După 22 de ani
● My Bloody Valentine, MBV, Pickpocket, 2012.
Aşteptarea aceea atît de enervantă pentru fanii uneia dintre cele mai iconice trupe alternative de la sfîrşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 s-a sfîrşit brusc şi destul de neaşteptat în după-amiaza zilei de 2 februarie 2013. My Bloody Valentine, formaţia care îşi încheia aventura discografică în 1991, cu un album, Loveless, care a influenţat major grupurile deceniului ce a urmat, de la Radiohead la The Smashing Pumpkins, îşi vedea din nou numele pe un disc la 22 de ani distanţă de anteriorul. Kevin Shields (chitară/voce), Colm Ó Cíosóig (tobe), Bilinda Butcher (chitară/voce) şi Debbie Googe (bas) debutau la propriu în 1986, anul primelor două EP-uri, pentru ca doi ani mai tîrziu să ajungă în curtea legendarului label independent britanic Creation Records, locul prin care au mai trecut, în timp, trupe precum The Jesus and Mary Chain şi Primal Scream. În acelaşi an le ajungea pe rafturile magazinlor de muzică primul disc, Isn’t Anything, şi, odată cu el, shoegazing-ul, un subgen al rock-ului alternativ în care distorsul, drone-ul, romantismul, apetitul pentru piese cu durată peste medie şi vocile vag inteligibile îşi tăiau partea leului, ieşea la suprafaţă în muzica britanică. Următorul album, sufocantul Loveless, însemna şi începutul agoniei acestei bule muzicale.
Grunge-ul lui Cobain şi, puţin mai tîrziu, chitările teribiliste ale clasei muncitoare britanice, plimbate prin paginile colorate ale tabloidelor de Noel Gallagher, încheiau scurta aventură comercială a shoegazing-ului şi, cumva, cariera unei trupe care părea a mai avea destule de spus. Şi chiar dacă My Bloody Valentine a continuat să mai existe o vreme, sărind în barca unui label cu pretenţii mai mari, trupa lui Kevin Shields &Co. a ieşit uşor-uşor din peisaj, dizolvîndu-se în 1997, incapabilă să mai producă o a treia operă. Dar spectrul ei a plutit mereu în imaginarul obsedat al admiratorilor, cu atît mai mult cu cît anul 2007 a adus o veste importantă pentru ei – MBV se reunea şi reîncepea lucrul la cel mai dificil album al lor, cel abandonat în 1996, despre care Shields, purtătorul de cuvînt al band-ului născut în Dublin, spunea că e pe trei sferturi gata. Probabil că puţini l-au mai luat în serios. Iar cei puţini au devenit şi mai puţini pe măsură ce timpul a trecut fără ca un album semnat My Bloody Valentine să vadă lumina zilei. Asta pînă pe 2 februarie 2013...
În ziua aceea, site-ul trupei a cedat sub avalanşa numărului de vizitatori. MBV, unul dintre LP-urile cu cea mai complicată naştere din istoria muzicii, beneficia de o lansare pe măsură, făcîndu-l pe unul dintre fanii americani ai trupei să adreseze o petiţie pentru rezolvarea problemei chiar administraţiei Obama. A meritat aşteptarea?
Ascultînd noul album, ştii din prima secundă unde te afli. Ecourile Loveless-ului sînt aici, în atmosfera hipnotică de pe „She Found Now“, în vocea imersivă a Bilindei Butchers de pe „Only Tomorrow“ şi „If I Am“, în drone-ul delicat de pe „Is This and Yes“, în strigătul chitărilor abuzate de pe „In Another Way“, în aerul uşor prăfuit, dar cald şi organic al înregistrării analogice, într-o lume obsedată de digital, în insularitatea acestui sound pe o planetă în care muzica se uniformizează cu o viteză măsurabilă în gigabiţi pe secundă. Pentru toate astea, fără a fi o capodoperă, MBV este un disc care trebuie ţinut la vedere în playlist-ul celor care am iubit această trupă.
Paul Breazu este jurnalist.
