Contemplarea hindu asupra ființei
● Vijay Iyer, Prasanna, Nitin Mitta, Tirtha, ACT, 2011.
Doctor în arte şi tehnologie, adică muzician de ştiinţă cu background în matematică şi o teză intitulată Macrostructures of Sounds, autor de eseuri de popularizare a ştiinţei muzicale sau a muzicii ştiinţifice, americanul de origine indiană Vijay Iyer este un idol al fanilor improvizaţiei şi un militant de opoziţie al celor care consideră că arta se face cu sufletul, mai degrabă decît cu mintea. În general, nici eu nu mă dau în vînt după abordările algoritmice în artele care se promovează drept frumoase. Minimalişti procedurali ca Steve Reich, noise-modelatori ca Merzbow sau math-rockeri ca The Mars Volta sînt important de cunoscut, se ivesc tot felul de ocazii în care, avîndu-i în portofoliul de cultură generală, poţi să te ridici la înălţimea unei dezbateri în care ai nimerit din greşeală, însă nu ţin minte să fi avut vreodată chef de-adevăratelea să-i ascult. Adică să-mi vină să spun „ce bine mi s-ar aşeza mîncarea dacă mi-aş face siesta pe Reich“.
Albumul Tirtha e ceva mai prietenos din această perspectivă. Un aport însemnat vine de la colaboratori, membri ai aceleiaşi diaspore indiene din New York: chitaristul divin Prasanna şi percuţionistul tabla Nitin Mitta. Cei doi vin dinspre polul de inspiraţie al muzicii devoţioniste empirice, oarecum opusă disciplinei lui Vijay Iyer. Prasanna e promovat drept unul din puţinii translatori de muzică carnatică pe chitară, o idee năstruşnică ce îl poziţionează într-o nişă world music slab populată. Nitin Mitta e cel mai tradiţionalist dintre ei şi asigură partea mai sufletistă a albumului. Pentru el, muzica e un mesaj de la suflet la suflet, iar contribuţia sa e menită să ofere contrapondere pianului reichian al liderului proiectului. Contrastul e temperat de chitaristul Prasanna, pe care îl găsesc de departe elementul cel mai interesant al albumului, un veritabil soundtrack al contemplării hindu asupra fiinţei. Colaborarea dintre cei trei a fost ocazionată de aniversarea a 60 de ani de la independenţa Indiei. Prasanna e mesagerul Indiei sudiste, cu muzica inspirată de natură şi ambient, de tînguit şi ciripit, îngînate de o chitară ce încearcă, în bună tradiţie carnatică, să simuleze armonii ale vocii umane. Nitin Mitta e reprezentantul Indiei nordice, al percuţiei hindustani cu influenţe arabe, la mare căutare pe la petrecerile mogulilor adevăraţi ai istoriei. Amîndoi sînt clasici pînă în măduva oaselor, în timp ce Vijay Iyer e în postura progresistului trimis la şcoli înalte, încercînd să-şi recupereze legăturile cu rădăcinile.
Prea multă vreme muzica indiană s-a promovat drept muzică digestivă ori folk adresat amatorilor de Teleenciclopedia şi romanţe exotice. Chitarişti britanici de fuziune ca John McLaughlin au încercat să se apropie de artele hindu, dar n-au depăşit niciodată statutul de outsideri încercînd Gangele cu degetul. Lucruri mult mai interesante se întîmplă pe tărîmurile originale, unde hip-hop-ul, heavy metal-ul, muzica electronică indiană şi alte astfel de struţocămile speculează armonizarea spiritualităţii arhaice cu paradigme muzicale moderne. Albumul de faţă propune o serie de divinaţii jazz ce tratează respectuos deopotrivă tradiţia şi inovaţia, aducînd pe aceeaşi scenă Rolls-Royce-ul instrumentelor muzicale, Steinway-ul de lux, cu tobele făcute din piele de capră şi chitara de acompaniament pentru imnuri vedice.
Nu e tocmai un album catchy, iar lipsa vocii (cu mici excepţii) face ca audiţia să fie în primul rînd o experienţă intelectuală pentru ascultătorul occidental. O familiarizare cu rădăcinile hindustani şi carnatice ale materialului ar putea produce noi revelaţii ascultătorului explorator; şi idei de eseuri ştiinţifice pentru Vijay Iyer, dacă nu cumva le-a publicat deja, iar acest album e doar validarea experimentală a modelelor sale teoretice. Indienii au o reputaţie de buni programatori şi statisticieni. Probabil Vijay Iyer ar fi făcut o carieră frumoasă răstălmăcind serii de timp bursiere în căutarea unui algoritm aducător de miracole capitaliste. A preferat însă să-şi pună algoritmii pe portativ, îmbogăţind deopotrivă muzica şi matematica.
Aron Biro este autorul blogului http://aronbiro.blogspot.com.
