„Iubesc să cînt, dar rareori sînt şi mulţumit de felul în care o fac“ - interviu

Joshua Redman (n. 1969) a primit prestigiosul Premiu „Thelonious Monk“ pentru saxofonişti în 1991, moment care a marcat şi ascensiunea sa printre numele importante ale muzicienilor de ­jazz din noua generaţie. Între timp a înregistrat peste o duzină de albume cu trio-ul său şi tot atîtea ca muzician invitat, fiind nominalizat de mai multe ori la Premiile Grammy. Pe 24 martie, ­Joshua Redman Trio vor concerta în premieră în România la Sala Radio din Bucureşti.

Tatăl dvs. a fost saxofonistul Dewey Redman, iar mama dvs. a fost dansatoare şi bibliotecară. Influenţa pe care tatăl a avut-o în formarea dvs. muzicală este evidentă, dar cum v-au influenţat cariera gusturile artistice ale mamei?

Amprenta mamei a fost uriaşă, mai întîi pentru că ea a fost cea care m-a crescut. A fost dansatoare, o iubitoare de muzică şi de arte în general. A început prin a mă duce la concerte şi la tot felul de spectacole de la o vîrstă mică. Întotdeauna se asculta muzică la noi în casă. Întotdeauna m-a încurajat şi m-a sprijinit, dar niciodată nu m-a împins să fac ceva anume. Fără ea, aş fi nimic – literal!

Aţi absolvit summa cum laude cu o licenţă în studii sociale la Harvard, după care însă aţi abandonat Dreptul la Yale. Ce v-a făcut să vă răzgîndiţi în a urma o carieră juridică?

Oportunitatea de a cînta muzică alături de mari muzicieni în viaţă, deopotrivă maeştri bătrîni şi tineri muzicieni din generaţia mea, şi tot sprijinul, încurajarea, inspiraţia şi educaţia pe care mi-au oferit-o – asta m-a făcut să mă răzgîndesc.

Îi citaţi pe Coltrane, Coleman sau Sonny Rollins drept principalele influenţe în muzica dvs. Cum aţi descrie acest proces de formare?

Aceşti saxofonişti (şi mulţi alţii, precum tatăl meu, Dexter Gordon, Joe Henderson, Lester Young, Stan Getz, Gene Ammons, Wayne Shorter etc. etc.) m-au influenţat în sensul că m-am îndrăgostit de muzica lor, pe care am ascultat-o mereu şi mereu, şi ascultîndu-i am învăţat atît de multe despre limbajul jazz-ului. Muzica lor mi-a revelat puterea şi frumuseţea saxofonului, precum şi magia improvizaţiei. Şi da, am studiat şi analizat muzica lor încercînd să le transcriu solo-urile. Dar şi mai important, m-am scufundat în sunetul lor şi cîteodată am încercat să aduc ceva din spiritul lor în propriul meu fel de a cînta, dar niciodată nu am încercat să cînt ca vreunul dintre aceştia. Niciodată n-am fost în stare să semăn cu nimeni altcineva, chiar dacă uneori probabil mi-am dorit asta!

Toată viaţa mea muzicală am rămas, din nefericire, blocat în propriul meu fel de a cînta. Aşa că niciodată n-am simţit că trebuie să mă „opresc“ din a-i asculta, în sensul că trebuie să mă dezvăţ de lecţiile lor. Cred că ceea ce mă sperie cel mai mult este propriul meu fel de a cînta, pentru că majoritatea timpului nu-mi place cum cînt. Încercarea de a-mi depăşi această frică – frica de a mă confrunta cu mine însumi – este probabil cea mai mare provocare.

Cît de des aveţi îndoieli cu privire la ceea ce cîntaţi?

Întotdeauna am îndoieli – nu în timpul interpretării, dar înainte şi după ce se termină actul propriu-zis. Sînt foarte autocritic. Iubesc să cînt, dar rareori sînt şi mulțumit de felul în care o fac – niciodată nu sînt satisfăcut.

Care este forma supremă de recunoaştere muzicală?

Pentru mine, forma supremă de recunoaştere este legătura pe care o simt atunci cînd comunic şi cînd interacţionez cu alţi muzicieni. Acea legătură emoţională, şi intelectuală, şi spirituală, care se creează în acel moment, în timpul unei improvizaţii de grup. Asta e fundamental. De-asta facem ceea ce facem.

Auziţi propriile dvs. influenţe în muzica altor muzicieni?

Dacă se întîmplă asta, le spun că se află, în mod cert, pe un drum greşit.

Există în discografia dvs. albume la care vă gîndiţi ca la nişte borne în cariera muzicală?

Fiecare album a fost un moment esențial, pentru că fiecare moment în muzică este esenţial.

Dacă ar fi să recomandaţi un album din tot ce aţi înregistrat cuiva care nu v a descoperit pînă acum, care ar fi acela?

N-aş putea face asta. Cred că l-aş recomanda pe cel pe care încă nu l-am înregistrat.

Care a fost relaţia dvs. cu muzica, în afară de jazz, pe cînd eraţi tînăr şi cum e acum?

