Déjà-vu metal
Bring Me the Horizon, That’s the Spirit, Columbia Records, 2015.
Acum zece ani, o trupă din Sheffield se alinia curentului deathcore, debutînd discografic cu un album numit Count Your Blessings. Monoton și ezitant, dar avînd momente interesante, mixul lor de thrash metal și hardcore se transfera pe un al doilea LP, lansat doi ani mai tîrziu – Suicide Season. Anul 2008 era, însă, și cel în care în muzica produsă de Bring Me the Horizon începea să se simtă începutul unei tranziții, care avea să o mute complet în altă dimensiune. Față de CYB, SS era mult mai epic, atmosferic și accesibil. Ce a urmat, There Is a Hell, Believe Me I’ve Seen It. There Is a Heaven, Let’s Keep It a Secret, în 2010, și Sempiternal, în 2013, a traversat aceeași tendință, cele două discuri marcînd pași apăsați către metamorfoza stilistică integrală. Metalcore-ul anilor de început devenea, pur și simplu, (nu) metal, acest lucru însemnînd cosmetizarea și deschiderea muzicii grupului britanic către o audiență mult mai numeroasă.
That’s the Spirit, albumul din 2015, a venit să închidă acest traseu. Tranziția era, în momentul de anul trecut, completă. Surprinzător, un subgen muzical ca nu metalul era readus la suprafață de o singură formație, provenind din Anglia. Această rețetă sonoră a funcționat de minune, locul al doilea ocupat atît în UK Albums Chart, cît și în Billboard 200 spunînd totul. Dar, dincolo de superlativele cantitative, muzica de pe That’s the Spirit este captivă unor formule care lasă vederii, în consecință, limitele creative ale grupului. Dacă producția este curată și inofensivă – obsesia radio-ului încă scurtcircuitează sinapsele generației Spotify –, scopul compozițiilor este să placă cu orice preț.
Majoritatea imnice și construite din fragmente explicit acroșante, trimițînd săgeți înamorate către Linkin Park, dar și către Muse, vorbind pe limba tuturor, încercînd să fie în același timp și rock alternativ, și metal, și pop electronic, piesele de pe That’s the Spirit reușesc să fie plictisitoare pe măsură ce devin tot mai bombastice. Fără să apeleze altfel decît întîmplător la moștenirea metalcore – doar „Happy Song“ mai amintește de începuturile formației engleze –, Bring Me the Horizon pare a-și dori din răsputeri să-i găsească izbăvirea rock-ului mainstream. Dacă te uiți, cum spuneam, la cifre, chiar o face. Dar dincolo de ele stau silueta și numele – decupat dintr-o replică a ultimei părți din seria Pirații din Caraibe –, ale unei trupe care, deși încearcă să spună altceva, nu reușește decît să dezgroape un gen muzical dispărut. Reanimat, dar nu foarte departe de forma inițială, acesta poate să ne spună că nostalgia vinde, dar nu e chiar întotdeauna o afacere pe placul tuturor.
Bring Me the Horizon va concerta la ediția din acest an a Electric Castle, care se va desfășura între 14 și 17 iulie 2016 la Bonțida, județul Cluj. Puteți găsi mai multe informații despre eveniment pe site-ul festivalului – electriccastle.ro.
Paul Breazu este jurnalist.
