Metalul – încotro?

Publicat în Dilema Veche nr. 623 din 28 ianuarie - 3 februarie 2016
Metalul – încotro? jpeg

Deafheaven, New Bermuda, Anti-, 2015.

Materialul din 2013 (Sunbather) al celor de la Deafheaven a fost al doilea album metal inclus în primele zece poziţii ale topului de final de an din istoria publicaţiei online Pitchfork – busola indie a ceea ce se preconizează a fi viitorul mainstream muzical. Primul caz fusese al japonezilor Boris (în 2006), gest ce poate fi pus pe seama exotismului şi a dorinţei publicaţiei de a se deschide spre spaţiul global, non-anglofon. Într-un fel, tot un soi de exotism avem şi în cazul Deafheaven, fiind vorba de cazul atipic al unei trupe black metal din însorita Californie (opusul fiordurilor scandinave cu care e asociat istoric genul), cu membri ce par aduşi din trupa lui Scott Pilgrim şi trecuţi printr-un profund studiu de bibliotecă asupra underground-ului metal european din ultimii 30 de ani.

Black-metal-ul ieşise la lumină în SUA cu cîţiva ani înainte, însă pe coasta de Est şi într-un context ceva mai mistic (Liturgy), după ce fusese importat pe căi subterane prin intermediul unei comunităţi obscure de artişti cu interese oculte (Absu, Xasthur), pomeniţi în presa de peste Ocean mai degrabă în legătură cu atentatele armate din liceele americane decît cu vreun top muzical. Pînă la urmă a fost nevoie de un grup de băieţi mai curăţei şi mai pieptănaţi (plus asocierea cu Chelsea Wolfe şi casa de discuri Anti-) ca să scoată din underground şi ultima subspecie de heavy metal care se mai putea mîndri că nu a depăşit niciodată un anume nivel critic de popularitate.

De aici şi caracterul diviziv al trupei, măcinată între aprecieri şi critici (ultimele ţinînd mai degrabă de criterii ideologice şi de imagine). Dacă precedentul album includea părţi melodice extinse – venind din post-rock-ul atmosferic în care unii membri au activat cu proiecte anterioare –, pe New Bermuda avem doi membri noi şi un efort de legitimare în faţa spaţiului metal purist, fără a sacrifica publicul cîştigat deja. Solo-urile melodice sînt încă prezente, dar prizoniere între frecvente deversări de riff-uri cadenţate, iar intermezzo-urile cvasi-acustice au fost mult reduse. Fanii iritaţi de vocea corozivă vor rămîne iritaţi, însă e meritoriu efortul lui George Clarke de a-și forma un timbru propriu, care se adaptează la dinamica pieselor în loc să încerce a ocupa o poziţie proeminentă.

Poziţionaţi în topurile din 2013 cot la cot cu Daft Punk şi Kanye West (iar în acest an se întrevede o performanţă similară), Deafheaven exploatează moştenirea (multă vreme ignorată în spaţiul american) abandonată de originatorii scandinavi ai genului, care fie au apucat-o în cu totul alte direcţii (Burzum, Ulver), fie au răposat din exces de nihilism şi autodepreciere, permiţînd astfel californienilor să se impună drept un grup inovator, la scurt timp urmat de o avalanşă de epigoni care dospiseră în obscuritate, iar acum se asociază din mers succesului genului. Următoarea bornă de atins ar fi nominalizările Grammy care, la categoria metal, se împart de ani buni, cu curtoazie, în poligonul Metallica-Megadeth-Ozzy-Slayer-Slipknot, contribuind la decredibilizarea evoluţiei genului.

Este, aşadar, îmbucurător că diverse specii din underground-ul metal european sînt recuperate şi rafinate la o scară mai globală, fie şi reambalate sub etichete mai cu cîrlig şi mai în ton cu contemporaneitatea (drone, black-gaze, post-metal). Noile generaţii de rockeri americani, mai deschişi spre informaţie şi globalizare, vorbesc despre Burzum ori Bathory cu tonul evocator cu care în anii ’90 se vorbea despre influenţa lui Lynyrd Skynyrd asupra celor de la Metallica. E semnul unui schimb de generaţie care împinge istoria metal în direcţii destul de imprevizibile.

