O rețetă atipică
● Son Lux, Brighter Wounds, City Slang, 2018.
Ryann Lott are aproape 40 de ani, o diplomă în compoziție muzicală la universitatea din statul american Indiana și un pseudonim artistic, Son Lux, cu care a debutat discografic în 2008. At War -with Walls & Mazes, primul său album, decupa un pop colajist dramatic, suprasaturat și baroc, afin pe undeva muzicii prietenului Sufjan Stevens – alături de el și de rapper-ul Serengeti, Lott va fonda supergrupul S/S/S, devenit ulterior Sysyphus –, în care interesul pentru un sound cît mai organic putea fi depășit doar de cel pentru sunetul procesat electronic și pentru structurile în continuă mișcare. Discul acesta din 2008, lansat de Anticon, un label renumit cîndva pentru filozofia sa leftfield, devenea în primul rînd un spațiu de testare pentru (ideile despre muzică ale lui) Ryan Lott, idei reluate în operele solistice care vor urma – curiosul, referențialul și mult mai accesibilul We Are Rising, album creat, produs și înregistrat într-o singură lună, în cadrul programului RPM Challenge al National Public Radio, și Lanterns, un disc care a încercat în 2013 să prindă întreaga esență a muzicii/metodei/viziunii lui Lott. „Tear me away / From this fight! / Tear me away! / Take me to an / Alternate world, / Alternate age, / Alternate life!“ Opener-ul celui de-al treilea LP Son Lux încearca atunci o definiție: pop-ul trebuie să gliseze cu ușurință între maximalism și minimalism, între organic și sintetic, între cacofonie și eufonie.
Din turneul de promovare a lui Lanterns a reieșit un Son Lux cu trei muzicieni în componență, lui Ryan Lott alăturîndu-i-se Rafiq Bhatia (chitară) și Ian Chang (tobe), și un album nou, Bones, compus și produs în această formulă. Noul combo a reușit să livreze o altă dinamică muzicii SL, să o „amorseze“ cu contribuțiile lui Bhatia și Chang, dar să și debalanseze morbul lui Lott pentru o anumită contradicție pop, pentru o anumită tendință de a evita formula. Bones sună mai „rock“, mai serios, mai exact, mai rețetard. Așa cum o face și cel mai proaspăt album Son Lux, Brighter Wounds, apărut la începutul acestui an. Bombastic și grav, bîntuit programatic de spectrul lumii aflate în colaps politic și ecologic – „Will we survive in this, our new wilderness? / We have nothing on our feet, / We had to run from it! / Priest and prophetess, / We were nothing we would deny“ –, BW se salvează atunci cînd „scriitura“ scapă de mania hiperbolei. Ca pe „Labour“, o retrofuturistă repriză R&B pe care Ryan Lott o duce în proximitatea lui Antony Hegarty: „I will break with you / For your body to be freed / Not pleased. / Take the weight of you / For your gravity to be erased / Just a phantom muse, / What was the form, the flesh, the feet, the face? / Come to life, my hungry arms are begging you / But what more can you do?“ Sau ca pe „Slowly“, o baladă întunecată care trăiește pe beat-uri hip-hop fanate: „Please be careful what you say, / I may die this way. / Be careful how your mouth pulled apart, / I can see your lips, I don’t wanna feel your heart. / Slowly lie to me / Like you do when you tell the truth, / Slowly lie to me / Like I need you to do so I can hear you say / Something that sounds right“.
Son Lux va concerta pe 5 octombrie 2018 în București, la Control Club (strada Constantin Mille 4), în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a zece ani de la deschiderea clubului.
Paul Breazu este jurnalist.