Am crescut ascultînd tot felul de muzici: soul, funk, rock, hip-hop, folk, clasică, muzică indiană, indoneziană, africană… Încă o fac, deşi trebuie să admit că probabil nu mai ascult la fel de multă muzică pe cît ar trebui – în mod cert ascult mai puţin decît altădată.

Acum am doi copii mici şi, cînd ajung acasă, treburile domestice şi responsabilităţile de familie îmi ocupă destul de mult timp. Dar cred că e bine aşa. Mă aflu în acest punct din viaţa mea, iar muzica este, în fond, expresia a ceva mai mult decît muzică. Tot ceea ce gîndeşti, experimentezi, simţi în viaţa ta îşi va găsi o cale de a se regăsi în muzica pe care o cînţi.

Aţi avut şansa de a cînta cu aproape toţi muzicienii de top ai generaţiei (Brad Mehldau,  Christian McBride,  John Medeski, pentru a numi doar cîțiva) şi aţi înregistrat, ca invitat sau ca partener, alături de mari artişti mult mai în vîrstă decît dvs., de la Dave Brubeck, Chick Corea, Jack DeJohnette, Bill Frisell sau Charlie Haden la Simon Rattle şi chiar The Rolling Stones. V-ar plăcea să lucraţi şi cu alţii?

Am fost norocos să am oportunitatea de a cînta cu atît de mulţi muzicieni strălucitori. Lor le datorez tot ce sînt. Sigur, există muzicieni cu care am cîntat şi muzicieni cu care încă nu am cîntat. De unii dintre ei probabil ai auzit, de alţii nu. Dar important este că, indiferent de situaţia muzicală, cu oricine aş cînta, încerc să fiu cu adevărat şi complet acolo, să fiu prezent în acea muzică şi cu acel muzician, să dau totul, să lucrăm împreună pentru a da tot ce-i mai bun, cea mai onestă şi mai creativă muzică posibilă… Asta e ceea ce iubesc. Asta este ceea ce vreau să celebrez.

Sînteţi tatăl unui băiat, este interesat de muzică?

Îi place muzica, dar pînă acum n-a arătat cine ştie ce interes pentru ea. Abia a început să cînte la saxofon, dar rămîne de văzut dacă va îmbrăţişa acest instrument cu adevărat. Mi-ar plăcea să-i spun să exerseze, dar cred că asta m-ar face cam ipocrit.

Sînteţi deja parte din istoria americană a jazz-ului, dar cît de bine cunoaşteţi jazz-ul european?

Iubesc jazz-ul şi cred că ştiu cîte ceva despre jazz, dar nu ştiu ce-i aia ­„jazz american“ şi „jazz european“. Aceşti termeni au pentru mine foarte puţină semnificaţie. Să generalizezi despre muzică în funcţie de ţară sau continent este periculos, cred. Pentru că fiecare muzician e unic – ar trebui să fie o categorie în sine.

Aţi văzut filmul Whiplash? Este acela un fel legitim de a obţine educaţie muzicală?

Whiplash e un film bun. Am rîs mult.

Ştiu că ascultaţi şi trupe pop, ca Morphine, spre exemplu, care au saxofonul printre instrumentele de bază; ce părere aveţi despre ultimul album al lui David Bowie, Blackstar, şi despre colaborarea acestuia cu saxofonistul Donnie McCaslin?

Morphine a fost o trupă mişto, dar nu pot spune că i-am ascultat foarte mult, însă pe David Bowie îl iubesc şi îl iubesc şi pe Donnie McCaslin. Îmi amintesc prima dată cînd l-am ascultat pe Donnie – era la Monterey Jazz Festival High School Competition în California –, eram student în anul al doilea şi cîntam la saxofon doar de cîţiva ani. El era în ultimul an, cred. Am fost completamente uluit. Să auzi pe cineva cu doar cîţiva ani mai mare decît tine cîntînd aşa cum o făcea el – m-a dat pe spate, m-a lăsat prostit! Adică el chiar suna ca un maestru! M-a făcut să mă gîndesc că trebuie neapărat să exersez mai mult.

N-am ascultat încă Blackstar, doar single-ul „Lazarus“, care mi-a plăcut mult. Abia aştept să ascult albumul integral.

Cum vă descurcaţi ca meloman printre atîta muzică bună care se face acum?

Adevărat! Există atît de multă muzică bună azi, şi nu doar în jazz, încît da, uneori poate fi copleşitor. Şi, cum am spus, nici nu mai ascult atît de multă muzică cum obişnuiam s-o fac odată. Uneori trebuie să mă încred în instinct, aşa că dacă uneori mă trezesc ascultînd nu mai ştiu ce, nu contează ce, îmi spun că asta e ceea ce ar „trebui“ să şi ascult…

Ce device-uri folosiţi atunci cînd ascultaţi muzică zilele astea? Ascultaţi jazz pe YouTube sau la telefonul mobil?

Sigur că şi eu ascult foarte multă muzică în format digital. Este foarte la îndemînă, mai ales atunci cînd călătoreşti. În general, ascult muzica pe care o am acasă pe CD-uri sau ascult ce am cumpărat direct de pe iTunes. Uneori folosesc şi Spotify sau YouTube pentru documentare, dar în general nu folosesc aceste platforme.

Compuneţi muzica sau o descoperiţi?

Ideal, amîndouă.

a consemnat Marius CHIVU