Aron Biro este autorul blogului http://a­ron­­bi­ro.blogspot.com.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Javier Milei Foto Profimedia jpg
Argentina amenință companiile petroliere din largul Insulelor Falkland. Milei invocă „vântul schimbării”
Președintele Argentinei, Javier Milei, a intensificat tensiunile cu Regatul Unit în legătură cu Insulele Falkland, avertizând că va impune sancțiuni economice firmelor care exploatează petrol în apropierea teritoriului britanic de peste mări.
Nicușor Dan, președintele României, îl primește pe Mark Rutte la Palatul Cotroceni  Inquam Photos / George Călin
Nicușor Dan primește 17 ambasadori străini la Cotroceni. Cine sunt diplomații care își prezintă scrisorile de acreditare
Președintele Nicușor Dan va primi vineri, la Palatul Cotroceni, 17 ambasadori străini care urmează să își prezinte oficial scrisorile de acreditare.
amenintari bucuresti jpg
O tânără și mama ei, terorizate de fostul iubit al fetei. Amenințările au continuat în ciuda ordinului de protecție
O femeie în vârstă de 46 de ani și fiica sa, în vârstă de 19 ani, au fost amenințate cu acte de violență de către fostul partener al tinerei. Bărbatul a fost reținut pentru „amenințare”, „distrugere” și „încălcarea ordinului de protecție”.
catalin cazacu si roxana serbanescu
S-au împăcat! Cătălin Cazacu și Roxana Șerbănescu, planuri mari pentru viitor: „Voi puneți bani de dar”
Cătălin Cazacu și Roxana Șerbănescu formează din nou un cuplu, după o perioadă în care s-a speculat că cei doi s-ar fi despărțit. Campionul mondial la motociclism a făcut recent declarații despre viața sa amoroasă și a lăsat să se înțeleagă că relația cu Roxana este în continuare una serioasă.
pompieri romani franta02 IGSU jpg
Sfârșit tragic în Vâlcea: o mamă și fiica ei de 2 ani au fost găsite carbonizate într-o anexă de doar 8 metri pătrați
Sfârșit cutremurător pentru o tânără mamă și copila ei de numai 2 ani din județul Vâlcea. Cele două au pierit carbonizate în noaptea de joi spre vineri, după ce un incendiu violent a mistuit anexa de doar 8 metri pătrați în care își duceau traiul modest.
Reconstrucția mânerului vasului descoperit la Collet
Un vas unic, legat de cultul secret al zeului traco-frigian Sabazios, descoperit într-o vilă romană din Spania
Descoperirea unor fragmente ceramice decorate cu două capete de șarpe într-o vilă romană din situl Collet, situat în apropierea orașului spaniol Calonge, pe litoralul Gironei, reprezintă una dintre puținele dovezi ale cultului zeului Sabazios în Peninsula Iberică.
chatgpt gettyimages jpg
Probleme majore la OpenAI. ChatGPT și alte servicii au devenit indisponibile
ChatGPT a întâmpinat joi o întrerupere majoră, iar numeroși utilizatori nu au mai putut accesa în mod normal chatbotul dezvoltat de OpenAI. Problemele au afectat și instrumentul Codex, iar unele platforme care folosesc tehnologia OpenAI pentru funcții bazate pe inteligență artificială au întâmpinat,
Incendiu spital Stei jpg
Incendiu provocat de o pacientă la spitalul din Ștei. Peste 100 de oameni, scoși din clădire
Un incendiu, care a fost provocat intenționat, a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, iar 116 persoane au fost evacuate în siguranță. Planul Roșu de Intervenție a fost activat și apoi dezactivat de autorități.
Dureri de spate
Ce se întâmplă în corp când stăm prea mult pe scaun. Când apare pericolul pentru sănătate
Pentru multe persoane, orele petrecute pe scaun la birou, în mașină sau acasă fac parte din rutina zilnică. Însă lipsa mișcării nu înseamnă doar dureri de spate. Atunci când perioadele lungi de ședere nu sunt întrerupte de pauze și mișcare, pot fi afectate musculatura, circulația sângelui, nervii.