Amintiri din epoca de azi
● Norzeatic, Exerciţii pe ritm de pace, self-released, 2012.
„Cum ies din start / C-un stindard / Însă azi în Pasaj / Se lasă cu Distri Gaz / Cu dinţi stricaţi / Cu gust amar / Şi reapar / Apele liniştite / Ceva s-aude / Dar nu M(ă) (i)A P(e) Nepregătite“... În timpul protestelor bucureştene din ianuarie 2012, „Manifestul“ pus pe rime de Andrei Brebianu aka Norzeatic, filmat în alb şi negru, a devenit viralul emblematic al unei anumite părţi din masa celor prezenţi, fizic sau doar virtual, în Piaţa Universităţii. Trebuie să-l ştiţi pe acest MC, a cărui carieră se suprapune pe aproape întreaga istorie a hip-hop-ului fabricat în România. În 1994, împreună cu Brugner şi DJ Sleek, înfiinţa un grup numit Delikt – una dintre trupele care au făcut parte o perioadă din cvasifaimoasa, în epocă, grupare Răcnetul Agoniei Naţionale – Sindicat (R.A.N.-S.), alături de R.A.C.L.A., Da Hood Justice şi Getto Daci, toate aceste entităţi muzicale fiind emulantele şi apărătoarele unui sound afiliat paradigmei newyorkeze a genului –, autor al unui singur album, Fără Număr, lansat pe casetă în octombrie 1998. În anul următor, Vexxatu Vexx, numele de scenă sub care activa pe vremea aceea Brebianu, şi Sleek formează Methadon 3000, un proiect care livra, în acelaşi an ’99 şi avînd colaboratori precum Deceneu sau Piele, una dintre operele esenţiale ale hip-hop-ului neaoş, Veriga lipsă. Anii care au urmat îi aduc lui Vexxatu Vexx colaborări cu CTC, Da Hood Justice sau Blanoz Distruzos, printre alţii, şi o tranziţie înspre alte zone muzicale, apărînd, ca MC ’geamite Găligan şi, mai nou, Norzeatic, în proiecte care mai implicau, pe lîngă alţi muzicieni, binomul Khidja (DJ-ii/producătorii Rusu & Flore), colaborare concretizată recent în două albume de studio, Aici Acum (2010) şi Caravana PM:Am (2012).
Cu acest foarte proaspăt Exerciţii pe ritm de pace, Norzeatic îşi prelungeşte vacanţa în proximitatea genului care l-a făcut cunoscut, alături de Tavi Scurtu, un baterist care a trecut şi el, în timp, prin diverse experienţe muzicale, de la (acid) jazz şi trip hop, la blues şi reggae. În esenţă, acest disc se rezumă la un dialog între text şi ritm, între poezia mitralia(n)tă a MC-ului şi percuţiile lui Scurtu, chiar dacă, din cînd în cînd, efecte electronice, sample-uri şi loop-uri taie ariditatea acestui limbaj, construind atmosferă şi conducînd piesele către climaxuri surprinzătoare: trip-uri (ale mele personale) în care maidanezii Bucureştiului se transformă în Pantere Roz („Cîinii bagabonţi“), aurolacii Gării de Nord devin troglodiţii din Delicatessen-ul lui Caro şi Jeunet („Se lasă seara“), şi un Batman 8-bit local – „Dar eu sînt neam de lilieci / Am undă verde acolo unde subconştientul îmi spune treci / În catacombe / Am gata bombe“ – rezolvă quest-uri după quest-uri pentru a-şi lăsa tag-ul în instituţiile care ne guvernează („Saboteur“). Deşi la prima vedere Eprdp e un album politic – există, pe acest disc, şi o reinterpretare a „Exerciţiului“ bobdylanistic al lui Vali Sterian de pe Vino, Doamne!, şi o piesă-program, „Revoluţia“ –, textele lui Norzeatic sînt mai degrabă radiografii miniaturale ale realităţii sociale actuale, scrise în stilistica metafozică (citeşte metaforă şi metafizică) atît de proprie muzicianului din Bucureşti, în care cultura pop şi ştirile de primă pagină & prime time, cultura ONG-istă şi discursul anti-capitalist/corporatist, new age-ismele şi patiseria de la parterul blocului, fizica cuantică şi mineritul sînt moleculele care dau viaţă unui organism disfuncţional. Lumea noastră de astăzi.
Paul Breazu este jurnalist.
