat cele două albume mergînd prin zăpadă, îngheţînd cu căştile la urechi, dorindu-mi o „Island of love“ mai aproape. Nu sînt foarte multe albume acustice plutind printre producţiile discografice locale. Byron, Grimus, Vama sau Urma au experimentat variante unplugged pentru concerte, turnee, DVD-uri. Cînd te hotărăşti pentru acustic e un manifest. Fiind mai descoperit pe scenă, trebuie să fii destul de puternic ca să te poţi destăinui. Analizînd ultimul cîntec din Unplugged-ul Nirvana din 1993, Hugh Barker şi Yuval Taylor vorbeau despre felul în care Cobain a reinterpretat „In The Pines“ al lui Leadbelly, căutînd să exprime propria sa autenticitate, „keeping it real“, cîntînd despre durerea şi viziunea sa idiosincratică. Tot ei atrag atenţia asupra unei senzaţii simple pe care o împărtăşim cu toţii atunci cînd ascultăm muzică, dar uneori nu apar cuvintele pentru ea: unele cîntece sînt reale, altele falsuri. Pentru a nu omorî nici muzica, nici artiştii, e nevoie de echilibru. Ca ascultător, îmi doresc ca cele două albume să-nsemne, şi pentru viitor, o căutare reală şi calea către sentimentul pur, necontrafăcut.
Maria Balabaş e jurnalistă la Radio România Cultural şi face parte din Proiectul muzical „Avant’n’Gard“.
